Solenoid Rex

Gata, oameni buni! S-a împlinit. Năzuința noastră milenară din ultimii 30 de ani, ca cineva să ne bage în seamă!

Știrea zice așa: „Mircea Cărtărescu a câștigat prestigiosul Dublin Literary Award 2024”. E normal să ne bucurăm, felicitări domnului Cărtărescu și tuturor celor care l-au susținut în câștigarea prestigiosului premiu.

Cât de bun e Solenoid, acum că e și hiperpremiat?

Sunt sigur că Solenoid nu e la primul premiu, nu-i o fată timidă din sat la prima aventură de felul ăsta. Domnul Cărtărescu este un premiant versat, nu e nici primul nici ultimul premiu, și suspectez că nici cel mai prestigios premiu câștigat de dumnealui. Un atlet al literaturii nu se lasă impresionat atât de ușor.

Singura problemă e că oricât de multe premii adaugă pe coperta Solenoidului (care e atroce, coperta asta nouă, ați văzut-o???) conținutul este una din cele mai intenționat haotice bucăți de text, care începe cu un scărmănat în buric și merge în jos de-acolo. Dacă vreți să aflați cum mi s-a părut puteți să-mi citiți recenzia, am explicat acolo mai în detaliu de ce e un text rău, aștept cu nerăbdare să mai vină un amețit pe Goodreads să-mi zică că nu mă pricep eu la geniu literar și d-astea.

Oricât și-ar împopoțona coperta, așadar, Solenoid nu poate să-și schimbe statutul de flatulență elitistă pentru oamenii care vor să se lase de citit. Solenoid este marca supremă a elitismului - este pedeapsa aplicată de elita optzecistă generațiilor care urmează. Solenoid e expresia acelei aroganțe față de cititor specifice optzecistului înfometat care urla contra lichelelor ca să le facă loc și lor să iasă în față. Optzeciștii au sugrumat literatura autohtonă, s-au asigurat că cititorii o abandonează pentru că ei își vroiau locurile de frunte. Din cauza lor literatura din anii ‘00 arată de parcă un LLM de-ăla pe stil vechi a aruncat cuvinte care să aibă sens gramatical în limba română fără să aibă noimă sau suflet. Să nu uităm că elevii sunt acum asaltați în manuale de REM și Exuvii, din nicio vină personală.

Am mai scris și despre arta lui Cărtărescu și despre optzeciști. Nu e treabă nouă, și nici nu vreau să pornesc eu ploaia peste parada lui Cărtărescu, nu, nu. Vreau doar să răspund la singura întrebare care contează:

Ce înseamnă asta pentru literatura română?

În cel mai bun caz, nimic.

Chiar dacă ar fi bun, Solenoid e un roman mort. Solenoid nu a inspirat pe nimeni să scrie, și dacă a făcut-o a ieșit cel mult o flecăreală pentru cunoscători precum Solomonarul, scrisă de singurul care îndrăznește să-l imite pe Cărtărescu la grosime, că la conținut e inimitabil. Chirculescu nu scrie la fel de prost ca Cărtărescu, ci în mod diferit. Dar altcineva? Chiar și literații care au lecturat Solenoidul sunt incapabili să explice despre ce e cartea. Este o scărmănare în buric, de acord, dar cui se adresează, de ce ar trebui să ne simțim parte din această vânare de ață chirurgicală, nimeni nu dă o justificare. Pentru ce ar putea fi Solenoid inspirație? Pentru „Magnetoul debranșaților”, o lucrare despre destinul unui profesor universitar de fizică care își refuză să devină un epigramist de larg succes mutându-se într-un apartament de bloc debranșat de la curent din cauza unui magnetou din vecinătate? Sau poate, „Rugina mănâncă plăcuțele condensatorului”, o subtilă analiză a rețetelor de ciorbă făcută prin prisma unui bucătar la o chermeză comunistă care își refuză să se dedice pasiunii sale pentru fizică? N-ai cum, n-ai cum.

În cazul cel mai rău, va începe o mare cerere de teste scrise ca Solenoid. Și asta înseamnă că vom fi atacați de romane fluviu de buric scărmănătorii pe care elita intelectuală le va cumpăra și le va citi ca pe-o penitență personală. Premiul ăsta va valida toți scriitorii de slabă factură care aruncă constant vina pe cititori că nu citesc, ei înșiși fiind incapabili să scrie un text lecturabil. E practic o reîntoarcere la literatura impostoare din anii ‘00, până la următorul care va recicla un cuvânt obscur precum Exuvii. „Glacioeustatismul și noi”.

Din fericire nimeni nu mai ia în serios scriitura lui Cărtărescu în afară de prietenii și dependenții dânsului, la fel ca cei care cred că un pic de șlefuit bocancul geniului propulsează în față un pic mai repede.