Concedieri în IT (2023)
Vorbeam în august despre cum arată concedierile în IT, și iată-le că au venit. Microsoft, 10.000, Google 12.000, Amazon 18.000. Foarte multe din cifrele astea afectează în general bazele din SUA ale companiilor respective. Mă gândeam că după ce au dat afară peste noapte niște angajați, companiile ca Google o să angajeze din nou oameni în SUA înainte ca concedierile din Europa anunțate acum să fie gata. Asta e. Ar fi câteva probleme de discutat aici; regimul de lucru de acasă, cursa recrutărilor, salariile crescânde, lipsa de inovație, și, în cele din urmă, scăderea valorii acțiunilor.
Ar trebui să pornim de unde a început toată criza asta. Răspunsul companiilor de IT la COVID-19 a fost imatur, ca al tuturor, dealtfel. Cred că marea problemă e că de când a început criza COVID companiile de IT au o problemă de management; ce facem cu oamenii, dacă nu-i mai avem la noi în clădire? Și după primele săptămâni de panică, regimul de lucru de acasă a dat semne clare că funcționează, chiar mai bine decât munca de la birou uneori.
Da, sigur, răspunsurile au fost inegale, nu toată munca din IT e la fel, nu totul e la fel de eficient. Dar toate predicțiile pesimiste legate de cum munca de acasă o să fie un dezastru au fost doar atât: predicții pesimiste. Oamenii s-au adaptat rapid la noul regim.
Unul din răspunsurile companiilor de IT au fost „acum e momentul ca totul să se întâmple online, deci e timpul nostru”. Au angajat mult. Au angajat pe bani mulți, s-au bătut pe talente plusând sume din ce în ce mai mari. Apoi și-au dat seama că nu e ok, și au încercat să taie din salarii doar pentru că oamenii nu mai locuiau în locațiile foarte scumpe din San Francisco sau New York.
Pandemia e, teoretic, încheiată. Oamenii nu s-au întors la birou de bună voie, sunt nemulțumiți, își doresc avantajele câștigate în pandemie. Criza COVID-19 ne-a arătat că se poate lucra de acasă în IT, fără probleme majore. Firmele vor însă oamenii în birouri, uneori chiar pe bună dreptate. Vorbim de oameni care lucrează cu secrete tehnologice care nu vrei să scape către publicul larg doar pentru că copilul cuiva s-a pus să facă un tiktok cu munca lu’ mama.
Munca în IT a fost schimbată complet în ultimii 3 ani, și companiile nu erau pregătite. Acum work from home a devenit un punct de negociere extrem de important la angajare. Dar asta înseamnă și un avantaj teoretic pentru companii - pot plăti mai puțin pentru talent care locuiește nu în buricul târgului, ci în ultima uliță din Bangalore. Fiecare avantaj vine însă și cu o problemă: ce faci cu salariile existente? Nu poți să tai salarii când nu există o criză pe piața muncii. Așa că companiile s-au pus de acord să creeze o criză pe piața muncii.
Teoretic, cursa asta a recrutărilor putea să continue - companiile din IT fac foarte des bani în urma unor bunuri virtuale care au căutare, deci nu există o criză de resurse. Veniturile încă mai pot să crească, și vor mai crește pentru că majoritatea firmelor de IT fac bani mai degrabă din întreținerea unor sisteme mamut care sunt foarte greu de construit, dar trebuie doar menținute.
Și acum hai să vorbim despre muska de pe căciulă. Musk cumpără Twitter, dă afară câțiva oameni. În total, mai bine de 75% din oamenii angajați - și acesta e un procent optimist, pentru că Twitter mai lucra și cu contractori care nu au fost concediați per se. Dincolo de dansul pentru atenție pe care îl face Musk, el arată o chestiune destul de simplă: sistemul poate să funcționeze și în regim de mentenanță. Da, e de admirat munca pe care au făcut-o oamenii de la Twitter, un sistem atât de rezistent abuzurilor noului management. E doar un semn că odată făcut un lucru poate nu mai ai nevoie de foarte mulți oameni. Dar felul în care a făcut-o a deschis o altă problemă importantă.
Da, Twitter era nesustenabil înainte să-l cumpere Musk. Twitter ar fi făcut și ei o rundă sau două de layoffs. Important e cum s-ar fi întâmplat lucrul acesta. Musk a dat afară toți oamenii care aveau un cuvânt de spus și a păstrat cei mai bine de 1000 de oameni care depind de Twitter pentru viza H1B: a păstrat lucrătorii șantajabili, și fraierii păcălibili cu un discurs eroic. Cu alte cuvinte, Musk a păstrat sclavii.
