De ce a scăzut calitatea discursului în dreapta

Nimic uimitor în momentul în care Roxana a interacționat cu vorbitorii de dreapta de pe Twitter. În mod normal probabil i-aș fi zis că nu are sens să se bage în mocirla respectivă, pentru că știam cum aveau să se desfășoare ostilitățile. În cazul ăsta, însă, eu am fost instigatorul discuției. Eu am descoperit acea postare a lui Victor Emmanuel care a pornit toată discuția, cea căreia Roxana a încercat să-i dea un răspuns nemeritat de coerent în articolul despre „Cui îi e frică de identitățile de gen?”. Dar articolul ăsta e mai lung, așa că înainte să punem…

Un pic de context. Despre mine

Sunt politic de dreapta. Ideile mele sunt cam pe aceeași direcție cu liberalismul clasic - libertățile civile sunt foarte importante, în special cele individuale, economia de piață, liberul schimb, și tot așa. Accidental sau nu cam toate ideile mele merg încolo, fără o pregătire riguroasă din punct de vedere politic - sunt, așadar, un liberal naiv, needucat din punctul ăsta de vedere, mă simt mai tot timpul foarte de acord cu doctrinele liberale și nu mă înțeleg extraordinar de bine cu doctrinele socialiste, fasciste, extremiste în general.

Poate o calitate pe care am învățat-o de la George Damian e să ascult argumentele oamenilor cu care poate că nu sunt pe aceeași lungime de undă politic. Uneori mă surprind argumentele respective, și învăț multe; îmi recunosc ignoranța din trecut din punctul ăsta de vedere, mulți care îmi citesc blogul de la mijlocul anilor 2000 știu că sunt uneori impulsiv și îmi scapă niște idei extreme. Mai rar acum, mai mult înainte, sunt un pic mai calculat și mai echilibrat în discurs, zic eu.

Chiar îmi place să discut în momentul în care partenerul de discuție are ceva interesant de spus, nu invenții pe care le-a citit el undeva și speculații pe care le-a imaginat când a băut o bere în plus. Când ai în față un partener de discuție care și-a studiat temeinic tema de discuție, care cunoaște toate fațetele unui subiect și rezistă unor întrebări curioase, ai parte de un extaz intelectual, e un privilegiu deosebit.

Evident, nu asta avea să se întâmple în cazul discuției cu băieții ăștia. Acum, există un revers - îmi place discuția inteligent argumentată dar mă deranjează mincinoșii, cei care o fac cu bună știință, sau cei care pretind că sunt temeinici în reprezentarea unui subiect deși nu sunt. Cei care sacrifică detalii pentru a putea transmite o poveste bună. Cei care o fac în mod clar pentru popularitate și pentru atenția celor din jur. Și, cum să vă zic. Poate nu îi fac pe oamenii care mă cunosc mândri, dar din punct de vedere intelectual pot să mă cobor în mocirlă. Și o fac. Nu mi-e rușine să negociez cu derbedeii la nivelul lor verbal. Foarte des sunt mai iscusit ca ei la imprecație, dar când nu sunt, măcar mă cobor la nivel și dau cu aceeași sete cu care mi se dă. Atenție, vorbim de cuvinte, da, pumnul și pălitura sunt pentru protozoare.

Cine sunt adversarii din conversație?

Pornind de la tweet-ul lui Victor Emmanuel (care, nedând sursa, îl putem crede ca originator al memei) ne dăm seama instantaneu că tema e una de angertainment de dreapta. Trebuie să înțelegem foarte clar că subiectul „diversității de gen” este un subiect incredibil de puternic dezbătut de oameni de dreapta, care își promovează cele mai mari fantasmagorii posibile pe tema asta. Dacă ai fi avut o listă de genul ăsta pe bune de la cineva din stânga nu ai fi avut acolo incluse câteva meme precum „super straight”. Din păcate Victor Emmanuel nu include cea mai simpatică memă pe subiectul ăsta: mă identific ca un elicopter de atac.

