Vorbim iar de plagiate, dar știm despre ce vorbim?

Dorin
Social

Neurmărind știrile nu am fost la curent că cineva notabil (poate chiar și prim-ministrul, din nou) a fost căutat la diplome și a fost găsit cu lipsuri. Dar pentru că mai stau un pic pe Twitter, am aflat că se discută aprig despre plagiate, și că există oameni cărora chiar le pasă (dar, în același timp, nu există consecințe pentru plagiat). Ok, a trebuit să verific, într-adevăr, e vorba de primul ministru Ciucă.

În primul rând, grija față de performanțele academice din România este ipocrită. Așa cum ziceam și în 2012, cam toți care ne-am luat diplomele până să aflăm de plagiatul lui Ponta suntem aproape involuntar vinovați de aceeași transgresiune, și asta pentru că nimeni nu ne-a explicat ce e plagiatul, de ce nu trebuie să plagiem, cum se citează, cât se citează, cum se structurează o lucrare de diplomă, sau disertație, sau orice lucrare științifică în general. Nu spun că plagiatul e justificat, doar că dacă ai o discuție despre orice lucrare de orice fel de diplomă dinainte de 2012, o să afli cu uimire că oamenii nu prea știau de faptul că există așa ceva, și că treaba aia le-ar putea descalifica efortul intelectual.

Poate că experiența mea academică e diferită de a voastră, sau poate am fost ghinionistul care am chiulit de la orele nepotrivite, dar dacă aș face o listă cu lucrurile pe care nu le-am învățat la școală, aș pune fără nicio jenă:

  • cum să scriu o scrisoare, un eseu, un text de orice fel (o să-mi spuneți că se face în clasele primare, eu am avut o învățătoare care a ignorat tot și am făcut doar matematică, fără glumă vă zic).
  • cum să fac cercetare/studiu pe un subiect oarecare
  • cum și când să citez
  • cum anume se pregătește o lucrare de licență/master/doctorat

Am auzit vag prin clasa a IX-a de la profa de română că se pot împrumuta cărți de la bibliotecă, o idee care mi-ar fi scăpat complet. Am luat patru la ora aia, după care nu mi-a mai păsat de materia ei. Cam asta e singura contribuție majoră a sistemului de educație în direcția pregătirii mele ca individ pentru a interacționa cu mediul științific.

Și în momentul în care nimeni nu-ți zice, de unde să știi? Când am intrat în facultate, primul lucru pe care l-am auzit pe subiectul ăsta a fost că sunt unii care „fac lucrări de licență” ca să iei note mari. N-a fost nevoie, m-am descurcat de unul singur, dar cel puțin un sfert din colegii mei de clasă au avut lucrări făcute de alții, și era cumva de la sine înțeles; și profesorii mai râdeau și-și dădeau ghionturi când vedeau o lucrare pentru a treia sau a patra oară. Nu am auzit de nimeni să fie exmatriculat pentru că a copiat sau a plagiat - amenințarea asta era zisă de un prof bătrân pe care oricum nu-l mai asculta nimeni.

Așa că uite, treci tu om matur prin sistemul românesc de învățământ, și faci „ca ceilalți”, și cumperi o diplomă. Nu pentru că n-ai putea s-o faci tu, ci pentru că „așa se face”. Și douăzeci de ani mai târziu vine unul care nu a putut mai mult în viață, s-a făcut jurnalist, și te-ntreabă „de ce n-ai scris cu mâna ta lucrarea?”. „Păi pentru că doar ăia care n-aveau să-și cumpere și-au scris de capul lor lucrările”.

Că așa s-a făcut învățământul, și suspectez că încă se mai face așa. Cu bani aduși de-acasă. Cu manuale cumpărate pe barba proprie, cu materiale în clasă cumpărate de părinții elevilor, cu cadouri la final de an pentru profesorii ăia care mimau exigența picând oamenii pe capete pentru a primi șpagă mai mare.

Nu scriu ca să îi iau apărarea lui Ciucă. Nu prea îmi pasă de cine e Ciucă și ce face, și nici nu ar trebui să-mi pese - cu cât e mai absent, cu-atât e mai bun. Dacă știu cine e primul ministru înseamnă că omul ăla a eșuat cu ceva major, dovadă că uitasem de el până a apărut treaba asta cu plagiatul. Dar m-am uitat, mi se pare neinteresant subiectul, și merg mai departe.

Vreți să discutăm despre plagiate? Ok. Hai să discutăm despre plagiate. Desființăm instituțiile de învățământ care au acordat acele diplome? Ah, nu? Doar plângem un pic pe margine, și continuăm pe sistemul ăsta cu „plagiem până se mai prinde un jurnalist, și-atunci ne cerem scuze și mergem mai departe”? Anul trecut se luaseră ăia de la Poli București de Coliban care le furase o diplomă din imprimantă când nu se uita secretara. Nu știu, Poli București s-au căutat de plagiate? Ah, discuția devine complicată, devine nuanțată?

Nu știu. O lustrație, ceva? Hai să ne uităm la toate diplomele de doctorat, licență sau master eliberate până în, să zicem, 2015, cu ceva indulgență, să zicem „da, da, sigur, ai diplomă”, și să tratăm subiectul ăsta ca pe unul la fel de rușinos ca sexualitatea sau sănătatea mentală în societatea de azi: „Înțelegem, dar nu e momentul”. Și să mergem mai departe. Să ne alegem un moment zero de la care ne luăm în serios diplomele (oricum nu prea avem nevoie de ele, dacă suntem sinceri) și de la momentul ăla dăm o pedeapsă serioasă pentru plagiator, pentru profesorul care a girat plagiatul și pentru rectorul facultății respective?

Dar nu, mai bine hai să ne scandalizăm în van pe plagiatul lui Ciucă, un subiect numai bun de acoperit faptul că facturile la gaz sunt de zece ori mai mari și ministrul economiei ne sugera să facem plângere la Protecția Consumatorului, și un polițist verifica cu piciorul să vadă dacă copilul era mort după ce l-a călcat cu mașina. Hai că după asta mai face Putin ceva, și uităm și de treaba asta cu plagiatul.