Incluziune și ură

Au trecut două săptămâni și am decis că e totuși un subiect suficient de important încât să vorbesc despre el. Cultele din România (cu excepția cultului mozaic) s-au unit într-o singură mișcare să protesteze actualizarea legii învățământului, articolele problematice fiind cele legate de incluziune:

Art 2, al1. lit b care include diversitatea între valorile care stau la baza învățământului preuniversitar, diversitate definită ca ”respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilității și a empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective”.

Art 224, lit e care include printre obligațiile personalului didactic ”promovarea diversității, ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante”;

Articolul 11 care interzice “discriminarea pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare dar și prozelitismul religios”.

Am stat tot timpul ăsta să mă gândesc care ar putea să fie motivele pentru care cineva ar putea să apere această ingerință în misiunea statului și a învățământului public. Am vorbit cu specialiști în învățământ pe tema asta, am încercat să înțeleg un pic mai bine problema. Am citit opinii, am încercat să văd care e opinia liderilor religioși. Hai să vorbim un pic despre problema asta, ca să punem un pic de perspectivă.

Misiunea statului și a clerului

Misiunea statului este să apere interesele cetățenilor statului. Statul are o datorie foarte importantă - de a reprezenta și a deservi fiecare cetățean al României. La articolul 16, litera 1 din Constituția României lucrul acesta e explicat în felul următor:

Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Fără excepții, cu alte cuvinte, și fără privilegii. Învățământul de stat este, cu alte cuvinte, un învățământ care reflectă aceste lucruri. Fără privilegii, fără discriminări. Actualizările respective din legea învățământului sunt, așadar, niște întăriri cât se poate de justificate, ele corespund misiunii statului român și sunt în spiritul Constituției.

E foarte important să mai facem o paranteză. Când vorbim de culte vorbim de niște instituții bine determinate. Nu vorbim despre cetățenii care au afiliere la acele culte - vorbim despre niște funcționari ai unor instituții care nu țin de organizarea statului român, care ne e mai ușor de înțeles sub numele de cler sau preoțime. Să facem o paralelă cu o altă organizație: așa cum producătorul Coca Cola și angajații Coca Cola nu pot reprezenta opinia tuturor băutorilor de Coca Cola, ci doar pot vorbi despre interesele organizației, la fel preoțimea nu vorbește în numele credincioșilor - că vorbim despre Biserica Ortodoxă, despre romano-catolici, catolici, protestanți, sau orice altă religie.

Asta nu înseamnă însă că un punct de vedere al clerului BOR nu e important pentru cei afiliați la credința ortodoxă. Mesajul clerului e foarte important, însă interesele clerului sunt diferite de misiunea statului - dacă statul are datoria de a apăra interesele tuturor cetățenilor statului, clerul nu are această misiune - devoțiunea lor este, în primul rând, față de organizație, apoi față de credincioși, dacă e cazul.

De ce se opune clerul diversității

Aceasta e întrebarea de 10 puncte internet. Și răspunsul pe care l-am primit este inconsecvent pe toate palierele. Problema cea mai mare, mi s-a explicat, este legată de promovarea diversității.

Îmi este neclar unde în doctrina creștină promovarea diversității este o problemă. Toate răspunsurile mele în această privință sunt niște răutăți pe care nu are sens să le enumăr - doar aș participa la roata urii pe care mai nou o învârte clerul românesc. Timpul de reflecție pe care mi l-am acordat mi-a arătat lucrul acesta cu claritate - mesajul creștin nu este în niciun caz contra diversității, și orice pretenție în sensul ăsta e o sminteală.

Așa că mergând pe calea dialogului, întrebând și iscodind (și luându-mi block pe Twitter de la domnii intelectuali care erau foarte încântați de subiect), am aflat care e problema: „promovarea drepturilor trans”.

„Ideologia de gen” care descrie ca normalitate o deviație psiho-somatică numită „transgenderism” nu constituie miezul unei științe reale.

