Ecoinsula 2

Acum doi ani am vorbit despre dezastrul care era Ecoinsula. Pentru cei care n-au avut răbdare să citească o să facem oricum un rezumat, dar e instructiv și articolul din 2021 oricum.

Ce este Ecoinsula?

Platforma ecologică este prevăzută cu un scaner pentru carduri, guri de încărcare comandate de asemenea de un receptor tactil și un calculator care recunoaște cardul și ține evidența utilizatorilor, precum și a tipului de deșeu depozitat. Gurile de încărcare sunt de 4 culori, fiecare reprezentând o fracţie de deşeu: albastru pentru hârtie/carton, galben pentru plastic/metal, verde pentru sticlă și negru pentru deșeul menajer.

Accesul la platforma informatizată este asigurat prin intermediul unui card distribuit de operatorul de salubrizare, cu ajutorul administrației imobilului, câte unul pentru fiecare gospodărie arondată ecoinsulei.

Obiectivul insulelor ecologice informatizate este de a colecta și reintroduce în circuitul de producție o cantitate cât mai mare de materiale reciclabile, de a scădea semnificativ cantitatea de deșeuri reziduale depozitate în final la groapa de gunoi a orașului și de a asigura un spațiu mult mai salubru în zona acestor platforme.

Informații publicate pe site-ul Brai-Cata, operatorul de gunoi din cartierul meu.

Sursa: myTex pe care o folosesc pentru că nu am prins niciodată o ecoinsulă așa de curată

Sursa: myTex pe care o folosesc pentru că nu am prins niciodată o ecoinsulă așa de curată

Cum funcționează?

Ecoinsula este un dreptunghi de cam 6 metri lungime și 2 metri lățime, cam cât trebuie să intre 8 containere colectoare. Pe una din părți este un cititor de card - un card oferit de operatorul de salubritate, care teoretic e personalizat pentru fiecare utilizator în parte. Nu știu dacă mai are și chitanțier, dar suspectez că nu mai are.

Realitatea e un pic mai jegoasă - și acum arată încă bine, proaspăt curățat cu cam o oră în urmă

Realitatea e un pic mai jegoasă - și acum arată încă bine, proaspăt curățat cu cam o oră în urmă

După ce scanezi codul QR puchinit de pe card, va trebui să-ți alegi o nișă în care să-ți introduci gunoiul. De-aici urmează magia, e ca un fel de joc de noroc: va trebui să găsești rapid o nișă potrivită - acum criteriile sunt mai relaxate, metalul e la un loc cu plasticul, e mai ușor, teoretic, să găsești unde să arunci. Este însă neclar ce anume trebuie să faci ca să deschizi nișa, există un buton cu senzor, dar care poate fi și apăsat? și un senzor deasupra nișei. În plus, nișele nu se deschid dacă pubela asociată ei e plină.

Din fericire s-a renunțat la sistemul cu saci magici care aveau stickere lipite pe ei, sistem care nu a funcționat niciodată, și a fost constant o piedică în calea reciclării în toți cei mai bine doi ani de funcționare ai Ecoinsulei 1. Modelul ăsta nu mai are problema asta - un singur cod QR deschide orice nișă. Un punct îmbunătățit, așadar.

Ce probleme sunt?

În primul rând, cititorul de card e incredibil de lent. Ia undeva între 2 și 6 secunde să recunoască cardul din momentul în care îți dă de înțeles că a reușit să-l citească - dar nu reușește să-l citească foarte rapid, pentru că de ce l-ar citi rapid? Doar nu te grăbești că ești pe o ecoinsulă, e curat ca lacrima.

După ce citește cardul (dacă îl citește), va trebui să alergi rapid la una din nișele de tipul care te interesează. De ce „să alergi”? În principiu, ai cam 40-60 de secunde până când accesul la o nișă îți este refuzat. Ai spune că e timp destul, dar trebuie să ocolești curățenia de pe lângă ecoinsulă și să faci un pariu cu viața.

