Iluzia solidarității marginalilor, o poveste cu activism de dragul activismului

Azi o să vorbim un pic despre activism politic și despre tentația de a confunda cauzele marginale ca fiind cauze înfrățite. Discuția a pornit de la un manifest pro-Palestina, și înainte de a continua discuția vreau să fac niște precizări. În ultimii ani am învățat să nu mă pronunț definitiv pe niște probleme pe care nu le-am studiat suficient, și nici să nu folosesc cercetarea altora pentru a trage propriile mele concluzii, pentru că alții pot fi (și cel mai des sunt) motivați politic și propagandistic. Dar poziția mea superficial construită față de conflictul din jurul Israelului este că pe de o parte ai o țară care pentru a supraviețui are nevoie de un scut anti-rachetă pe care să-l folosească uneori în fiecare zi, și care e înconjurată de națiuni care au ca edict moral și politic „moarte evreilor”. Tind, așadar, să dau dreptate Israelului în conflict. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu felul în care uneori Israelul acționează ca un stat terorist la rândul său, pe de altă parte îmi e greu să iau apărarea unor națiuni conduse de facțiuni teroriste care au ca plan genocidul unor populații dictat pe plan politic și religios.

În al doilea rând, vreau să remarc totuși că Israelul chiar și în condiții de război are oameni din interiorul țării care protestează activ împotriva războiului, oameni care nu ajung să cadă de la ferestre ca într-o tragedie rusească sau să ajungă tranșați în ambasadă ca într-o poveste arabă. Cât despre protejarea drepturilor minorităților sexuale, Israelul nu țin minte să fi avut foarte mulți homosexuali cu capul tăiat prin Israel. Că vreo 2000 de homosexuali palestinieni trăiesc în Tel Aviv, dar numărul lor în Palestina e sub 100 ar trebui să spună ceva.

Dar nimeni din grupul Queers for Palestine nu face diferența asta. Și de-aici vreau să pornesc, de fapt, de la o poză peste care am dat recent pe net, nu am salvat sursa așa că va trebui să ne mulțumim cu poza:

Am încercat să-mi explic de ce există acest grup, Queers for Palestine. Aveam niște idei, și discuțiile din jurul subiectului mi-au confirmat opiniile. Dar înainte de a le prezenta, am încercat să înțeleg de ce cineva care în mod normal ar fi victimă a regimului legal dintr-o țară ar susține drepturile acelei țări. Și singurul motiv pe care l-am găsit și care are o logică este:

Activism de dragul activismului

Ideea principală este că Queers for Palestine există pentru că niște oameni care trăiesc din sau pentru activism au foarte mult timp liber, și au decis să adopte alte cauze marginale. Uneori cauzele respective au sens. Drepturile minorităților sexuale și drepturile minorităților par că fac casă bună, chiar dacă problemele sunt complet diferite. Sigur, nu am văzut o organizație Queers for Românii din Valea Timocului, sau Queers for limba română în școlile din Odessa și Cernăuți, dar nu e timpul pierdut, sau poate avem o explicație.

Ce vreau să zic este că Queers for Palestine este activism de dragul activismului. Unii oameni trăiesc exclusiv din activism în ONG-uri; trăiesc din colectări de fonduri, se hrănesc cu popularitatea pe care le-o dă activismul. Nu avem cauze LGBTQ de reprezentat săptămâna asta? Ok, hai să luăm altă cauză pentru care putem să strângem niște bani.

Nu vorbim de oameni care huzuresc de pe urma activismului. Banii sunt la limită, sunt niște oameni care se mulțumesc cu foarte puțin pentru că sunt mai degrabă hrăniți cu energia pe care ți-o dă activismul și siguranța că lupți pentru o lume mai bună. Unii oameni trăiesc din asta - trăiesc la limita supraviețuirii, o fac cu dedicație și abnegație. Este un mod de viață extrem, de-asta activiștii reali nu sunt foarte mulți.