Obligația de a promova „diversitatea sexuală” în școală, de a li se prezenta copiilor ca „normalitate” posibilitatea aberantă de a-și schimba genul din masculin în feminin sau „neutru” (genuri strict gramaticale, nu biologice), dar și prezentarea unor forme de sexualitate marginală ca „firești” este una total abuzivă și nocivă pentru formarea intelectuală și morală a unor tineri care trebuie să se pregătească în anii de acumulări culturale pentru viața și societatea reale, nu utopice, sprijinite pe familia naturală datorită căreia istoria omenească a mers și merge mai departe.

Pe scurt: Problema BOR și a cultelor este ca incluziunea pe care statul român o datorează cetățenilor să nu cumva să includă niște oameni care îi displac ei. Este o interpretare extremă a articolului respectiv de lege, o interpretare motivată politic, nicidecum religios, și o ingerință în statul secular pe care o blochează chiar Constituția Statului Român. Dar dincolo de obsesiile sexuale ale clerului românesc, care are propriile răspunsuri de dat mai ales în ceea ce privește coruperea minorilor, hai să vorbim un pic despre ce înseamnă real diversitatea și incluziunea.

Incluziunea și diversitatea e despre tine

Înainte să arunci anatema pe cuvintele astea două, ce înseamnă ele?

Nu te gândi mai departe de propria persoană. Gândește-te la lucrurile care te fac un bun cetățean, și un individ corect. Poate ai un salariu un pic peste 1000 de euro, deții o mașină, ai un copil sau doi. Felicitări, ești unic în felul tău - ești printre cei 11% din salariații români care au salariu peste 1000 de euro, caracteristicile tale te fac reprezentativ pentru sub 3% din populația României. Unul din cei 560.000 de români care au o astfel de performanță salarială; toate celelalte caracteristici te vor duce și mai jos ca reprezentativitate. Român? Ortodox? Probabil sub 2.5%. Și asta doar uitându-ne la niște criterii extrem de superficiale - când intrăm în detaliu vedem că lucrurile nu stau foarte roz în ceea ce privește reprezentativitatea ta.

Cu alte cuvinte, chiar dacă tu trăiești ceea ce numești „normalitate” reprezentativitatea ta e sub 2.5% din populație. Oricare ar fi situația ta, în România trăiesc mult mai mulți oameni care sunt din multe puncte de vedere diferiți de tine. Și în timp ce tu ai libertatea de a crede că felul în care trăiești tu este normalitatea, realitatea e că lucrurile nu stau așa pentru vasta majoritate a românilor. Cu alte cuvinte ești minoritar, iar incluziunea și diversitatea este și despre tine.

Realitatea învățământului de masă e vast diferită de așteptările pe care le ai. Statul și, prin extensie, învățământul de stat trebuie să răspundă nevoilor tuturor. Adică nevoilor copilului tău, dar și pentru fata orfană pe care bunica o trimite la cerșit, pentru băiatul al cărui tată mai are 12 ani de închisoare după care vine să bage cuțitul în maică-sa cum i-a promis, la cei doi copii rromi de care se sperie restul clasei doar pentru că sunt mai întunecați la față, la frații gemeni care au tatăl afacerist băgat în politică și a dat foarte mulți bani pentru școală. Toți trebuie să vadă în școală un spațiu în care să poată să se pregătească pentru viitor, pentru viață. Și, mai mult, toți trebuie să aibă aceleași șanse în viață - să îi pregătești pe toți pentru a fi cea mai bună versiune a lor. Fata aia orfană ar putea fi educatoarea nepotului tău, sau ar putea să fie prostituata la care merge fiu-tău și care-l convinge să ia prima tură de droguri. Băiatul ăla ar putea să fie la rândul lui un criminal, sau ar putea să fie managerul hipermarketului de la marginea orașului. Frații gemeni cu tatăl afacerist pot să fie cei care dau cu mașina peste tine și fug în Italia, sau pot fi cercetători în biochimie. Copiii rromi sunt cei care te opresc noaptea cu lama cuțitului sau sunt polițiștii care se asigură că nu ești jefuit în miez de noapte în fața blocului în care locuiești.

