Solenoid. Singura recenzie cinstită

Am scris un text în stilul domnului Cărtărescu pentru că vreau să înțelegeți cam cum e Solenoid. Textul pe care l-am scris are un titlu spre deosebire de ceea ce face domnul Cărtărescu – în plus, textul respectiv are cuvinte ușor de înțeles pentru toată lumea. E un text ușor de înțeles, poate mai adânc decât întreg Solenoidul. Citiți-l pe acela înainte de a citi această recenzie.

Viața e prea scurtă pentru a citi Solenoid. Solenoid e o carte care te sărăcește din toate punctele de vedere – e o carte grea și e o carte lungă. Povestea e destul de simplă. Un profesoraș de școală generală cumpără o casă în formă de vapor care are în ea un scaun de dentist și un solenoid uriaș. La un moment dat face sex cu o colegă care atinge butonul de pe care se pornește acel solenoid, și încep să leviteze. Profesorașul o ia razna și nu știu ce s-a mai întâmplat pentru că nu am putut să trec de pagina 300, pentru că mi-am dat seama că e un demers inutil. Mai departe vă voi explica de ce cartea lui Cărtărescu este o carte proastă, de ce Cărtărescu nu știe să scrie iar Liiceanu este cel mai slab editor din întreaga Românie.

Dacă ați observat un lucru legat de cei care au recenzat cartea, acela este faptul că nu au fost capabili să spună despre ce e cartea. Motivul e destul de simplu – Cărtărescu nu e în stare să stabilească un filon central al cărții, o poveste cu început și sfârșit. Ai fi crezut că e un lucru de bază în orice carte, să ai un început, un centru și un sfârșit, dar Cărtărescu nu se oprește în astfel de detalii simpliste gen “noimă” și “logică”. Solenoid este de fapt o carte de memorii inventate, stocate fără nicio ordine și logică, expuse fără niciun rost. Este o carte inutilă, este definiția pierderii de vreme. E genul de volum pe care îl folosești ca opritor de ușă. E un opritor de ușă scump, dar chiar și-așa.

Ceea ce încearcă Cărtărescu acolo este un “stream of consciousness” – un flux al conștiinței. La începutul fiecărui capitol își plasează personajul într-un pas ulterior din poveste – ba e în baie, ba e în drum spre muncă, ba e în drum spre casă de la muncă. De-acolo deviază puternic, încercând să simuleze un flux de gânduri pe care le-ar putea avea un om normal. E un stil dificil de scris pe care îl practicam în clasa a X-a când profesorul de geografie ne obliga să scriem după dictare și eu nu aveam chef să fac asta (pentru că dicta ce era în manual). În momentul acela, luam un cuvânt sau o frază și porneam un eseu în jurul lui – o oră de geografie devenea egal cu un eseu scris. Desigur, scrisul de genul ăsta nu are foarte multă valoare nici când e reușit (ca al meu) – în momentul în care e nereușit, ca în cazul lui Cărtărescu, eșecul ia dimensiuni gargantuești. E un roman la care ai putea râde, e un roman care îți arată că e loc în literatura română și pentru copii de clasa I-a care abia acum învață să scrie. Că “Cățeluș cu părul creț” e o capodoperă pe lângă tristul eșec al lui Cărtărescu.

Solenoid are în minte un singur public țintă: adolescenții. Observi asta din manierisme, din felul in care scrie, din acel obsedant “navel gazing” pe care îl practică. E genul de lucru pe care îl face un adolescent pentru că are prea mult timp la dispoziție și Cărtărescu probabil asta a avut.

Din cauza abordării, Cărtărescu nu e capabil să spună o poveste. De fiecare dată alunecă într-un alt fragment, o altă amintire, un alt detaliu cât se poate de inutil în economia întregului text. Lucrurile de care vorbește la începutul textului sunt inutile în economia viitoare – deși sunt sigur că problema păduchilor și a aței din buric cu care începe cartea va reveni să încheie rotund genialitatea lui Cărtărescu, am renunțat la a căuta scopul acelor detalii. Și fix asta face – te inundă cu detalii, în speranța că tu, cititorule, îi vei acorda mai mult credit decât merită și în loc de stângăcie vei crede că identifici genialitate.

