Fata care iubește obiectele

Decât O Revistă a publicat zilele trecute un articol despre cum e descurajată o fată să fie inginer. Cunoașteți povestea la modul general. Fetele în general sunt împinse înspre un anumit tip de meserii, băieții sunt împinși într-o altă direcție. E ca în raionul cu jucării, unde cele albastre sunt pentru băieți și cele roz pentru fete. În cazul acesta, autoarea este Ioana Burcea, o fată de clasa a XII-a care este la primul ei articol în DOR, dar nu la primul ei articol în reviste online. Ea mai scrie și în revista Versus, unde are un articol destul de amplu despre „Ascensiunea și descreșterea feminismului socialist”. Vom discuta și despre asta.

Articolul pe scurt

Ioana iubește obiectele. Îi place să facă chestii. Îi place să facă lucruri mecanice. Tatăl ei i-a inspirat pasiunea pentru a înțelege cum funcționează lucrurile, și i-a plăcut. A făcut Lego-uri. Școala, pentru ea, înseamnă muncă - și ea muncește mult ca să atragă atenția profesorilor. Dar, sugerează ea, profesorii ar fi nemulțumiți dacă ar vedea că eleva lor eminentă depune această muncă pentru a deveni inginer. Dar ea perseverează - așa cum în grădiniță îi învăța pe ceilalți să deseneze un dodecagon (iertăm typo-ul) la fel acum se luptă să pună mâna pe un curs de fizică cuantică de la Politehnică, unde va da admiterea la toamnă.

Ioana însa observă niște lucruri - în cercurile academice (în care încă nu a pătruns, pentru că e la liceu) a întâlnit mai mulți băieți decât fete. O deranjează că aparent selecția în cercurile academice e făcută în funcție de lungimea părului(?!). Bărbații discută cu ea cu „domnișorică” și nu o ascultă când are ceva de zis. Ioana povestește un prim astfel de episod în care la un moment dat, un muncitor într-un atelier îi spune „Păpușică, de ce nu rămâi afară?”. Deja discuția se mută pe un teren minat în ciuda stereotipiilor de gen pe care le aplică (doar fetele poartă părul lung). Ne mai spune că o deranjează în momentul în care adolescenții se comportă tembel ca niște adolescenți și ne dă un exemplu neverosimil: «[…] când scriam la tablă și cinci băieți s-au ridicat s-o șteargă „ca să nu îmi murdăresc eu mâinile”». După care, lovitura de grație: „mă irită mai tare decât să port costum și să nu mă dau cu ruj, lucruri pe care cel mai probabil va trebui să le fac ca inginer ca să fiu luată în serios.”.

De-aici schimbă registrul. Ioana vine cu un model teoretic. Primul lucru pe care îl bazează: «Oricât de tare m-aș strădui să fiu văzută pentru că sunt ambițioasă, inteligentă sau muncitoare, cineva se grăbește să adauge: „pentru o fată”». Aici, practic, spune că în societate, în mediul în care activează, fetele sunt și lipsite de ambiție, neintelgente și leneșe, și asta e normal. Dar are și răspunsul: se va adapta, se va îmbrăca neconform genului ei, pentru că îmbrăcămintea conformă genului ei e văzută ca slăbiciune. Ioana plănuiește să-și aducă „feminitatea relativă” la zero. Pentru ea e ok, dar alte fete nu ar putea accepta acest sacrificiu.

Aparent, un profesor i-a spus Ioanei că să nu aibă pretenții la un post de conducere în viitor pentru că e fată. E îngrijorată că ajunge șefă de șantier și muncitorii nu o ascultă, iar un angajator ar respinge-o ca să nu investească într-o angajată care ar putea să dispară doi ani ca să îngrijească un copil. Dar Ioana ne liniștește. A dobândit niște calități necesare: mansplaining-ul și segregarea sexuală:

Un lucru minunat în STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) este că, în ciuda competiției acerbe, între două sau mai multe străine se creează aproape instantaneu, ca o lege nescrisă, o legătură. Când eram mai mică, fetele mai mari îmi făceau loc în discuții și mă încurajau să pun întrebări; acum intervin eu în fața băieților pentru colege mai timide, le explic lucruri fără o atitudine superioară și încerc să le fac să se simtă ascultate. Poate ăsta e modul meu de a compensa lipsa mea de curaj în cum îmi exprim feminitatea: să protejez și să sprijin alte fete să navigheze prin sistem.

Pe final, Ioana ne asigură că luptă în continuare.

