Forever mouse

Nu știu dacă ați urmărit drama recentă legată de produsul de la Logitech, „Forever mouse”. Cred că e suma perfectă a ce înseamnă elita tehnologică modernă, așa cum am mai văzut-o exemplificată cu indivizi siniștri precum Elon Musk, Sam Altman și cam tot ce s-a vehiculat în tehnologie în ultimii ani (crypto, NFT, AI, TheNextBigThing™️).

Începutul

Logitech e o companie oarecum acceptabilă pentru periferice. Fac tastaturi și mouși decenți, suficient de buni încât să fie alegerea mea preferată în materie de periferice din ultimii ani (după ce m-am enervat pe suportul software de la Razer, o poveste pe care doar am pomenit-o vag pe blog). Cred că sunt considerați cei mai buni dacă nu ai nevoi sau cerințe speciale - relativ ieftini, și de încredere.

Doar că să faci lucruri rezistente în timp și de calitate, nu e o chestie care să-ți aducă succesul exponențial pe care îl vrea toată lumea în IT astăzi. Într-o vreme în care Google simte că nu a făcut creștere de profit suficient de mare într-un an deci dă afară zeci de mii de oameni, într-o vreme când Apple scoate cele mai slabe telefoane și are vânzări mai slabe dar profituri mai mari, Logitech se uită cu oareșice invidie la firmele astea, și vor și ei să aibă un astfel de produs. Logitech a făcut o tonă de bani în pandemie pentru că oamenii aveau nevoie de tastaturi, mauși și camere video pentru lucrul de acasă - dar nu a reușit să susțină ritmul, și l-au dat afară pe CEO-ul care nu a mai putut să facă megaprofiturile din pandemie.

Forever mouse

The Verge au stat de vorbă cu noul CEO, Hanneke Faber. Printre ideile pe care le vehicula Faber era să creeze un produs inovativ - acel produs care să facă din Logitech din nou firma în care vrei să investești la bursă. Un maus care să te țină o veșnicie, Logitech să devină un Philip Patek al maușilor cu produse pe care să le lași moștenire la nepoți. Asta, dacă Patek ți-ar vinde abonament lunar pentru întreținere la ceas.

Un maus e o chestie pe care o iei pentru vreo doi-trei ani. E greu de curățat, sunt greu de menținut contactele acestui dispozitiv, mai ales dacă folosești foarte serios produsul. Teoretic există posibilitatea să faci un maus care să te țină o veșnicie - nu ar fi o problemă din punct de vedere fizic. Dar mausul e o carcasă goală de plastic peste un senzor care acum e nici cât o unghie și cu două, sau trei, sau zece butoane. Nu e nimic complicat acolo, și sunt foarte multe lucruri care sunt în mișcare și se pot strica. Senzorul se poate murdări, zgâria și deveni din ce în ce mai prost calibrat - butoanele se pot umple de praf și pot deveni greu de curățat. E indicat să le mai schimbi din când în când pentru că felul în care se face manufactura modernă face aproape imposibilă curățarea corectă a mausului. În timp, un maus devine o mini-bombă ecologică.

Ideea de a face un maus care să te țină „forever” este un pic amuzantă, dar interesantă în același timp. Să poți face maușii curățabili, poate chiar pentru abonamentul ăla să-ți trimită un om cu o cârpă să vină să-ți curețe mausul, aproape că sună tentant. Dar nu, nu e cazul, în abonamentul lunar tu i-ai plăti doar ca să-ți țină driverele de suport pentru dispozitiv în viață, practic ai plăti pentru un șantaj lunar la care te supune Logitech - plătește că dacă nu…

Și treaba asta a iritat foarte multă lume. Că Faber nu a adresat nimic pentru cumpărători, cei care țin produsele astea zi de zi în mână, oamenii care au nevoie de produsele lor, cei pentru care există firma. Nu, Hanneke Faber a vorbit pentru investitori - iată, vrem să facem un produs care să-i facă pe proști să plătească lunar, ceva care să coste zero efort pentru firmă dar care face bani din nimic pentru nimic.

