Woke, o evoluție - 2004-2024

Când hălăduiam la începuturi pe internet nu prea mă interesa partea de politică - căutam locuri unde să intru în vorbă cu tipe și să citesc lucruri interesante, drept pentru care primii mei ani au fost petrecuți în documentații tehnice, în cluburi de scriitori și în cluburi sociale/artistice - IRC, yahoo! chat, DeviantArt. Politica a început să mă intereseze un pic mai târziu, să zicem prin 2004, când România trăia sub spectrul „Baronului” Năstase și a găștii lui.

Printre susținătorii PSD-ului de-atunci se înscriau și un grup destul de mare de noi talente în materie de politică - niște tipe absolut uitabile care scriau despre feminism și despre sexism în România într-un fel care nu avea sens sau logică - genul care mi-a spus clar că locul meu nu e acolo. Relația mea cu stânga politică de-atunci a devenit foarte adversarială - curând am aflat și de eticheta Woke care li se aplica primelor importatoare ale feminismului vestic de dată recentă, și ce însemna aceasta.

Woke, 2004

Prima oară când m-am întâlnit cu eticheta woke era la niște băieți din „opoziția de dreapta” - adică ăia buni, în accepțiunea mea. Mi s-a părut mereu ciudat să fii „de stânga” în România postcomunistă - știm cât de rău poate face stânga, ziceam, deci e clar că dreapta e soluția. Și eticheta woke, mi s-a explicat, se referă la oamenii ăia care se cred ei mai treji decât ceilalți. Mai deștepți, mai pe fază ca ceilalți, ei înțeleg mai bine nevoile omenirii și acționează în ciuda a ceea ce poate fi considerat bun-simț pentru a atinge acele scopuri superioare pe care ei, ca oameni superiori, le-au identificat. Ei vor să impună lucrurile pe care le gândesc ei pentru că ei știu mai bine.

Eticheta asta mergea pe o tonă de lume - pe feministele agresive care veneau cu texte traduse din Marea Britanie și SUA și explicau cum nu sunt suficient de multe femei CEO și noi ne întrebam ce naiba e aia CEO (era poziția care era ocupată de cineva din afară într-o corporație). Eticheta woke mergea pe ecologiștii nemți care protestau contra folosirii energiei nucleare (mai sigură și mai curată decât orice altă formă de energie) și care amanetau siguranța energetică a țării lor pentru a servi unui ideal fără substanță. Woke erau tot felul de hipioți cu idei gen „să nu bagi otravă în tine”, în timp ce luau tot felul de medicamente cu nume bizare dar protestând contra vaccinurilor.

Mai aveam un termen, cel de snowflake (fulg de nea). Snowflake-ul era individul super-sensibil care dacă lucrurile nu se întâmplau exact exact cum își dorea el, atunci totul devenea o tragedie imensă. Indivizii woke erau de obicei și snowflakes, foarte des extrem de agresivi până dădeau de un obstacol, moment în care toată agresiunea se transforma într-o explozie publică de frustrare. Snowflakes erau afectați de cele mai neînsemnate probleme, și tratau cu agresivitate orice deviere de la norma pe care o impuseseră fără să ceară părerea celor din jur. Niște plângăcioși agresivi și impotenți, cam asta erau snowflakes.

Și credeam că am înțeles ce e woke până acum câțiva ani.

După douăzeci de ani

E imposibil de descris ce înseamnă woke în anul 2024. În cei 20 de ani am trecut printr-o fază în care woke a devenit, pentru o vreme, „Tinerii Frumoși și Liberi”, Tefelei sau tefeliști, pe scurt. Dar dacă te uiți mai atent la discursul public observi o chestie foarte interesantă - toate temele pentru care îi acuzam pe oameni că ar fi woke s-au mutat de la cei care ar fi trebuit să fie woke la cei care îi acuză de wokeism. Cunosc foarte mulți oameni în categoria socială denumită generic tefeliști, și ajungem foarte rar să vorbim despre LGBTQ+, despre oamenii trans, despre feminism sau despre privilegiile bărbaților albi. Nu zic că discuțiile astea nu există, dar cel mai des am văzut discuțiile astea pornite din gura oamenilor „din gașca mea” - din zona neoconservatoare și libertariană în special.