Solenoid e un roman narcisistic. Dacă ar fi să concep un echivalent – închipuiți-vă că aș înlocui fiecare postare din acest blog cu o poză cu mine nud. Și poze de proastă calitate. Cam asta e Solenoid – un roman despre un personaj absolut neinteresant din punct de vedere literar, disecat în detalii pe care nu ți le dorești. Nu există niciun mobil, nicio motivație. Și dacă motivația ar fi “să pătrunzi în misterele minții marelui Cărtărescu”, atunci va trebui să-ți reexaminezi motivația de a trăi, de a trage aer în piept la fiecare respirație. Dar fie, nu vă pun în discuție alegerile în viață. Subiectul cărții, mintea “Marelui Cărtărescu”, este un subiect anost și lipsit de culoare. Este un subiect mincinos. În plus, tot ce o să puteți găsi este scârba și oprobriul pe care îl are față de profesorat în general și față de cititor în mod special.

Fiecare pagină e o insultă la adresa cititorului pentru simplul fapt că îl conduce aleatoriu către nicăieri. Și e frustrant, pentru că pe alocuri întrevezi elementele unui short-story fantastic de bună calitate – însă Cărtărescu nu e capabil să îl realizeze. “Brevity is the soul of wit”, sugera Shakespeare, iar Cărtărescu nu are deloc “wit”. Fiecare pagină devine inutilă cu excepția câtorva fraze aruncate ici colo într-un capitol, care să dea impresia că autorul are ceva în cap. Nu are.

Cărtărescu nu își respectă cititorii, dar asta și pentru că cititorii sunt narcisiști și o să insiste că Solenoid e o carte bună. Cititorii lui Solenoid își merită pedeapsa. Fiecare frază citită e timp pierdut de partea voastră. Singurul mod în care poți economisi bani dacă ai cumpărat totuși cartea e să o folosești ca material de pornit focul în sobă. Merită și dacă îți construiești o sobă special pentru asta.

Solenoid promitea să fie cartea care ne salvează de la anonimat cultura – dar singurul lucru pe care l-a reușit e să ne piardă timpul aiurea și să mai îndepărteze o generație de potențiali cititori departe de literatura română. Într-o lume ideală, Solenoid ar fi trebuit să fie o carte subțire de 35 de pagini – cu un editor care să îi spună adevărul lui Cărtărescu așa ar fi ajuns. Altfel, e o carte care devine maculatură din clipa în care o primești în casă. Ceea ce, să recunoaștem, e o mare realizare.

Nu voi mai vorbi despre Solenoid de-acum încolo, și nici despre Cărtărescu. Romanul îmi stârnește niște sentimente pe care nu doresc să le exprim, iar Cărtărescu nu este nici măcar un scriitor slab. E un scriitor mediocru, și asta e probabil cea mai dureroasă parte din această recenzie. Măcar dacă ar fi fost un Romavia sau un Dan Puric, să știi că sunt scriitori de vai de capul lor. Dar nu, omul e clar că și-a făcut din scris o meserie. Cunoaște cuvinte, și vrea să te impresioneze cu ele la tot pasul. Nu reușește să iasă din mediocritate, iar editorul nu îl ajută – mi se pare evident că editorul nu i-a citit cartea înainte să-i accepte textul.

Mai rămân recenzorii lui Cărtărescu. Rar am văzut mai multe inepții regurgitate de oamenii din online. E clar, dezechilibrul intelectual provocat de pseudo-cultura înaltă este incontrolabil, și oamenii au luat-o în jos puternic. Nu mai dau exemple pentru că nu are sens. Să lăsăm inepțiile să se strecoare în anonimat, și să sperăm că oamenii ăia o să aibă un moment în viața lor în care o să se uite înapoi peste timpul pierdut și o să exclame ca și mine:

Viața e prea scurtă ca să citești Solenoid


Comments

Solenoid. Singura recenzie cinstită — 63 Comments

  1. Inteleg ce vrei sa spui,am cumparat cele trei volume “Orbitor” dar n-am reusit sa trec de vol I.Am crezut ca sunt vinovata,am limitele mele.Totusi,ma intreb ,cum de are atat de mare succes,D-nul Cartarescu?

