O problemă esențială a dreptei românești

Văd o problemă esențială la dreapta românească (cei din spatele lui Iohannis, adică). Nu mi se pare că multă lume vede problema asta: e faptul că de fapt, candidatul dreptei a fost (și, în spirit, încă este) Victor Ponta. Dreapta românească plătește pentru lipsa de coloană vertebrală.

Nu trebuie să vă explic de unde vine treaba asta cu lipsa de coloană vertebrală. Vine din educația noastră de români, e o problemă complicată a noastră ca națiune, o problemă de care ne va fi foarte greu să scăpăm. Însă cum se manifestă la dreapta românească?

Destul de simplu. Dreapta românească a refuzat să își urmărească obiectivele dreptei (sporirea și protejarea libertăților individuale, economia eliberată de taxe și bariere) optând, în schimb, pentru obiectivele pe termen scurt și mediu ale partidelor. PNL-ul este ‘centrul dreptei’ de foarte multă vreme; el există (în forma nouă) din 1990, însă nici până acum nu a reușit să formuleze un program coerent de idei de dreapta, nici măcar declarativ. Și nu mă refer la ce scrie în statut sau pe site. Mă refer la ce vorbesc purtătorii de cuvânt, reprezentații partidului șamd.

Singura treabă recunoscută în România ca fiind măsură economică de dreapta este cota unică. Măsura a fost susținută apoi de primul ministru care a crescut aparatul de stat cu 50%, sporind galopant cheltuielile și aruncând România în brațele unei recesiuni economice de pe urma căreia încă mai suferim. Dar bilanțul e distrugător: 25 de ani, o singură măsură de dreapta.

Obiectivul dreptei a fost întotdeauna câștigarea alegerilor. Acesta e, natural, obiectivul oricărui partid, dar în cazul PNL-ului se manifestă printr-o puternică aplecare către stânga, către lipsa de coloană vertebrală, către o constantă trădare a propriului electorat. Motivele sunt evidente, corupția atotprezentă în politica românească și o foame de rezultate necesare pentru a hrăni urmașii în spirit ai PCR-ului, adevărații câștigători ai jocului politic.

Păcatul pentru care plătește dreapta românească la aceste alegeri e lipsa coloanei vertebrale și implicarea în cea mai îngrozitoare construcție politică din fragila democrație românească: USL. Uniunea Stalinist-Leninistă, pentru cei care nu sunt familiari cu adevăratul acronim al USL, este acea struțo-cămilă construită pentru a persecuta un individ care a ales să-și abandoneze fosta camarilă în mâna procurorilor DNA.

Proiectul USL a fost o construcție bicefală în care dreapta și stânga să fie reprezentate egal. Victor Ponta a fost pus lângă Crin Antonescu, și atunci a început momentul în care oameni care se considerau de dreapta au început să îl susțină pe Victor Ponta, în mod natural.

Însă sprijinul pentru Crin Antonescu nu a fost reciproc. Crin Antonescu e un proiect construit pentru a fi abandonat. Diatribele isterice de la Antena 3 au demonstrat-o; Crin a devenit avocatul PSD-ului și al corupților, iar Victor Ponta a preluat cârma USL din punct de vedere strategic.

Încă de la începuturile USL am anunțat că obiectivul lor nu este candidatura lui Crin Antonescu, ci a lui Victor Ponta. Era evident, însă energiile oamenilor onești de dreapta au fost investite în proiectul USL, în cea mai mârșavă modalitate posibilă. Am fost blamat pentru păreri atunci, am fost înjurat când am spus că PNL-ul a cotit-o spre stânga. PNL a fost și încă este un partid de stânga, de-abia la ultimele alegeri euro-parlamentare decizând să abandoneze ALDE, grupul liberalilor europeni, în favoarea unei poziții de centru dreapta în grupul popularilor.

Problema vine dintr-o problemă de identificare ideologică. Liberalismul românesc e tradițional de dreapta, însă liberalismul european e de stânga. Sunt două curente de gândire diferite; noi venim cu liberalismul de la 1900, nu cu liberalismul de la 1980. PNL însă a avut retorica nevertebrată a liberalismului de dreapta în timp ce se alia în spirit cu liberalismul de stânga.