Cele mai nefericite interpretări pentru subiectele din ariile pe care le discutăm le-am auzit în ultimii ani aproape exclusiv din partea dreaptă a spectrului politic. Acum nu mai sunt niște hippioți snowflake ăia care susțin că vaccinurile sunt de fapt otravă plănuită de Big Pharma să ne facă să trăim mai mult, sunt un alt fel de oameni, la fel de sensibili, la fel de agresivi, la fel de incapabili să-și argumenteze ideile ca cei pe care îi numeam acum 20 de ani snowflakes.

Și am avut un moment de-ăla de luciditate. Ultimele dăți când am auzit de „oameni treji”, nu am mai auzit de la ăștia cu LGBTQ+, cu trans, cu privilegii, am auzit de neoconservatorii neo-ortodocși de rit evanghelic-neoprotestant. Când am auzit prima oară termenul „trezvie” nu l-am asociat cu nimic, doar am apreciat că există termenul în limba română. Când l-am auzit a zecea oară, deja mi-am dat seama că oamenii îmi explicau că sunt woke, doar că foloseau alt cuvânt.

Și după ce vezi lucrurile astea o vreme îți dai seama că, stai, Barna și USRiștii au vorbit mult mai puțin despre drepturile gay, trans, sau feminism decât au vorbit Simion sau Șoșoacă. Și asta chiar în situația în care, vreme de un an, au fost la parteneri la guvernare, într-o perioadă în care statul a impus cu forța limitarea drepturilor cetățenești. Dar extremiștii români de „dreapta” au discutat în timpul ăsta aproape zilnic despre cum militanții LGBTQ+ au făcut tot felul de chestii și au de gând să impună tot felul de restricții, practic să oblige toată populația creștină la relații homosexuale, dacă e să te iei după discursul lor.

La fel, când s-a discutat despre Andrei Nae, în cercurile de stânga, teoretic progresiștii ăia woke nasoi, s-a discutat cel mult despre contextul în care a fost făcută poza și de faptul că e vorba de libertatea lui de exprimare. Discuția în spațiul public, care vorbea despre wokism, vorbea despre obligația de a angaja oameni care insistă să se identifice ca o pisică, o situație care nu i s-a întâmplat lui Prelipceanu dar de care se temea foarte tare, că auzise el (jurnalist Digi24, balena albastră, știți voi) că la un loc de muncă au asigurat și litiere pentru oamenii care se identifică pisică.

Ecce Wokus

Și vine un moment în care stai să te întrebi cu multă mirare cine sunt snowflake-ii și cine sunt woke-ii. Pentru că îi vezi pe ăștia care se plâng de drepturile LGBTQ+ și drepturile femeilor mult mai sensibili la minimum de sugestie că ar trebui să lași oamenilor drepturile egale, adică unde s-a mai văzut domle femeie să nu stea cu jugul la gât și legată cu lanț de piciorul mesei din bucătărie? Sensibilitatea anti-progresiștilor e extraordinară și capacitatea lor de reacție exprimă perfect amestecul ăla de agresivitate venită din impotență, genul care vrea să-și impună, foarte woke, niște limitări arbitrare pe care ei le-au gândit pentru că sunt ei foarte treji la minte și știu ei mai bine cum să facă lucrurile.

Nu durează mult până când îți dai seama că oameni ca Bănescu, Simion, Șoșoacă, sau băieți influenți din soușăl midia sunt foarte sensibili când cineva le sugerează că greșesc și au mereu păreri despre cum să aranjeze ei viața altora ca să corespundă rigorilor lor, ca oameni prea deștepți pentru a fi cuprinși în acest pământ. O să pretindă că ei sunt mai treji la minte, că știu ei mai bine, că sunt anti-woke pentru că ei trăiesc în trezvie, mă-nțelegi. Așa că mă uit și mă întreb care este woke - fata aia care a concurat la olimpiadă conform regulamentului, sau miliardara Rowling anti-trans care s-a arătat iritată de faptul că o femeie născută femeie într-o țară în care nu avea voie să tranziționeze și-a împlinit visul de a fi olimpică la box feminin? Cine e snowflake-ul acolo?

V-aș fi dat și alte exemple locale, dar hai să fim serioși, chiar vreți citate din snowflakes? Oricum, ei trăiesc în lumea lor, unde lucrurile se întâmplă la o intensitate pe care lumea reală nu o cunoaște, și își hrănesc paranoia cu dezinformare emisă fără pic de pudoare. Cel mai bine să-i lăsăm acolo, în lumea lor regresistă unde ei, ca oameni woke, sunt cei mai inteligenți dintre cei mai inteligenți.