Organizatorice 2023 - Blog, Podcast, Social Media

Am stat o vreme să mă gândesc ce anume vreau să fac cu blogul mai departe. În mod normal genul acesta de introspecții nu sunt deloc interesante pentru cititorii unui blog, dar pentru că nu mai fac de multă vreme lucrurile astea într-un fel rezonabil cred că e ok să mă deschid un pic și să vorbesc despre blog, și despre comunicarea în social media în general.

Blogul

Foarte multă vreme blogul acesta a tot pendulat între a fi un blog cultural (recenzii de cărți, filme, muzică), social-politic, sau pur tehnic. Niciunul din aspectele pure ale blogului nu m-a mulțumit; de fiecare dată am simțit că fragmentez mai tare publicul acestui blog care acum este cvasi-inexistent. Este o alegere deliberată: nu simt că popularitatea blogului mi-a adus foarte multă utilitate, și blogul a fost pentru mine un element din procesul de învățare. Scriind despre lucruri înveți lucruri - pentru că sintetizând ideile în scris ai un spațiu de reflecție pe care nu l-ai avea doar măcinând ideea în cap. Scrisul te ajută să organizezi ideile pe care le ai, și am crescut o dată cu blogul.

De-asta mi-a fost util să închid comentariile la blog, în mai multe reprize. Pentru că multă vreme am deviat de la acest element primordial, acela de a fi un element din procesul de învățare, o formă de expresie și comunicare, și a devenit un scop în sine. Blogul ca scop înseamnă urmărirea performanțelor, și urmărirea performanțelor înseamnă un fel de meșteșug de tâmpenie unde faci tot ce poți pentru popularitate. Prin 2008-2012 cred că mă luptam pentru o poziție în top 10 bloggeri români, și eram confortabil în top 20. Dar eforturile mele erau îndreptate în direcția greșită, blogul în forma aceea mi-era inutil, și prima victimă au fost comentariile. Am închis de câteva ori comentariile, le-am redeschis, însă efortul intelectual de a interacționa cu analfabeți funcțional, oameni capabili să citească dar nu și să înțeleagă textul scris, este mult prea mare. Am explicat mai multe într-o postare despre spațiul de reacție, acum mai bine de un an.

Nu spun că toți comentatorii erau analfabeți funcțional, dar foarte mulți erau; în plus, mi se pare că dacă tu ai o platformă personală de exprimare și ai o reacție la ceva ce eu am publicat, cel mai bun loc unde să exprimi reacția ta este fix pe platforma personală. Pentru reacții „scurte” există social media, pentru reacții mai pe lung, pune-le pe blogul tău și dă-mi de veste prin social-media.

Bun, acum blogul încă există, și unii oameni sunt curioși de ce anume se va întâmpla mai departe cu blogul meu. Cum spuneam, vreau să revin la scopul inițial al blogului - să fie un spațiu în care să-mi pot forma idei, și să le pun public, chiar dacă într-o formă imperfectă. Un spațiu de comunicare personală în care nu datorez nimic nimănui.

Așa că după ce mi-am redefinit plasarea față de blog, cred că pot să reiau scrisul aici. O să pun de toate. O să fie cu recenzii culturale, cu cârcoteli pe teme sociale, probabil și pe teme politice, cu bârfe, cu rant-uri tehnice, și cu orice alte chestii îmi trec prin cap. Inspirat un pic și de Manu Cheța care anul ăsta și-a propus să scrie câte o postare pe zi, o să reîncep să scriu mai mult. Nu la fel de mult ca el, dar mai mult.

Podcastul

Care din ele? Podcastul de Istorie merge în continuare, chiar sâmbătă am înregistrat iar săptămâna asta Ioana ne face editarea; deci cândva săptămâna asta va apărea următorul episod. Despre podcastul de istorie o să vorbesc separat, dacă e cazul; dar lucrurile acolo merg înainte.

Primesc în continuare întrebări legate de ICR Podcast. Care e faza, îl mai faceți? nu-l mai faceți? Am răspuns anul trecut la întrebarea asta, dar cred că merită pus un pic mai mult context aici.

ICR Podcast e antemergătorul și cel mai bun podcast din a doua generație de podcasturi românești, singurul podcast social-cultural care a contat de la „13-14 cu Andrei Gheorghe” încoace. Nu mai explic de ce, am explicat-o în postarea anterioară, dar poate e bine să precizez care sunt „generațiile” din podcasturile românești. Prima este „ce a fost înainte de 2015” - haotic, fără impact, cu câteva proiecte extrem de nișate dar longevive, precum „Sceptici în România” sau „Pește prăjit”. A doua generație, 2015, este cea de deschidere la public. ICR Podcast e primul podcast care săptămânal făcea câte 3000-5000 de descărcări, când era promovat (când am mutat pe promovarea word-of-mouth a rezultat că suntem cu undeva la 800 de fani care ne ascultau săptămână de săptămână. E ceva). Iar generația 2018 începe cu Buhnici și IGDLCC - că ne place omul sau nu, nu mă ating de meritele lui, omul a dat tonul la podcastul românesc în 2018 și de-atunci nu a mai apărut nimic cu adevărat interesant. Încă aștept o generație a patra de podcasturi făcute de amatori, ca răspuns la generația a treia, dar timpul nu e trecut. Podcastul oricum s-a rupt în două - marea majoritate se duce pe YouTube pentru că acolo e rost de multe vizualizări. E timpul pentru o generație a patra de podcasturi de amatori, dar se pare că mai avem de așteptat.

