Link în primul comentariu

Social

Am mai spus treaba asta, dar mi se pare că una din cele mai mari dovezi de lașitate a intelectualilor români este fraza „link în primul comentariu”. Cam asta ar fi tot, dar dacă nu mă credeți, hai să vedem un pic cum arătau lucrurile înainte de epoca social media.

Social media s-a „inventat” pentru a rezolva această problemă relativ simplă. Explicam în articolul anterior că oamenii doreau să își dea linkuri la pagini, și într-adevăr, aceasta a fost foarte multă vreme una din cele două funcții importante ale social media - să dai linkuri și să schimbi mesaje. Așa a fost încă de pe vremea când social media însemna IRC (mIRC e programul creat în 1995 de Khaled Mardam-Bey, IRC este Internet Relay Chat, numele complet al sistemului). Ah, sigur, doreai să cunoști oameni noi, să te cunoască oameni noi, dar funcționalitatea programelor au fost întotdeauna să schimbi mesaje și să dai linkuri. Că vorbim de IRC, Yahoo! Messenger, MySpace, Hi5, Facebook, Google Plus, Twitter, Mastodon, toate programele care îți permiteau comunicarea socială aveau aceste două importante facilități. Sigur, au fost diferențe. MySpace a devenit un loc în care îți expuneai produsele. Hi5, un loc unde interacționai social cu prietenii (adică loc de agățat). Facebook a preluat ce făcea Hi5 - după ce, probabil, le-a săpat toate sursele de finanțare.

Facebook este un produs tipic new-media. Facebook a mers în pierdere ani la rândul - susținut de banii investitorilor de risc (Venture Capitalists, VCs), Facebook a mers pe roșu până când și-a omorât toți competitorii. Facebook nu are concurență pentru ceea ce este: o platformă bogată din punct de vedere multimedia în care te poți informa, poți comunica cu prietenii și consumi reclame. Dar asta e ceea ce e acum; inițial era doar o modalitate simplă de a schimba idei cu lumea și a trimite un link către prieteni.

Platformă crescută pe furt intelectual

Ceea ce a atras lumea pe Facebook e fix faptul că poți să scrii lucruri „pe lung”. Sigur, majoritatea participanților la conversațiile online sunt incapabili de a produce idei și gânduri originale, așa că foarte des acele lucruri scrise pe lung fie erau niște inepții teribile, fie erau texte găsite pe bloguri, postate cu copy-paste nerușinat. Uneori se includea un link către autorul original, dar foarte des nu; prin anii 2010 la început auzeam foarte des că am ajuns vedetă pe Facebook cu vreun articol fără să văd mare trafic crescând pe blogul meu. Nu că aș fi făcut ceva cu traficul respectiv - nu am monetizat niciodată conținutul de pe site-urile mele. Dar traficul respectiv era important pentru mine pentru că oamenii știau unde scriu. Nu Gheorghe Agheorgheulesei a scris textul ăla la care dai like și share, ci Dorin Lazăr, sau Vali Petcu, sau Mihai Vasilescu. E important să dai credit acolo unde e necesar.

Și cea mai simplă modalitate de a face lucrul acesta este să pui un fragment suficient de scurt sau să adaugi doar opinia ta și să dai link către postarea care ți-a plăcut. În felul ăsta îi încurajezi pe oameni să scrie, să continue să producă conținut pe propriul blog. O să explic un pic mai jos de ce e important să scrii pe propriul blog și pe propria platformă, dar să încheiem un pic povestea lui Facebook.

Inițial, Facebook era foarte prietenos cu utilizatorii. Linkurile erau frumos integrate - când dădeai un link ți-l punea frumos și ți-l integra în pagină într-un mod plăcut, ți-l arăta în postare și în momentul în care cineva dădea share la postarea ta se făcea în așa fel încât să nu se piardă nici contribuția ta, nici randarea linkului original. Mesajul tău pe Facebook conținea adresa originală, lumea era fericită - folosea Facebook pentru descoperire de noi resurse de informare, resurse suficient de variate. Chiar creatorii de conținut începuseră să se promoveze și în timp au ajuns să depindă de popularitatea pe Facebook - pentru că acolo se strânseseră oamenii. În tot timpul ăsta, Facebook nu făcea profit operațional - încă mai avea concurență, nu-și permitea să facă profit.

