Despre educația românească în 2023

Cred sincer că educația românească e excelent construită pentru a pregăti oamenii pentru traiul în România. Școala e locul unde înveți cam tot ce e de aflat despre țara în care trăim. Nu aveam nevoie de confirmarea de la PISA că suntem printre ultimii în Europa - doar suntem printre ultimii la cam toate capitolele sociale și economice, de ce ar fi altfel cu testele PISA?

Și apoi ai titluri dramatice gen: Testele PISA arată realitatea dramatică a României: A crescut decalajul dintre rezultatele copiilor vulnerabilizați de sărăcie și al celor din medii sociale avantajate, echivalent cu o diferență de 3 ani de educație școlară între copii. Serios? Adică stai, nu știam că sărăcia vulnerabilizează și cei din mediile sociale avantajate sunt… ehrm, avantajați?

De-asta e lipsit de gust să scrii o știre despre rezultatele din educație în România mai departe de o raportare seacă a rezultatelor de la test. Ce vreți să ziceți, că ceea ce știam despre România este real? De când e asta o știre? Nu am învățat de la Cristoiu că știrea e când un om mușcă un câine, nu un câine mușcă un om? Treziți-mă când ieșim primii la PISA, până atunci e biznis az iujuăl.

Dar olimpicii?

Deci, foarte tragic, România arată că suntem pe ultimele locuri și în materie de educație. Dar ce ne facem cu olimpicii? Cu toate titlurile din ziare cu încă o grupă de olimpici care au făcut minuni de vitejie și au câștigat medalii la cine știe ce concurs internațional?

Întrebare: E adevărat că Iuri Gagarin s-a abținut de la alcool și țigări, și s-a antrenat toată viața ca să petreacă 108 minute în afara Uniunii Sovietice? Răspuns: Nu, nu e adevărat, Gagarin bea și fuma ca orice rus.

Deci te miră că ai niște oameni care se luptă cu toate condițiile adverse ca să își găsească un drum decent de ieșit afară? Pentru că un român are două alternative pentru un trai bun:

1. înveți bine de tot, suficient de bine cât să-ți găsești o bursă de studii în afară, și apoi să-ți găsești un loc de muncă pe-acolo.
2. înduri cât mai multe, și cu prima ocazie fugi până în Vest unde te muncesc ăia ca pe sclavi, dar pe bani mai mulți decât în România.

Nu există un viitor în România. 30 de ani de post-comunism nu au dat românilor siguranța unui viitor prea strălucit, și acum AUR vrea să mă convingă și pe mine să emigrez, deși n-am fost olimpic. Pentru ăștia care am rămas în România rămâne doar varianta 2.

Sau, ca să mai fac o paralelă absolut cretină, să ne închipuim o țară care nu are niciun râu sau lac, doar granița ei e încercuită de un fluviu enorm. Ne miră că țara aia are mari campioni la înot?

Să rămână în țară

Hoștiuc de la Ziarul Financiar, vrând să demonstreze că învățământul a fost dintotdeauna de proastă calitate (de vreme ce el e unul din vârfuri), scoate această bijuterie: „Cei care termină o şcoală în România - liceu, şcoală, facultate - ar trebui să fi obligaţi să lucreze în ţară un anumit număr de ani. Dacă nu vor şi pleacă în afară atunci trebuie să plătească şcoala pe care au făcut-o gratis în ţară. Nu să fie ţări care să ne ia oamenii gata şcoliţi fără să investească nici un ban în pregătirea lor”. Acum, domnul Hoștiuc e specialist în economie, el nu știe că școala este plătită de către părinți prin taxe. Că nimic nu e gratis, nici măcar prostia lui Hoștiuc.

Propunerea lui Hoștiuc e una destul de simplă: Copilul tău trebuie să fie obligatoriu înrolat în școală vreme de minimum 12 ani, și după aceea să mai plătească cu încă câțiva ani de viață pe post de sclav al statului român. După ce își cumpără libertatea poate să plece. Ce zici, Hoștiuc, transformarea automată a copiilor în sclavi și apoi răscumpărarea de către sclavi a libertății e o idee compatibilă cu modernitatea? Hai sictir bă, îți zic din postura de libert, că mi-am cumpărat libertatea de vreo câteva ori deja. În fine, treaba asta e parte din discursul neoconilor români, dar nu trebuie să ne mire că ne circulă astfel de idei prin societate. Ele sunt puternic împinse de fasciștii ruși (scuze de pleonasm) și de fasciștii americani (Trump, republicanii, evanghelicii, din nou, scuze de repetiție). Dar nu sunt aici să discut ideologie. Nu încă.