Teoretic, ar trebui să apeși pe un buton (care s-a dovedit că nu trebuia apăsat în pandemie, ci doar acoperit) și se deschide. Practic, foarte des apăsarea de buton nu funcționează - și nici nu vrei să pui mâna pe butonul ăla murdar, că poate după aia ai treabă prin oraș, deci te vei chinui să atingi și să împingi butonul printr-un colț de sac. De ce nu s-a deschis după ce ai apăsat? Pentru că e pubela plină, sau e doar o toană? Nu vei ști niciodată, pentru că după ce apăsarea de buton e luată, îi ia vreo 10 secunde să înceapă să se deschidă nișa. Timp în care poate te muți la altă nișă pentru că nu știi dacă nu cumva e plină asta la care vroiai să pui tu.

Dar românilor le plac jocurile de noroc, deci poate asta stimulează reptilianul de păcănele din noi, sau ceva. Mai interesant e când un cetățean vine și apasă pe partea ailaltă a ecoinsulei, i se deschide lui, dar tu va trebui să aștepți încă un minut în deplină și salubră curățenie ca să depozitezi gunoiul.

Asta, ca să nu mai spunem că ce te faci dacă ai două tipuri de gunoi de aruncat, de exemplu un sac cu plastice și un sac cu gunoi menajer? Da, va trebui să mai dai o dată cu cardul, să aștepți până când se închide prima nișă, și să petreci mai mult timp în mizerie. Asta dacă nu cumva va trebui să faci niște reîncercări, cu doi saci după tine.

Și ce te faci dacă ai venit cu sacul de gunoi, dar nu ai luat cardul cu tine? Sau dacă ai un pet de aruncat, dar nu ești la tine în cartier? Felicitări, tovarășe, vei deveni un golan, dacă vrei să scapi de gunoi va trebui s-o faci altundeva. Sau altcumva. Așa că este extrem de frecvent să vezi ecoinsula așa:

S-ar putea ca cetățeanul să-și bage picioarele

S-ar putea ca cetățeanul să-și bage picioarele

Și mai e încă o treabă. Un ciclu de activare durează cam un minut, poate un pic mai mult. Un calcul simplu spune că o ecoinsulă poate deservi cel mult 60 de saci de gunoi pe oră. Food for thought, friends, food for thought.

O discuție despre inutilitatea sistemului

O să încep cu un fragment de articol legat de sistemul PAYT:

Forma finală – dar ambiguă – a obligației introducerii sistemului „plătește pentru cât arunci” se găsește în OG 92/2021 privind regimul deșeurilor, articolul 17, alineatul 5, litera h:

„Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au următoarele obligaţii: (…)

h) să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic „plăteşte pentru cât arunci”, bazat pe unul sau mai multe dintre următoarele elemente:

(i) volum;
(ii) frecvenţă de colectare;
(iii) greutate;
(iv) saci de colectare personalizaţi;”

În înțelepciunea sa, legiuitorului i se cam amestecă noțiunile prin micro-procesor şi ne este în continuare neclar cum se poate plăti un tarif (sau taxă) diferit în funcție de frecvența de colectare, spre exemplu. Cum spuneam, ambiguitățile sunt subterfugiul literar favorit al făcătorilor de legi în România…

Că acest punct e sau nu e necesar pentru alinierea cu Uniunea Europeană, e greu de calificat. Dar chiar și-așa, încă nu mi-a venit factura diferențiată în care să mi se explice de ce am de plătit la asociația de locatari o anumită sumă pentru gunoi, și în momentul ăsta Brai-Cata folosește un instrument de acces personalizat pentru care nu au dat înștiințare utilizatorilor cum folosește datele, nici nu mi-au cerut acordul pentru abordarea aceasta. Bănuiesc că cineva care cunoaște un avocat bine conectat politic va putea face bani pe treaba asta, dar cum nu e cazul, să mergem mai departe.

Când depun gunoiul nu mi-l cântărește nimeni, nu îmi verifică nimeni volumul, nu verifică nimeni că într-adevăr eu sunt cel care a aruncat gunoiul (cum ziceam, nu o dată s-a întâmplat ca altcineva să deschidă nișa după ce eu am validat accesul). Dar alte decizii sunt cele care mă deranjează, decizii care nu au absolut nicio logică și care ar fi putut face Ecoinsula chiar să fie o treabă funcțională.