Însă la un moment dat fondurile de VC care au investit au zis „să fie profit”. Și una din primele mișcări a fost ca Facebook să descurajeze oamenii să plece de pe platformă. Nu o să discut de mizeria pe care au făcut-o pe partea de video (căutați ce s-a întâmplat cu College Humor), pentru că o să mă concentrez pe ce au însemnat pentru bloggeri, presă și conținut text în general. Primul pas a fost să randeze paginile țintă în aplicația lor de mobil. Foarte mulți oameni au renunțat să folosească PC-urile și stau pe Facebook aproape exclusiv de pe mobil. O greșeală majoră, pentru că mobilul e o platformă închisă, foarte greu de controlat și configurat, care îți oferă mult mai puțină libertate ca o mașină complexă precum PC-ul (altă discuție pentru altă dată). În fine, Facebook a început să randeze paginile în propria aplicație ceea ce însemna că, pe de o parte, conținutul nu era randat corect tot timpul și făcea experiența neplăcută, dar, pe de altă parte, rămâneai în aplicația lor „unde totul mergea frumos”. Așa că foarte curând experiența oamenilor de interacțiune cu conținutul extern Facebook a devenit din ce în ce mai neplăcută, iar interacțiunea oamenilor cu conținutul postat direct pe Facebook a fost întotdeauna mai satisfăcătoare pentru utilizatori.

Ceea ce a însemnat că din ce în ce mai mulți creatori au abandonat propriile platforme și s-au dus pe Facebook, unde era mult mai ușor să construiești „comunități” (ghilimelele de rigoare pentru că comunitățile astea se bazau nu pentru un sentiment comunal ci, din contra, pe dorința de a scoate ochii interlocutorului).

În timp, Facebook a început să defavorizeze conținutul care conținea un link. Dacă aveai o postare doar cu text, sau text la care să adaugi o poză, Facebook reda frumos conținutul, și-l promova la mult mai multă lume decât alt tip de conținut. De ce? Asta ca să încurajeze oamenii să nu mai dea click pentru a ieși în afara platformei - un pas pe care îl descurajase din momentul în care integrase un browser mai prost în aplicație.

Dar cea mai mârșavă mișcare a fost ca în momentul în care puneai un link și cineva îți dădea share, dădea share numai și numai la linkul respectiv. Excelent, e ceea ce îți doreai, nu? Nu chiar. De fapt, oamenii doreau să dea share nu doar la linkul pe care l-ai dat, ci la întregul comentariu pe care îl făcusei. Foarte des comentariul era ceva de genul: „iată de ce acest om care scrie pe platforma personală nu are dreptate” - dar când cineva dădea share părea că de fapt încurajai sau promovai conținutul respectiv - pe care tu, din contră, îl comentai și criticai.

Așa că a apărut următoarea fază de dresaj a intelectualilor: linkul în primul comentariu. Pentru a „păcăli” sistemul, oamenii au început să recurgă la metoda asta care încuraja promovarea și, teoretic, ajuta și la promovarea sursei originale. Dacă inițial era vorba de comentarii personale, în timp a devenit un copy-paste simplu la articolul din link, ca să nu mai fie, totuși, nevoie să dai click pe link.

Mularea pe un algoritm pe care nu îl cunosc

De ce s-a întâmplat asta? În primul rând pentru că relația cu social media a fost întotdeauna despre autopromovare. Chiar dacă se comenta pe producțiile altcuiva, scopul final era mereu acela de autopromovare; chiar dacă eu vă dau articolul complet scris și muncit de Icsulescu în revista Y, voi nu vă veți duce să citiți revista Y, ci veți rămâne pe Facebook să consumați reclamă pe Facebook și să reveniți la contul meu pentru că eu citesc chestiile bune și vi le dau și vouă.

Sigur, cu toții ne împăunăm ca să primim cât mai multă atenție, să fim apreciați de cei din jur, și să fim văzuți ca o autoritate. Intelectualii nu sunt imuni la acest aspect, ba din contră - au nevoie ca numele lor să fie afișat în atenția tuturor. Da, nu e o rușine să recunosc, îmi place să-mi văd numele apărând în diverse locuri, uneori surprinzătoare. Îmi plac și cei care explică cât de deștept sunt, îmi place și să mă contrez cu oamenii care sunt opăriți pe mine. Și pentru mulți, orice compromis e acceptabil pentru a-și vedea numele în față. Că folosesc conținutul altor oameni? Nu e nicio problemă. De ce ar fi? Doar au făcut efortul de a pune unde e informația originală, nu? E acolo, link în primul comentariu, comentariul ăla pe care îl ascunde Facebook pentru că, să fim serioși, de ce ar promova comentariul direct al unui om la propria postare?

Sigur, nu toată lumea a făcut compromisurile astea voit. Dar oamenii au început să vadă că atunci când pun doar linkul nu vede nimeni postarea, că dacă pun niște comentarii la link oamenii nu văd ce trebuie, și s-au învățat că postările cele mai populare sunt cele care au „link în primul comentariu”. Știm exact care e algoritmul după care postările sunt mai populare sau mai puțin populare? Neah, nu chiar, dar vedem empiric că rezultatele sunt mai bune, lumea se scandalizează mai mult pe postările unde nu includem niciun link, deci hai să facem asta.

Și din punctul meu de vedere e o dovadă de oportunism, lașitate morală dar și de faptul că oamenii nu își dau seama cât de mult pierd prin faptul că-și abandonează creația și ideile în mâinile unei platforme care nu funcționează deloc în interesul lor.

