#lecturi Mai 2024

Continui lista (la un moment dat o să fac o postare agregat cu toată lista, dar deocamdată rămânem așa). Episodul anterior e aici.

Jeph Loeb, Jim Lee - Batman: Hush (2005) [4/5]

Hush mi se pare cel mai bun rezumat al universului Batman din câte am citit. Pentru cineva care vrea să afle ce se întâmplă în Batman, Hush e introducerea perfectă; mulți o critică tocmai pentru că e o salată de eroi, dar mie mi se pare că e emblematică pentru stilul american de a face bandă desenată, condus de sufletul pe care-l toarnă artiștii naivi și de rațiunile de marketing ale publiciștilor.

Ryu Murakami - În supa miso [4/5]

Citești, citești, citești, și începi să zici „nu, mă, se sperie omul degeaba, n-are cum”. Și are. Are cum. Și undeva pe la două treimi cartea se transformă în cu totul altceva și e atât de trippy și nebun încât… Yeah, funcționează.

Colectiv - Următorul cadru (2016) [2/5]

Prima oară apreciasem mult mai mult această bandă desenată concepută în Round Robin de șase artiști. La a doua revizitare însă mi s-a părut infantil și superficial. Cel mai rău e că umorul e slab, dar slab rău, și încercările de a face banda amuzantă prin absurd nu sunt suficient de absurde, și nici suficient de percutante. Plus că povestea nu se încheie rotund, n-are prea mult sens, și… heh. S-a încercat ceva.

Gabriel Chifu - În drum spre Ikaria [1/5]

Ca să demonstrez că sunt un critic superficial, nu pot să nu fac gluma cu Maestrul Shifu. Nu o știți? E ok, o s-o aflați la un moment dat. Nici măcar nu e o glumă bună, dar e mai bună ca această carte în care Maestrul Chifu își transcrie temerile legate de moarte scriind despre o insulă unde toată lumea se vindecă mai puțin cei care nu se vindecă și mor. Vrea să fie alegoric dar alegoria pică strâmb. Vrea să justifice un personaj central fără păcat care-și înșeală partenera cu o ucraineancă dar când ajunge la judecata de apoi n-are nimic de declarat pe tema aia, bag seamă că nu așa funcționează lucrurile. În fine, Chifu măcar scrie lizibil - prost, dar lizibil. Fără un plan foarte clar, fără prea multă gândire pusă în ce scrie, e pe jumătate o alegorie știrbă și pe cealaltă jumătate o colecție de povești din comunism din care aflăm că marele păcat de moarte e să înșeli. Sau ceva de genul. Șanse pierdute, copaci omorâți degeaba pentru a publica acest roman.

Ioana Pârvulescu - Alfabetul doamnelor (2021) [1/5]

O carte dedicată studenților de la litere și, bănuiesc eu, doar ei ar putea aprecia cu adevărat această carte. Noi nu, pentru că Pârvulescu vorbește misterios de doamne cu nume misterioase care aparent apar în literatură, dar autoarea nu ne explică nimic, cine sunt alea, nu vrea să ne povestească nimic despre ele, ah, da, ne trimite să citim ceva, dar… Na, fraierilor, nu sunteți la fel de culți ca mine, eu am citit despre doamna B! Voi știți de misterioasa doamnă B? Nu știți! Incluților!

Hai, madam Pârvulescu, am înțeles că ai scris pentru tine și prietenii tăi, dar poate nu e ok să le ceri oamenilor bani pentru proiecte de-astea de vanitate personală.

Garth Ennis - Jennifer Blood, Volume One: A Woman’s Work is Never Done [3/5]

Desenele sunt uneori aproape copilărești. Acțiunea, ideea e interesantă - o femeie din clasa de mijloc care se ocupă doar de casă și copii noaptea vânează răufăcători. Nu dau mai multe spoilere, că poate vreți să citiți - dar altfel este un pic de acțiune de clasă B, și câteodată fix de asta ai nevoie. Mai ales după ce stai un pic în bășinile doamnei P.

Neil Gaiman - Being An Account of the Life and Death of the Emperor Heliogabolus [3/5]

În cercetarea făcută pentru podcastul de istorie am descoperit și acest rezumat făcut de Neil Gaiman - 16 pagini de bandă desenată, un rezumat personalizat al carierei lui Elagabal, chiar amuzant să văd că există.

Martijn Icks - The Crimes of Elagabalus: The Life and Legacy of Rome’s Decadent Boy Emperor [3/5]

Pentru că nu e prea mult material, Martijn Icks se concentrează mai mult pe felul în care Elagabal e văzut de către scriitori/istorici/artiștii de-a lungul timpului. Pentru că, din păcate, nu e suficient de multă informație, și, mai ales, nu e suficient de multă informație de încredere în legătură cu Elagabal. Un rezumat bun și echilibrat, totuși.

Peter V. Brett - Omul pictat [2/5]

Am abandonat la 50% cartea pentru că Brett pur și simplu s-a jucat prea mult cu răbdarea mea. Introduce un personaj, apoi 100 de pagini mai introduce un personaj, apoi pentru 50 de pagini mai introduce un personaj, și când revine la primul personaj este atât de dezlânat și lipsit de farmec încât… n-am mai putut. Dacă s-ar face un film l-aș urmări, dar așa simt că Brett se bazează, ca scriitorul român, pe faptul că vei citi până la capăt dacă tot ai dat banii pe carte. Este un fel de a scrie sfidător față de cititor, mult peste ce se scrie în România dar chiar și-așa… plictiseală.

Brian Aldiss - Non Stop (1958) [2/5]

Un clasic al SF-ului care se bazează pe tropele anilor 50, cu care nu prea mai suntem conectați. Începutul e, din cauza asta, greoi și neclar. Soluțiile la problemele pe care personajele lui le văd sunt simple și evidente; mai mult, dilemele morale cred că se pot rezolva mult mai simplu. Singurul motiv pentru a citi cartea e o vizitare a felului în care arăta SF-ul în anii ‘50-‘60 - foarte pulp, foarte dedicat unor cititori specializați în genul ăsta de texte. Clar, nu rezistă în 2024 foarte bine.

Dio Cassius - Istoria romană [?/5]

Pentru că am ajuns la capătul lui Dio Cassius (înregistrăm curând episodul cu Alexandru Severus), trebuie să spun că Dio Cassius e important, dar că e părtinitor și plângăcios. E inconsecvent, incongruent cu sine însuși, dar în același timp din rezumatele care au ajuns la noi e una din cele mai bune surse pe care am putut să reconstruim istoria Imperiului Roman. E clar, nu e genul de carte pe care o citești seara înainte de culcare, ci, așa cum am făcut și noi, luat în mână cu caietul de notițe lângă. Nici nu pot să-i dau notă - e inegal, nici măcar nu ne-a ajuns textul lui original tot timpul… dar ce mișto ar fi să avem tot textul fără fragmente pierdute!

Probabil că luna viitoare o să sar peste listă, ca să se mai strângă câteva titluri.