Există însă o soluție pentru rămasul în țară. Nu mai furaț’. Încurajează cu adevărat întreprinderile mici. Păstrează taxele jos, sprijină cercetarea și încurajează startup-urile. Și nu mai furaț’. Dar ăsta e un sacrificiu mult prea mare de făcut, să vedeți ce pomelnic mi-am primit când le-am zis oamenilor că în loc să pirateze un anumit joc ar putea foarte bine să nu îl joace.

Systema deorsum

E foarte important că putem foarte bine să nu dăm vina pe noi înșine. Din fericire, nu suntem noi de vină, ci sistemul, și când zic sistem nu zic trupa pe butoaie. Sistemul e cel care oprește schimbarea din rădăcină. În fond, avem în vârful țării reprezentantul perfect al sistemului de educație, care încă blochează un post în Sibiu cât timp merge în excursii prin Mozambic.

Sistemul e la pământ. Există remedii, de la eliminarea inspectoratelor la eliminarea profesorilor din managementul școlilor, și o triere mai serioasă a cadrelor didactice, care în mare parte sunt corigente la materiile pe care le predau. Și acolo unde nu sunt corigente, ziceți-mi ce putere are profesorul în clasă?

Scriam în 2006 (2006, da? nu e o greșeală de scriere) că Gauss și-ar fi schimbat părerea masiv în legătură cu curba ce-i poartă numele dacă ar fi trebuit să predea în România modernă. Problema e un pic mai complicată de-atât: un profesor bun la o școală bună are de ales dacă să noteze corect elevii sau să le dea note maxime. Dacă îi notează corect elevii vor avea de câștigat, știind unde anume sunt deficitari și putând să muncească pentru a-și îmbunătăți performanțele în câmpurile respective. Dar notând corect, profesorul le pune o piedică reală la accederea în următoarele cicluri de învățământ, unde rezultatele școlare sunt pe aceeași scară cu notele pe care le dă profesorul indulgent care nu vrea să-și facă meseria, dar are autoritatea de a trece nota 10 în catalog. Așadar, profesorul nu are nota ca sprijin pentru evaluarea progresului unor elevi, ci singurul mod în care o poate folosi e ca piedică pentru dezvoltarea unui elev.

În plus, nici pentru profesor nu e util să dea note mici. De ce ar da note mici în condițiile în care evaluarea sa depinde de notele pe care le acordă? Nu e cazul. În plus, nu există consecințe dacă elevii lui au toți notă de trecere dar pică in-corpore examenele naționale - există licee unde nu a trecut niciun elev examinarea națională, dar ele continuă să existe, în ciuda faptului că nu își justifică existența ca instituție de învățământ.

Nu e de mirare că avem parte doar de jumătatea ascendentă a clopotului lui Gauss în cataloagele țării. Ce anume ar încuraja să stea lucrurile altfel?

Soluții

După ce scăpăm de Iohannis, propun un program nou cu numele de „România educată”. Și în programul ăsta să facem următoarele lucruri care ar repara învățământul de la grădiniță până înainte de facultate:

1. Desființate inspectoratele județene. Sunt o mocirlă de corupție și este clar că sistemul nu funcționează.
2. Desființate toate unitățile de învățământ care au avut generații întregi de elevi care nu au trecut examenele naționale.
3. Dați afară directorii de școli care nu au studii de management, sau cei care au cumul cu o funcție de predare.
4. Evaluarea profesorilor în funcție de corectitudinea evaluărilor - m-aș uita la media clasei, la distribuția notelor, la diferența între notele profesorilor și notele de la evaluările naționale.
5. Schimbarea scopului evaluărilor - nu unul punitiv ci unul iterativ, evaluările ne spun unde anume trebuie să lucrăm mai mult, să investim mai mult, să punem mai mult efort.
6. Evaluări naționale anuale sau bianuale, în care să intre și evaluarea managerilor diverselor școli.
7. Identificarea problemelor la școlile mai puțin performante - avem nevoie de profesori mai buni? Avem nevoie de sprijin suplimentar pentru că școala e într-o zonă defavorizată economic? Putem coopta un ONG care să ajute la ridicarea prin educație a zonei respective?
8. Modificarea ciclului liceal pentru a face loc din nou școlilor de meserii.