Învățământul poate să schimbe variantele negative în cele pozitive - și face asta prin incluziune, prin promovarea diversității. Pentru ca oamenii care au probleme și situații speciale să fie utili societății, ai nevoie ca ei să fie incluși. Să fie acceptați. Diversitatea și incluziunea e ceea ce face societatea una în care să nu trebuiască să mergi cu arma după tine ca să te aperi. Diversitatea și incluziunea e cea care permite societății să te accepte așa cum ești. Privilegiat sau neprivilegiat. Normalitatea dorită e posibilă numai și numai prin acceptarea diferențelor între noi, și incluziunea celor diferiți, care pot oferi lucruri pozitive în viața noastră. Și treaba asta este treaba căreia i se opune biserica astăzi.

Diversitatea și sexualitatea

Și, desigur, nu o să evit și subiectul sexualității. O să explorez un pic mai încolo și o perspectivă asupra poziției bisericii, dar mai sunt câteva lucruri de lămurit.

Cât de devreme e important să vorbim copiilor despre sexualitate? Suficient de repede încât sexualitatea să nu-i ia prin surprindere. Cred că ăsta e spiritul „educației pentru sănătate” sau cum se numește materia respectivă: vrei ca copilul să știe suficient despre sexualitate încât să fie pregătit pentru chestiuni precum primul ciclu sau hormonii și felul în care pot să-ți influențeze capacitatea de a lua decizii.

Și între informațiile astea trebuie să pregătești și copiii care nu se încadrează în tiparele majorității. Asta înseamnă că chiar și copiii care suferă de disforii sexuale trebuie pregătiți pentru ceea ce se întâmplă - și singurul mod în care poți face asta e prin informare.

O paranteză. Pentru a simplifica lucrurile, matematica e predată gradual. În clasele primare ți se spune că în scazi 5 din 3 „nu se poate” - este o operațiune care n-are sens. La fel, nici să-mparți 5 la 3 nu poți - numerele negative cred că doar în clasa a IV-a se predau, iar fracțiile în clasa a V-a. Numerele iraționale, mai târziu. Și după ce mai tot gimnaziul ai fost învățat că nu poți scoate radical dintr-un număr negativ, afli de numerele complexe. Mai târziu afli de matrici, și de faptul că matematica nu se rezumă la numere, ci poți să exprimi totul în calcule simbolice - până afli de inele, grupuri, și de faptul că, până la urmă, toate operațiile pe care le-ai folosit până acum sunt convenții. Spații neeuclidiene, în care linia dreaptă nu e cea mai rapidă cale între două puncte, și, evident, faptul că 1+1 poate să facă oricât de la zero la cinci-sute scris de mână, complexitatea matematică este mult peste puterile de înțelegere a copiilor de clasa a II-a. Dar de undeva trebuie să începi.

La fel stau lucrurile și în biologie. Simplificarea: există două sexe. E mai simplu, e mai lejer de explicat. Vedem că în natură marea majoritate a regnului animal respectă regula asta - o simplificare care acoperă 90-95% din cazuri, la fel cum matematica de clasa a V-a acoperă 90-95% din chestiunile de care ai nevoie în viață. Dar realitatea e mult mai complexă decât fracțiile și regula de trei simplă pe care le faci în clasa a V-a.

Și statul are o datorie și față de cei 5-10% care nu corespund. Homosexuali, lesbiene, asexuali, transsexuali, că sunt disforii sau boli psihice în toată regula, că sunt pur și simplu o formă de normalitate stabilă, dar diferită de ceea ce știi tu la tine în casă, statul are o datorie față de ei - aceea pusă în Constituție, să îi trateze egal, fără privilegii și fără discriminare.

Și e un câștig și pentru tine. E un câștig, pentru că îți va explica multe față de tine. Îți explică de ce, poate, nu trebuie să confunzi iubirea cu atracția sexuală. De ce oamenii au libidouri diferite. De ce tu nu simți față de iubita ta în felul în care Georgel simte pentru toate fetele din clasă.

Iar persoanele trans? Recunosc, sunt multe lucruri pe care nici eu nu le-nțeleg. Am citit și am și vorbit cu specialiști care au explicat cât de diferit de mine se simt persoanele care aleg să facă tranziția. Cât de copleșitor poate fi sentimentul ăla de neapartenență în propriul tău corp.