    • de ce ai cumparat cele 3 volume? citisesi vreun review in care sa ai incredere? chiar asa, voi cum cumparati carti? in functie de buzzul pe care il fac? stiu din podcasturi ca dorin nu il place pe liiceanu (influenta lui eftimie) asa ca e evident ca a cumparat cartea cu ideea clara de a o critica.

    • Raspunsul la intrebarea ta e simplu. Cand pseudointelectualii spun ca o carte e misto, oile umane zic la fel si cumpara cartile pentru a le tine in biblioteca, fara a le deschide sau le voteaza in topuri doar pentru ca au auzit de un anumit autor si cred despre el ca e foarte bun. Ca sa intelegi fenomenul, citeste topul Bookaholic (a nu se intelege ca am ceva cu topul respectiv). Carti care prind cu adevarat la public si se bucura de vanzari foarte mari nici macar nu se califica. Un exemplu, Biblia pierduta a lui Igor Bergler.

    • @Irina: succesul domnului Cărtărescu e dat de o piață de carte originală foarte slabă dominată de dinozaurii comuniști (Liiceanu fiind unul din ei). Cărtărescu e un produs, nu e un scriitor. E un produs bine vândut, bine marketat. Cam despre asta e vorba.

  2. nu cred ca ti-a reusit demonstratia. pur si simplu unii rezoneaza la ce scrie cartarescu. textul tau pare mult mai chinuit. trebuie sa ai totusi mai multe lecturi ca sa fii luat in seama cand te arunci la critici din astea.

    • Aș fi făcut o analiză punctuală a câtorva capitole, dar am spus că nu are sens să-mi umplu blogul cu mizerie. Nu numai că nu are noimă ce spune Cărtărescu, nu are curgere logică, nici măcar nu are o atmosferă deosebită. Nu merită efortul, zic eu. Poți să-mi arunci cât vrei cu “trebuie să ai totuși mai multe lecturi ca să fii luat în seamă”, e doar un snobism fără substanță.

      Dacă ar fi meritat să fac efortul ăsta pentru tine aș fi luat orice capitol la întâmplare și ți-aș fi demonstrat că e o literatură de proastă calitate. Dar nu te cunosc, nu meriți genul ăsta de efort – probabil ești un exemplu în care în ciuda faptului că ai multe lecturi la activ nu vei fi luat în seamă. Cum e?

    • mi se par minunate contraargumentele de tip “nu intelegi tu”. Simt ca imi vibreaza sufletul cand le citesc

    • Da, Dorin. Nu vrem să aflăm despre ce este cartea. Snobii n-au nevoie să înțeleagă ce citesc, ci doar să bifeze pe goodreads și facebook că au citit cartea grafomanului.

    • @Daniel: și să scrie niște recenzii aiuritoare, generice, pline de emfază, să nu uităm. Să arunce cu “Oniric, orgasmic” în noi, să uităm treaba cu cărțile.

  3. Irina defineste succesul lui Cartarescu. Eu cred ca succesul unui scriitor inseamna multe carti vandute, ecranizari etc. E mediocru, a scris tone de maculatura iar cum are 60 de ani si-a asigurat traiul de pe vremea comunista, cand nu depindea de maculatura scrisa. Apoi dupa revolutie e normal ca si-a permis sa scrie in continuare mult si prost, dar nu a iesit in evidenta cu absolut nimic din cartile alea multe. Frate! una sa fie cumparata de toti, sa fie tradusa international in zeci de limbi, nu nene. Dar dupa cum spune Garoafa: noi cititorii nu putem sa percepem marinimia si geniul lui Cartarescu, nu ca el nu se poate exprima clar ca si alti autori internationali care se vand ca painea calda.

    • Singura carte citibilă și tradusă în multe limbi străine e „De ce iubim femeile”. Cu aia, de fapt, a și ajuns cunoscut în România. Cred că și acum o găsești în aeroporturi din diverse țări europene. În rest, pămînt. Am „Aripa Stîngă” în bibliotecă, abandonată de vreo 7 ani pe la pagina 30. Pur și simplu e prost scrisă pentru mine. Am preferat să fac altceva mai bun cu timpul meu, să mă scobesc în buric de exemplu.

  4. @dorin ce logica sa aiba? sau mai exact ce fel de logica? e carte scrisa special asa, literatura nu e doar pentru ingineri cu actiune liniara si cu linii de dialog. ai citit Saramago? sau Marquez?
    esti pe blogul tau, poti sa zici ce vrei.