Acesta e motivul pentru care Ponta, ideologic, a putut vota liberal tot acest timp. Dealtfel, alegerea lui Ponta de a nu pune ștampila pe FSN și alte asemenea mi se pare onorabilă, deloc inconsistentă cu imaginea lui agresivă de stânga (de la “mi-e dor de un protest cu spart de vitrine și bătăi cu jandarmii” spus într-un interviu de prin 2003 la “îl executăm pe Băsescu” spus într-o tabără TSD). În cazul lui Ponta, votul liberal e natural pentru că liberalismul românesc a avut comportament și afinități de stânga.

Mai mult, USL a fost o construcție naturală, și încă este: PCR, FSN și USL sunt unul și același lucru: o formațiune de stânga, condusă de instinctele sălbatice a câtorva corupți. PNL, ca parte din USL, nu a făcut altceva decât să contribuie la erodarea dreptei românești, optând pentru a nu face politică ci pentru a face prăpăd.

PNL este principalul vinovat pentru erodarea valorilor liberale tradiționale. În momentul ăsta, Klaus Iohannis, un politician făcut dintr-o altă stofă, se sprijină pe niște oameni reeducați întru ura de Băsescu și pe cele 5% ale lui Macovei. Și da, Iohannis este un om dintr-o altă stofă, refuzând atacurile derbedeului de Ponta, mergând, elegant, cu bastonul la o luptă în care se folosesc pistoale.

Dreapta românească va plăti, la aceste alegeri, prețul pentru păcatele din istoria recentă. Vor fi absolviți de păcatele respective? Mă îndoiesc. Oameni precum Vasile Blaga încă mai sunt acolo, în zona decizională, ori oameni ca VB sunt cei vinovați moral pentru existența construcției struțo-cămiliene USL.

ACL poate că va pierde aceste alegeri, însă în mod sigur USL le va câștiga, indiferent de rezultat. Iar USL, Uniunea Stalinist Leninistă, strânge tot ce e mai rău din politica românească: ura sistematică a politicului față de populație.

Închei cu o poză. O comparație făcută pe net zilele astea, o comparație care arată lipsa de cultură politică românească. Povestea pe scurt: JFK este reprezentantul unui partid de stânga, pentru că asta e Partidul Democrat din SUA. Problema esențială a dreptei românești este că este de stânga.

Johannis Kennedy

Comments

O problemă esențială a dreptei românești — 9 Comments

  1. Cineva, nu mai stiu cine, spunea ca de fapt nu mai exista o dreapta si-o stanga, ideologii samd, e doar o spirala cu un ciolan in mijloc, si politicianu`/partidul lupta si lupta sa avanseze in spirala respectiva pana la ciolan, unde sta si molfaie elegant o perioada dupa care e aruncat iar in afara, si o ia de la capat.
    Drumu asta e facut prin orice mijloace, niciun compromis nu e prea putin.
    La noi e mult mai evident pentru ca n-avem o cultura politica.

  2. Ma amuza teribil discutia asta legata de dreapta si de stanga. Dreapta fiind reprezentata de niste vesnici bugetari care n-au avut o afacere in viata lor, care nu s-au stresat ca-n 7 zile trebuie sa-si plateasca angajatii si lor nu le intra banii-n cont. Dreapta e reprezentata de niste unii care atunci cand ramaneau fara bani faceau cel mai la indemana lucru, cresteau taxele. Dreapta a crescut TVA-ul si tot dreapta a introdus pensia minim garantata de 350 de lei. Tot dreapta a inteles ca e-n regula sa le tai tuturor salariile, fara a incerca sa-i diferentiezi cumva in functie de performante, determinandu-i pe oameni sa livreze mai mult decat o faceau inainte. Asadar, despre ce discutam aici? De cand e Crin, Tariceanu sau Iohannis de dreapta? Ce anume ii recomanda pentru a fi de dreapta? Da-mi exemplu o afacere de succes a unuia din cei 3, sau a oricarui alt personaj asa zis de dreapta. Basescu e vesnicul bugetar, blaga, la fel, si pot continua enumerarea celor asa zisi de dreapta pana maine. E simplu, la noi nu exista stanga si dreapta, exista doar niste grupuri de golani care se lupta pentru a ajunge sa ne fure. Si pentru a reusi asta au nevoie de lozinci si sa-i prosteasca pe prosti. Asa au ajuns unii chiar sa creada ca-n romania avem oameni de dreapta.