dar doar după ce beau kerosen

dar doar după ce beau kerosen

Din păcate, cum mă așteptam cei care îi comentează sunt din cercuri de dreapta, destul de activi pe Twitter, cu câteva excepții (de exemplu George Bonea), care încearcă să aibă o discuție semi-decentă cu el. Nu reușește, ceea ce mă irită la culme, pentru că știu…

La ce te poți aștepta într-o discuție de genul ăsta

Nu am arta și temeinicia lui Aristotel să fac niște respingeri sofistice, dar pot să vă fac o listă de ce puteți întâlni în momentul în care un dialog pe teme politice eșuează. În primul rând, stratagema de bază este crearea unui om de paie cu care dialoghează.

Omul de paie, sau strawman este în momentul în care aduci în discuție niște tipologii bine-știute pe care le aplici fără discernământ partenerului de discuție. Eu, de exemplu, folosesc în această expozițiune un utilizator de twitter de dreapta care are anumite caracteristici. O fac și eu pentru simplificare, dar voi, ca cititori inevitabil mai inteligenți decât mine, veți fi capabili să discerneți între o tipologie și indivizi. Problema e că oamenii de care vorbesc în general nu vor renunța la acest om de paie nici dacă cel din fața lor se dovedește în mod clar diferit. E mai ușor să te uiți la cel din fața ta reductiv, dezumanizant, subțiat la o singură trăsătură de caracter. Un om de dreapta te va face socialist sau marxist când îl contrazici, și nici nu contează că nu ești de acord cu ideologia lui Marx. Important e că ești dușmanul.

Dar, să zicem, unii vor să continue distracția, și continuă discuția. În fond, omul de paie pe care vi-l propun e hrănit energetic de o luptă ideologică pe cinste. Instinctul de luptător e acolo, iar dorința de victorie e în mai toți oamenii. Așadar, nu-și pot refuza plăcerea de a-l umili pe adversar, deci continuă discuția.

Și în momentul în care vei aduce argumente, pregătește-te pentru figura numărul 2. Mutarea țintei, zisă „dar n-ai bască” sau shifting the goalposts în engleză (găsiți mai multă literatură pe tema asta în engleză) este o stratagemă simplă de a menține o șansă la victorie chiar și în momentul în care cel din față îți respinge ceva ce-ai zis. Cel din față ți-a refutat argumentul, dar tu de fapt ziceai altceva, și iată acest fapt foarte important. E normă - de exemplu dacă ai vorbi despre războiul din Ucraina ei îți vor vorbi despre faptul că NATO a atacat Serbia. Nu contează că Putin este un criminal notoriu, mai important e un cu totul alt subiect, pentru care poate n-ai avut timp să te pregătești pentru a avea o discuție. Întotdeauna ținta e să te ducă într-un loc unde pot spune: „băi, târlică, nu știi nimic, ia ha, dispari”, și să clameze victoria. Roxana a numit asta, foarte poetic, ceață:

O soluție e să nu fii ca stânca, ferm și bine înfipt, ci să fii în ceață, scuzabil, vag, plutind: nu asta e poziția, nu aia e poziția. Când adversarul nu te poate găsi, nu te poate lovi. Când poziția ta alunecă, nu poate fi dărâmată.

Dacă discuția continuă, totuși (nici ei nu sunt satisfăcuți cu cât sânge ți-au dat în pumn cu lovituri repetate de față) va mai apărea un tip de argument. În mediul modern o să fii copleșit cu un număr foarte mare de link-uri - referințe pe care oricine le poate contesta, dar iată, eu am aici nu un exemplu, ci o sută! Strategia este să mute necesitatea justificării asupra ta, nu să răspundă ei la întrebări. Din acuzat devin ei acuzator. Poate din cele o sută de link-uri unul are o poveste ce merită discutată, poate nu, important e să te acopere cu volum. Ținta aici este să ignore orice posibilitate de a-și schimba opinia - iată, opinia mea e neschimbabilă din cauza acestui articol din Daily Mail! Dacă refuzi să faci cercetare pe fiecare din cauzele propuse, să explici contextul și motivul pentru care niște lucruri se întâmplă, atunci au clamat victoria. Au câștigat, fraiere!!!