    @radu am mari indoieli ca ai citit 2 carti de cartarescu cap-coada. dar mari de tot. sigur ca poti sa ma contrazici, dar raspunsul tau e plin de clisee anticartarescu vehiculate pe bloguri. nu sunt frate cu cartarescu, nu il apar. dar are niste carti traduse. una chiar la Gallimard. sau nici asta nu editura ok? ce scriitor roman contemporan are ecranizari? ca dupa criteriul asta nu ar fi niciunul de succes. care e scriitorul tau preferat (din 1950 incoace) nu vreau sa iti desfiintez raspunsul,accept orice ai zice, vreau sa vad doar daca ai unul . tot eu sunt garoafa, am semnat aiurea

    • Am citit Saramago și Marquez. Ăia știu să scrie. Cărtărescu e ca un inginer care vrea să scrie ca Joyce sau Miller, doar că nu e și nu are nimic la fel de interesant.

    • Mi-e clar că nu ai habar cum se scrie o carte. Marii scriitori sunt mai aproape de inginerie decât de ceea ce crezi tu că sunt ei. Sunt niște oameni mai calculați decât par în scris. O să explic într-o postare ulterioară.

    • Ca sa ii citesc cap coada cel putin o carte trebuie sa ma convinga, sa vad niste recenzii bune ale unor oameni care nu beau la masa cu el. Sa vad ca vinde carti nu ca aduna praful in librarii. Biblia pierduta a lui Igor Bergler m-a convins ca e o carte ce merita citita, si pt. numele lui Dzeu ala nici nu e scriitor, a reusit sa sparga recordul la vanzari a unui autor roman dupa revolutie, chit ca nu apare in topuri pentru ca nu are pilele necesare, nu bea cu altii la masa ca si Cartarescu. Am o foarte proasta parere despre Cartarescu si operele lui din liceu, nu de pe bloguri, ca si in liceu aveam profesori cu un picior in comunism care ne bagau pe gat chestii ca asa trebuia.

  5. @dorin asta va fi ultimul meu post aici. mi se pare ca te-ai ofensat, cumva, nu stiu de unde, ai senzatia ca poti sa iti dai cu parerea despre literatura. poti sa iti dai cam in aceeasi masura in care ne dam toti despre cauciucuri de iarna, macrameuri sau sudura in argon. vagi cunostinte generale + o doza de common sense. dar atat. eu cred ca nu stiu cum se scrie o carte (desi am scris vreo 3) dar am insa indoieli ca poti sa imi explici tu cum se face asta am citit intr-o prefata la o traducere in limba germana de-a lui cartarescu (ca tot zicea cineva ca nu e tradus) ca e scriitorul roman cel mai apropiat de marquez. caragiale e un mare scriitor. mare rau. si asta era apropiat de inginerie?

  6. Cine naiba v-a pus sa cititi ceva de Cartarescu ? Eu am incercat .data , sa citesc ” Levant” si m-a apucat cascatul ! Si nu m-a interest nici macar ” de ce iubeste ‘mnealui femeile ” sau de ce il ” iubeste ” pe el femeile . Ca, cica , da , are mare …trecere la dame . Din partea mea , sa …treaca ! L-am vazut si ascultat partial pe la TV. , cu bunavointa , sa vad si eu , poate in viu grai e mai inteligibil. As!!! Exact aceeasi impresie : infatuat si narcisist ( ambele aspect se conditioneaza reciproc, dealfel , ilustrate si de un cunoscut proverb . Cine sunt eu , sa-l critic pe M. Cartarescu ? Ia, un simplu cititor , care a citit si tot citit de cand se stie . Dumnealui pentru cine scrie ? Pentru sine si atat ? Admiratia aceasta a unora/ multora pentru scriituri fara noima , e asemanatoare cu admiratia unora / multora care se extaziaza prin expozitii ,in fata unor mazgalituri ridicole , doar pentru ca langa ele e trecut numele unuia la moda , eventual si un pret piperat .
    Sa inteleg ca “Biblia Pierduta” – nu s-a …. calificat ! Eu am votat-o fara ezitare . Mda , pai mai e ceva de spus ?

