Pirateria: dar tu n-ai bască

Trebuie să discut cât mai repede lucrul ăsta în momentul în care vorbesc despre piraterie, pentru că este cea mai neconstructivă parte din discuția pe care am avut-o pe reddit. Este momentul în care foarte mulți au încercat să ocolească subiectul în loc să încerce să formuleze un răspuns la întrebare.

Ca și partea de downvotes, oamenii ăștia par foarte mulți, dar în realitate nu sunt. Sunt numeroși printre oamenii care își petrec timpul în scandaluri pe net, dar aia e o tipologie umană, nu sunt toți - marea majoritate sunt doar spectatori, o zic cifrele (284 de comentarii din care eu am cam o treime, la 24.4k vizualizări, ale mele nefiind incluse dacă înțeleg bine metricele). Așadar o să vorbim întâi de oamenii care mă iau la rost că sunt eu moralist, sau că fac treaba asta pentru trafic, sau îmi expun câte-o chichiță în care vor să mă prindă, să-mi explice ei o șmecherie. O să dau exemple din discuția asta, dar o să reamintesc și alte discuții avute de-a lungul timpului, pentru că chiar și la 284 de comentarii nu mi se pare că e relevant statistic pentru câte înjurături mi-am primit pentru că am îndrăznit să mă opun înțelepciunii populare că e ok să furi.

Îți sunt superior pentru că tu ești moralist

Ăsta e un tip de răspunsuri primite. „Mulțumim ca ai coborât de pe norisorul tău pufos ca sa faci acest vox Populi aici cu plebea piratanta.” spune un redditor. Reamintesc pentru context că în întrebarea inițială nu am amintit nici că m-am lăsat de piratat, singura poziție exprimată a fost doar că pirateria e furt, ceea ce este (articolul viitor explic).

În general răspunsurile astea provin din rușinea expunerii la realitatea acțiunilor lor personale. Nu doar că înțeleg foarte bine ce le transmit eu, dar răspunsul lor este un fel de dat cu fundul de pământ, o recunoaștere implicită că „a pierdut”, un abandon al poziției superioare pe care și-ar fi dorit-o în discuție, și o cale de a face apel la cei din jur „care sunt ca el”. Un fel de „haideți să mă ajutați că ăsta mi-a zis că ce facem noi, noi toți, ar fi furt”. Sigur, pare o copilărie, și chiar este o lipsă de maturitate în abordarea discuției, de-asta e și a doua chestie pe care o discut. Prima a fost cea cu downvote-ul care e de o imaturitate pe care nu are rost s-o pomenesc.

După afirmarea superiorității de obicei restul dialogului e lipsit de substanță, dacă există. El a venit doar să sape în încrederea celui care i-a ridicat problema morală, încercând în felul ăsta să elimine problema, pe principiul struțului - dacă facem mișto de ăla care a ridicat problema, mai e oare o problemă? Mă gândesc că ar putea să se facă polițiști ăștia.

Am o întrebare pentru tine

Ăștia sunt oamenii care au citit întrebarea, și-au dat seama că e absolut incomod ceea ce i-am întrebat și și-au dat seama că eu reprezint big-content care vine să-i certe. Desigur, nu fac asta, dar asta e concluzia lor. Deja știu care e poziția mea morală (nimeni nu m-a întrebat, dar o voi detalia în postările astea, dar chiar și-așa). Așadar, dacă în mintea lor au eliminat întrebarea stânjenitoare din discuție, vin să-mi arate schepsisul cu care vor să se scoată în fața judecătorului de pedeapsa între 6 luni și 3 ani care se dă pentru piraterie. Pentru că majoritatea cred că dacă ai o chichiță logică sigur o să scapi de orice probleme ai putea avea.

„Am o întrebare pentru tine” e de obicei urmat de o chichiță tembelă fără legătură cu întrebarea mea originală. Că e vorba de faptul că se uită la film cu prietenul lui, deci e furt? sau sunt bibliotecile un furt? sunt dileme uneori chiar interesante care îi obligă într-adevăr pe cei implicați în discuție să se gândească mai mult la problemă. Ar fi fain să avem și discuțiile astea, dar nu în termeni de „Dorin Lazăr, pentru că ai îndrăznit să îmi ridici problema asta morală va trebui să răspunzi la toate dilemele legislative ale producției de carte, filme, muzică și software”. Evident, și asta e o formă de evitare a problemei morale, o încercare de a nu formula un răspuns onest, de-asta demersul lor ajunge să fie prea puțin interesant, chiar dacă dilemele propuse pot fi interesante.

Oamenii care știu ei ce vreau eu să fac

Unii oameni văd întrebarea mea și știu ei exact în ce tabără sunt și ce vreau eu să fac. Probabil sunt ăia care erau bătuți cu cureaua acasă preventiv, pentru că „au făcut ei ceva”, și au traume din copilărie, deci e improbabil ca dacă le pui o întrebare legată de imperfecțiunea lor morală e clar că ce urmează e bătaia.

