Fundamentul personal

Dacă e ceva ce m-a preocupat puternic în ultimii ani este transformarea unor oameni cât se poate de normali și integri în niște bigoți. Pandemia a fost un breaking point pentru toată lumea - și pentru mine a fost, a fost un moment în care am făcut un restart mental și am început să mă gândesc mai mult la niște probleme fundamentale. Al doilea pas a fost explorarea filosofiei antice pe care am făcut-o cu Sergiu în podcastul de istorie. Explorarea asta mi-a dat câteva revelații interesante în ceea ce privește organizarea ideilor dar și despre nevoia de a pune ordine în propriul sistem de idei.

Punerea în ordine a ideilor poate să fie un exercițiu interesant dar și unul înspăimântător. Nu de alta, dar când pui două idei una lângă alta și vezi că după alea două idei urmează o a treia ca concluzie naturală, idee pe care poate o consideri momentan reprobabilă, s-ar putea să îți dai seama că e cazul să reconsideri, sau să adopți din start ideea extremă. Ambele variante sunt înspăimântătoare - pentru un om modern ideea de a reconsidera ceva, orice, este otravă, dovadă că cei mai mulți îmbrățișează ideile extreme abandonând rațiunea.

De-a lungul timpului am folosit prea puțin blogul pentru a-mi pune ideile în ordine. Dacă l-am folosit prea des într-o direcție, aceea a fost a amplifica niște idei care veneau către mine, și prea puțin pentru a emite eu idei personale. Îmi dau seama de ce am făcut asta: în primul rând ideile care vin din afară par să aibă mereu mai multă validitate (nu e neapărat adevărat, dar în mod sigur sunt foarte des mai bine argumentate). Dar, mai important, poate, e că a emite idei personale înseamnă să te expui. Când eșuează ideea altuia e ușor să zici: „da, mea culpa, am fost pus în eroare de altul” și să nu simți pic de remușcări (sau pur și simplu să ignori sau chiar să te întorci contra ideii mai târziu). Când eșuează ideea ta e un eșec personal - când ideea ta nu rezistă unei interogări simple orgoliul personal e cel care are de suferit.

Mai există, desigur, problema că nimeni nu e cu adevărat original. Dar ideile nu trebuie să fie originale, ci să fie construite pe un fundament personal. Toate ideile, inclusiv cele pe care le repetăm ca ecou al altor idei, sunt impregnate cu o amprentă personală, indiferent că ne dăm seama sau nu. Chiar și să repeți cuvânt-cu-cuvânt ceea ce spune altcineva este un act impregnat cu amprenta personală. Când cineva te pune să repeți că sunt cinci lumini și tu vezi patru, pentru el este un act de impunere, de forță, iar pentru tine unul de slăbiciune, de acceptare, de abandon personal. Repetarea ideilor altora, așadar, sunt și ele acte personale, re-emiterea unei idei adaugă amprenta personală chiar dacă cuvintele sunt aceleași.

Dar e o diferență între amprenta personală, omniprezentă și deci eliminabilă ca neinteresantă pentru cântărirea gândirii unui om, și fundamentul personal. Fundamentul personal este ceea ce izvorăște din adâncul gândirii omului - este ceea ce e în perfect acord cu sinele și cu esența individului. Este genul ăla de idee unde indiferent de argumentele altora rămâi pe poziție. Genul de idee în legătură cu care doar un eveniment traumatic și transformativ te poate face să-ți schimbi părerea. Putem fi aduși să vedem cinci lumini, ca-n cazul lui Picard, sau putem trăi într-o realitate în care vedem cinci lumini pentru că nu le-am observat pe toate până atunci.

Pentru un intelectual e foarte des mult mai dificil să identifice care sunt ideile cu fundament personal și pentru care idei a devenit un mediu de transmitere. E cumva normal, pentru că un individ care lucrează toată ziua în spațiul ideilor intră în contact cu mult mai multe decât ar face-o un individ care lucrează pe șantier și toată ziua visează la berea de la sfârșitul programului. Asta însă nu-l face pe intelectual un individ superior, ba chiar din contră - acesta e foarte des incapabil să-și mai identifice fundamentul personal, poate chiar ridiculizând idealurile celor din jur, care ar putea fi o mult prea simplistă „pace mondială”. Ideile pe care însă le promovează un intelectual pot fi mult mai periculoase tocmai prin complexitatea lor. Grobianismul unui individ simplu poate fi oprit prin simpla aplicare a forței, grobianismul unui academician poate duce la genocidul în formă continuată a unor categorii sociale sau etnice.

Până la urmă, ce-mi doresc și ce vă doresc e identificarea acestui fundament personal. Voi încerca și eu să mi-l descopăr - am o oarecare intuiție în legătură cu locul unde se află, dar până la urmă explorarea asta ar putea fi surprinzătoare. Și poate, pe măsură ce elucidez câteva aspecte, o să vin aici să mai pun o idee, două în scris.