Cât costă EAFC?
Alex se întreba în legătură cu noul release de EAFC cum poate să fie varianta digitală mai scumpă decât cea fizică?. Se uită peste prețurile celor de la EA, pentru ceea ce se numea FIFA și se vindea la 329 de lei anul trecut, și ceea ce nu mai are brandingul FIFA, deci costă cu 250 de milioane mai puțin să fie licențiat, dar prețul e 389 de lei pentru varianta digitală și 339 de lei varianta fizică ce se vinde la eMAG sau Altex. Și eu am un răspuns simplu: prețul corect e oricât ești dispus să plătești pentru joc.
Nu, nu trebuie să aibă altă logică decât logica lui „cer cât mai mult pentru că pot”. Nu există nicio rațiune logică pentru care jocul respectiv costă mai mult sau mai puțin. Există niște costuri de producție (poate în creștere, că avem inflație și poate o echipă mai mare de dezvoltare) și costuri de licențiere (în scădere). Dar prețul pare foarte puțin influențat de treaba asta - de fapt, prețurile sunt aliniate artificial la „Acesta e un joc care primește eticheta AAA deci va costa 80$ pentru că atâta decidem noi să coste”.
Prețul corect nu are o formulă de calcul, mai ales când vorbim de digital. Are niște restricții, în sensul că prețul trebuie să acopere prin vânzări cheltuielile de producție, licențiere, și marketing, dar în afară de asta, cerul e limita. Până la urmă regula de bază a fiecărei corporații e „cum pot plăti mai puțin pentru ceea ce fac și să iau cât mai mulți bani?”. Nu există nimic în afară de logica asta, iar FIFA/EAFC este dovada cea mai bună în acest sens. Jocul e neschimbat de vreo două decenii - ah, că au introdus iarbă pe care-o bate vântul și sute de mii de figuri diferite în tribune? Că tehnologia s-a îmbunătățit între timp? Da, sigur, dar jocul, în sine, e neschimbat, singurul lucru diferit e felul în care se monetizează conținutul. La nivel superficial, produsul se schimbă, ai jucători noi, ai evenimente noi în jocuri (cred, nu știu, nu l-am jucat, dar bănuiesc), dar fotbalul nu se schimbă, și probabil că nu ai nimic care să dea peste cap jucătorii, care să fie mult diferit de la o versiune la alta.
Dar cât timp au cumpărători, nu există niciun motiv să schimbe strategia de prețuri; și dacă s-ar pune de acord toți producătorii mari de jocuri probabil că prețul ăla ar putea crește și mai mult. Ce fac cei de la EA este să pună exact prețul maximal acceptabil în 2023. Nu au niciun motiv să schimbe strategia asta, pentru că au o piață captivă. Nu e ca și cum s-ar băga altcineva să facă un joc de fotbal; nu e economic fezabil, costurile de licențiere a numelor și caracteristicilor jucătorilor sunt prea mari și o să trebuiască să joci cu Holand și Mihamet Salam. EA are cvasi-monopol pe fotbal.
Și nici nu există un interes să schimbi asta. De ce ai face un joc de fotbal să te bați pentru publicul care vrea oricum același joc, doar „versiunea mai nouă”? Așa că EA rămân siguri pe ceea ce au deja, au practic proprii sclavi care să le plătească anual 80 de dolari, de ce și-ar bate capul să schimbe treaba asta?
Așa că prețul de care vorbește Alex n-are, natural, nicio logică economică reală, alta decât „cer mai mult pe digital pentru că pot”. Teoretic, mâna invizibilă a lui Adam Smith ar trebui să facă capitalismul să funcționeze.
Și ca să leg articolul ăsta de ce scriam recent legat de piraterie. E moral să piratezi în cazul în care o companie precum EA ridică prețurile nejustificat? Legal știm că nu e, dar parcă nu mai am nici eu atâta energie să apăr pe cineva ca EA când fac profit peste măsură ținând produsele inaccesibile și creînd tot felul de strategii infame de monetizare. Decizia mea a fost să nu le joc jocurile, dar decizia voastră… Electronic Arts e una din companiile unde cred că singurul aspect imoral în a le pirata jocurile e că ajungeți să le jucați jocurile care sunt destul de proaste.
Pirateria e un act imoral, dar uneori, actul imoral al individului care piratează un joc e moral superior unei companii precum EA. Întrebarea corectă e dacă e moral să dai bani celor de la Electronic Arts. Și acum, la felul cum își tratează publicul captiv, nu, nu e cazul.