Dar dacă refuzi și acest joc, mai au încă două stratageme învecinate. Reducerea la omul de paie, și discreditarea personală, pe de o parte, iar cealaltă este lașitatea schimbării reprezentării discursului inițial: „era o glumă”, „pamflet”. Ambele sunt o formă de lașitate, orice pentru a nu recunoaște eroarea inițială, orice pentru a nu recunoaște validitatea oricărui argument l-ai adus în față.

Conversația de zilele astea

La modul foarte serios, stratagemele astea nu sunt unice dreptei. De fapt, ca opozant ferm al ideilor de cote de gen, de exemplu, am avut dialoguri de genul ăsta destul de des cu oamenii din stânga însă suntem într-un moment în care stânga e destul de blazată - poate obosită de atâta dispută imposibil de câștigat. E natural, e un câmp al extremiștilor, și extrema stângă și extrema dreaptă se bat cu megafoane. Am explicat că nu există un război cultural ci doar niște triști cu megafoane - însă triștii cu megafoane sunt contagioși.

De fapt, chiar astăzi am ascultat episodul Călinei despre mișcarea legionară, episod în care vorbea despre piesa lui Eugen Ionescu, Rinocerii. În piesa respectivă, un tip dintr-un orășel francez asistă la o invazie a rinocerilor. Dacă la început rinocerii sunt priviți cu consternare și teamă, încet încet toți locuitorii se transformă ei înșiși în rinoceri. În curând, Berenger, eroul piesei rămâne singurul ne-rinocer în oraș - și are un moment de cumpănă - poate a greșit el, poate că i-a tratat rău pe cei apropiați care s-au transformat în rinoceri. E o piesă pe care nu o văzusem și pe care acum o s-o caut, chiar dacă doar am citit câteva rezumate să mă edific mi se pare minunată. În fine, așa superficial, o să folosesc expresia asta mai des. Rinocerizarea, carevasăzică. (o paranteză, într-o observație amuzantă, era un tip care își zicea Berenger - și, în mod nesurprinzător, omul și-a schimbat numele de internet, poate că și-a dat seama singur că s-a rinocerizat)

Nu știu când s-a întâmplat. Nu știu când s-a ajuns ca fiecare interacțiune pe teme politice sau economice să fie o experiență dezgustătoare - dar suntem aici. Din păcate sunt din multe puncte de vedere în situația lui Berenger: văd din ce în ce mai mulți rinoceri. Mi-am văzut suficient de mulți amici rinocerizându-se. Încă nu toți, și, de fapt, asta e salvarea - că nu toți s-au smintit. Dar văd mulți smintiți și de-asta sunt recunoscător pentru fiecare oportunitate de a dezbate cinstit un subiect.

Dar, în același timp, v-am prevenit că și eu sunt nărăvaș de felul meu. Pentru că am fost acolo, știu stratagemele, le văd folosite, și le reclam de îndată ce le recunosc. Știu că dacă aș mușca din cursele întinse în dialog va fi imposibil să ies din ele. Și atunci o spun, frust, fără ocolișuri, nu-mi place să amân foarte mult momentul în care îi zic unui derbedeu că e derbedeu.

Nu are sens să vă explic discuția play-by-play; de fapt, motivul pentru care există acest articol e altul: să vă explic căror greșeli să nu le picați victimă într-o discuție cu un potențial extremist (vezi capitolul anterior) dar și să vă explic cum poți ajunge intelectual în situația de a promova în aceeași frază iubirea creștină de aproape și ura față de absolut toți cei care sunt diferiți de tine.

