Totuși, de ce?

Dacă e ceva ce nu am priceput este de ce la deschiderea de la jocurile olimpice s-a dorit reinterpretarea de către comunitatea LGBTQ+ a Cinei cea de taină a lui DaVinci?

Scandalul

La deschiderea jocurilor olimpice organizate la Paris, în spectacolul de deschidere a fost inclus un număr în care a fost reimaginată Cina cea de taină a lui DaVinci. În afară de extremiștii de dreapta (care sunt niște snowflakes) și câțiva reprezentanți ai clerului catolic (care marea majoritate au dat de fapt din umeri, nepăsându-le de tabloul unui individ cu vederi mult în afara dogmei catolice) nu a fost deranjată multă lume; totuși, organizatorii au considerat că, preemptiv, e mai sănătos să retragă înregistrarea secvenței și să-și ceară scuze celor jigniți de ce s-a întâmplat acolo.

Un simbol care și-a pierdut forța

Este jignitor ce s-a întâmplat acolo? Dacă punerea în scenă a tabloului lui DaVinci poate fi ceva jignitor, ce s-a întâmplat la deschiderea JO este pistol cu capse. Luis Bunuel a mers un pic mai departe în Viridiana, dar nu e singurul; tabloul a fost pastișat de atâtea ori încât referința și-a pierdut forța. Scena din Cina este atât de prezentă în viața publică încât și-a pierdut valența religioasă. Nu e singurul element religios cooptat în viața laică; până la urmă și o sărbătoare atât de mare precum Crăciunul a fost cooptată și transformată într-o sărbătoare laică. În fond, și creștinismul a furat Crăciunul de la cei dinaintea lor pentru a se acomoda calendarul sărbătorilor creștine cu sărbătorile păgâne, și 25 decembrie nu e o sărbătoare foarte originală. În fine, închidem paranteza, ne întoarcem la ce discutam.

Faptul că Cina cea de taină este una din cele mai recogniscibile imagini din cultura occidentală o face valoroasă, este un element cultural comun, dar când vezi poza asta peste tot nu mai are aceeași încărcătură simbolică ca atunci când o vezi pe pereții basilicii. Muralul mănăstirii Santa Maria delle Grazie a fost studiat în amănunt, a influențat curente artistice, a fost, cum ziceam, imitată, pastișată, folosită în discurs religios, anti-religios, laic. Cina e parte din fundamentul cultural al culturii occidentale de azi, incontestabil.

Importanța religioasă

Dacă ai lua cuvântul scris în Biblie ca literă de lege (ceea ce nu facem din motive foarte importante), creștinii ar trebui să respingă orice transpunere a divinității în câmpul material, care nu ar trebui să nu existe oricum. Este a doua poruncă, vine în text înaintea lui „să nu ucizi”, și nu vreau să spun că lucrurile sunt ordonate după importanță, dar dacă e primul lucru după „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău […1] să nu ai alți Dumnezei în afară de mine” e „să nu îți faci chip cioplit” mi se pare că e o poruncă importantă. Dacă ar fi luată în serios de către creștini sunt multe lucruri care nu ar exista, inclusiv tabloul lui DaVinci; de exemplu, nu ar exista crucea. Nu intru în polemică religioasă - iconoclasmul e o chestiune reală, o idee care a revenit în societate, și mi se pare un meșteșug de tâmpenie - dar cred că intenția acestei porunci este să nu ajungi să idolatrizezi obiectele și reprezentările virtuale, și să cauți să ai o conexiune reală nemijlocită cu divinitatea. Când te închini la cruce, la icoane, la moaște, ăla e un act de idolatrie, nu are nimic de-a face cu conexiunea ta cu Dumnezeu; dar biserică acceptă această intermediere pentru că este mult mai ușor să te folosești de acest mijlocitor. Însă din când în când se mai umflă vena idolatră în oameni, și vena idolatră se umflă mai mult la creștinii ăia de duminică care acum în loc să-și vadă de nemurirea sufletului lor sunt foarte curioși de cum își folosesc organele sexuale semenii lor.