Deja, cum spuneam, intrăm în zona unde oamenii au nevoie de psiholog, pentru că nu rezistă în fața unei întrebări simple. De la tipul care crede că vreau să le închid gura oamenilor care critică politicieni la oamenii care pun semnul egal între infracțiuni, un pic de mania persecuției se manifestă destul de tare în ei. „Auzi, dar tu ce vrei, să cumpăr toate filmele de pe lumea asta? E vina mea că ei fac o groază de filme?”

Uneori pot ridica probleme bune, dar sunt niște parteneri de discuție lipsiți de onestitate; singurul lor motiv pentru intervenție e disculparea personală, nu altceva. Sunt mulțumiți în momentul în care întrebarea lor rămâne fără răspuns - în momentul în care le rezumi poziția și încerci să continui discuția devin agresivi, neliniștiți, și destul de triști în sinea lor. Isteria lor îi face să fie ilogici în argumentație, și discuțiile ajung foarte rapid să se piardă în neant.

Cei care nu înțeleg un text scris

Analfabetismul funcțional e o boală foarte grea. Cauza principală, din punctul meu de vedere, e afluxul sufocant de informații. Oameni cu o cultură și educație medie care vor sau sunt obligați să parcurgă foarte multă informație în foarte puțin timp și care recurg la tot felul de strategii pentru a înțelege informația parcursă. De exemplu, să se bazeze pe câteva cuvinte cheie și să compună ei în minte „ce-a vrut să zică autorul”.

Foarte mulți din cei care contribuie la subreddituri generaliste cum e r/Romania sunt în felul ăsta - deci invariabil, mulți dintre cei care au scris sunt în categoria asta. Și și eu mă pot situa ușor în categoria asta, trebuind foarte des să recurg la tot felul de trucuri pentru a parcurge toată informația.

În cazul acesta, am ales să rezum lucrurile pe care le ziceau oamenii în niște exprimări mai scurte și mai simple, pentru a mă asigura că am înțeles corect ce ziceau. Treaba asta a iritat niște oameni, dar se întâmplă. În orice caz, îmi pare rău pentru cei cărora le-am creat un stress suplimentar cu întrebarea mea, dar și ei au simțit că au ceva de spus chiar dacă nu au înțeles întrebarea, răspunsurile, sau nu au avut capacitatea de a contribui pozitiv la conversație.

Cei care cred că românii sunt niște hoți

Există și un revers. Nu doar oameni care au văzut întrebarea pe care am pus-o și s-au simțit atacați, ci oameni care și-au asumat complet întrebarea într-un fel spectaculos de general. „Da, suntem hoți, furăm tot ce prindem”, cu acel „learned helplessness” sau pesimism pe care mulți îl invocă în viața de zi cu zi incredibil de des. Am scris de mai multe ori că nu sunt de acord cu acest pesimism care sufocă orice șansă de redresare a țării, pentru că acest pesimism presupune că nu există nicio cale de a îmbunătăți lucrurile, este nu doar o acceptare, e o cedare completă în fața răului. Și cred că nu e cazul de așa ceva.

Răspunsurile lor, chiar dacă sunt empatice cu problema pe care o ridic, sunt la fel de toxice ca cel care râde bezmetic și mă face prost. Răspunsurile astea nu aduc nimic în conversație, doar încearcă să mă convingă că „ah, așa suntem noi, păcătoși”. Și să continue să facă sau să accepte tacit ilegalitățile și incorectitudinea. Afirmarea faptului că „așa suntem” este din punctul lor de vedere moral superioară, dar e doar o formă de colaborare cu infractorul - o formă de colaborare tacită, un „eu mă fac că nu mă văd, pentru că trăiesc într-o mare de hoți și deci nu pot vedea hoția atunci când se întâmplă sub ochii mei, ce trist!”. Așadar, chiar dacă e plină de empatie pentru cel care ridică probleme în legătură cu furturi, corupție sau ilegalități, atitudinea asta e complice răufăcătorilor - o atitudine cât se poate de toxică în general.

Și ceilalți

Cum ziceam, de data asta chiar au fost suficient de mulți oameni care să răspundă coerent la întrebare. O să vorbim despre răspunsurile lor în postările viitoare, pentru că multe ne arată niște probleme fundamentale ale „conținutului”, și „consumului de conținut”. Dar cei de mai sus, foarte des mult prea zgomotoși, pot fi considerați parte din motivele pentru care nu putem avea o discuție corectă, onestă, pe subiectul ăsta. Zgomotul făcut de ei e mult prea mare, și atitudinile lor mult prea toxice pentru a avea o discuție decentă. Cei care acționează pripit doar pentru că se simt atacați de o întrebare sunt tot mai mulți decât ceilalți, tot îi domină numeric.

Am scos, așadar, din discuție toate aceste atitudini toxice. În realitate părerile lor nu prea contează decât dacă vrem să ne concentrăm pe făcut scandal. Dar scandalul nu mă interesează, și nici oamenii care pretind că vreau asta pentru a-mi invalida întrebarea.

În episodul următor vorbim despre elementul care a deranjat cel mai tare: insinuarea că pirateria e furt.