Music for the masses

Se pare că nu am mai pus nimic despre muzică din 2020 (ceea ce îmi zice că am uitat să folosesc categoria corectă). În fine, vin acum cu un calup de chestii, poate mai schimbăm un pic melodia asurzitoare recentă.

Prima veste e că Rammstein au un single nou. Îi spune Zeit, și e atât de melancolic și lovește atât de tare încât am crezut că unul din componenții trupei e pe moarte. Versurile lovesc tare de tot (ar fi prins bine niște closed captions pe videoclip), dar videoclipul are în sine propria lui duritate, inclusiv punerea unei noi perspective asupra înjurăturii cu întoarcerea la origini.

Zaz are un album nou - merge foarte bine de background, și e cam ce te aștepți de la un album Zaz. Lansase înainte clipuri pentru Imagine și Tout là-haut. Albumul ăsta mi se pare mai consecvent decât ce mai scosese în ultima vreme.

TOOL - Opiate² e un release pe care nu prea-l aștepta nimeni - piesa e acceptabilă, înțeleg că va fi inclusă într-un Fear Inoculum Deluxe edition, dar e cumva ciudat să asculți o piesă singură de la Tool, e ca și cum ai citi un short story de 5 pagini de la Brandon Sanderson. Not what we’re in for.

Ascult mult KPop în ultima vreme

Păi eu cu asta m-am ocupat de vreo jumătate de an. De vreo jumătate de an sunt la fel de prins de KPop ca de muzica dance a anilor 90. Mai multe motive, în primul rând clipurile din K-Pop sunt un spectacol vizual extraordinar. Muzica e foarte ușor de digerat, și cât timp nu prea îți pasă de versuri, preferi oricând vocalele Lalisei, ale lui Hwa Sa sau Chung Ha unor vocalize manelizate românești (pentru că muzica românească e obsedată să copieze maneaua, nici măcar nu e distractiv).

Hai să începem cu cele trei susnumite. Lalisa Manobal e parte din Blackpink, un super-grup KPop și un produs de marketing desăvârșit. Chiar dacă Blackpink nu are oficial decât un singur album, anul trecut au început să scoată piese individuale pentru fiecare din componente. Lisa mi se pare cea mai de viitor - mi se pare o Rihanna coreană, și în momentul ăsta e mai ascultată și mai populară decât Rihanna. Money rupe, și e în engleză, iar acum are vreo 500 de milioane de views pe YouTube.

Sigur, venit din afară pare o copie de Rihanna. După ce urmărești un pic fenomenul îți dai seama că fetele astea sunt în fața a tot ce se scoate acum în SUA/UK. Hwa Sa e parte din super-grupul Mamamoo; o descoperisem prima oară pe ea cântând o piesă care nu sună a KPop, chiar dacă, tehnic, e: Maria. Apropos, sfat, vă recomand să dați enable la closed captions / CC în viewer-ul de youtube, pentru că multe din ele au subtitrări pentru versuri, o tehnică pe care am văzut-o abordată și la piesele românești care au șanse să aibă un pic de succes pe afară. Foarte, foarte utile. În fine, Hwa Sa a scos acum o piesă, I’m a 빛, piesă care mi-a stat pe repeat câteva luni la rând.

Taeyeon a fost parte din Girls' Generation, unul din primele grupuri K-Pop super-populare și anul ăsta are un album nou, al treilea, numit INVU. Piesa titlu e și cea mai ușor de digerat pentru ascultătorii din vest, mai ales că se bazează pe un joc de sunete în engleză.

Chung Ha (mi-e sincer neclar când numele se scriu despărțite, sau e doar o despărțire artificială în silabe), pe care am descoperit-o cu un videoclip absolut delicios pe vreme de pandemie, Bicycle, sau o piesă care a devenit insta-ear-worm, Snapping, a scos o piesă recentă și pare că urmează ceva album nou. De văzut, de urmărit, pentru că ultima piesă pe care a lansat-o, Killing me, e foarte catchy.