Și ca să fie clar, cel mai bun podcaster din generația a doua este fără îndoială Teo, dar cel mai bun podcast e ICR Podcast, pentru că ICR Podcast e podcastul ăla „de care nimeni nu a auzit” și „pe care nimeni nu l-a ascultat” care i-a făcut pe oameni să-și facă liste cu podcasturi preferate în 2015. Că nu v-a plăcut de Ovidiu că era prea contondent, incomod și haotic, sau de mine că-s mormăit, molcom și plictisesc, aia e altă treabă.

Constant mai revin întrebări: continuați ICR Podcast? Înainte de a răspunde trebuie înțeles cât de dificil e să faci ceva ca ICR Podcast: ai nevoie de experiență de viață și cunoștințe în mai multe domenii, ai nevoie de deschidere și de studiu. Ai nevoie de cercetare, de pregătire. Ovidiu a caracterizat primele 170 de episoade ca „trimming the fat” - practic, ardem din lucrurile pe care le-am acumulat în ani de activitate în social media înainte să facem podcasturile respective. La un moment dat am rămas nu neapărat fără idei, ci am ajuns la concluzia naturală a lucrurilor pe care le discutam: „puneți mâna, faceți-vă ordine în viața voastră, fiți mai cumpătați și mai atenți în alegeri”. După care am considerat că nu prea are rost să mai facem episoade noi în care să repetăm aceleași idei.

Vor mai exista episoade noi? Cel mai probabil nu în următorii ani. Oricât de mult mi-aș mai dori din când în când să mă mai pun la microfon să înregistrez lucruri, încă nu e loc de ICR Podcast. Mai trebuie să acumulăm. Și dacă ultimul episod de ICR Podcast va fi ultimul all time, well, măcar cât timp a fost am fost cei mai buni. Și asta nu e confirmată de trofee prin vitrină, că nu avem prieteni care să ne laude cu trofee în mână, medalii în piept și cuțit în spate, ci dintr-o strângere de mână ocazională cu un om pe care nu-l cunosc care-mi spune că îi place podcastul de istorie, dar parcă îi e dor de un episod de ICR Podcast.

Social media

Mi-am închis contul de Facebook acum multă vreme, după ce am șters tot conținutul din el. A fost o experiență cathartică, am șters postare cu postare și am trecut prin toate stările pe care le avusesem de la începutul contului până când l-am șters. Mi-a confirmat inutilitatea activității pe social-media, deși acea activitate mi-a consolidat un oarecare renume.

Am schimbat felul în care folosesc social-media. Nu îl mai folosesc ca o platformă de expresie personală - pentru asta am blogul. Deși am fost foarte tentat să-mi sterg toate conturile de social-media mi-am dat seama că oricât de înțelept ar fi fost Socrate, dacă n-ar fi vorbit cu nimeni nu ar fi ajuns nicio informație la noi; așa că m-am întors în piața publică, încercând să vorbesc cât mai puțin posibil. Încerc, așadar, să mă abțin. Ascult, poate învăț ceva. Și poate la un moment dat o să vorbesc mai mult. Deocamdată o să folosesc social media mai mult pentru a promova postările de pe blog, sau noutăți legate de proiectele în care mă implic. Sistemul se numește POSSE - Post on your Own Site, Syndicate Everywhere, care e un blabla acronimic despre faptul că lucrurile importante, notabile sau consistente le voi pune aici. Pe blog.

Între timp mă găsiți pe Twitter și pe Mastodon. Aplicația Twitter nici nu o mai am pe mobil, deci e posibil ca la un moment dat să renunț la activitatea acolo, dar pe Mastodon mai postez câte-o piesă KPop din când în când.

Concluzii

Câteva idei s-ar merita amintite pe final, dacă tot v-am dat cheile la câteva reflecții personale. În primul rând, că am de gând să scriu pe-aici mai des. O să fie haotic - ba un articol tehnic, ba o recenzie, ba un rant despre ceva complet aleatoriu. Cum ziceam, nu datorez nimic nimănui. Vă puteți abona prin RSS, dacă chiar vreți, sau să-mi urmăriți conturile sociale, unde probabil o să mai postez chestii. Nu foarte multe. Și dacă aveți ceva să-mi răspundeți, vă sugerez să vă faceți propria platformă de comunicare de pe care să vă exprimați în scris ideile.

ICR Podcast e în hiatus. Podcastul de istorie revine, și vom încerca să publicăm 20 de episoade anul ăsta. Cam asta e povestea.