Reîntoarcerea la propria platformă

Nu am abandonat blogul niciodată, deși au fost momente serioase în care l-am neglijat. Și acum scriu rar - mai rar decât mi-aș dori, lucru pe care îmi doresc să-l schimb. Dar îi apreciez pe oamenii care au rămas pe propriile platforme în loc să devină victimele platformelor precum Facebook sau Twitter. Majoritatea celor care acum 10-15 ani scriau au abandonat platformele proprii, foarte des datorită rezultatelor din ce în ce mai slabe, oamenii oferindu-le din ce în ce mai puțină atenție când scriau pe blog și mult mai multă când aveau o apariție pe social media. Au rămas să vâneze atenția acolo unde e mai facil, pe Facebook, pe Twitter, unde angajamentul mai mare pentru că oamenii au devenit captivi. Sigur, pe termen lung a fost un deserviciu, mulți primindu-și interdicții pentru diversele opinii contondente sau prost exprimate la un moment dat. Acum vreo 5-6 ani Facebook dădea suspendări de o săptămână sau o lună pe bandă rulantă - numai bune să distrugă platforma unor oameni care acordaseră prea multă atenție Facebook și prea puțin platformei personale.

De ce e importantă platforma personală? Pentru că acolo publici tu, și tu controlezi ce anume va fi afișat. Tu controlezi care e interacțiunea cu publicul, dacă vrei să îi lași pe oameni să comenteze sau nu. Tu decizi ce anume vede publicul tău. Dacă va fi afișată o reclamă o vei afișa pentru că ai ales tu, și tu selectezi partenerul căruia îi faci reclamă (asta dacă nu cumva te iei după oameni ca chinezu, caz în care o să-ți umpli platforma cu reclame pentru toate mărunțișurile și prostiile pentru câte-o brichetă primită barter).

Ce este cel mai important, pe propria ta platformă vei rămâne necenzurat și ideile tale vor fi transmise corect și nemijlocit de cenzura unor uzine americane de reclame. Sigur, te vei promova în continuare prin social-media. Strategia se numește POSSE - Publish on your Own Site, Syndicate Elsewhere - important e să foloseșt social-media pentru a rupe oamenii din conversația tâmpă, și a-i aduce la tine, unde pot să citească fără cenzură și fără întreruperi ceea ce ai scris tu.

Știu, e inutil

Probabil o să conving un om sau doi. Din păcate, nu e ușor să întreții propriul site. E un efort minim, dar e mai mult efort decât acel zero efort necesar pentru a intra pe Facebook și a mai lucra pentru site-ul de vândut reclame. Ah, că nu îți dădeai seama că scriind pe Facebook și interacționând pe Facebook devii tu însuți un panou publicitar pe care Facebook o să pună orice îi trece prin cap… și asta fără să fii plătit? E normal ca oamenii să nu se gândească la treaba asta. Facebook te plătește în endorfine, în plăcerea de a-ți vedea cifrele crescând. Mai multe comentarii, mai multe like-uri, mai multe share-uri, oamenii discutând despre tine… ăla e drogul. Dar Facebook face bani cât se poate de reali de pe urma ta, tu rămâi cu injecția ocazională de endorfine, până când o să devii mai puțin interesant, mai puțin promovat, și o să te retragi încet în colțul tău în anonimitate. Facebook ți-a dat 15 minute de faimă, dar ți-a supt și ți-a exploatat creativitatea și nu ți-a lăsat nimic în loc. Sau poate ți-a lăsat. Poate compromisul ăsta a meritat pentru tine, ți-ai făcut mica-celebritate, nu mai ai nevoie să fii cunoscut pentru ideile tale. Ce contează că ideile tale sunt îngropate în site-ul lui Facebook, inaccesibile pentru altcineva decât cei care vor să-ți găsească cauză să îți blocheze contul?

E greu să construiești ceva când altceva mai satisfăcător e gata construit, și necesită zero efort pentru tine. Că pe termen lung ce ai construit tu, așa, sărac cum e, e mai bun, nu e un argument. Că un site personal unde lucrurile pe care le-ai scris acum trei luni încă mai sunt accesibile, și poți să le reamintești… De exemplu, eu o să vă mai zic că am mai scris despre asta. Am scris în ianuarie 2023 și în octombrie 2023 explicam că ar fi mai bine să-ți controlezi propriul conținut. Voi puteți să-mi dați exemplu despre când ați vorbit despre o temă anul trecut? Sau, nu știu, luna trecută?

Dar poate într-adevăr trăim pentru imediat - doar pentru azi, ca maimuța care se îmbuibă cu banane până nu mai poate, după care moare de foame trei zile mai încolo. Și-atunci e ok, nu e o dovadă de lașitate în fața unei corporații care îți oferă gratis drogul atenției. Este doar natura ta, doar felul tău de-a fi.

Poți să mă citezi pe chestia asta. Și să dai și link în primul comentariu.