Și dacă tot vreți să urmăriți mai mult K-Pop, vă recomand să urmăriți ce fac trupele de fete de-acolo: G-Idle, Mamamoo, Itzy (gah, Itzy rupe), Blackpink, etc. Ce îmi place foarte mult la ele e și că există o cultură a rap-ului „de fete” - și cultura asta se simte foarte tare în piesele care ies, în care partea „urbană” care de obicei în piesele americane e interpretată de un artist drogat care vorbește despre lucruri deloc legate de conținutul piesei, la trupele coreene secvența urbană/rap e și ea perfect integrată în piesă - majoritatea pieselor sunt de fapt hip-hop/urban făcut mai pop. Și dacă vorbim de o astfel de rapperiță, să vă zic de CL, care a scos album anul trecut, Alpha. Vă las cu un live medley din albumul Alpha, și dacă vocea de la început vi se pare familiară, e pentru că e a lui John Malkovic, care se autointitulează fanul #1 al lui Chaelin. Piese de neratat: Tie a cherry, Spicy, și Lover like me, că majoritatea sunt făcute și pentru piețele din vest.

Niște JPop pentru variație

Am descoperit zilele trecute pe Wednesday Campanella - și credeam că îmi place trupa, dar nu neapărat - îmi place fata pe care au adus-o mai nou, Utaha, care se pare că e și autoarea pieselor recente: Buckingham, Maneki Neko și Edison (mai jos), piese care-mi amintesc de o Bjork mai veselă, ceva mai electro, și cu un vibe mai puțin deprimant.

Am descoperit Bijin de la Chanmina doar recent, dar piesa e practic un manifest feminist autentic. E interesant de tot să-l vezi (ca de obicei, dați enable la Closed Captions, altfel nu se înțelege mare lucru). În fine, sunt curios care e povestea ei, pare să aibă multe de zis. Și dacă n-ai chef de mesaj, piesa e un „banger”. Ultimul ei album, Harenchi, poate fi ascultat aici.

Și dacă nu vă place J/K Pop

Dacă vreți ceva să vă atace sensibilitățile, puteți să ascultați niște Snow Tha Product care a scos ceva nou. Sau, poate, vreți ceva autohton. Ian are un album nou și își dă seama că stai, drogurile în exces s-ar putea să nu fie o alegere ideală de lifestyle. Lumea asta e o piesă care a rămas un pic cu mine pe repeat, nu prea știu despre ce vorbește, dar cumva ceva rezonează acolo. Sau BVCOVIA cu „cel mai trist refren”, o piesă cu un mesaj simpluț și superficial, dar bănuiesc că orice artist care se ia în serios trebuie să treacă printr-un moment „Alex și Toni”. Dar o să pun ceva mai ireverent, o piesă mai veche pe care am auzit-o de la Natan Garștea, cred: o piesă ireverențioasă încă din titlu, dar cumva tare potrivită pentru momentele prin care trecem: „Hai să f**em un război”. Cenzurez titlul nu pentru a salva pudoarea minorilor, ci pentru a naviga pe lângă ipocrizia adulților.

De încheiere, niște muzică din filme și alte părți

Dacă aveți abonament la Netflix activ, sau știți pe cineva care are, uitați-vă la Arcane. E cel mai bun serial de animație din 2021, e probabil cel mai bun serial de animație din ultimii zece ani, la competiție cu BoJack Horseman. Dar vorbim despre niște muzică, așa că să trecem la muzică.

E imposibil să nu-ți rămână în cap Enemy. Chiar dacă Imagine Dragons e văzut ca Nickelback-ul anilor ‘20, ca om responsabil recunosc că mi-a plăcut Nickelback, deci e ok. O altă piesă excelentă care rămâne e piesa lui Sting, What could have been:

Riot Games sunt, în mod ciudat, producătorii mei favoriți de muzică. De exemplu echipa LEC a avut o colaborare cu Against the Current pentru deschiderea sezonului 2022 - dar de-abia aștept să văd ce scot și pe cont propriu în restul anului. Mereu au vreo două-trei piese care-ți rămân în cap, și sunt sigur că nici anul ăsta nu o să se lase mai prejos.

Pe final, o piesă din sezonul 2 de Witcher. Pentru că mno, mi-a plăcut. Piesa, nu neapărat sezonul (care nu e nici el chiar atât de rău cum zice lumea):