Problema

Probabil acesta a fost unul din cele mai sexiste articole pe care le-am citit pe tema accederii în zona STEM a femeilor: de la aplicarea stereotipiilor de gen (păr lung = fată) la impunerea unor standarde sexiste (segregarea sexuală). Pentru Ioana, viața e o luptă, însă ea pune soluțiile în fața problemelor, și ridică nu doar în fața ei înșiși, dar și a tuturor femeilor ziduri despre care nu e foarte sigură că există în realitate. Vorbește despre probleme închipuite: Ioana e foarte preocupată de felul în care i se refuză posturi de conducere, sau șansa de a fura meserie, din poziția de elevă de liceu care nu a fost pusă în situația de a munci efectiv, și habar nu are ce presupune meseria pe care și-o dorește: inginerii se îmbracă la costum și nu poartă ruj. Idee care explică de ce nu sunt inginer (urăsc costumele); dar de obicei femeile care se îmbracă la costum folosesc și ruj.

Problema însă e una simplă. Ioana minte. Nu știu exact de ce minte Ioana, dar știm sigur că minte. Poveștile sunt toate construite pentru a corobora narativul unei programări sociale: fetele nu au voie în STEM. Mediul academic le respinge automat. Nu aduce nicio informație concretă pe care să o aducă în sprijinul acestor afirmații pe care le aruncă. Toate temerile ei pot fi considerate justificate, dar după ce îți dai seama că Ioana minte, cumva, îți e greu să mai ai simpatie pentru situația ei. Pentru că la final stai să te întrebi: fata publică în DOR, în alte reviste online cu o oarecare circulație, cine o împiedică real pe Ioana să facă ce anume? Nimeni, nimic.

La o a doua citire îți dai seama că articolul este de fapt scris pentru a justifica narativul: femeile sunt împiedicate să intre în STEM. Odată acceptată teza, articolul e emoție pură - și în momentul în care nu accepți teza (cazul meu) ai un comportament discriminatoriu. Dar Ioana vorbește despre această teză cu o siguranță care te face să crezi că interdicția femeilor de a intra în STEM este politică de stat, și ar putea să-ți arate și articolul de lege care îi interzice accesul.

Și o să-mi spuneți: Dorin, nu poți înțelege cum te afectează discriminarea constantă, pe care cei din jurul tău o aplică subconștient.

O poveste personală care ar putea fi despre sexism

Citind experiența Ioanei am stat să mă gândesc dacă am avut piedici similare în perioada mea de formare. Țin minte că la un moment dat tatăl meu m-a dus la un curs de calculatoare la o școală de pe lângă gară (la Brașov e una singură) și acolo profesoara a fost distantă și agresivă, și în momentul în care m-a pus să fac o problemă cu niște șiruri în BASIC, eu neștiind limbajul și neînțelegând ce vrea, m-am ales cu râsetele colegelor de la calculatorul din stânga mea. Nu am mai participat la acel curs.

În generală, și chiar și la liceu, cam 90% din profesori erau femei (învățătoarea nu se pune). În generală cred că nu am văzut profesor decât la sport. În liceu aveam profesor de mate, și câte un alt profesor rătăcit la o materie neimportantă. Evident, profesoarele de informatică au fost exclusiv femei, marea majoritate lipsite complet de abilități de programare, dar care mă puneau să învăț pe de rost programe care nu funcționau. La cursul despre calculatoare, o profesoară ne-a învățat, în 1995, de calculatorul Felix C-256, un calculator pe care nu l-am văzut în viața mea, și cu informație care mi-a fost inutilă de-a lungul vieții. Singura posibilitate de a accesa internetul la liceu era să folosesc un terminal conectat la un server Linux - accesul la terminal, însă, trebuia acordat fetelor care doreau să își citească poșta electronică în pauze. A trebuit să lipsesc de la ore - și era locul unde ajungeam cel mai des când chiuleam. În nenumărate cazuri argumente de genul: „e fată” erau folosite pentru a justifica privilegiile pe care le primeau anumite fete când era de ales.

Pasiunea mea pentru informatică și filosofie mi-a adus oprobriul fetelor din clasă, și deci marginalizarea din mini-societatea din liceu. Femeile mi-au pus piedică la fiecare pas - am reușit cu greu să iau bacalaureatul, cu un 5.45 la română acordat injust de o profesoară. La facultate am primit nota 7 pe proiectul practic pentru licență, un tratament pe care nu l-au primit fete din clasa mea care în mod evident munciseră mult mai puțin și făcuseră mult mai puțin efort pentru a primi nota maximă.

Managerul primei firme private la care am lucrat a fost o femeie - și am fost concediat la primele dificultăți financiare.

Aș putea pune aceste informații într-un fel care să dea a sexism. Așa cum întreg articolul Ioanei este o cursă emoțională: „Îmi place să fac chestii inginerești care sunt de băieți, dar pentru că sunt fată mi se pun piedici”, aș putea construi și eu un narativ în care toate aceste elemente să explice insuccesul meu pe diverse planuri, pe care să le corelez cu prezența unei femei sau unui grup de femei undeva.