Cum se poate face mai bine?

În primul rând, nu e necesară o autentificare pe bază de card dacă în mod real nimeni nu este taxat diferențiat. Într-o vreme ecoinsula arunca niște chitanțe care nu erau bune nici pe post de hârtie igienică, care nu aveau nicio valoare și care nu puteau fi folosite la nimic. Acum nu pare să mai dea aceste chitanțe, dar nu e ca și cum am primit vreodată vreo informare legată de corelația între factura pe care o am de plătit și accesul la ecoinsulă. Dacă există această corelație (care e făcută, cum ziceam, individual, deci așteptam o informare de la Brai-Cata direct) atunci ea nu a ajuns la mine.

Așadar, n-ar trebui să fie necesar să te autentifici cu card. Poate nu îl ai la tine, sau poate pur și simplu ai niște gunoi de aruncat și ai un drum într-o altă zonă a orașului (de exemplu unde muncești). Ce faci? Ok, hai să facem mai simplu - o singură acționare de buton și deschizi firida de interes, și arunci gunoiul. Și nu mai mimăm faze cu „colectare monitorizată prin internet” - camerele de luat vederi au fost furate/doborâte de ceva vreme și nimeni nu le-a mai înlocuit. Masina de gunoi vine la fel de des ca înainte, nu s-a schimbat nimic nici aici.

În al doilea rând, poți semnaliza clar care nișe sunt disponibile și care nu. Un led verde și roșu, aprins roșu când nu e accesibilă și verde când e accesibilă. În felul ăsta nu mai ai probleme să arunci.

Dar soluția asta nu rezolvă cealaltă problemă, a clanurilor de rromi care abia așteaptă să aibă acces la gunoi pentru a-și pune copiii la muncă. Asta așa-i că nu e o problemă de colectare a gunoiului, ci una care ține de Poliția Locală? Poate aceeași poliție care ar trebui să se asigure că bețivii sau colectacii nu se ușurează în ganguri, ca în plină vară uscată să navighezi prin bălți ad-hoc. Ce frumos ar fi să-și facă treaba.

În fine, revenind, poate pentru că poliția locală e impotentă în ceea ce privește clanurile de rromi, vrei să dai impresia că doar localnicii au acces, și poate vrei totuși să simulezi că taxezi diferențiat pentru colectare. Ok, poți face chestia asta cu card. Pune un cititor de card la fiecare nișă, și sistemul ăla cu led de care ți-am vorbit - în loc să apeși ca disperatul pe un buton care nu funcționează așa, să îți zică dacă se poate deschide sau nu. Pui codul QR, se deschide fix nișa care te interesează, bravos, națiune, ai colectat cum trebuie, fără să dai sute de ture prin curățenia impecabilă din jurul ecoinsulei.

În loc de concluzie, o motivație

Teoretic există două obiective, așadar. Reciclarea selectivă într-o cantitate cât mai mare, și un spațiu mult mai salubru în zona platformelor Ecoinsula. Lucrurile, după cum am văzut, stau diferit. Din punctul meu de vedere ecoinsula e un sistem pus în slujba firmei de salubritate în primul rând, apoi o unealtă pentru primărie, teoretic totul în slujba cetățeanului care e ultimul și cel mai neglijat în direcția aceasta. Ecoinsula este, după cât văd, un sistem care:

  1. să facă treaba mai ușoară pentru firma colectoare de gunoi.
  2. să facă treaba mai profitabilă pentru firma colectoare de gunoi.
  3. să asigure permanența contractului cu operatorul de colectare de gunoi.
  4. să țină departe clanurile de rromi care aducă gunoiul.
  5. să țină departe urșii gunoieri, vulpile și mistreții.
  6. să asigure la nivel teoretic colectarea selectivă și sistemul Plătești cât arunci - Pay As You Throw pentru a satisface cerințele UE.
  7. să contribuie la curățenia orașului și la criteriile de sănătate publică.
  8. să facă treaba mai ușoară cetățeanului (cu drept de vot) care vrea să arunce gunoi.

