ICR Podcast și de ce e important

„Istoria Culturală a României de săptămâna trecută până în zilele noastre” (sau, pe scurt, ICR Podcast) e, pentru vreo câteva mii de oameni, primul podcast în limba română. Lansat în mai 2015, a precedat primul mare val al podcasturilor din România cu un an; a fost printre primele podcasturi de succes, care a scos ideea de podcast din nișă și a dus-o în mainstream. Nu a fost un podcast specializat - a fost un podcast pentru toți, primul podcast generalist care a arătat că se poate face treaba asta și în România.

ICR Podcast a pornit în 2015, după ce eu și cu Ovidiu simțeam nevoia unui podcast românesc ce merită ascultat. Ca influențe, Ovidiu îl citează pe Adam Carolla; toate influențele mele în materie de podcast nu m-ar fi dus deloc înspre formatul pe care l-am abordat cu ICR. Cred că prima oară am discutat despre lipsa unui podcast când ne-am văzut la o bere într-o ceainărie prin ianuarie sau februarie 2015. Atunci Ovidiu a încercat să-mi demonstreze că putem face podcast cu orice - și ca să-mi demonstreze a pus mobilul să înregistreze ce discutam.

Am lăsat ideea să fermenteze un pic în suc propriu - nu a fost decât mai târziu, pe la începutul lui mai, când, după o întâlnire la o bere cu Crivăț și Ovidiu, am ajuns la concluzia că trebuie să facem asta. Câteva zile mai târziu dădeam drumul la microfoane și începeam cu emoție în glas transmițând primul „Salut, și bine v-am găsit la ICR Podcast”. Episodul 100, aniversar. Nu știu cum s-a auzit de partea cealaltă. Dar când am publicat episodul și am vorbit despre el în social media, vreo 2500 de oameni au ascultat episodul. Cu mușchiul mediatic al lui Ovidiu (și un pic și-al meu) ICR Podcast a devenit o poveste de succes de la primul episod.

ICR Podcast nu este primul podcast din România. Am explicat lucrul ăsta mai pe larg într-un articol acum doi ani. Nu este nici cel mai longeviv podcast, nici cel mai original. Nu e nici cel mai bine produs podcast, nici cel mai înalt calitativ, dar câteva sute de oameni îl ascultau săptămână de săptămână fără să le împingă nimeni episodul cu forța pe gât. După primele trei-patru episoade nu am mai împins în social media anunțurile cu episoadele pe care le scoteam.

Și aici vine motivul pentru care ICR Podcast este, probabil, unul din cele mai importante podcasturi din România. Pentru că, spre deosebire de majoritatea celor erau deja acolo sau au venit după, am educat în materie de podcast. I-am învățat pe oameni cum să se aboneze. I-am educat cum să nu caute pe site episoadele noi, să își pună aplicațiile de mobil, să ne asculte acolo. Că e ok să-și descarce MP3-urile, să le asculte când vor ei. Să le colecționeze. Să vorbească despre ele. Și, cel mai important, dacă nu le place ce aud, sau le place ce aud, să facă și ei un podcast al lor. Să spună ce au de spus. Să comunice ce au de comunicat. Să o facă mai bine ca noi. Le-am zis oamenilor cum o facem noi, ca să vadă cât de simplu e. Dacă noi eram regii podcastului în 2015, am făcut tot posibilul să pierdem această poziție. Am promovat proiecte care abia porneau la drum. Am experimentat. I-am invitat pe alții să facă ceea ce facem noi.

Și nu am făcut-o nici pentru bani, nici pentru faimă. Am lăsat podcastul să crească natural, organic. I-am ajutat pe alții să descopere că se poate face, și i-am lăsat să ne-o ia în față. Și în tot timpul ăsta am vorbit deschis, fără compromisuri, supărând oameni, deranjând uneori. Am făcut nu o emisiune radio la costum, ci am făcut un program „pe bune”, cu dialoguri reale, între doi oameni reali, care nu vorbesc coafat de teamă să nu supere sponsorii sau angajatorul. Am făcut ceea ce trebuie un podcast curajos să facă. Am vorbit pe limba celor mulți.

O mică anecdotă. În 2020, la primul Podfest, într-o anomalie statistică, PlayerFM era unul din cele mai folosite playere de podcasturi din România. O anomalie statistică, pentru că nicăieri în Europa PlayerFM nu avea cifre similare de utilizare. 19.1% din ascultătorii de podcast ascultau prin PlayerFM, asta în timp ce BRAT susținea că sunt 3.2 milioane de ascultători de podcast. Nu, PlayerFM nu a avut niciodată 600.000 de utilizatori în România. Eroarea statistică vine de la faptul că studiul făcut de BRAT era făcut pe o selecție biased; dar explicația? ICR Podcast, prin mine, este singurul podcast din România care a recomandat PlayerFM vreme de 5 ani înainte de acea prezentare de la PodFest.

Nu vreau cu postarea asta să arunc noroi pe oamenii care au făcut podcast mai demult în România, și poate au făcut-o cu aceeași dăruire și pasiune cu care am făcut-o noi. Când am descoperit „Pește prăjit” am văzut că oamenii erau la un alt nivel - și nouă ne-a luat ani să ajungem la calitatea și naturalețea celor care-l făceau. „Sceptici în România” e probabil cel mai longeviv podcast românesc, și nu sunt singurii. Dar ICR Podcast a adus podcastul în mainstream, am arătat că nu e pentru elite sau pentru nișe. Am grăbit cu un an, poate mai mult, primul val mare de podcasturi din România.

La o lună după ce am scos primul episod apăreau primele articole și primele întrebări în social media cu „voi ce podcasturi mai ascultați?”. Da, sigur, am văzut și varianta „ICR Podcast? de ăștia n-am auzit” sau „nu sunt pe gustul meu”. Dar măcar a fost acolo ceva - a existat un public de podcast, cineva care să știe despre ce e vorba, și chiar și oameni care refuzau să recunoască că ascultă ICR Podcast pentru că nu le plăcea de Ovidiu sau de mine. Și e ok. Nu am făcut asta pentru glorie. Am făcut-o pentru că nu exista niciun podcast românesc care să ne satisfacă, și i-am sfătuit pe toți ce care ne ascultau să facă ceva mai bun, să caute ceva mai bun, să ne recomande ceva mai bun.

În curând ICR Podcast are 7 ani - și recent are două episoade noi, numai bune de ascultat. Le prindeți pe ICR Podcast sau în toate aplicațiile de ascultat podcasturi. Și chiar dacă nu pare cine știe ce, pentru oricine știe cu ce se mănâncă treaba asta cu podcasturile, ICR are un statut legendar. Chiar dacă îi e rușine să vorbească despre el.