    • Exact aceeasi impresie mi-a lasat si mie. Un scriitor ambiguu, superficial, confuz in structurare, Am observat ca are mare succes printre femeile cu varste cuprinse intre 30 si 40 ani, singure, care au iesit sifonate din relatiile cu barbatii rebeli ai visurilor lor si ale caror principii de viata se invart in jurul cliseului, “toti barbatii sunt niste porci”.

  7. Stii ce ar fi fost fain? Sa o citesti pana la capat.
    Daca as fi fost mare autor, as fi trantit un volum din asta mare umplut 80% fix cu nimic – cum e Solenoid. si undeva pe la 3/4 din carte as tranti o mare scena de lupta intergalactica intre varcolaci cu lasere. Dupa care, spre finalul volumului arunc iar cu aberatii si plictiseli – ca sa nu vezi scena citind inceputul si sfarsitul.
    Poate asa e si Solenoid. Poate ca Liiceanu si toti oamenii aia de-aia o laudau, dar nu vroiau sa dea spoilere sa le sara lumea in cap. Dar nu o sa aflam asta niciodata 🙁

  8. Empatie: Cartarescu e asa cum l-ai descris. Pleonastic: este desi e nul! Sugestie: Comentariile astea care-s fenomenale, cu oarece migală şi aplecare editorială pot deveni o carte. “Cartăresciană” sau celiniană! Saluturi!

  9. Nici ţie nu-ţi plac manelele, nici celorlalti nu le plac muzica apreciată de tine. Punct. Get a life ! De aici până la a-l face pe Cărtărescu cretin (incluzăndu-i şi pe cei ce-l apreciază), e o cale lungă pe care ai străbătut-o fără să clipeşti. Şi te mai întrebi de ce eşti înjurat pe blog. O carte este bună nu neapărat datorită numărului cititorilor, aşa cum nici numărul celor ce apreciaza manelele nu implică faptul că maneaua ar fi cel mai bun gen muzical.

    • Prietene, tu intri in casa omului si-i spui cum sa-si aranjeze mobila?? Se pare ca esti dislexic, nu vezi ce scrie in adresa paginii?? Nu esti obligat sa citesti, nu esti obligat sa accesezi si nu trebuie sa-ti placa, fiecare este liber sa-si exprime propriile pareri atat in public, dar mai ales in spatiul personal. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca are dreptate, Cartarescu este un parvenit literar.

    • “Prietene”, comparaţia e greşită. Nu e casa lui, e “galeria de artă” a lui,”Firma lui, în care îşi expune public părerile, nu-mi prezintă mobila. În care consider că putem comenta aceste păreri între noi, vizitatorii. Dacă nu aş fi fost de acord cu majoritatea celor expuse, nu aş mai vizita “galeria” sa.

  10. @ Blue , chiar , cine sau CE , anume, decide/ arata , ca o carte , un tablou , o melodie , orice fel de manifestare artistica e BUN/A sau de valoare deosebita ? Numarul de exemplare vandute , valoarea materiala a acestora , numarul de admiratori , calitatea acestora , gradul lor de educatie sau needucatie ? Cartarescu nu-i cretin , asta e sigur si evident ! E cult , are oarece charisma in anumite …medii, dar pe langa asta , e un smecher , un soi de ” pervers narcisist ” ( daca sunteti de acord cu conceptul actual din occidentul atat de adorat de romani ). Daca nu se baza pe ” aura ” sa de scriitor ” de valoare” , ar fi indraznit sa ceara 75 de lei pe o carte cat o Biblie ? Oricum , a mizat pe reclama si pe snobii cu bani ! Reteta care a expirat ! O reteta e valabila 7- 10- 30 de zile ( in functie de diagnostic ) Maxim. Nu i-a iesit !

    • Apreciez comentariul tău. Însă, ca şi Picasso, se vor găsi oameni care să-i aprecieze munca. Dacă îi va ieşi, vom vedea, e prea devreme acum. Pănă una alta, cartea e o colecţie de metafore şi divagări, pe care şi scriitori ca Victor Hugo (ex. Mizerabilii) au făcut-o. Sunt oameni care au răbdare şi pot urmări o astfel de carte până la final. Nu trebuie să fie neapărat un J. K. Rowling.