Impostura intelectuală de dreapta

Începutul isteriei de dreapta de-aici e o treabă complicată - am putea să-l ducem până în anii ‘80, dar o să ne rezumăm la lumea cu internet. 2011, Occupy Wall Street este o mișcare populistă de stânga care ocupă centrul financiar al New York-ului. Populismul ieftin al mișcării, evident condusă de oameni din acel 1% contra căruia ei protestau, a primit un răspuns într-o mișcare de libertarieni care și-au arogat identitatea de dreapta. Folosindu-se de Hayek sau von Mises, dar ratând complet conținutul ideologic, libertarienii (ăia cu Don’t tread on me) se adresează marilor mase pe care Occupy le-a ignorat.

Revolta online a libertarienilor a avut foarte puțin fundament ideologic pentru că a fost construită în grabă; câțiva influenceri politici au luat-o în față, dar fără să gândească lucrurile până la capăt; au citit superficial câteva cărți și au început să iasă în față vorbind aproape non-stop despre un dușman potențial pe care îl reprezenta stânga lui Obama. Când Obama a câștigat al doilea mandat, ca o profeție împlinită s-a amplificat energia de luptători a unor oameni care altfel erau cam plictisiți - cu un dușman clar (Obama) care mai stătea la putere încă patru ani, băieții cu internet de la republicani au început deja să strângă nemulțumiri pentru următoarele alegeri.

Libertarienii au luat la disecat absolut toate ideile care păreau vag din zona democrată, care păreau anti-business sau care păreau că sunt favorizate de tabăra lui Obama. Comunitatea LGBTQ+ a picat victimă - la fel și comunitatea ecologistă. Ecologismul avea deja un track-record înspăimântător reușind (cu un pic de sprijin din partea lui Putin) să deturneze independența energetică a Germaniei (motorul economic al Europei) prin interzicerea centralelor nucleare. Comunitatea LGBTQ+ a fost doar următoarea victimă.

Acum, cine sunt acești libertarieni? Ideile libertariene par revitalizate în 2011, dar de fapt sunt un discurs construit cu grijă. La origine se reclamă de la celebra Boston Tea Party unde niște bețivi s-au apucat să arunce niște cutii de ceai în mare în portul din Boston, deși o să auzi și idei mai vechi pe care le pun ca fundament. De fapt, ideile sunt concepute de frații Koch, niște băieți cu bani și răbdare, care au construit discursul ăsta și l-au sponsorizat pe unde au putut. Că se-aude că din banii ăia ar fi ajuns câțiva și prin România pentru binele patrupezilor, ăla e un zvon pe care nu pot să-l confirm acum.

Dar ce e bine documentat e legătura între frații Koch și biserica evanghelică americană. Băieții din zona asta evanghelică sunt foarte activi în mediile moderne de comunicare - sunt niște biserici foarte opresive, dar și foarte cool, care au îmbrățișat modernitatea pentru înrobirea aderenților. Bine, ei pretind că creștinismul lor e tot ce ne separă de totalitarism, dar ei înșiși vin cu o tonă de idei totalitare care nu au nimic în comun cu liberalismul, libertarianismul sau libertatea în general. Totul pentru bani - pentru construit mega-biserici și show-uri televizate extravagante, care aduc mai mulți sclaveți în biserică care dau mai mulți bani pentru mega-biserici și show-uri televizate care…

Și aici intervine impostura intelectuală din dreapta românească (dar și globală, nu vă fie teamă). Oamenii care aveau o vagă înclinație către dreapta, către liberalism, către idei precum liber-schimb și comerț, deodată încep să vorbească despre cum ar trebui interzis dreptul la avort. Nu comentez alegerile absolut picante ale libertarienilor și liberalilor români care au început să adopte aceleași idei ca Ceaușescu în anii ‘80, de începi să te întrebi în ce univers paralel ai pășit. Oameni ca băiatul ăla cu care am început discuția și care îmi explica liberalismul înseamnă să interzici dreptul la avort, că așa se câștigă libertatea individuală, cu interzicerea dreptului de a decide asupra propriului corp.

Și e ciudat, știți, într-o țară în care sute de mii de femei au fost nevoite să recurgă la avorturi ilegale într-o țară în care profilaxia sexuală era inaccesibilă. Dar băieții ăștia nu au nicio jenă să rescrie istoria și să inventeze niște realități pe care mamele lor le-au trăit pe viu. De ce? În primul rând, pentru că aia e toată literatura politică pe care o poți găsi pe net.