Ceea ce Bănescu numește cu ură „transgenderism” - vorbim de 1-2 în 10000 de oameni care trăiesc în pragul depresiei permanente, nefiind bine primiți nu doar în orașul lor sau casa lor proprie, ci chiar în propriul lor corp - oameni care vor să fie acceptați de societate în momentul în care găsesc soluția pentru a negocia meandrele vieții de zi cu zi și piedicile puse de propria biologie.

Iar ceea ce vroia să facă această modificare legislativă? Să ne spună că și oamenii ăștia trebuie incluși în societate - că societatea trebuie să-i accepte și să-i sprijine pentru a deveni membri utili ai societății. Aceasta este ceea ce biserica nu vrea să facă.

Argumentul cinic al bisericii

Ca creștin ortodox mă simt nereprezentat de bâguielile imberbe ale lui Vasile Bănescu pe tema transgenderismului. Din păcate, încercarea mea de a afla mai multe de la însuși Vasile Bănescu s-a soldat cu eșec - v-am povestit în povestea scurtă de la finalul postării despre falsul război cultural. Lupta Bisericii Ortodoxe Române contra diversității este, așa cum am învățat eu creștinismul, necreștină. Creștinismul este despre iubirea aproapelui, și despre acceptare și apropiere. Creștinismul pe care eu l-am învățat și acasă și la biserică și din Biblie este despre iubire, nu despre ură. Și mă apucă furia în momentul în care mă gândesc la faptul că creștinismul e folosit pentru a justifica ura, pentru că creștinismul e fundamentul moral pe care am crescut mai bine de 30 de ani, este punctul meu de plecare în explorarea lumii, și este deturnat pentru a profesa ura.

Nu este prima oară în istorie. Nu va fi nici ultima oară. Dar nu suntem aici la un proces al Bisericii Ortodoxe - este un proces pe care trebuie să și-l facă singură, să-și dea seama de ce se opune diversității și incluziunii. De unde sminteala și beția ideilor care au stâlcit-o în felul ăsta. Credința și biserica sunt lucruri diferite, acesta e lucrul important de ținut minte.

În anii 2000 eram în constant conflict cu un anumit tip de idioți speciali: feministele de rit nou. Feministele de rit nou apăruseră pe internetul românesc scriind despre pay-gap și felul în care femeilor le e interzis să muncească în România, traducând mot-a-mot articole din presa occidentală, fără niciun fel de studiu al situației reale din teren. Feministele de internet ignorau complet situația femeilor din România, și efectele lor intelectuale se văd și acum. Am scris foarte mult pe tema asta și s-a comentat enorm în spațiul virtual - am fost un anti-feminist convins foarte multă vreme - nu pentru că militam pentru inegalitatea între femei și bărbați, ci pentru că militam contra falsului intelectual pe care feministele din România îl practicau în public.

Din punctul meu de vedere, lucrurile s-au mai reglat între timp. Există feminism pe bune în România, care vorbește despre problemele reale ale femeilor românce, și lucrul ăsta e foarte bun. Dar ceea ce vreau să atrag atenția e ce se întâmplă în momentul în care ai idei importate fără să fie mestecate și adaptate spiritului locului. Când îți copiezi tema după ideologii din afară fără să dai nicio însemnătate oamenilor reali din țara ta. Dacă la începutul anilor 2000 ăsta era privilegiul feminismului, acum Biserica Ortodoxă e cea care preia nemestecate idei din spațiul anglo-saxon.

Și până la un punct e ok. Până la urmă dacă BOR vrea să fie portavoce pentru niște secte bizare „de la ei”, treaba lor. Locul unde tragem linie, însă, e la responsabilitatea statului față de cetățeni. Este linia pe care BOR nu are voie să o treacă, și o trece constant pentru că are un mecanism de șantaj suprem, dincolo de oportunitățile financiare și de business pe care le poate oferi în sfera politicului.