Totul pentru investitori

Pentru că ăsta e scopul unui CEO - să aducă mai mulți bani pentru investitori. Nu să facă produse mai bune, să facă viața mai bună pentru consumatori, să îmbunătățească lumea. Nu, faptul că există firme care fac produse mai bune este un accident, regula economică este că cel mai important scop al unei firme este să facă bani pentru investitori. Și dacă nu mă credeți, uitați-vă peste orice curs de economie predat în Statele Unite. Pentru un manager de firmă din SUA ăsta e cel mai important lucru. În Europa prioritățile sunt un pic diferite - consumatorul devine un pic mai important, angajatul și el, și la polul opus fiind Japonia unde bunăstarea consumatorilor și angajaților e mult mult mai importantă.

Ați putea spune că atitudinea asta față de investitori este de fapt ea însăși un accident. Faptul că bursa e mai importantă ca produsul sau bunăstarea angajaților este însă o concluzie naturală a fundamentelor economice ale sistemului capitalist așa cum este el structurat acum. De-asta informația asta legată de investitori apare în primul curs la orice modul de economie din orice universitate din lume. Și tot printre concluziile naturale, vorbim și de short-termism - totul trebuie să fie rezolvat pentru următorul trimestru, totul trebuie să se întâmple acum, vrem profituri profituri profituri acum, totul pentru bunăstarea investitorilor. Asta e grozav pentru piața bursieră, nu e prea grozav pentru consumator care va fi agasat cu acest model de subscripție, de exemplu, pe care nu l-a cerut și pe care în mod evident nu și-l dorește.

De fapt nu

În cele din urmă, Faber a trebuit să revină la idee și să zică „de fapt, știți, nu, era doar o idee”. Răspunsul comunității a fost devastator - Logitech a cam devenit bătaia de joc a lumii tehnologice într-o perioadă în care știrile erau destul de puține. Hanneke Faber s-a oprit la idee - nu știm de ce, poate că s-a speriat când a văzut că reacțiile negative nu aduc investitorii să crească din nou prețul acțiunilor până la cer. Short-termism, desigur, dar în cazul ăsta a funcționat. E interesant de aflat, totuși, ce a învățat din toate astea. A învățat că ar fi trebuit să creeze întâi produsul și apoi să vorbească despre el? Sau a învățat că produsul ăla e o idee proastă? Și de ce nu și-a dat seama că e o idee proastă din start?

Faber nu e singura care încearcă apa cu degetul. A fost BMW (parcă) care vroia abonament pentru scaune încălzite - practic să-ți activeze un dispozitiv pe care deja ți-l vânduse. Industria auto, care a vândut mașini tuturor care vroiau mașini și acum se confruntă cu scăderi ale vânzărilor și creșteri ale costurilor de producție, suferă în mod deosebit din cauza asta. Toată lumea vrea să-ți vândă următorul produs de lux, următoarea subscripție eternă pe care s-o plătești, dacă se poate, până mori, și câteva luni după, până îți expiră ultimul card. Teoretic energiile astea ar putea fi investite în a-ți vinde un produs mai bun mai ieftin. Ar fi suficient pentru a susține un flux natural de angajați, și pentru a face clienții mai fericiți. Dar nu ar fi o creștere masivă la bursă. Și dacă nu crești bursa…

Și pot să jur că lucrurile nu au fost așa dintotdeauna. Că au existat vremuri în care firmelor le păsa și de consumatori, și de angajații lor. Dar ceva s-a schimbat în ultimii 20 de ani, ceva s-a schimbat în mod dramatic, și dacă vremurile alea au fost reale, în mod sigur nu se vor mai întoarce niciodată.

Și probabil în vreo doi-trei ani o să putem cumpăra subscripție la maus. Sau, mai probabil, o să trebuiască.