Eurovision 2022

Câteva idei cu care am rămas în urma Eurovisionului din 2022 - din care am prins doar finala, după ce am fost crunt dezamăgit de alegerile făcute de juriul românesc. De fapt, poate aia ar fi prima idee pe care ar trebui s-o zic, și anume că juriul românesc este cam degeaba, niște inutili slugarnici care fac alegeri „strategice” pentru… habar n-am ce. Nu neg că există expertiză muzicală în juriul ăla, probabil că există, poate că e singurul motiv pentru care sunt acolo. Dar în mod sigur nu experiența în materie de teorie muzicală e cea care i-a făcut să aleagă o piesă precum Llamame, cântată în spaniolă pentru că juriul s-a speriat să trimită ceva ce nu va fi înțeles de public. Voi reveni la subiectul ăsta, că mi se pare interesant, dar hai să vedem ce piese a eliminat pentru a trimite Llamame. Și o să vorbesc doar de două:

E-an-na - Malere

Piesa celor de la E-an-na e un fusion deștept de rock cu manea care e probabil mai reușit ca majoritatea pieselor pe care am încercat să le trimitem la Eurovision. Malere e foarte România, poate singurul lucru care lipsește e niște trap - pentru că, apropos, recent a fost primul festival românesc de trap, Beach please, și a fost un mare succes. În fine, Malere i-a speriat probabil pe cei din juriu, deși a fost una din favoritele publicului nici măcar nu a ieșit din semifinală.

De ce? Nu știm exact, și evident că nu o să obținem decât niște bâguieli incoerente de la juriul respectiv. Ca și în cazul fântânii din Piața Sfatului sacrificată pe altarul incompetenței unui juriu, ascuns sub incompetență colectivă, așadar, E-an-na nici măcar nu a avut șansă să ajungă în competiția finală Eurovision România. Pentru că poate avuseseră prea multe voturi și sunau prea… prea… Într-un fel îi înțeleg. Am mai auzit oameni un pic rușinați că ar putea fi reprezentați de ceva ce sună prea mult a manea, deși asta e ce se ascultă la noi. „Da, știm că ascultăm asta, dar ne e rușine când ieșim afară să afle lumea despre noi”. Malere mi se pare una din pierzătoarele nemeritate la preselecția românească.

Dora Gaitanovici - Ana

Am ratat partea din concurs unde a cântat Dora Gaitanovici, dar habar n-am cum nu a câștigat ea preselecția românească. Cu mai multă atitudine și tupeu decât piesa câștigătoare, o piesă infinit mai bună decât cea câștigătoare, e principalul motiv pentru care suspectez că juriul românesc a descalificat orice piesă cântată în limba română. Și o să explic de ce când vorbesc de preferata mea din concurs. Dar Ana ar fi meritat mai multă atenție, și ar trebui să fie o piesă mult mai ascultată în general.

Concursul

Anul ăsta, Eurovisionul final a fost mult mai interesant decât anul trecut - dacă jumătate din piese erau de umplutură anul trecut, anul ăsta doar vreo două-trei piese au ajuns în ciuda faptului că evident toată lumea era plictisită de ele. Anul ăsta iese un album de vreo 18-20 de piese acceptabile, fără niciun efort deosebit. Ah, și Laura Pausini a rupt. Cred că n-ar fi putut alege o prezentatoare mai bună.

De la bizareria norvegiană care probabil o să rămână ca una din memele festivalului, la piese bine șlefuite, la piese de distracție (cum au prezentat Zdub și Zdob Trenulețul), albumul ăsta are și câte ceva memorabil. Piesa ucraineană (hai să fim serioși, știam că o să câștige) e competentă, și asta e bine, că altfel era prea pe față că lumea a votat-o doar ca un deget mijlociu arătat Rusiei. Amintește de un pic de Ederlezi combinat cu Era, nu e deloc rea. În fine, aș putea să spun câte ceva despre fiecare piesă, dar concursul în sine m-a ținut lipit de televizor deși sunt genul care la ora 11 primește knock-out automat.

Am fost surprins să văd piesa românească printre favoritele unor oameni din străinătate pe care îi urmăresc, oameni fără legătură cu România. Ceea ce înseamnă că e ceva acolo, chiar dacă pe mine nu m-a impresionat.

Bariera de limbă

Cum ziceam, am un sentiment că juriul românesc a refuzat să trimită o piesă cântată în limba română, pe motiv că nu are șanse. Și lucrurile cam așa stau - când a venit țărdejoseana (așa îi zice acum, nu, că sunt Țările de Jos, nu mai e Olanda) să cânte pe limba ei mă uitam încurcat dacă nu cumva a ratat competiția. Dar poate cea mai văduvită de bariera lingvisitică a fost și piesa mea favorită din concurs.

M-a cucerit cu simplitatea orchestrației, cu interpretarea, care evident îmi spune că piesa asta e mai mult decât se vede/aude. Și imediat m-am dus să caut versurile. Și ceva nu se corelează, nici versurile closed-captioned pe youtube nu sunt suficient de expresiv traduse încât să explice despre ce e piesa complet. Explicația vine de la comentatori sârbi care chiar pricep versurile și nuanțele neprinse în traducere: e o parodie, o caricatură a felului în care media împinge multe detalii irelevante despre celebrități (precum părul lui Meghan Markle) în timp ce sănătatea mentală a oamenilor reali e un subiect ignorat. Oricum, chiar și neștiind (dar intuind) lucrurile astea, piesa sârbească m-a cucerit prin prezentare, și probabil o să mai intre de vreo câteva ori în playlist-urile mele favorite.

Faptul că a ajuns pe locul 5 îmi spune că de fapt ce a contat a fost limbajul muzical, și prezența scenică. Poate că limba nu e cea importantă.

Cam asta a fost. Mie mi-a plăcut și anul ăsta Eurovisionul, mai vreau.