Nostalgia după anii '90

Alex se întreba, un pic naiv, dacă va exista nostalgie după anii ‘90. Ca un om bine integrat în anii ‘20, dar crescut în anii ‘90, nici nu voi răspunde la întrebare, că întrebarea nu merită un răspuns. Doar o listă.

Anii ‘90 sunt la nivel internațional sunt ani de maximă visare - războiul rece tocmai fusese câștigat de Vest, o clasă de mijloc începuse să se îngroașe în parte și datorită boom-ului economic din anii ‘80. Bush senior a câștigat unul din cele mai rapide războaie în Golf, după care lumea s-a apucat de făcut muzică și seriale Tv.

Și avem epoca de aur a hip-hop-ului (2Pac, Biggie, WuTang Clan, NWA, Snoop Dogg, Dr. Dre, și, pe la final, Slim Shady). Avem epoca de aur a R&B-ului (Boyz 2 Men, En Vogue). Epoca de aur a boy-bands - New Kids on the Block tocmai crease traseul, Backstreet Boys l-au desenat până la capăt. Ai grunge - ai Nirvana, ai Pearl Jam, ai Red Hot Chilli Peppers, ai Nightwish, ai Ace of fucking Base, muzica sârbească și grecească… gah, se înghesuie toate în capul meu, că sunt prea multe. Epoca de aur a eurodance-ului - de la Tehnotronic la Toni Cottura, ai 2Unlimited, ai Maxx, ai Basic Element, ai Nana, ai C-Block, ai VIVA. Hei, în România ai Genius, ai Delia-de-la-n-and-d!, muzică Kașai cu cel mai de succes artist român din toate timpurile, Marius Dragomir, dar ai și BUG Mafia și Paraziții, ai Atomic Tv. Ai ultimii ani de muzică pe MTv. Ai alternativ pe bune - ai Massive Attack. FFS, Massive fucking Attack!

Filme? Cele mai bune seriale. De departe cei mai buni ani de Star Trek, cu TNG și DS9. Stargate! Ai Babylon 5. Ai Seinfeld, ai Friends. Ai Terminator 2, Titanic, și filmul considerat cel mai bun din toate timpurile, Shawshank redemption.

Ah, ai casete audio. Știi cât de mișto era să colecționezi casete audio? Îți spune cineva care mergea în piață la Steagu, pe Fâșia Gaza, și își lua colecția cu „Hiturile lunii februarie 1993, vol. 3” cu banii de senvișuri. Și da, pe final aveai și CD-uri, chiar dacă erau scumpe, exorbitante, chiar.

Și aveai umor - anii în care Vacanța Mare chiar avea umor, și Divertis se spărgeau de râs pe scenă când recita Gyuri Pascu că „o venit șogunu’, mă-sa dă cu tunul”. Ai reviste de umor, ai reviste pornografice cu povești inventate (sau, cum le zice azi, jurnalism de monden). Mergeai de dimineață și luai știrile la pachet.

Și ăștia mai dibaci dintre noi aveau mail și IRC și Yahoo! Messenger, că erau și alea acolo. Și jucam FIFA ‘99, și Tomb Raider, și DOOM și Quake și Civ II și Starcraft în rețea de ne trezeam că e 8 dimineața și suntem tot la netcafe.

Dar nu, nu va exista nostalgie după anii ‘90. Urâte vremuri.

PS: Remarcabile lucrurile pe care le-am uitat aici. Anime-urile de la TVR: Sandybel, Aventurierii spațiului. Captain Planet, primul loc unde am învățat ce e aia ecologie. Macron 1, Furia Roșie Turbo. Posturile de radio. Generația PRO, ffs. Și mai sunt prea multe de zis.

S-a supărat Alex când i-am zis că nu înțelege mecanismul nostalgiei. Că nostalgia uită de greutăți, și rămâne cu lucrurile bune, cu artefactele culturale, cu momentele alea faine. Uită că mâncai zilnic margarină pe pâine cu un pic de sare, și își amintește când făceai paste cu nucă „ca la revoluție”. Uită că mâncai mai puțin la prânz ca să ții banii de senvișuri, dar ține minte de casetele pe care ți le luai. Nostalgia funcționează altfel la nivel individual.

Și pentru cei care adoptă nostalgia anilor ‘90 fără să-i fi trăit rămâne doar cultura, și aia e foarte bogată, după cum am enumerat mai sus.