Dar acești activiști au foarte multă energie pe care o bagă în treburile astea, și foarte des sunt și bine pregătiți. Rolul unui activist e să atragă cât mai mulți oameni de partea cauzelor pe care le reprezintă. Majoritatea oamenilor, cu joburi de la 9 la 6 nu au timp să gândească foarte mult la cauze de genul ăsta, dar foarte des ajung să fie inspirați de energia și devotamentul pe care o arată activiștii. Cel mai des carisma activiștilor atrage mulți oameni; unele cauze sunt mai vizibile decât altele pentru că liderii activiști sunt mai carismatici și mai pricepuți în a atrage resurse (că vorbim de bani sau oameni) înspre cauzele lor. Sunt mai buni la îndoctrinare.

Și exemple sunt multe. O să las Queers for Palestine deoparte, pentru că mai am ceva de explicat acolo dar și pentru că mai am și alte exemple. Coaliția pentru familie este genul ăsta de cauză care a prins niște activiști foarte dedicați. Cu pregătire și cu resurse provenite din zona evanghelică din SUA (cea mai bogată, cea cu acele mega-biserici care fac spectacole care o fac pe Taylor Swift să moară de invidie) activiștii au prostit câteva sute de mii de oameni în a semna pentru ei (nu, nu au strâns milioane, au contrafăcut enorm, dar au păcălit mulți mulți oameni în a le da semnătura).

Ușor de corupt

Acum, nu vreau să scriu contra activismului. Activismul este o cale foarte importantă pentru progresul societății; activismul este o parte importantă a democrației, dar e și foarte ușor de corupt. Am vorbit de Coaliția pentru Familie și felul în care e sprijinită din zona evanghelică. Să nu credeți că ăia toarnă milioane de dolari în România pentru ca noi să ne uităm ce organe sexuale sunt folosite în paturile oamenilor și cum. Nu, nu așa funcționează - ai nevoie să pui foarte puțini bani într-un număr foarte mic de oameni. Odată plantată sămânța ideii, activiștii vor căuta ei resurse să înflorească; ei vor face strângeri de fonduri, ei vor umbla din casă în casă pentru a strânge semnături, energia lor va fi pusă în valoare; iar energia aia vine gratuit. Uneori, faptul că activiștii ajung să trăiască din foarte puțin le dă mai multă energie - îi face mai montați pe cauza pe care o sprijină. Sărăcia îi motivează mai tare, și tocmai modestia cu care trăiesc și energia pe care o pun în aceste cauze îi face să impresioneze mai tare și deci să fie mai eficienți ca activiști.

Putem să ne uităm și în altă parte, că e mai ușor. SUA are acum un partid întreg (cel așa-zis republican) dedicat ideii de a instaura o dictatură. Multe din cauzele republicane sunt în mod clar influențate de Rusia, și recent s-a și descoperit un astfel de filon, vezi cazul Tenet Media. Dar ce e important e că chiar dacă sumele plătite păreau mari (nu sunt), numărul celor care chiar au fost plătiți era foarte mic. Mulți erau plătiți pentru a-și menține statutul de influenceri și a-și continua activitatea de îndoctrinare. Influencerii apoi transmiteau ideile mai departe, și fraierii le propagau. Și încă le propagă, intrați pe Twitter să vedeți ideile alea încă reflectate în camerele de ecou iliberale.

Activismul e, așadar, ușor de corupt. Queers for Palestine este o astfel de corupere; semințele au fost aruncate acum mult timp, oamenii nici măcar nu mai trebuie plătiți. Nu ai de unde să vezi bani arabi în combinație, că nu mai e nevoie. Queers for Palestine este doar o reflexie din camera de ecou, la fel cum e și discursul lui Vasile Bănescu sau ura propagată de unii influenceri politici din România.

