Gînduri fără legătură

Ieri, un eveniment internațional a făcut întreaga comunitate care se ignoră pe facebook mult mai unită pe twitter. În cele zece minute în care facebook-ul a picat, comunitatea română de bloggeri și oameni de social media a intrat pe twitter, dorind să-l contrazică pe Hoinaru.

Ăsta e un semn că există o comunitate românească de ‘vorbitori pe net’, că există o poftă mare de comunicare și că suntem prea diferiți și de-asta lipsesc evenimentele care să ne afecteze pe toți așa cum se întîmpla la începutul ‘chestiei ăsteia cu netul’.

Dar motivul pentru care nu o facem e că nu prea avem timp. Într-adevăr, pauza de facebook m-a prins numai bine, într-un moment în care doream să mă relaxez între două task-uri, și cred că nu am fost singurul care, la fel, după ce facebook și-a revenit m-am întors la muncă. Fără absolut nicio legătură cu facebook.


Robin and the Backstabbers sunt o trupă românească de ceva zgomotos cu chitări; prefer să nu-l numesc rock pentru că jignesc trupe precum Led Zeppelin, AC/DC sau Metallica. Ei, trupa asta hipsterico-chitărească are un remix jenant după ‘Cristina’ celor de la Azur, dacă țin bine minte.

Un pic de istorie: Dacă la începutul secolului XXI am urît manelele în grup, la sfîrșitul secolului XX uram ca niște finuți ce suntem așa-numita muzică de mahala. Acei muzicanți de mahala (Azur, Generic, Tomis, etc.), precursori ai maneliștilor, au și creat ‘piața’ pentru manele. Din păcate pentru ei înregistrările lor sunt pierdute în istorie.

Dar pot să vă spun un lucru despre înregistrările lor (unele din care, din fericire, le mai găsiți pe Trilulilu, postate ‘pe sub mînă’ de vreun amator). Înregistrările lor erau MULT peste schelălăielile hipstericale ale celor de la Robin and the Backstabbers. Nu numai că le lipsește pasiunea pentru că ei, bag seamă, cîntă ironic piesa, ci le lipsește un minim simț. Le lipsește complet muzicalitatea, parcă nu au cîntat în viața lor; piesa asta o cîntă mai bine un bețiv într-o cîrciumă dintr-o mahala de oraș de muncitori comuniști.

Ei, dacă am ajuns să plîng după Azur și Tomis, e clar, muzica românească are mult talent. Întîmplător, însă, piesa aceea e interpretată și de Maria Răducanu, cu seriozitate, rezultatul fiind o piesă extraordinară.


O mulțime de comentarii care îmi reproșează, pe postarea de alaltăieri, că sunt prost și nu știu ce vorbesc. Nu sunt singurii, pentru un motiv oarecare există destui care mă iau de fraier și cred că sunt copil de 12 ani, deci au dreptul să-mi zică ce anume trebuie să gîndesc și ce anume trebuie să fac.

În cazul acesta mi s-a descris pe lung sau scurt că așa sunt ei obișnuiți, deci așa e bine. Fără să-și dea seama că exact aici e problema: că sunt obișnuiți prost. Că, mai presus de toate, ca și potențial părinți ei trebuie să fie informați, că EI sunt responsabili pentru educația copiilor lor și că pot decide dacă ‘a fi portărel la școală’ este ceea ce își doresc să facă copilul lor, în timpul în care se presupune că învață istorie, geografie sau matematică.

Nu își dau seama că dacă vor să își educe copiii să fie portărei, sau să aibă responsabilități, au trei luni de vacanță în care pot să le dea o sumedenie de responsabilități. Au weekend-uri în care pot să-i pună să lucreze pro-bono la cinematograful orașului, sau să se ofere voluntari într-o campanie de istericale contra încălzirii globale. Whatever, e problema lor și a părinților lor.

Dar realitatea e că părinții nu își doresc responsabilitatea asta, și-o refuză. E treaba altora să facă educația copiilor, și ei știu mai bine. Așa că să nu ne mire cînd o să aflăm că copiii prin școli sunt puși să curețe toaletele cu lama de ras. E doar un pas de la una la alta, abuzul nu ar exista pentru că, vorba aia, copiii trebuie să învețe responsabilitatea.

Românii nu știu că poate exista o societate în care nu ne purtăm medieval unii cu alții. Ăsta e motivul pentru care o să mai avem încă cîteva generații în derivă.

Comments

Gînduri fără legătură — 1 Comment

  1. Pingback: Când te-am cunoscut, Cristina – Rândurile lui Claudiu Constantin