  3. O mica observatia vis-a-vis de afirmatia “JFK este reprezentantul unui partid de stânga, pentru că asta e Partidul Democrat din SUA”
    Partidul Democrat din SUA este mai de dreapta decat dreapta din Romania si cel mai probabil decat majoritatea partidelor de dreapta din UE (exceptand extremistii).
    Iar dreapta americana (republicanii) folosesc ideologii in mare parte similare cu ceea ce foloseste stanga romaneasca (apelul la valori religioase traditionale, apel la mandria de a fi american, ura pentru minoritati de orice fel, negarea rolului stiintei in societate, descurajarea clasei de mijloc). A spune JFK e reprezentantul unui partid de stanga poate induce in eroare o persoana care nu este familiarizata cu specificul politicii americane.

  4. Sunteti rau. Sunt aia “din dreapta” cam tampiti, farisesi si socialisti mascati.

    Dar trebuie sa vedeti si contextual: o tara saracita si indobitocita, iesita din 50 de ani de communism, in care 50% au si acum nostalgia lui Ceausescu.

    Cu un program adevarat de dreapta (sustinut ca atare de oameni care cred in el) lucrurile ar fi fost clare in ultimii 25 de ani: PSD la greu, guvernare in continuu. PSD la propriu, nu satelitii.

    Nu ai ce face, trebuie sa astepti ca lucrurile sa se schimbe in mod natural. Cand o sa existe cerere, o sa apara si oferta. Si eu zic ca lucrurile incep sa se schimbe. Mult mai greu decat am vrea noi, dar se schimba. Abia acum se vad semnele.

  5. zetu: ideea că puterea aparţine unora “care n-au produs” şi populaţia impozitată “munceşte şi produce” e aparent logică, dar nu se potriveşte cu realitatea din teritoriu. A devenit populară numai fiindcă Băsescu a lansat-o de 2 ori, prima dată când s-a ales în 2004 şi a doua oară când a tăiat salariile “bugetarilor neproductivi şi graşi”, sau ce porecle le mai dădea el.

    Populaţia “care munceşte, produce şi plăteşte taxe” e formată din oameni care produc, vorba economiştilor, “bunuri şi servicii”. Adică nişte constructori, tâmplari, programatori, tinichigii, ingineri, croitori, electricieni, medici, negustori, zugravi, mecanici şi aşa mai departe.

    Niciunul nu e aristocrat. Adică niciunul nu face parte din clasele sociale “născute să fie superioare”, clasele cu atitudinea dispreţuitoare şi greţoasă a lui Cioroianu-“deşert egiptean”. Clasa dascălilor, de la cel mai mărunt profesoraş de ţară la rectorul universitar. Sau clasa popilor. Sau clasa micilor scriitoraşi-jurnalişti, incompetenţi, dar cu fumuri de artist neînţeles.

    Ori tocmai aceste clase şi-au văzut privilegiile din societate ameninţate: când elevul de 18 ani sau studenţelul de 20 are BMW, nu mai dă două parale pe prof. Chiar şi când nu avea BMW, nu dădea două parale pe majoritatea profilor, care sunt incompetenţi. Dar nu avea curaj să o spună deschis. După ce şi-a luat BMW, are.

    Diferenţa între cele două grupuri de golani care îşi spun stânga şi dreapta nu stă nici în bani, nici în taxe, nici în construcţii de autostrăzi.

    Diferenţa e în statutul social al votanţilor lor. Chiar şi în cazul ipotetic în care PD-L ar fi crescut salariile profilor cu 50%, cum a promis şi n-a putut-o face, clasa aristocratică dăscălească ar fi votat tot cu PSD şi ar fi plâns şi schelălăit după Răposatul Ceaşcă.

  6. @ddr

    Partidul Democrat din SUA este liberal socialist. In ce priveste economia este mai degraba socialist de aceea este considerat de stanga. Republicanii sunt pentru taxe cat mai putine si mai mici, si in general pentru o economie cat mai liberala si cu aportul cat mai scazut al statului federal, mai ales in ceea ce priveste economia => sunt de dreapta.