Solidaritatea marginalilor

Eu mă pornisem să vă povestesc totuși altceva: ce anume motivează o cauză atât de tâmpită precum Queers for Palestine. Activismul de dragul activismului e un răspuns, dar nu un răspuns complet. Mai există un nivel care multă vreme mi-a scăpat.

LGBTQ+ sunt un grup marginalizat. Palestinienii sunt un grup controlat, oprimat și, în cele din urmă, marginalizat de un alt stat. Dar nu e nimic în logica LGBTQ+ care să spună că apartenența la o minoritate sexuală ar trebui să te facă să sprijini statul Palestina.

Și aici a fost declicul, pentru că în momentul în care am văzut Queers for Palestine am crezut că există ceva în logica LGBTQ+ care îi face pe oameni să susțină dreptul oamenilor de a tăia capul homosexualilor cât timp sunt bombardați de o altă națiune. Greșeala mea a fost, desigur, că nu făceam diferența între identitatea pe care și-o asumau oamenii și cealată identitate implicită, pe care nu și-o asumă, și anume aceea de activiști. Dar îmi lipsea detaliul referitor la motivația activiștilor: solidaritatea marginalilor.

Orice om cu capul pe umeri o să-și ducă acum mâna pe frunte să-și oprească durerea de cap. Evident că un stat Palestina condus de Hamas și infiltrat de Hizbollah, care își educă copiii ca să omoare evrei nu se va opri doar la evrei, dar nimeni nu i-a acuzat pe activiști că gândesc prea mult sau prea departe.

La suprafață, motivația e corectă. E un marș contra războiului. Războiul e o chestie rea, nu? Da! Israelul e mai puternic, palestinienii sunt mai slabi, deci clar cauza celor mai slabi e de susținut, nu? Clar. Desigur, se vor găsi argumente pro suficiente. Și e greu să scapi din zona aia când ești în cercuri care doar vehiculează aceste argumente pro, foarte des ignorând argumentele contra cu „dar ce spui despre israelienii care bombardează școli!” (îi zice whataboutism, dar cuvântul e greu de tradus în română).

Așa că asta e ipoteza mea legată de QfP. Niște activiști cu prea mult timp liber la dispoziție care abordează superficial o teză legată de Palestina și ajung să facă un protest care dăunează enorm comunității LGBTQ+. Ai putea crede că protestul Queers for Palestine este organizat de Coaliția pentru Familie sau cum se numește acum gruparea aia fascistoidă. Dar nu, cred că pur și simplu e vorba de niște activiști orbi și de niște oameni pe care au reușit să-i manipuleze pentru o cauză idioată.

Activismul e și mumă și ciumă pentru democrație

Mi-aș fi dorit să văd Queers for Românii din Valea Timocului. Mi-aș fi dorit să văd Queers for româna în școlile din Cernăuți. Sincer, nu ar strica nici un Queers for etnici români în centrul Timișoarei, că și acolo vorbim de niște oameni marginalizați.

Oamenii ca mine sau ca tine probabil preferă să aibă un loc de muncă și să producă ceva util societății, și în timpul liber să ajute cauze care să facă lumea mai bună. Pentru asta trebuie să existe activiști. Reversul e că și activiștii trebuie monitorizați la rândul lor, pentru că sunt mult mai ușor de corupt și corupția lor e mult mai puțin evidentă. BOR-ului i-a luat mai bine de zece ani să-și dea seama că au un activist al ideilor bisericii evanghelice pe post de purtător de cuvânt (în persoana lui Vasile Bănescu). Mai rău, nici Vasile Bănescu nu știe că a fost îndoctrinat de o grupare eretică, e doar un individ fragil din punct de vedere ideologic, perfect convins că are control perfect pe ideile pe care le emite. Dacă BOR-ul a fost într-o așa mare eroare, poate că ar trebui să iertăm și societății civile faptul că permite existența unui Queers for People killing queers. Ăăăă… Palestine. Așa.