Fiecare om trăiește cu întrebarea „ce se întâmplă când se termină totul”? Chiar și cei care pretind că nu sunt preocupați de subiect au acest subiect în minte. Iar Biserica are un monopol ciudat asupra răspunsului la această întrebare. Filosofia internă a omului este o treabă intimă - fiecare om are propria lui credință, și trăiește conform ei, e o combinație de educație de acasă, cu cea de la biserică, cu cea de la școală - dar Biserica are un monopol peste „care e credința corectă” și care e răspunsul corect la întrebarea: „ce se întâmplă când mori”. Și singurul motiv pentru care părerea bisericii contează aici este că legea asta trebuie adoptată de către politicieni, care sunt oameni, care se tem de faptul că biserica le zice că pentru că au îndrăznit să se gândească la aproapele lor vor arde în focul veșnic.

Asta pe lângă faptul că Biserica poate să te sprijine cu oportunități de business, să nu uităm lucrul ăsta.

Deci iată motivația bisericii: are nevoie de un război în care să recruteze soldați și să se transforme într-o tabără relevantă, și arma pe care o folosește: teama credincioșilor firavi în credință de represaliile Bisericii, laolaltă cu arginții pe care poate să-i pună în mișcare pentru cei care îi sunt favorabili. Tema „transgenderismului” este o temă mincinoasă - pus în fața întrebărilor, Bănescu probabil va fi la fel de incapabil să explice ce e acest transgenderism la fel cum e incapabil să explice ce e aia propagandă.

Și societatea civilă anti-incluziune e smintită

Dar dacă ar fi doar biserica ar fi o treabă. Chiar dacă mai bine de 90% din români sunt creștini ortodocși, foarte puțini știu exact ce pretinde biserica. S-a văzut lucrul ăsta în momentul în care BOR s-a distanțat de toate minciunile legate de COVID, sau când s-a distanțat de AUR în termeni categorici. Mesajul Bisericii se pierde în neant, pentru că societatea e deja polarizată.

Am discutat în suficiente postări anterioare despre polarizarea asta. În momentul în care BOR vine cu un argument pentru tabăra ta îl aprobi zgomotos, când vine cu un argument contra ta, te faci că nu ai auzit. Când vine cineva din partea statului cu un argument pentru tabăra ta îl aprobi, dacă statul vine și zice „dar vezi că nu e corect ce faci acolo” este dezaprobat. Business as usual.

Am discutat cu niște oameni pe Twitter, oameni care acum m-au blocat în prostie, și m-am convins că nimeni nu e capabil să pună o întrebare mai departe. Încercarea mea de dialog a arătat niște parteneri de discuție iritați, incapabili să răspundă la o întrebare, capabili doar să transmită mai departe. Când îi întrebi de o chestie încep să arunce în tine cu tonele de propagandă cu care s-au hrănit în ultimii ani, incapabili să răspundă punctual și concret la întrebare. Socrate în piața publică și-ar lua zi de zi câte-o bătaie soră cu moartea doar pentru că a îndrăznit să întrebe o treabă.

Aici suntem. Incapabili să dialogăm, lipsiți de dorința de a ne informa. De-asta ajung oamenii atât de învârtoșați în ură, atât de dornici să urască - pentru că au uitat că lumea nu e ca ei, că poziția lor în lume e mult mai puțin reprezentativă, că ei înșiși sunt mult mai puțin reprezentativi pentru societatea în care trăiesc.

Educația e singura care ne poate salva

Dorin, cum de vorbești despre educație? Cine ești tu să vorbești despre asta? Ca absolvent cu modulul psihopedagogic am făcut ceva mai mult decât să fiu prezent și să-mi iau notele - în perioada în care mă pregăteam pentru această acreditare am făcut cercetare pe domeniul psihopedagogic încercând să înțeleg un pic mai mult „cu ce se mănâncă treaba asta”. Confirm, profesorul meu de psihologie nu a fost capabil să transmită foarte multă informație utilă, deci a trebuit să mă bazez foarte tare pe materialele de pregătire „găsite pe net” în anul 1999, și cursurile de pregătire pe care le-am făcut prin Asociația Pro Democrația printr-un program organizat împreună cu Peace Corps USA. Motivul pentru care sunt vag în legătură cu aceste acreditări e că am luat cunoștințele și diplomele probabil au ajuns roase pe undeva printr-un pod. Asta, desigur, nu mă face o autoritate în psihopedagogie. Dar îmi oferă un avantaj.

