10 ani de Băsescu rezumați într-o rochie prea scurtă

Toată lumea și-a făcut bilanțul de Băsescu. Dacă aș fi citit ce scrie Internetul (ceea ce nu fac, fiind într-o pauză mai mult decât necesară) probabil că aș fi dat de entuziaști ai lui Băsescu, care vor enumera mii de calități pe care președintele nostru nu le-a avut, și de entuziaștii spălați pe creier care s-ar fi oțărât că au scăpat în sfârșit de regimul criminal Băsescu.

Ambelor tabere le urez multă sănătate, fericire și spor la muncă. Pe președintele României l-am apreciat și l-am susținut chiar și când actualul președinte îi ataca legitimitatea funcției. Pe Traian Băsescu nu îl cunosc suficient cât să mă pronunț.

Ce știu e că ultimii zece ani au fost anii cu cea mai rapidă modernizare a României. Ah, sigur, suntem departe de unde ar trebui să fim. Modernizarea e inegală. S-au mai născut niște corupți, dar în sfârșit unii au început să intre acolo unde le e locul. Însă România de acum zece ani pare desprinsă dintr-o preistorie tragică a civilizației, cu ziariști bătuți, cu un control inuman exercitat de stat, Stat care era la îndemâna adevăratului autocrat, Fulărel Burberry.

Băsescu nu a fost un „el însuși”. Cu toate acestea, am auzit prea mulți oameni care s-au plâns de nedreptățile regimului care, de bine, de rău, le-a păstrat țara intactă în mijlocul celei mai puternice recesiuni din 1929 încoace. Românii au început să respire, au învățat că au drepturi, chiar dacă nu prea știu cum vin responsabilitățile. Dar încep să le învețe și pe acestea. România e schimbată puternic.

Nu este vina sau meritul lui Băsescu, ci un pic din cele două, plus foarte mult venit din partea unor oameni care au învățat să gândească și singuri. Ah, da, unii s-au aruncat în brațele altor minciuni, au dat-o catastrofal cu Pungești-uri și #unitisalvam-uri. E natural: oamenii liberi sunt liberi să facă prostii mai mari ca ei. Dar învățăm cu toții, ca societate.

Și învățăm că există și altceva decât actorii principali. Că putem să dăm, să facem mai mult pentru cei din jur. Că putem sa facem ceva pentru noi. Sunt zece ani în care ne-am maturizat.

După cei zece ani de Traian Băsescu, vine un președinte al cărui mare defect e rochia cea scurtă a Primei Doamne, la inaugurare. După un președinte spumos, cu răspunsuri geniale pentru cei care îl întreabă (Antena3 e aici? Nu, aici e doar presa), urmează un președinte care ne arată că nația nu mai are pic de umor. Nu e din vina lui că nația nu mai are pic de umor, ci e vina ‘factorilor de influență’ din presă că singurul lucru pe care sunt în stare să-l comenteze e lungimea rochiei primei doamne.

Știu, o să vină oameni care o să îmi explice: „da’ cum se face, mă, să vină Prima Doamnă în fustă așa scurtă? RUȘINE!” Ei cred că acest aspect e important, și nu o să reacționeze la faptul că, din toată ceremonia de învestire, singurul lucru pe care l-au reținut e o fustă discutabil de scurtă. Cum ziceam, nație fără umor.

Până una alta, Băsescu a părăsit Palatul Cotroceni. E bine. După zece ani, e un președinte demodat pentru România. Însă dacă l-aș întâlni nu mi-ar fi rușine să merg la el, să-i strâng mâna așa, ca un „basist jegos” ce se presupune că sunt, și să-i zic un mulțumesc. Pentru zece ani de modernizare a României, pe care nu a făcut-o el, dar ne-a lăsat pe noi, ăștialalți, să o facem, și ne-a mai și ajutat ici-colo. În rest, n-am nicio treabă. Multă sănătate, domnule Președinte, ridic un pahar de Jack în cinstea dumneavoastră.