Se pot face și mai multe lucruri, dar toate astea sunt lucruri care se vor întâmpla în timp, nu există soluții instant, să le pui în apă și să le vezi cu ochii tăi cum cresc. D

Și părinții

Cred că elementul de care se vorbește cel mai puțin în problema învățământului este cel al părinților, care, evident, se opun unei educații corecte și coerente a copiilor lor. Motivele sunt foarte multe, dar poate cel mai important e percepția aparent corectă că școala e doar o creșă la care-ți lași copilul cât timp ești la muncă. Educația nu e văzută ca o valoare, majoritatea estimându-și ca satisfăcătoare ignoranța proprie și fiind conștienți că nivelul lor de ignoranță poate fi ajuns de oricine fără studii mai adânci decât o căutare pe internet. În fond, recent circula povestea aia cu părintele care se ruga de profesoară să îi dea notă mai mare să nu rămână corigentă că vrea odorul să se facă profesoară.

E clar că părinții înșiși sunt puternic needucați în legătură cu necesitatea sau utilitatea educației, lucru care e oarecum paradoxal. Pot vedea că argumentul pro-educație este unul circular: ai nevoie de educație ca să vezi utilitatea educației. Și pot înțelege că unii oameni vor să aibă libertatea de a nu își abandona copiii educației de stat și să-și crească copiii cum consideră ei de cuviință. Pentru cei care vor, așadar, să nu-și propulseze copiii în malaxorul învățământului comunal, mă gândesc că ar putea să își poată educa copilul în sistemul de homeschooling atâta timp cât trece de evaluările naționale cu minimum 6 la fiecare din materiile de interes (care ar trebui și ele redefinite, de exemplu matematica și limba română+maternă ar putea fi considerate „de interes”, pe când Istoria, Biologia sau Desenul ar putea fi considerate vocaționale, și deci evaluate altfel). La prima scădere cu un punct sub media evaluării naționale generale (ca să fie corectă examinarea), copilul ar fi obligat să intre în învățământul de stat. (Nu știu dacă există ceva de genul ăsta pentru homeschooling, sau dacă e o opțiune reală).

Iar pentru învățământul de stat, i-aș obliga pe părinți să semneze un contract în care să adaug clauze utile, precum:

• trimite copilul în colectivitate numai dacă nu prezintă simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios
• ia legătura cu educatoarea/învățătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul preşcolar/profesorul pentru învățământul primar/profesorul diriginte, cel puţin o dată pe lună, pentru a cunoaşte evoluţia copilului/elevului
• răspunde material pentru distrugerile bunurilor din patrimoniul şcolii, cauzate de elev
• respectă prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a unităţii de învăţământ
• prezintă un comportament civilizat în raport cu întregul personal al unităţii de învăţământ

A, stai, chestiile astea chiar sunt trecute în contractele de învățământ pe care le semnează toți părinții? Wow. Cine ar fi știut? Pentru că în mod sigur nu se comportă nimeni în felul ăsta, pentru că nu sunt consecințe.

Așadar, ar trebui impuse consecințe pentru nerespectarea contractelor pe care le semnează. Ce consecințe? Habar n-am, las fascismele pentru neoconservatori. Dar lipsa consecințelor pentru părinți înseamnă că beneficiarii indirecți ai sistemului de învățământ nu-și asumă niciun fel de responsabilitate în legătură cu calitatea educației pe care o primesc copiii. Și treaba asta se vede și se simte puternic.

Concluzii de final

Nu mă laud că tot ce zic aici e bullet-proof. Chiar dacă am și pregătire, și experiență pedagogică, nu am aprofundat subiectul suficient pentru a considera că părerea mea e infailibilă. Chiar și-așa, pare un plan mai bun decât aberația de Românie Educată pe care o propunea în somn tătucul țării, Iohannis. Și știu că unii o să-mi demonteze sugestiile cu singurul argument pe care-l cunosc ei, argumentum ad coitum, că eu dacă nu-s părinte de ce îmi dau cu părerea. Îmi dau cu părerea pentru că văd generațiile noi de părinți crescând infractorii de mâine pe banii mei, de-aia.

Educația este parte esențială dintr-un stat modern - educația poate fi egalizator de șanse sau diferențiator. Acum, după cum vedem, funcționează ca diferențiator, dar rolul lui într-o societate modernă e de egalizator de șanse. Și vrem să egalizăm în sus, nu în jos; pentru că ultimii treizeci de ani de învățământ în România au împins nivelul în jos - și nivelul nu era oricum prea sus, după cum vedem din societatea de astăzi. Un învățământ de calitate e cheia către un viitor echilibrat și stabil.