Fără glumă, e aproape imposibil să-ți mai dai seama ce ar trebui să fie liberalismul. Oameni care pornesc la drum cu idei gen „băi, dar sunt pentru libertatea individuală. Vreau libertate individuală - și pentru mine și pentru vecin” ajung la „dar nu pentru femei”. Sau „nu pentru oamenii care gândesc altfel decât mine”. „Nu pentru marxiști”. „Statul să facă ceva să le pună căluș la gură ăstora că gândesc altfe!”

Nu de alta, dar vorbim de oameni care în momentul în care când au auzit de decizia din cazul „Roe vs. Wade” (care a fost folosit vreme de 50 de ani ca precedent legal pentru dreptul la avort) s-au pus pe construit propagandă contra avortului. Sunt oameni care lucrează de decenii la propaganda asta, nu-i poți bate cât au dezinformat ei vreme de jumătate de secol. De-asta și e atât de accesibil materialul lor - și de-asta îl găsești în dimensiuni impresionante. Fiecare eroare prinsă în insectar, fiecare chestie defavorabilă mușamalizată. Vreme de 50 de ani.

Culmea, în centrul ideologiei continuă să rămână acel sâmbure de liberalism clasic - dar cum poți să iei mai rapid orice șansă la libertate omului dacă nu învâțându-l că singura libertate pe care o poate atinge e sclavia pe care i-o oferi?

Și oamenii pun botul pentru că ăștia și-au pregătit discursul vreme de 50 de ani, nu de azi, de ieri. De-asta trupetul de dreapta o să fie mereu garnisit cu materiale de propagandă, cumulate în timp, și o să-ți dea mereu o tonă de link-uri la niște articole. Că sunt cazuri care sunt mult mai simple și mai clare decât vor ei să pară, subiecte de scandal, uneori mincinoase de-a dreptul, nici nu contează - cum explicam mai sus, importantă este cantitatea. Ca alternativă, imaginați-vă că la orice încercare de a discuta cu ei, de a le clarifica niște întrebări, de a le explica că până la urmă de la Iisus vine ideea asta cu iubitul aproapelui, ei vin cu un dosar de cazuri dubioase de care n-ați auzit vreodată în viața voastră. E ca și cum la fiecare discuție cu un creștin am începe să discutăm despre canibalism, despre conspirațiile la adresa autorităților și ideile antisociale. Știți voi, ca în anul 64.

Oamenii ăștia își transmit și-și repetă dogma pseudo-libertariană a lui Koch în fiecare zi. Își dau link-uri, își dau glumițe, își reîntăresc credințele zi de zi. De-asta degeaba urlă lumea că ăștia primesc bani de la americani sau de la ruși, de unde bate vântul - nu, practic, ăștia sunt atât de fraieri încât nici bani de la Koch nu primesc. Și-au repetat de atât de multe ori aceleași idei încât nu mai sunt atenți la ceea ce zic. Și zic o sumedenie de prostii, după cum a demonstrat discuția stufoasă de pe Twitter.

Și majoritatea cred că ei gândesc cu capul lor. Idioții utili sunt sinceri în gândirea lor independentă, că fix din gândirea lor independentă le-a venit băieților ăstora că avortul ar trebui interzis, deși avorturile sunt suficient de puține în ziua de azi. Interzicerea alcoolului ar salva mai multe vieți omenești decât o sută de interziceri ale avortului, de exemplu (dar despre droguri am vorbit în altă postare).

Am zis impostura, dar nu am explicat de ce e impostură? Pentru că deja ideile astea s-au pierdut complet de fundamentul de la care au pornit. E adevărat că un sofist iscusit poate întoarce și argumenta în favoarea oricărei alegeri politice pornind de la orice premisă - iar băieții care abia acum se cultivă prin internet o fac navigând prin cenzura intelectuală a zeci de ani de propagandă stâlcită, zeci de ani de discurs mincinos. De-asta Victor Emmanuel își permite să-mi explice că deși liberalismul e pro-libertatea de a avorta, el de fapt e contra. Dar el știe sigur cum stă treaba cu liberalismul - chiar dacă are argumente vagi dacă astea pot fi considerate argumente. Cel mult afirmații.

