James Bond în 2021

De vreo câteva luni HBO are la streaming integrala James Bond. Consum video mai lent decât prevede legea, așa că mi-a luat ceva timp până când să trec prin toate filmele, sunt surprinzător de puține. Cred că e un exercițiu interesant pentru oricine vrea să vadă cum arată o evoluție culturală, dar și cum a evoluat arta cinematografică în timp. Așa că am strâns câteva idei pe care vroiam să mi le păstrez.

În primul rând, pentru cei care nu cunosc, James Bond e interpretat de o mână de actori. Sean Connery e primul care a jucat rolul pe marele ecran și va interpreta personajul în 7 filme (doar 6 sunt parte din canon, totuși). Un singur film l-a avut ca actor principal pe George Lazenby, apoi Roger Moore a interpretat rolul de 7 ori. Timothy Dalton a jucat rolul de două ori (trebuiau să fie trei dăți, dar niște procese au anulat al treilea film), după care au venit patru filme cu Brosnan, urmate de, în cele din urmă, 5, de fapt 6 (al șaselea nepublicat încă) filme cu Daniel Craig. Majoritatea celor care suntem pe-aici, din generația Internet, știm filmele Bond de la Brosnan încoace.

Sunt uimit de cât de slabe sunt filmele care l-au făcut celebru pe Sean Connery. Înțeleg de ce Sean Connery e un actor bun - omul a fost prezent, a condus lucrurile în toate, în jurul lui însă, actorii sunt incredibil de distrași, lipsiți de farmec, joacă mai neinspirat ca niște actori de teatru care au venit la reprezentație să afle că s-a schimbat piesa. Probabil că era un nivel acceptabil pentru anii ‘60 dar, revizitându-le în 2021, nu poți să nu remarci amatorismul. Dealtfel, echipa care lucrează pe primele filme e foarte mică. Cred că filmele Bond au început să devină super-producții doar în anii ‘90, poate un pic prin anii ‘80. În anii ‘90 însă lucrurile explodează ca prețuri.

În ciuda faptului că personajul e britanic, filmele sunt făcute pentru sensibilitățile americanilor, și majoritatea sunt făcute în sau centrate în jurul unor destinații de vacanță. Cred că nici producătorii nu iau în serios personajul: toate filmele de până la mijlocul anilor ‘90 sunt „spionii sunt niște tipi cool care merg în diverse destinații exotice, fără grija banilor, se cazează la cele mai bune hoteluri, se culcă cu femei mișto, beau cele mai fine băuturi”. De fapt, spionii sunt un fel de aristocrați „de acțiune”, niște aristocrați mai din popor. Problemele sunt mai mereu US-centrice sau globale, deși agentul Bond este britanic. Dar filmele Bond până la Timothy Dalton sunt reclame pentru destinații de vacanță.

Filmele cu Connery sunt interesante, naive, distractive, chiar plăcute pe alocuri. O temă la ordinea zilei e sexismul - da, Bond al lui Connery e destul de sexist, și scenariștii i-au pregătit inclusiv o scenă dubioasă în care o șantajează pe o asistentă medicală ca să ajungă în pat cu ea. Roger Moore însă mi se pare din ce în ce mai neplăcut, din ce în ce mai deranjant - e mai bătrân, și partenerele lui rămân tinere, iar diferența de vârstă îți stă în gât. Nu doar asta, dar Moore e prea bătrân și pentru un film de acțiune - dacă Sean Connery putea să fie credibil în The Rock, în anii ‘90, Moore nu e credibil nici în primul lui film ca Bond. Filmele Bond cer prea mult de la el, iar el nu e capabil să ofere nimic extraordinar. Connery ca Bond e de urmărit ca personaj de referință pentru anii ‘60. Bond al lui Roger Moore? Poate fi evitat fără probleme.

Timothy Dalton este primul actor care chiar s-a interesat ce e cu James Bond, a citit un pic și cărțile, să vadă exact ce personaj are de interpretat. La Dalton se simte prima oară că are de jucat un asasin. Dalton e primul care înțelege într-adevăr rolul „ca la carte”. Connery și Moore sunt niște fantezii puerile; Lazenby e inutil, Dalton e un om la care te uiți și pe care îl simți ca fiind periculos. Dalton este primul James Bond pe bune.