Un tablou e un tablou, și, cum ziceam, Cina cea de taină este recogniscibilă și pentru că e reinterpretată și refolosită într-o sumedenie de contexte. Un tablou reprezintă o scenă, dar nu e obiectul adorației - este un mijlocitor, nu un scop în sine. Uneori, refolosirea scenei respective se face pentru a împrumuta gravitate unui moment special. Alteori, e folosită pentru a crea un moment umoristic, sau pur și simplu e folosită ca poză de ansamblu pe care nenumărați epigoni o reproduc fără pic de încărcătură simbolică - pur și simplu e o poziție în care se pot pune 12 oameni. Nu m-ar mira să văd poze DaVinciene cu participanții la un team building care s-au gândit să facă și ei o activitate de grup cool. Și nu, nu există nicio urmă și intenție de blasfemie, chiar dacă ideea este de a folosi un tablou care inițial era o scenă din Noul Testament.

Și totuși, de ce?

Având în vedere cât de goală de conținut este așadar această reprezentare… de ce au ales regizorii serbării de deschidere ca reprezentanții flamboianți ai comunității LGBTQ+ să reinterpreteze scena respectivă? Habar nu am. În mod sigur nu e cazul să împrumute gravitate momentului. Nu era cazul. Nici măcar nu există un Iuda acolo care să trădeze comunitatea LGBTQ+, deci… care e logica?

Sigur, cum ziceam, e o chestie mișto de făcut când sunteți 12 oameni, o activitate de grup interesantă, dar în context este absolut inutilă. Oricum, scena a durat, dacă înțeleg bine, vreo câteva secunde după care s-a trecut la altceva. A transmis vreun mesaj? Nu. Are legătură cu Franța? Nu. Are legătură cu olimpismul? Nu. Are legătură cu tematica serbării? Nu. Este un act curajos de luptă contra cenzurii? Nu. Atunci… de ce?

Și într-adevăr, te uiți și nu poți să zici: „uite-i și pe-ăștia proști grămadă”. Că… e inutil. Lipsit de simbolism, însemnătate, greutate, logică, lipsit de orice noimă. E genul ăla de moment în care activismul LGBTQ+ este cel mai mare dușman al său - facem lucruri stupide fără vreun motiv.

În mod normal, genul ăsta de gest este ignorat și uitat. Nu are cum să devină ceva gest curajos, semnificativ, util, nu zice nimic și nu ajută pe nimeni cu nimic, și nici nu poți să zici că e o mare realizare artistică (sunt mai mult de 12 oameni la masa aia, și dacă cei din zona centrală încearcă să reproducă un pic poziționarea din scena originală, restul e dezastru). Nu îi pasă nimănui. Cu excepția scandalagiilor de internet, care vor invoca cu reverență teribilă un respect față de un tablou pentru care ar fi sfidați fix de divinitatea a cărei demnitate se laudă că o apără. Că divinitatea aia le-a dat poruncă să nu.

Așa arată politica modernă

Din păcate, așa arată politica modernă - niște sofiști care filosofează pe timpul și energia și banii altora. În timp ce oamenii de bună credință, dar mai naivi, se ceartă pe onoarea nereperată a marelui prelat catolic (hehe) Leonardo DaVinci, ăia care învârt scandalul ăsta fac bani sau câștigă adepți. Televiziunile de știri fac spectacolele lor de angertainment care țin proștii lipiți de ecran suficient de mult cât să vadă calupul de reclame. Totul pentru bani, totul pentru reclame, totul pentru a prostii marea masă.

Nu cred că dispunerea aia în formă de Cina cea de taină a fost un mesaj politic, ci doar un mimetism social lipsit de însemnătate. Cei din pseudo-dreapta politică l-au transformat într-unul - dar unul care sincer, mă nedumerește - e un mesaj politic la fel de confuz ca un tânăr trans în mijlocul tranziției.