De asemenea, am fost implicat în mai multe programe de mentorat cu studenți de facultate și apoi juniori în câmpul muncii. Am stat la masă cu oameni din diverse categorii sociale, i-am sprijinit pe unii sau alții să crească. Și sunt câteva lucruri pe care le-am învățat în timpul ăsta.

Ura față de cei diferiți de tine nu va aduce pe nimeni într-o situație mai bună, nici pe tine, nici pe cel din fața ta. Mai mult, faptul că tu nu înțelegi o situație nu-ți dă sub nicio formă dreptul să condamni omul respectiv. Și condamnarea poate să fie foarte directă - oameni loviți, bătuți, omorâți pentru că nu corespund unui criteriu arbitrar - sau să fie indirectă - oameni ponegriți doar pentru că au anumite preferințe, înclinații, obiceiuri.

Există mai multe feluri de educație - propagandă, manipulare, dar și informare. Școala are datoria să facă partea asta din urmă - cea de informare, dar și un pic are rolul de propagandă de stat. Din nou, insist pe faptul că statul trebuie să fie incluziv, deci propaganda pentru incluziune e și ea parte din propaganda necesară în școală. Și nu e nimic rău în a face propaganda statului în care trăiești - ci e un mod de a crea coeziune între cetățeni. De-asta învățăm limba română și cultura română în școală, și de-asta ar trebui să învățăm și un pic despre cultura creată în limba maghiară sau germană în Ardeal, în limba turcă în Dobrogea. Ar trebui să învățăm un pic despre influențele grecești în cultura noastră, influențele franțuzești și nemțești, și, mai nou, despre influențele anglo-saxone în cultura noastră. Suntem toate astea și încă mai mult. Informare, nu manipulare - asta e datoria statului român, la fel cum datoria lui e să salveze diversitatea inerentă a poporului român - cultural și biologic.

Un argument des adus de oameni e că „dacă vei vorbi despre homosexualitate o să vrea copilul să fie homosexual și dacă vei vorbi despre transgender va dori să facă tranziție”. Numai cineva care nu știe despre ce vorbește poate susține așa ceva. Mai degrabă îmbrățișează homosexualitatea cineva care nu știe despre ce e vorba, dar care e abuzat de preot decât cineva care știe despre ce e vorba la homosexualitate. Cineva care, informat că poate exista atracție față de același sex poate să discearnă mai ușor între simpla plăcere fizică și sentimentele care transced fizicul. Homosexualitatea sau transsexualitatea nu poate fi eliminată din societate prin simpla legiferare, faptul că oamenii se nasc așa nu îi va face diferiți dacă li se va oferi un mediu opresiv în care ne facem toți că nu există și îi pedepsim aspru pe cei care sunt. Oamenii ăia sunt așa, și statul român are o datorie față de ei.

Nu tu. Statul. Să ne-nțelegem - e ok până la urmă să îți lăsăm ție părerile tale. Nimeni nu vrea să-ți schimbe părerile, deși dacă ai putea să îndemni mai puțin la ură ne-ar prinde tuturor bine. Dar tu ești liber să urăști - bine, faptul că o să-ți reproșez că transmiți un mesaj de ură, faptul că poate ura ta are consecințe, uneori chiar legale, aia e altă problemă. Dar dacă tu vrei să urăști în continuare persoanele homosexuale sau transgender e treaba ta.

Datoria statului este însă să-l pregătească pe copilul tău pentru momentul în care, eliberat de ura pe care i-o sădești în suflet, va afla că există o lume în care lucrurile sunt diferite de cum i-ai spus tu. Că există oameni care au înclinație și atracție spre același sex. Că sunt oameni care nu simt dorința sexuală, și ar dori să nu fie chinuiți ca obiect sexual pentru a avea un loc în societate. Oameni care nu se simt confortabil în propriul trup, și care au deranjamente fizice atât de puternice încât trebuie să treacă prin tratamente traumatizante precum blocatori de pubertate și, mai târziu, operații estetice sau tratamente hormonale.

