Unde greșește Vali când vorbește despre ITiști

Am văzut zilele trecute un clip de la Vali despre cât de bătut în cap este Vitalik Buterin. Clipul e în felul lui greșit (greșeală pe care Vali a corectat-o într-un articol ulterior); în principiu Vitalik Buterin, cofondator al ETH, spune că fondul Luna ar trebui să îi despăgubească pe investitorii mici care au pierdut odată cu căderea valorii monedei. Și, evident, nu doar Vali dar toată lumea ar trebui să râdă, din mai multe motive, dar în primul rând că e genul ăla de economie de libertarian de Facebook care nu are niciun fundament real. Genul care îi face pe alde Năsui sau Badea să zică că inflația e cauzată numai și numai de faptul că guvernul tipărește bani, genul ăla de idee simpluță care e vehiculată prin cercurile neoconservatoare dar care nu are fundament real.

O să mă întorc însă la clipul lui Vali și o să fac un rezumat cu ideile principale pe care le pune acolo (atenție, limbaj vulgar, deci nu dați play dacă nu vreți să ascultați):

Ignorați faptul că Vali spune de despăgubirea de către stat. E normală cumva eroarea lui, deci ignorăm treaba asta. Vreau să ne concentrăm pe ideea centrală: „e incredibil de deștept, dar incredibil de prost”. După care Vali spune:

  • Mergeți pe reddit.com/r/Romania ; e plin de oameni care n-au dat piept cu realitatea. (pe ei îi numește Vali ITiști)
  • ITiștii sunt incredibil de deștepți pe ce au de făcut, dar experiența lor de viață și capacitatea lor de a gândi dincolo de ceea ce fac e zero. Câștigă mult, dar nu reușesc să gândească mai departe de munca lor.
  • Îi place să râdă de ITiști și Vali se consideră unul din ei.
  • ITiștii nu fac legătura între știri și realitatea din jurul lor, nu citesc nici măcar titlurile știrilor pentru a-și forma o idee despre lumea reală.
  • Lecții de viață: „Vezi camion cu lemn și nu ai nicio reacție, mergi la secția de poliție și te uiți în parcare”, „dar eu nu știam că poliția vinde datele din dosar infractorilor”, „dar eu am avut prima oară accident și nu știu ce să fac și m-a făcut ăla din vorbe”, „dar eu am fost pentru prima oară la o ședință de bloc și am văzut că românii sunt…”; „și te lămurești cum funcționează lumea”.

Unde are dreptate Vali

Vitalik e într-adevăr bătut în cap. Nu cunosc cât de inteligent e (aici suspectez că Vali îl supraestimează), dar faptul că e bătut în cap mai ales în ceea ce privește moneda virtuală care nu are backing în nimic în spate, care nu are nicio logică monetară reală, și care evident nu e capabilă să creeze un mediu în care să se poată oferi garanții pentru deținere.

Mai are dreptate că mulți oameni de pe r/Romania nu prea au dat piept cu realitatea; multe din subiectele deschise acolo sunt deschise de niște oameni super-naivi cu probleme superficiale. Chiar și pe r/programare ai sute de întrebări cu exact același subiect: „e prea târziu să mă apuc de programare? Să rămân la facultate?”

Mai are dreptate și când zice că oamenii citesc titlurile știrilor dar nu reușesc să-și formeze o idee mai clară despre lumea reală. Din păcate foarte mulți oameni din IT trăiesc în disonanță cognitivă, de exemplu mulți nu fac legătura dintre „eu îmi fac treaba prost” și terminalul de vândut bilete care nu mai funcționează, și pe care ei l-au făcut să meargă prost. Că mulți nu fac legătura între „e trafic mult în București” și „eu sunt în trafic în București”.

Aparent, are dreptate la toate punctele. Dar.

Unde greșește Vali

Mulți oameni de pe r/Romania nu prea au dat piept cu realitatea, dar chiar și-așa, forumul r/Romania e acolo fix pentru că oamenii ăia nu prea au dat piept cu realitatea, și e comunitatea la care se întorc ca să afle cum arată de fapt realitatea. Pentru fiecare individ care află o chestie pentru prima oară din realitate sunt, probabil, câteva sute care află lucrurile de pe r/Romania, și asta e bine - asta înseamnă că mai mulți oameni sunt mai pregătiți pentru contactul cu realitatea.