Brosnan preia destul de mult din Lazenby. Brosnan redă un pic umorul personajului, pierdut pe Moore, inexistent la Connery, și aduce și un pic de șarm - diferit de al lui Connery, iarăși, pierdut pe Moore. Mda, toată era Roger Moore mi se pare ratată. Despre Craig o să vorbesc separat.

Nu există film în care Bond să nu fie răpit de dușman și chinuit, după care să revină spectaculos și incredibil. Bond nu e nici un maestru al spionajului; se bazează că Q a citit din timp scenariul și are câte un gadget pentru felul în care va fi capturat. Vorbind de Q, personajul interpretat de Desmond Llewelyn este cea mai longevivă prezență în seria James Bond. Revenind, însă, acțiunea din Bond e reciclată, în mare, la fiecare film. Se schimbă scenariul, sigur, dar elemente majore sunt reciclate. O mare parte din filmele vechi se termină cu Bond și fata într-o barcă, trecând la acțiune. Nu mai știu de câte ori au refolosit „rechinii ucigași hrăniți de omul rău”, nu am stat cu carnetul de notițe lângă. Dar poate cel mai mare păcat e că reciclează un personaj zero-dimensional, Bond, peste care e suprapusă personalitatea actorului și un scenariu foarte, foarte subțire. Atât de subțire că Ian Fleming devine un scriitor bun prin comparație.

În fine, asta nu face filmele mai puțin distractive. De fapt, majoritatea sunt distractive - să nu uităm că sunt niște reclame la destinații de vacanță, și vezi cum arată locurile pe-acolo, dacă nu te atrage altceva. Dar personajul nu crește, nu învață, nu evoluează. Nu este o serie de filme, ci sunt mai multe filme individuale, vag legate de personaje similare intepretate de același actor. Câteodată.

Și de-asta Craig e diferit. Odată cu Craig franciza a fost reinventată. Au reutilizat cele mai bune puncte ale filmelor anterioare pentru a strânge un fir narativ unitar, bine legat, întins pe cel puțin 5 filme. Personajul lui Craig vine ca „începător” în MI6, iar acțiunile lui au impact asupra filmelor care urmează. Există consecințe, lucru care nu prea a existat cu Bond până la seria modernă.

Și știu că foarte mulți se plâng de Craig că e bătrân, că nu e suficient de multă acțiune (nici la Connery nu era), dar, zic eu, Craig e Bond-ul perfect. Craig joacă un asasin plătit (e o temă asupra căreia oamenii nu mai sunt evazivi) și îl joacă credibil. Vesper Lynd nu e doar o aventură care se termină în Casino Royale, ci are impact până în filmul al cincilea. Seria cu Daniel Craig e un serial-cinema (că nu e un serial-Tv), Bond-ul lui Craig e credibil, învață, crește, evoluează.

Și majoritatea celor care se plâng de Craig plâng de fapt după ceva ce nu a existat niciodată. Șarmul acela e destul de subțire. Masculinitatea lui Connery destul de găunoasă, șarmul, carisma sau umorul lui Moore alunecă în derizoriu. Dalton e prea întunecat, și nici măcar nu e cunoscut, iar Brosnan… Brosnan e mediocru - mediocru în sensul bun. Doar Craig mi se pare că prinde acel ideal care i se impută că nu-l reprezintă.

Viitorul francizei? Nu știu cât de strălucit va fi. Tendința americanilor de a transforma totul într-un vehicul politic de propagandă va afecta și viitorul. Dar oriunde se va duce, franciza avut și puncte mai slabe. Va mai dura ceva până când se va ajunge la un Roger Moore gâfâind pe scări. Din nou, nu spun că filmele vechi sunt de neurmărit. Dar sunt aici să zic că filmele cu Craig sunt cele mai bune cu James Bond, și să vi le recomand cu căldură, în ciuda a ceea ce au prietenii voștri mai inteligenți de zis pe tema asta.

Deși ne închipuim că există un trecut glorios, Craig e cel mai bun Bond de până acum

Deși ne închipuim că există un trecut glorios, Craig e cel mai bun Bond de până acum