Dar acuzația de sexism este un lux pe care nu l-am avut niciodată - și nu doar eu, ca băiat; nici măcar fetele din generația mea nu l-au avut. În viață întâmpinăm dificultăți; acele dificultăți au mai multe surse posibile; acolo unde poți dovedi nedreptatea îți garantez că vei găsi un număr mare de persoane, indiferent de sex, care să te sprijine. Așa cum nici eu nu a trebuit să fac o alegere atât de mare încât să-mi reneg masculinitatea pentru a dobândi niște avantaje pe care le-ar fi avut sexul opus, tot așa nu e necesar ca Ioana să înceteze să fie femeie doar de dragul de a face pe placul unei imagini pe care și-a format-o de una singură despre un domeniu. Dacă e un mesaj cu care Ioana ar trebui să rămână, acesta este: Absolut nimeni nu îți cere să sacrifici nimic din ce ești tu. Nu o fă, și elimină-i din jurul tău pe cei care îți cer sacrifici pentru niște avantaje închipuite.

(Editare ulterioară) Toate lucrurile pe care le-am enumerat aici au însă o explicație diferită de sexism. Cursul respectiv (țin minte vag) era un supliment școlar, deci trebuia să studiez materia din școală pentru a înțelege mai bine ce se discuta. Faptul că am avut profesoare nu a schimbat fundamental felul în care văd lucrurile, oricât de mult s-ar chinui feministele să sugereze că am fost orbit de un văl matriarhal pus peste informația reală. Profa de la bac avea probleme cu toți cei de la liceul de informatică, și a dat cel puțin două puncte în minus tuturor lucrărilor pe care le-a corectat. Și de la prima firmă privată am fost concediat pentru că eram printre ultimii sosiți - și am fost reangajat după trei luni, când și-au dat seama că au nevoie de calitățile mele pentru a duce la bun sfârșit un proiect.

Discursul ei e gata făcut

Cum ziceam în deschidere, Ioana este autorul unui articol foarte interesant din revista Versus Magazin. Este o temă puternică: Ascensiunea și descreșterea feminismului socialist . Întregul articol pare a fi o istorie a feminismului în socialism, dar textul pare scos dintr-o plenară comunistă. Cu citate din Stalin și cu aserțiuni neacoperite de argumente sau informații, Ioana încearcă să facă o istorie? a feminismului socialist - de fapt explică termenul, aruncă un citat din Marx, unul din Stalin, pune un citat prelung dintr-o carte de Brigitte Studer, după care încheie apoteotic:

Impactul feminismului socialist nu a fost, din păcate, de durată. Țări în care acum 50 de ani femeile se bucurau de independență financiară, de posibilitatea unei cariere şi de posibilitatea unei vieți nedominate de o prezență masculină, astăzi se confruntă cu unele dintre cele mai mari rate ale violenței domestice, naşterilor în rândul mamelor adolescente şi abandonului şcolar în rândul fetelor.

În umila mea părere, impactul feminismului socialist în România e de durată, dar treaba asta e imposibil să o afli din cărțile pe care le citești, care vin din afară. Nici măcar feministele din România nu ar putea să-ți ofere informație suplimentară, ele însele fiind prea ocupate să traducă și să importe idei falite din Vest pe care le aplică prost la o populație locală pe care nu o cunosc, nu o înțeleg și care, sincer, le cam pute. Și o să mai adaug un citat, tot din Ioana:

În ciuda faptului că femeilor din Europa de Est li s-au revendicat mult mai devreme drepturi, în prezent, acestea nu au aceleași privilegii ca femeile din Europa de Vest. Acest fapt se poate datora procentului mai mare de persoane religioase (patriarhia este susținută în continuare de către Biserica Ortodoxă Creștină), nivelul mai mare de alfabetism și al procentului de populație rurală din Est.

Patriarhia română e parte din BOR, este foarte adevărat. Patriarhatul, însă, e o treabă mai complicată. Având în vedere că cea mai puternică persoană în stat a fost vreme de trei ani o femeie (Viorica Dăncilă), cunoscută pentru activitatea ei în materie de feminism, aș zice că patriarhatul joacă parșiv. Dar mi se pare interesantă logica ei generală: femeile din Europa de Est au mai din timp drepturi, dar acum ele nu au aceleași privilegii (care, mai exact?) ca cele din Vest. Fraza asta sună un pic a manual comunist de îndoctrinare, doar că Estul și Vestul sunt inversate. Mai departe, cauza este procentul mai mare de persoane religioase (BOR are Patriarhie, dar treaba asta nu justifică primatul patriarhatului), urmat de faptul că în Est nivelul de alfabetism e mai mare (deci știința de carte nu e bună???), și populația de la țară, la fel, mai mare.