    • În al doilea rând, mi se rupe de cărţile lui Cărtărescu. Nu e genul meu, doar că eu aplic ideea că “gusturile nu se discută”. Nu mă obligă nimeni să o citesc pentru bac sau altceva, nici nu mai suntem obligaţi de limitarea accesului la autori străini, cum era pe vremuri. Acum avem acces la mii de cărţi scrise de autori străini, pot să aleg şi să ignor pe cine vreau, inclusiv pe Cărtărescu. Însă, o carte bună este cea de care sa va mai vorbi/citi şi peste zece ani. Deocamdată, e prea devreme.

    • Prea dificilă, încă silabisesc la Prefață. Poate mă puteți ajuta să identific ce înseamnă acel cuvânt, “Prefață”. Păreți mai intelectual, în ciuda superiorității nefondate pe care o afișați.

  11. Pingback: Un Solenoid disecat [comentariu la scriitura lui Mircea Cărtărescu] – Roxana-Mălina Chirilă

  12. O singură obiecție: acum nu mai e singura recenzie cinstită. 🙂 Roxana Chirilă a scris și ea, pe bune, ce-a simțit când s-a aruncat în oceanul cărtăresc.
    O observație pentru anumiți co-participanți la trafic pe blogul tău: ador să văd câte-un mediocru scrofulos la datorie, care întreabă cine ești tu ( un tu generic) să-l critici pe scriitorul X și imediat profită de oportunitatea de-a anunța că el a scris „n” cărți. Mă tem că genul ăsta de contestatar al opiniilor personale care se rătăcesc de turmă nici nu căuta gâlceavă, ci doar un loc unde să anunțe că și el e scriitor.
    Excelente cronicile tale de film românesc (vorbesc de cele pe care le-am văzut și eu)!

  13. Pingback: Solenoid – magnetic dar nu electrizant | Singur pe bancă

  14. Tipul asta e Ceausescu literaturii romane.O nulitate ridicata la rang de personalitate.Nici un om pasionat de literatura nu il accepta ca scriitor de valoare.Mie mi-e greu sa-i spun pana si scriitor.Am citit aberatia cu pricina.Am impresia ca traiesc pe viu basmul “Hainele imparatului”.

  15. Sunt de acord cu opinia exprimata (dar nu si cu cinismul cu care este exprimata)

    Si eu cred ca acest om se cauta pentru a nu se gasi, ceea ce face cautarea narcisista, neinteresanta, fara obiect onorabil.
    Viata este, intr-adevar, prea scurta pentru a citi Solenoid. Sau Orbitor.

    Din fericire, mi-am dat seama de la prima rasfoire, nu a fost necesar sa iau cartea acasa 🙂
    In principiu, la cate lucruri valoroase sunt de constientizat si de citit, ar fi cazul sa ai ceva absolut exceptional de adevarat de spus ca sa blochezi si sa soliciti atat de mult din resursele (de timp, de energie, de bani) ale unui cititor. E o chestiune de respect si de bun simt.

    • Rad.Cinismul e pe masura elogiilor.Acuma mi-a mai trecut, dar atunci eram coplesita de ceea ce citeam.

    • @Delia: mi-ai luat răspunsul din gură. :))
      @mymindismyshelter: Postarea asta nu e încă la nivelul de delir pe care l-a emis intelectualitatea română în preajma lansării Solenoidului. Când scriu chestii precum „cei care au recenzat cartea nu pot spune despre ce e vorba în ea” sunt foarte serios – am găsit o singură recenzie care povestește despre ce e vorba, nici măcar Dan C Mihăilescu nu e capabil să zică despre ce e vorba, doar vorbește despre un scaun de dentist că ar fi o treabă importantă (și nu e). Fanii lui Cărtărescu se întreceau în a pune postări delirante despre Solenoid în speranța că asta o să-i valideze, probabil, în cercul de prieteni. Aș putea spune că această postare e temperată – vezi însă că am un ciclu de postări „Solenoid Experience” care ajung la nivelul de delir cărtărescian pe care l-a exercitat intelectualitatea română în preajma lansării.