Și cineva trebuie să te-nvețe lucrurile astea. Pentru că nimeni altcineva nu își asumă rolul de „învățător public” pentru „cum funcționează lucrurile”. Pentru că nimeni nu explică real cum stau lucrurile, cum arată realitatea, și de ce ar trebui să ne așteptăm la ce e mai rău de la felul în care funcționează lucrurile. De unde afli de lucrurile respective dacă nu de pe un forum unde oamenii discută lucrurile respective? De la cei din jurul tău? Cineva trebuie să fie primul care pățește o chestie și se confruntă cu o problemă. De la statul român? Statul român e incapabil să-și informeze angajații corect de măsurile pe care le ia și legile pe care le dă. De la… presă?

Hai sictir. Presa nu mai informează de o tonă de ani, de când a descoperit că trebuie să-ți spună care sunt „top 3 păcănele la Betano Casino”. Presa e prima care să denatureze o informație, care să amplifice panica și să dezinformeze în general. De-asta ai oameni care intră în panică citind știrile, sau sunt ferm convinși că vor fi recrutați la 55 de ani ca să se lupte cu rușii.

Sigur, există și informație în presă, și o parte din ce zice Vali acolo e real - dacă ar citi toate știrile, ar vedea și că există mai multe niveluri de informare. Însă unde greșește Vali e că zice că doar citind titlurile e suficient (nu e, titlurile sunt foarte des înșelătoare). Informația e acolo, dar e incredibil de greu de extras; e motivul pentru care am nevoie să citesc aceeași informație prin cel puțin trei sau patru ziare locale pentru a afla real ce s-a întâmplat într-o anumită situație, mai ales când situația respectivă e încărcată politic.

Da, există disonanță cognitivă, asta pentru că și câmpul de lucru, zona de IT, este un câmp incredibil de complex, cu o sumedenie de informație care trebuie stăpânită. Dacă de exemplu un curs de electrician poate fi terminat în vreo 20 de ore, un curs de „ITist” poate începe la 20 de ore, dar nivelul de informații ar fi atât de superficial încât ar fi nevoie de încă câteva sute de cursuri de 20 de ore pentru a explica tot ce se întâmplă pe-acolo. ITiștii de obicei lucrează într-o zonă creativă - soluțiile standardizate se schimbă o dată la cinci-zece ani, și lumea e permanent în mișcare. Ceea ce înseamnă că dacă ești un bun ITist te dedici acestui câmp și investești foarte multă energie intelectuală și psihică aici.

Da, ITiștii n-au privilegiul unui câmp unde ai învățat ceva acum 45 de ani și faci același lucru o viață întreagă. Să fii mediocru la meseriile din IT înseamnă să înveți constant - iar oamenii ăștia nu au nevoie de o lume care funcționează atât de cretin și aleatoriu în jurul lor.

Au nevoie de poliție care își face treaba, de spitale unde doctorii își fac treaba, nu se uită la tine și așteaptă să mori înainte să pună un diagnostic, de școli unde copiii să fie învățați chestii. Au nevoie de o lume care să funcționeze, și marea majoritate își și pun banii în direcția asta.

Nu e vina lor că, de exemplu, nu poți să îi dai bani unei firme care să-ți renoveze apartamentul în 5 zile cu toate modificările de care ai nevoie. Nu doar că ITistul trebuie să învețe în fiecare zi care e diferența dintre cele zece moduri în care poți face același lucru cu framework-ul XYZ, mai trebuie să și ia decizii în legătură cu materialul cu care trebuie un instalator să își facă treaba, trebuie să își construiască expertiză și în materiale de țevi, în tot felul de lucruri care ar trebui să fie domeniul de expertiză al altora, dar ei nu stăpânesc de fapt problemele respective.

Cu alte cuvinte, într-o țară în care ei sunt capabili să-și facă treaba măcar mediocru, oamenii la care apelează nu sunt capabili să o facă. Polițiștii sunt corupți, doctorii criminali, educatorii niște tembeli, funcționarii niște habarniști și presarii niște mincinoși. Și-atunci evident că devii foarte supărat pe lume, și îți iei catrafusele. Aud că cifra se ridică la 8 milioane de români care au plecat, și cifra e încă în creștere.