#1 în mod normal e primul lucru pe care îl face. Da, teoretic e mai puțin de muncă pentru firma de salubritate, deși practic nu pare că s-a schimbat frecvența cu care vin gunoierii. Dar măcar nu mai sunt maldărele de saci care umpleau tot timpul platformele de colectare. Deci bănuiesc că ceva e mai ușor (deși aici s-ar putea să fie meritul primăriei care probabil îi taxează dacă gunoiul se adună nemotivat mai multă vreme).

Mai profitabil sistemul? În mod sigur - banii pentru execuția proiectului, deși sume nerambursabile, sunt totuși din bani publici, deci, indirect, banii noștri, nu sunt plătiți de niște extratereștri de pe Alpha Centauri. Munca de adaptare a sistemului acesta nou a fost aproape nulă, execuția seamănă cu un proiect făcut de un amator cu un dispozitiv de 5$ și niște periferice de 10$ cumulat. Sistemul este slab și făcut cu cele mai ieftine componente posibile, cititoarele sunt inconsecvente, și sistemul e clar că e gândit de un manager plictisit care n-a ieșit în viața lui din birou să vadă sistemul la lucru.

Cât despre permanența contractului, asta e asigurată. Ce se întâmplă dacă mâine primăria va vrea să renunțe la contractul cu Brai-Cata? După cum s-a demonstrat, sabotarea de către mafioți a primăriilor, mai ales când sunt conduse de oameni care nu sunt aliniați corect politic, poate să se mențină pe termen lung, așa că nu m-ar mira ca peste noapte sistemul să fie inaccesibil în mod irecuperabil. Sistemul e incredibil de greu accesibil acum, când teoretic firma care l-a instalat încă îl exploatează.

Clanurile de rromi sunt încă prezente, dar cel mult hărțuiesc oamenii care vor să arunce gunoiul sau fetele care îndrăznesc să meargă neînsoțite în miezul zilei în cartierul salubru. Poliția e la datorie, probabil, în altă parte. Animalele sălbatice, e drept, poate că găsesc mai puțin de mâncare. Dar găsesc oricum, că în fiecare seară se găsește un număr de oameni care nu vrea să se lupte cu sistemul prea greoi și insuficient dimensionat.

Colectarea selectivă e clar împiedicată de sistemul ăsta, pentru că nu există niciun motiv să te lupți cu un sistem greoi doar pentru… ce? Că nu primești niciun avantaj dacă colectezi selectiv, doar mai multă luptă cu sistemul de deschidere.

Curățenia orașului… hai să fim serioși

Curățenia orașului… hai să fim serioși

Face treaba mai ușoară? Nu, cu nimic - e doar o treabă în plus, un protocol în plus de respectat, protocol care nici nu asigură curățenia locului unde se întâmplă lucrurile astea, și e greoi și deloc la-ndemână.

Și acum o să vă mai zic ceva: nu cred că e nici vina primăriei, nici vina firmei de salubrizare. Nici unii, nici alții nu au de câștigat, real, de pe urma sistemului. Cel mult dă bine în materie de buzzwords în niște powerpoint-uri, dar oamenii nu votează powerpoint-uri, o chestie la care primarul ar trebui să deschidă ochii un pic mai mult. Dar știu în mod clar cine are de pierdut, și ăștia sunt cetățenii, care nu au nimic de zis în privința lucrului ăsta. Nu e ca și cum ce scriu aici e diferit: articolul anterior a fost un mare succes, nu l-a citit nimeni, bănuiesc că și cu ăsta va fi la fel. Sistemul ăsta e anti-om, e inutil în forma în care e conceput acum, și poate ar fi cazul să implementeze totuși un sistem funcțional. Acum ceva vreme, Scripcaru promitea că platformele astea o să fie îngropate, cu un compactor care să se asigure că spațiul e folosit eficient. Acum focile stau să-l aplaude și să-l voteze din nou, la anul, pe Scripcaru, că mai mult ca sigur le promite focilor mai multe panseluțe și gondole zburătoare prin tot orașul.

Se pot face lucrurile mai bine, în mod sigur, dar suntem prea proști ca s-o facem. Și nu e ca și cum românii nu se urăsc între ei, de ce să-și facă viața mai ușoară?