E impostură intelectuală pentru că oamenii ăștia nu mai gândesc - doar îngurgitează idei dacă vin din direcția corectă.

De ce există acest articol?

Acest articol există pentru că, recunosc, sunt frustrat. Vin din tabăra aia, și a fost un efort mare să mă desprind din tăvălugul de ură pe care îl formau. E distractiv și amuzant, poți să stai foarte mult în colțurile absconse din care sunt generate ideile astea care nu promovează decât sărăcia națiunilor. Sunt furios că am fost păcălit de propaganda asta (nimeni nu e invulnerabil), dar, cel mai tare, mă deranjează că genul ăsta de discurs și dialog a rinocerizat niște prieteni destul de buni, destul de mulți, pe care i-am pierdut unul câte unul în noaptea gândirii. Că stau și se mint în cultul neoconservatorismului. Și, cum ziceam, nimeni nu e invulnerabil. Nu poți refuza la infinit dialogul cu oamenii ăștia, la un moment dat trebuie înfruntați. Uneori, poate ai o șansă să mai trezești un sâmbure de rațiune și dubiu - o dilemă în mintea cuiva. Din păcate se întâmplă prea rar, dar când se întâmplă e un lucru mare.

Și evidențele sunt acolo - în discursul lor găunos. Tot ce trebuie să facă e să verifice real ceea ce transmit mai departe. Ceea ce transmit prietenii lor mai departe.

Dar până acum, dacă am spus ceva și a avut efect asupra lor, nu am cum să știu. Nu există consecințe, nu există regrete, nu există autocorectări, nu există altceva decât aceleași stratageme de care am vorbit mai sus repetate la infinit. „Inamicul e real” - și când îmi zice cine e inamicul, e fix ăla care vrea să se înțeleagă oamenii între ei ca oamenii.

Într-un fel e tragic că au creat un fals creștinism pe care îl invocă excesiv de des - până la urmă libertatea religioasă înseamnă că am libertatea să consider că există un creștinism al meu în care există iubire de aproape, și există separat de asta o doctrină criminală pe care ei o îmbrățișează și pe care ei pun aceeași etichetă. E ok, cele două pot funcționa separat pentru că până la urmă e despre salvarea sufletului personal. Nu trebuie să vă salveze sufletul etern orice Victor Emmanuel de pe internet care crede el că știe cum se pune sâmburele la cireașă. Dar până la urmă, Biblia are răspunsul pentru ei: „se vor ridica mulţi profeţi falşi şi-i vor înşela pe mulţi”. Că pune botul chiar și reprezentantul oficial al Bisericii Ortodoxe Române arată doar că minciuna e atăt de bine pregătită încât chiar și un spirit mult mai educat în sensul ăsta e vulnerabil.

Pericolul e destul de mare, totuși. Alianța pentru Ura între Români vrea să câștige alegeri, și o face pe spinarea acestor idioți utili. Din nou, repet, suspiciunile că sunt plătiți de ruși sunt inutile, nici nu contează - nu mai trebuie nimeni să plătească acum, ura este un business foarte bun, mai ales pentru dreapta modernă.

Și de data asta nu se mai reclamă din socialism, așa cum au făcut-o național socialiștii odată. Dar hai să nu încheiem ditai articolul cu o reductio ad Hitlerum.


PS: O adăugire necesară, la câteva zile. Horia a dat zilele astea un retweet la un clip, pe care îl voi include și eu aici:

În principiu vorbește despre o organizație destul de secretivă, Council for National Policy, care ar fi un fel de cap pentru o groază din manipulările astea iliberale. Un grup de Bond-villains care au reușit în viață și acum doar plătesc să se mintă și să se manipuleze în favoarea lor.