O scurtă notiță pe care aș fi putut-o încadra la „tehnice”, dar nu e, că ține de lumea în care trăim. Există o discuție mai largă, dar absolut inutilă, în lume acum despre dacă LLM-urile (această inteligență artificială) pot avea sentimente, și dacă simt tortura. Un exemplu: aici. Eu am aflat despre această discuție citind rapid peste știri și ignorând una pentru a mă lovi de ea inclusă în discursul Alinei Voinea de la AntareSFest, o reuniune despre care nu o să zic mai mult de-atât.

Ieri România a luat bătaie cu 6-0 de la Polonia. Și știu exact care e soluția pentru fotbalul românesc.

Anul ăsta mi-am zis că o să merg la meciurile echipei locale, Corona Brașov. M-am pregătit din timp, am urmărit singurul canal de comunicare pe care chiar îl actualizează la timp, pagina de Facebook, și am vânat momentul în care se făceau abonamentele la diversele sporturi.

PSD a propus un proiect de modificare de lege care să adauge obligativitatea purtării uniformei școlare (și elevii protestează). PSD sunt niște mari legiuitori, înțelepți și inteligenți, dar nu au spus nimic despre ce anume se întâmplă dacă nu porți uniforma școlară.

Zilele astea se desfășoară festivalul NOD, un festival cultural de „drepturi literare”, o chestie pe care nu o înțeleg foarte bine. Probabil că doar eu nu o înțeleg, pentru că organizatorii au decis că nu e cazul să scrie nimic pe pagina despre festival, rezultatul e o pagină goală. Probabil optimizată pentru mobil.

Citeam recent o scrisoare deschisă transmisă de niște medialiați Fields (premiu prestigios în matematică), și mi-a atras atenția un paragraf (nu îl traduc, pricepeți voi):

Au loc funeraliile regelui Norvegiei. Una din cele mai bogate și suverane țări din Europa, al cărei fond de pensii este unul din cei mai importanți și chibzuiți investitori (și deținătorii unor căi ferate superbe). Regele Norvegiei, așadar, moare. Vasile Bănescu comentează o poză într-un fel care necesită decriptare, pentru că Bănescu deține un dicționar, se uită la cuvintele lungi și le folosește cu pasiunea cu care un copil de grădiniță manevrează un camion roșu.

Elisabeth Wheatley, o autoare de romane de dragoste (romance) din SUA, decide să cenzureze sexul din cărțile ei vechi. Pentru că trăim în internet și conținutul digital e foarte ușor de cenzurat, acesta e un lucru relativ ușor de făcut - dar, spre lauda ei, anunță că vechile cumpărături nu vor fi anulate și că îi poate ajuta pe cei care au varianta veche să intre în posesia variantei noi.

Mi se pare că se uită foarte tare ce s-a întâmplat în ultimii ani, și pentru că e plin de mincinoși care mistifică aventurile din ultimii ani, hai să facem o retrospectivă, cu un pic de claritate dată de timpul care a trecut. Îmi fac datoria de cronicar, nu oi fi eu Dio Cassius sau Suetonius, dar cred că lucrurile astea trebuie să rămână scrise, chiar dacă le-am mai scris în postări anterioare. Timpul ne dă voie să ne uităm un pic mai de departe la fapte, ca la un tablou impresionist - de aproape pare o amestecătură fără logică, doar de la depărtare începe să capete sens.

Un băiat merge prin vama americană. El, american. Cu drepturi de land of the madărfaching frii. Vama zice „ok, toate bune, dar va trebui să ne dai parola de la telefon”.