    • Multumesc pentru indrumare.Tensionate trairi.Suflu usurata ca le-ai supravietuit, acum cand am indraznit si eu sa postez pe net.Nu ai idee ce piatra mi-ai luat de pe minte cand am citit postarea.Vorba romanului “daca doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca”, am trait-o pret de ceva vreme si nu mi-a convenit deloc.Prea erau multe minti luminate care sustineau acelasi lucru.Acuma, eu bag mana in foc ca 90% dintre ei nu au citit cartea.Nici macar Dan C. Mihailescu pe care l-am vazut intr-o emisiune afirmand cu tarie ca biblia este singura carte pe care ar lua-o cu el, cartea de capatai, etc.L-am mai vazut la cele 5 minute (si nu mai stiu cum) recenzand carti din care eu intelesesem cu totul altceva.Nu stiu ce pune lumea in miscare, de ce ii imprima o directie gresita.Ma bucur cand descopar cate o “gura de rai” care imi confera mie apartenenta la realitatea mea si siguranta acestei realitati.Indiferent de faptul ca poseda putini membri.Ei, eu macar am imprumutat cartea de la biblioteca.A!Cele 100 de carti.Ce minte marunta a putut sa scorneasca sloganul acesta publicitar?Cum sa-ti spun civilizat ce starneste in mine chestia asta?Cum sa-ti spun ce a trezit in mine afirmatia lui Umberto Eco despre Cartarescu “un autor care a citit foarte mult”.10 000 afirma MC.Noi sa fim sanatosi!Poate o sa invat intr- zi sa folosesc diacritice.Zambesc.Daca nu o sa ma tina vreo carticica.

    • Din Experience nr.3: “Știu la ce să mă aștept. Sunt pregătit. Chiar dacă l-am citit pe Kafka, dar nu i-am citit pe Borges și pe Joyce, simt că am citit cele 100 de cărți pe care mi le pune ca nivel necesar de trecut o cititoare.”.Cele 100 de carti pe care trebuie sa le ai in biblioteca?Nu-ti suna cunoscut?Daca ai vazut o balta, stii ce reprezinta oceanul.

    • Confuzia mea e provocată de numărul mic de cărți pe care l-ai numit. Doar 100? Aia e pentru copii. Eu cred că e nevoie de 287 cărți esențiale, și cea dintâi, și cea de pe urmă, Biblia! Doar ea conține răspunsurile, doar Biblia încifrează adevărul!

    • Ce fac oare?Tocmai am expediat ceea ce gandisem eu a fi ultima mea postare pe net.Biblia, da.Interpretabila maiestrie interpretabila.Mie imi place Saramago.Si altii.Nu suport ingradirea de nici un fel.Unghiurile inchise, privirile opace si ochii bovini.Cred ca esti un om mai omenos (bland, pasnic, intelegator) decat mine.

    • Nu am inteles.Eu am motivat de ce nu postez.Nu as putea face fata tuturor provocarilor.Pe cand tu ai aceasta capacitate.

    • Un dicton latin aruncat în orice conversație nu ar trebui să bulverseze pe nimeni, doar să ne lase să ne punem mâna în bărbie și să o mângâiem aprobator.

    • Nu merit (Garnier) atata atentie.Multumesc sincer pentru bunavointa.Nu vreau sa consum timpul nimanui.Intru pe site-uri literare si mai trag cu ochiul.Atat.Ma mai inspir pentru carti.Rad, ma intristez, injur, ma minunez.Dar toate astea au loc in spatele ecranului meu.Nu cred ca parerea sau impresiile mele ar interesa pe cineva.Doar ca la cartea asta cu nume pe care a trebuit sa-l caut in dictionar era uriasa discrepanta.La urma urmei sa pleci de la o ata in buric, sa levitezi din 3 in 3 pagini si sa ajungi la apocalipsa e ceva nu?Rad.Uite ca ma pornesc iar.Cred ca tu esti mai castigat decat mine pierzand banii pe carte.Eu am pierdut un timp pe care nu mi-l da nimeni inapoi.Cand am citit ca “viata e prea scurta ca sa…” era deja prea tarziu.Ei, eu am invatat ceva si tu te-ai ales cu o admiratoare.

    • Cât despre diacritice și tehnoredactare, vezi că am ceva postări 😀 Dă-mi un semn pe Facebook și te ajut dacă nu te descurci 🙂

  16. Pingback: Mircea Cartarescu – Solenoid – Site Title

Comentariul tău