Articolul este superficial, dar el m-a ajutat să înțeleg mult mai bine primul ei articol, și adâncimea minciunii Ioanei.

Dacă vrea să vadă sexism, Ioana va vedea sexism

Mi se pare fascinantă scuza asta cu sexismul care te împiedică să faci diverse chestii. Este o scuză nouă, pe care colegele mele (destul de multe) de la Informatică (acum 23 de ani) nu o aveau - dacă ar fi avut-o, ar fi obținut rezultate mult mai bune mult mai repede. Poate că și ele au auzit „dar nu te du la Informatică, ce să faci toată ziua cu ochii în calculator?” (Informatica a devenit mai sexy de prin 2002 încolo, după crash-ul dotcom-urilor). Însă netrecându-le prin cap că e de fapt un program sexist consecvent menit să le țină departe de STEM, au făcut informatică și nu le-a oprit nimeni nici să se angajeze, nici să aibă cariere de succes.

Întotdeauna putem confunda interacțiuni cu oameni de o slabă calitate morală sau intelectuală cu un program al patriarhatului - sau matriarhatului. În cazul meu, având în vedere că 90% din corpul profesoral cu care am interacționat au fost femei, aș putea blama orice tară a sistemului de educație pe femei. Lipsa mea de aptitudini sociale ar fi putut fi ușor pusă pe seama unei intenții la nivel de societate a matriarhatului. Dacă acesta ar fi acum clasificat ca un discurs de incel, de bună seamă, discursul Ioanei, în care întâlnește tot felul de piedici din cauza patriarhatului e foarte asemănător ca substanță cu discursul unui fel de incel-femeie, al cărei scop nu este succesul din punct de vedere sexual și social, ci din punct de vedere al carierei. Pentru că feminismul de Facebook cam asta e.

Mai interesant mi se pare felul în care Ioana a intrat în contact cu aceste justificări. Ea însăși este o fată privilegiată, cu articole publicate în DOR și Versus - este bizar să te plângi de ciuntirea drepturilor în situația asta. Mă întreb când a decis că există un punct în care băieții (eminamente neimportanți la nivel individual, o povară din punct de vedere social și foarte des aruncați în malaxorul social fără programe specializate) au deodată un mare avantaj. Aș vrea să văd unde sunt acele conferințe „male-only”, care sunt acele privilegii care le sunt luate femeilor. Pentru că am văzut suficiente conferințe female-only, sau programe exclusive pentru fete. Poate cineva să-mi facă o listă similară cu acest „Top 30 conferințe pentru femei în 2020”?

Să fim înțeleși, nu există scuza unui matriarhat. Nu spun lucrurile astea pentru a mă plânge de sexism. Dar dacă aș dori să-mi construiesc un discurs în jurul sexismului, aș putea. Dacă vreau să văd tot ce se întâmplă în jurul meu ca sexism, toate piedicile care mi se pun ca și cauzate de sexism, pot. În cele din urmă, Rose a primit ușa, iar Jack a primit un duș rece binemeritat, nu?

Doar că e infantil să o facem. Sigur, scuza Ioanei e că ea însăși e o elevă de liceu, deci îi sunt permise idei infantile și slab argumentate. Dar cred că e ceva mai mult acolo. Cred că Ioana este deturnată de la propria ei dorință de a urma o carieră în inginerie, și că va manevra mai degrabă înspre științe sociale, de unde poate să joace în continuare rolul de victimă, și să scoată ochiul Patriarhiei Române care ne împilează pe toți. Cred că Ioana e îndoctrinată cu o ideologie otrăvitoare, care îi reduce șansele în viață. Și tot ce trebuie să facă e să-și pună întrebări în legătură cu validitatea opiniilor de import pe care educatoarele ei le traduc cu spor.

Cred, sincer, că e nevoie de un studiu serios al situației femeii în România de azi. Cred însă că nu se poate începe cu niște minciuni atât de transparente. Trebuie date, trebuie informații, trebuie găsite și alte justificări decât existența unui Patriarhat care dirijează din umbră opresiunea femeii. Nu putem să punem un inamic invizibil acolo unde mitocănia, prostia, ignoranța sunt niște explicații mult mai simple.

PS: Ca de obicei, dacă crezi că greșesc ceva în mod fundamental, scrie-mi pe Twitter. Pun notița asta în speranța deșartă că Ioana va vedea acest articol și va dori un drept la replică pe care sunt pregătit să i-l acord.

PPS: Un exemplu bizar pe care l-am văzut fix după ce am postat e acesta – jumătate din studenții care au primit finanțare serioasă pentru niște proiecte STEM sunt fete. Și nu e ca și cum Universitatea Transilvania e cea mai bună din țară. Oare lucrurile nu stau chiar cum crede Ioana?