Dar, insist, incluziunea și diversitatea cerută din partea învățământului nu este despre asta - este și despre asta. Dar e și despre tine, individ privilegiat care crezi că toată lumea trebuie să fie ca tine, când tu ești reprezentativ pentru cel mult 2-3% din populația țării. Faptul că tu ești prost nu înseamnă că statul nu are o datorie față de copilul tău, și că nu trebuie să-l ajute să fie un cetățean onest al țării în care trăiește.

Din cele trei forme de educație, informația e cea mai importantă. Nu toată lumea e capabilă să o proceseze, de-asta ai femei care merg la „Marșuri pentru viață” urlând pentru interzicerea avorturilor în timp ce mamele lor au fost oprimate de regimul comunist și transformate în utere în slujba politicului. Dar informația e necesară pentru cei mulți și tăcuți care au nevoie să știe că lumea e mai mult decât ceea ce văd în curtea lor. Dacă nu cunoști cazuri nu înseamnă că nu există, și dacă tu urli că oamenii ăia n-au voie să existe nu te face pe tine treaba asta un creștin mai bun, ba din contră.

Concluzii

Scriu acest articol cu reluctanță. Știu, e lung, dar e despre două lucruri foarte importante care, cum ziceam și în alte dăți, mi-au răpit niște prieteni. E despre ură, și e despre minciună. Poate n-am insistat foarte mult pe a doua parte - dar minciuna are și ea un rol foarte important în discuție. Ura e chestia care-l face pe omul pe care îl credeai că gândește ca tine să vorbească despre privilegiile „poponarilor”. Minciuna este ceea ce se întâmplă când îi zici omului ăla despre niște lucruri reale și el scrie un articol de fond despre cum lucrurile pe care i le-ai zis și pe care le poate confirma nu sunt reale, și când el reprezintă mincinos ceea ce i-ai zis. Minciuna e necesară pentru a crea ură, ura la rândul ei propagă minciuna mai departe, și dă energie pentru a crea mai multă minciună. E un cerc vicios în care cele două se hrănesc unele pe altele.

Nu o să înțeleg niciodată cum un creștin real poate să își exprime opoziția la ideea că învățământul trebuie să promoveze diversitatea și incluziunea.

Am învățat că uneori oamenii vor să urască. Vor să urască țigani, evrei, unguri, catolici, creștini, femei, bărbați, copii. Întotdeauna vor să urască categorii sociale, pe care le pot arăta cu degetul și explica cum ăia sunt răul în societate. Avem exemple de toate părțile, și marea problemă a unei societăți tolerante este fix faptul că trebuie să fie intolerantă la intoleranță.

Nu spun că învățământul în România ar fi fost reparat cu adăugările respective în lege. Probabil că modificarea legii în acel sens nu va opri un profesor intolerant de la a fi intolerant, și nu va stopa un profesor sexist de la a pune piedici intelectuale fetelor din clasă. Dar adăugarea respectivă ar fi reamintit misiunea învățământului, aceea de a fi incluziv și de a încuraja diversitatea. Succesul învățământului „de stat” este nu neapărat performanța școlară a vârfurilor, ci oferirea oportunităților pentru toți, inclusiv pentru ciudați, pentru „cazurile speciale”, pentru cei diferiți.

Sunt sigur că există multe obiecții pe care biserica sau societatea civilă le poate ridica. Punctual, fiecare din ele poate fi discutată separat. Dar să obiectezi la promovarea incluziunii și diversității arată o formă teribilă de analfabetism funcțional - oamenii se uită la cuvintele alea și nu înțeleg nimic din ele. Pentru ei sunt doar o etichetă pentru dușmanul închipuit pe care și l-au format pe internet.

Și am încheiat cu subiectul ăsta. Când petreci foarte mult timp încercând să înțelegi motivele pentru ura celor din jur, dezvolți la rândul tău foarte multă ură. Și nu este ceea ce vreau eu să fiu. Am încercat să înțeleg intoleranța, am încercat să-i văd motivele. Și motivele lor sunt toate născute din lipsă de informare și din propagandă mincinoasă. Și-atât.

Atât doar vă mai zic. Iubiți-vă aproapele, și încercați să îl înțelegeți. Nu de alta, dar reversul este ura - și ura nu a adus mai binele nimănui niciodată.