Jurnalismul* nu e viabil economic

Cred că una din cele mai frustrante minciuni legate de societatea modernă democratică e că avem un câine de pază asigurat în jurnalism; că lucrurile merg pentru că putem să ne bazăm că cineva veghează ca democrația, adevărul și informația corectă să fie promovată. *Prin „jurnalism” în titlu numesc genul ăla de jurnalism care informează corect, care lucrează în sprijinul publicului și nu complotează contra lui.

Citeam de dimineață articolul lui Marius Cucu despre falimentul Anandtech și cumva mi se pare că pierde esențialul din vedere. Nu cred că AI-ul e chestia care a omorât anandtech pentru că nu cred că anandtech era viabil într-o lume în care AI-ul încă n-ar fi fost capabil să producă o mie de articole pe minut. Mă uit la subtitlul site-ului - „Hardware news and tech reviews” - și mă întreb ce public există pentru acest tip de conținut.

Cine ar fi interesant de recenzii la telefoane? În teorie 100% din oamenii care cumpără un telefon ar trebui să fie interesați de recenzii pentru telefonul pe care-l aleg. Realitatea arată un pic diferit; o cumpărătură nu se face așa - oamenii se uită la preț și speră că prețul reflectă calitatea produsului; acesta e cel mai important aspect al tranzacției. Așteptarea e ca produsul să-și facă treaba pentru care e cumpărat, iar calitatea să fie reflectată în preț. Atunci când mai multe produse se înscriu în bugetul respectiv, elemente care țin de statut devin determinante. Face lumea mișto de tine dacă te vede cu un Honor? Atunci iau Motorola de banii ăia. Ai nevoie să impresionezi, să-ți confirm un statut social superior? Atunci ești obligat să cumperi produse Apple, ca să dovedești lumii că îți poți permite să plătești dublu sau triplu valoarea a ceea ce ai cumpărat. Ai 15 ani? Important e dacă poți să-ți faci telefonul să arate cel mai benga din parcare, eventual să ai iPhone ca să le arăți la toți că ești valoros.

Unde intră jurnalismul tehnic aici? Jurnalismul tehnic e pe nicăieri în decizia de a cumpăra un telefon; mai important e prețul și statutul pe care ți-l dă o cumpărătură. Cine are real nevoie de jurnalism tehnic? Niște ciudați care vor să cumpere chestii informat, dar ăștia sunt foarte foarte puțini.

Jurnalismul acesta tehnic este un jurnalism de nișă, întreținut cel mai des nu prin subscripții ci fie prin donații, fie prin reclame la produsele recenzate. Ce ar fi Buhnici sau Cadar fără Huawei să le bage mii de euro în buzunar ca să spună că România dispare de pe hartă dacă nu pune 5G de la Huawei? Nimic (după cum se vede în rezultatele curente ale blogurilor lor). Jurnaliștii de tech sunt, așadar, o specie întreținută din reclame, atunci când nu sunt pur și simplu niște pasionați care decid să își întrețină un astfel de hobby foarte costisitor ca raportarea corectă a informației tehnice.

Nu doar jurnaliștii tehnici

Aceeași situație se reflectă și în jurnalismul social, politic, economic, sau de orice alt fel. Mai ales în epoca internetului, în care informația e ieftină și, cel mai des, gratuită. Prețul informației în ultimii ani a devenit timpul pe care îl petreci citind acea informație, și uneori chiar și prețul ăsta devine prea mare. Dar, în mod clar, prea puțini oameni vor să aibă parte de informare corectă, prea puțină lume caută informația utilă, și și mai puțină lume e interesată să plătească prețul necesar pentru ca acea informație să ajungă la el.

Pe vremea ziarelor pe hârtie, lucrurile erau un pic mai echilibrate, am putea să ne gândim. Măcar cititorul plătea pentru informație, și atunci jurnalistul îi datora un minimum de respect. Sigur, cât plătea cititorul era prea puțin pentru a susține o redacție întreagă de jurnaliști; invariabil, o parte din conținutul unui ziar era de reclamă. Acum e imposibil să ajungi la conținut informațional care să nu fie înecat de reclame - chiar și Wikipedia, care teoretic e un proiect susținut doar de contribuitori care dau gratis toată informația, îți mai pune din când în când câte-un banner în care te roagă să îi sponsorizezi. Totul e înțesat de reclame.

Și motivul pentru care se întâmplă asta este că nu a fost găsit niciun model de jurnalism viabil economic. Există câteva redute care par că au o oarecare independență. Ai câteva reviste sau ziare care mențin o oarecare independență financiară - foarte des precară. Cel mai des, ziarele depind de mâna largă a deținătorilor lor, care foarte des vin cu bani din buzunar, și susțin demersul jurnalistic fie pentru statut sau prestigiu, fie pentru a-și promova propriile idei.

Oricum, viabilitatea economică nu e totul

Chiar și într-o lume în care jurnalismul impecabil ar fi viabil economic, actul jurnalistic e afectat de alte elemente. Viabilitatea economică nu e suficientă, după viabilitatea economică vine problema statutului executanților actului jurnalistic. Poate câțiva idealiști o să fie mulțumiți să facă jurnalism corect și de calitate. O să fie puțini și o să fie rari. Orice om e coruptibil oricât de bune ar fi intențiile sale. Așadar, chiar dacă banii ar fi suficienți, întotdeauna există mai mulți bani. Acces la lucruri mai de calitate. O mașină mai bună. Prieteni mai importanți și mai influenți. Uneori, chiar iluzia că ai putea face mai mult bine îi poate împinge pe oameni în poziții mai importante; e foarte ușor să cumperi un om, important e să identifici moneda cu care s-o faci.

Naivitatea mea era că credeam că jurnalismul poate fi corect și obiectiv, că poate exista informare corectă. Realitatea e că informația costă, iar informația corectă costă și mai mult. Singurul jurnalism corect e ăla pe care ți-l cumperi; orice alt fel de jurnalism e mort din start, și e întreținut de oameni care vor să controleze informația care ajunge la tine. Care, cel mai des, îți vor răul - indirect, dorindu-și binele altora decât tine.

Pffft, e greu. Hai să avem o toamnă mai bună.