Și felul în care a polarizat discursul a fost foarte clar: era o problemă cu angajații Twitter. Prea făceau ei nazuri, prea aveau ei în cap tot felul de idei, tot felul de activisme. Și aici într-un fel pot înțelege. Dacă angajații tăi fac mai mult activism de fațadă și mai puțină muncă, e o problemă. Și angajații din firmele de IT, în general, sunt suficient de bine plătiți încât să transceadă problemele de „oameni săraci” și să înceapă să aibă preocupări de natură socială. Un lucru incompatibil cu capitalismul eficient (și sclavia, dacă contextul ar fi fost diferit).
Nu o să comentez despre înțelepciunea activismului social la locul de muncă. E o problemă prea complicată pentru a o rezuma aici, și nu despre asta discutăm. Dar activismul social e o problemă spinoasă, și Amazon are probleme sociale majore (în special legate de condițiile de lucru în depozitele lor, vezi temele legate de sindicalizare, un exemplu). Microsoft are contracte cu DoD, și angajații nu sunt foarte mulțumiți de lucrul ăsta, chiar provocând încheierea prematură a unor contracte. Google au avut și ei parte de proteste interne și activism anti-război înăuntru.
Și ce faci când vrei să vinzi la Department of Defense, dar lucrătorii au aere de activism? Faci ceva ce să-i țină ocupați în timp ce tu iei banii.
În plus, vorbim de căderea acțiunilor la bursă. Când ai compania listată la bursă, prioritate au interesele celor care dețin acțiuni la acea companie; și căderea acțiunilor nu e în interesul lor. Cum poți să oprești căderea? În primul rând, să mărești profitul firmei, pentru a mări valoarea dividendelor pentru cei ce dețin acțiuni, și un fel de a face asta e să scazi din salarii. Suma salvată din salariile a câtorva zeci de mii de oameni e serioasă, mai ales când angajații lucrează în IT, pe salarii crescute aberant de mult în pandemie. Salvezi măcar câteva miliarde anual.
Dar, ok, oamenii ăștia fuseseră angajați pentru ceva, nu? Nu, nu prea. Numiți un produs nou de la Microsoft, Google, sau Amazon care să nu fie iterații ale produselor mai vechi (iterații care puteau fi produse cu oamenii deja angajați). Exact. Nu există nimic nou (și Google, serios, voi știți ceva ce face Google altceva decât să schimbe culorile la Android?). E o criză de inovație teribilă, și asta pentru că suntem și cu tehnologia mobilă în punctul în care am ajuns cu tehnologia „fixă” acum 15 ani: la o creștere foarte mică a performanțelor. Suntem într-o tehno-pauză, dacă o putem numi așa. Nu mai e nimic nou de făcut. Și nu, nu ignor experimentul aparent de succes cu ChatGPT. Ca să îl citez pe Sam Altman: „Oamenii își doresc din toată inima să fie dezamăgiți, și ruga le va fi împlinită”
Deci ideea e simplă. Nu ai nevoie de atât de mulți lucrători. Dincolo de barbarismul lui Musk, mișcarea lui arată că are dreptate. Da, a cheltuit prea mult pentru ceva ce ar fi picat oricum (și-ar fi putut să cumpere la preț de apartament ultra-central în București). Dar faptul că Twitter a intrat în modul de mentenanță și încă funcționează arată că e loc de concedieri în IT în general.
Și da, nu sunt singurele. După runda asta de concedieri cel mai probabil o să mai urmeze un pas sau doi. O tăiere de salarii generalizată, poate. Închidem gura oamenilor care lucrează de acasă și au prea mult activism social și politic în cap. Facem contractele alea de miliarde cu statul.
Da, lucrurile puteau fi rezolvate altfel, întotdeauna pot fi rezolvate altfel. Dar creșterea giganților din tech e nesustenabilă - oricât de mult și-ar dori să fie Umbrella Corporation, Black Mesa sau Union Aerospace Corporation acest lucru e imposibil. Amazon e cel mai aproape, dar are nevoie de o forță de lucru supusă, docilă, care să accepte ceea ce va urma. Dar e ok, CEO-ul și-a cumpărat articole în care să arate că poate să crească profiturile cu compasiune.
Oricum, să nu credeți că ignor cu bună știință dezechilibrul dintre lucrătorii din tech și lucrătorii din celelalte sectoare comerciale. Doar că soluția nu e să-i sărăceți pe ăia din tech. Nu, toată lumea merită o viață bună, nu doar oamenii care lucrează în tech, sau cei născuți pe un purcoi de bani. Dar dacă e să înțelegem ceva din experimentul social la care asistăm este că e suficientă o palmă peste bot pentru a le închide gura activiștilor din tech. Și asta se întâmplă? E bine? Sincer, da. M-am săturat de tech care e scump și funcționează prost, dar care între timp face scandal pe teme sociale inventate ignorând problemele sociale reale.
Dar trebuie început de la cap. Eat the fucking rich.