Bun, dar Vali știe toate lucrurile astea, însă e mai ușor să-i facă proști pe cei care până la urmă îi asigură și lui bunăstarea, care îl citesc, care îi văd clipurile, pentru că chiar și fiindu-le adversarial, Vali le dă informațiile de care au nevoie. Atât de prost își fac treaba oamenii în România că ITiștii trebuie să meargă să citească pe cineva care le este complet ostil pentru a-și lua informația, și ei o fac. Ceea ce îi cam invalidează tot oprobriul față de ITiști, nu?

Și dacă ne uităm la exemplele de lecții de viață, o să vedem niște lucruri interesante:

  • „Vezi camion cu lemn și nu ai nicio reacție” – real, foarte probabil, un ITist este ăla care face reclamație prin aplicația „Inspectorul pădurii”.
  • „mergi la secția de poliție și te uiți în parcare” – iarăși, dacă e cineva care să reacționeze contra abuzurilor poliției, legitim, nu violent, ăla s-ar putea să fie un ITist. Dacă e cineva care să nu fie intimidat de un polițist ăla s-ar putea să fie un ITist,
  • „dar eu nu știam că poliția vinde datele din dosar infractorilor” – dar probabil că cel care a aflat este și el un ITist, și cel care a făcut reclamație pe tema asta sau care a ridicat problema în spațiul public e și el un ITist.

Dar cea mai adâncă greșeală a lui Vali este că „te lămurești cum funcționează lumea”. Numai că nu, lumea nu ar trebui să funcționeze așa, și dacă este o pătură care e capabilă să repare, să reclame, să se lupte cu felul prost în care funcționează lumea acum, acea pătură e acest middle-class format din ITiști, pentru că are venituri suplimentare care îi permit să facă lucrurile mai bine, mai puțin improvizat, mai corect, mai fără șpagă.

Foarte mulți ITiști însă merită tirada lui Vali

Sunt multe lucruri de înțeles. Lumea modernă e incredibil de complexă, și dacă ITiștii, în general oameni cu studii și ceva mai inteligenți decât media, sunt puși în ofsaid, un om mai puțin dotat intelectual va avea probleme mult mai mari să se adapteze la situații. Poate un ITist este prost când are un accident, dar află destul de repede de pe r/Romania cum funcționează amiabila și ce ar trebui să facă. Un agricultor care abia a ieșit din satul lui, care nu are capacitatea de informare a ITistului, însă, va fi și mai ușor de prostit, și de mai multe ori.

Lumea asta trebuie schimbată. Lucrurile trebuie simplificate. Aparatul administrativ trebuie transparentizat; și pentru asta, niște oameni cu o gândire mai clară și care să nu fugă după șpagă și mici favoruri să pună mâna și să schimbe lucrurile în lume. „ITiștii” au o datorie morală să arate cu degetul când ceva nu merge corect, și chiar să încerce să schimbe lucrurile. Nu pentru că au timpul sau disponibilitatea mentală necesară, pentru că probabil nu o au. Motivul e că dacă ei sunt singurii care observă faptul că lumea e incorectă și simt nevoia de a face lucrurile altfel.

Pentru că dacă le lasă pe mâna lui Vali, el se uită și acceptă că așa ar trebui să stea lucrurile, și merge mai departe. Pentru că oamenii ca Vali sunt deschiși de la început la compromis, la corupție, la ticăloșie a sistemului, sunt dornici să accepte că aceasta e starea de fapt și trebuie să navigăm mai departe cu bagajul ăsta. Și dacă vor ca lucrurile să stea altfel, ei, cei care văd că există și alt mod de a face lucrurile vor trebui să facă lucrurile altfel.

Dar asta e o treabă dificilă, pentru că din păcate suntem cam singuri și puțini.

PS: Bulele sunt confortabile. În bula lui, Vali a găsit confortul în a arăta cu degetul ITiști; e mai simplu, e mai ușor decât alternativele. Răspunsul, din păcate, nu e niciodată unul simplu, oricât vin oamenii cu soluții simpliste să ni le bage pe gât. Așa că Vali și-a făcut bula lui în care lucrurile arată în felul în care spune el. La fel ca și ITiștii, care au bula lor, și cam fiecare, care-și construiește mediul în care se simte relaxat. E rău? E bine? Nu știu. Dar știu că felul în care vede lucrurile Vali e doar o parte din realitate, oricât de mult și-ar vrea să-și spună că el vede realitatea așa cum este ea.