FileList se închide, o reacție
Știu că lumea așteaptă o reacție din partea mea legată de faptul că filelist se închide. Adevărul e că aseară am râs câteva secunde după care am trecut la următoarea știre. Sincer, nu prea îmi pasă dacă filelist există sau nu; și îmi pare sincer rău pentru cei care foloseau site-ul și acum sunt nepregătiți pentru ceea ce urmează.
Că filelist se închide nu e neapărat o veste bună - asta înseamnă că în încercarea de a-și satisface nevoia de conținut oamenii vor recurge la soluții din ce în ce mai proaste. Sunt sigur că va exista o alternativă cât de curând. Până când alternativa aia o să iasă la suprafață, însă, o să fie mai mulți oameni care ajung pe site-uri capcană doar pentru că cineva le promite că se pot uita gratuit la cine-știe-ce-film. Mai multe sisteme infectate cu viruși informatici, mai multe sisteme acaparate de oamenii răi, mai mulți oameni care o să sufere pierderi materiale din cauza faptului că nu au o alternativă pentru conținut.
Pentru că în momentul în care conținutul costa zero lei, alternativa nu e să ai un abonament la o aplicație de streaming care îți oferă doar 5% din ce puteai accesa gratuit. Cel puțin nu în mintea celor care utilizau până acum filelist. Ei caută următorul site pe care să-l folosească ca pe filelist; să aibă tot conținutul din univers și să fie accesibil fără niciun ban.
Mă îndoiesc că o să ai oameni care o să aibă un proces de conștiință și o să zică „bă, nu îmi mai trebuie”. Așa cum alcoolismul nu se vindecă închizând cârciuma din sat, nici gustul pentru piraterie nu se va duce închizând filelistul. Alcoolismul se vindecă transformând cârciuma din sat într-o chestie irelevantă - și pentru a te vindeca de alcoolism trebuie să-ți rezolvi problemele psihologice care te duc înspre a consuma ce-ți oferă crâșma ca singura sursă de endorfine în viața ta.
Deci nu, nu e o veste bună. Dar e un semnal. E un semnal că corporațiile care țin captiv conținutul de entertainment au spus că „gata, e destul”. De fapt, vestea devastatoare pentru marea populație nu e că filelist se închide, ci că youtube nu mai acceptă ad-blockere. Să vezi cum puștii care îți scarmănă prin gunoi o să asculte câte-o reclamă la Sanohepatic Colesterol la fiecare trei piese cu Tzancă Uraganul, cu volumul dat la maximum.