Dar tu de ce mai faci podcastul de istorie?

Nimeni nu m-a întrebat chestia asta, dar de ce să nu formulez un răspuns? În anul de grație 2024 nu mai suntem în 2017. În 2017 (2015 când am început conceptul, 2016 când am pregătit echipa) nu exista niciun podcast dedicat istoriei, cel puțin, nimic pus la punct cât de cât coerent. Mai avea Zaiafet pe canalul lui de youtube niște rezumate de cărți (pentru că asta erau majoritatea clipurilor lui, chiar dacă între timp și-a mai rafinat metodologia, cred), dar în rest doar câteva proiecte abandonate. Podcastul de istorie mi s-a părut o treabă importantă; proiectul inițial vroiam să îl concentrăm pe Istoria României, chiar episoadele erau marcate în tagurile ID3 ca „Istoria României”. Sergiu nici nu înțelegea prea bine ce vreau să fac - și sincer, chiar dacă am pregătit vreo doi ani podcastul de istorie, după câteva episoade am înțeles că o să tot învăț ce anume vreau să fie acest podcast. Habar n-aveam la episodul 5 ce o să fac la episodul 15, la 15 nici nu visam ce o să fac în episodul 50 și pentru un podcast de istorie a României am ajuns foarte târziu la Burebista, de exemplu.

Pe la mijlocul anilor ‘10 youtube și google era spamat de toate debitațiile dacomanilor, și mă gândeam cu frustrare că e nevoie de cineva care să spună lucrurilor pe nume, să aducă un pic de realism în discuție, cineva care să nu fie nici Lucian Boia; că m-am săturat și de discursul ăla care doar distruge dar nu pune nimic înapoi. Asta e chestia care m-a frustrat cel mai tare, că nu era nimic echilibrat, nicio cale de mijloc, dacă vreți.

Dar motivul pentru care am luat-o mai pe ocolite e că după ce ne-am bâlbâit o vreme, am învățat să citim cărți de istorie, am învățat să vorbim între noi și la microfon, am descoperit și alte podcasturi. Două la număr. Istoria României făcut de Călina Cenan și Istoria Moldovei făcut de Natan Garștea. Ei acopereau lucrurile la care noi ne târșâiam, Călina mai ales absolvise la școala de podcast a lui Mike Duncan și a făcut o treabă excelentă. Printre lucrurile pe care le-a făcut a fost că ne-a lăsat pe noi, pe mine și pe Sergiu, să respirăm mai ușor. Nu mai avem presiunea rezultatului. Vreți să ascultați Istoria României? Ascultați podcastul Călinei.

Între timp, am învățat și noi să citim. Să citim adânc, să căutăm să ne punem întrebări, să construim contexte. Am învățat să iau notițe, eu personal. Unele erori pe care le-am făcut în podcast încă mă zgârie pe ureche pentru că nu le-am verificat temeinic și nici nu le-am corectat în podcasturile următoare. Poate o binecuvântare este și faptul că mi-e imposibil să îmi ascult propriul podcast, propria-mi voce mă deranjează, o problemă nu foarte rară în cadrul comunității de podcast.

Am continuat așadar pe noi coordonate. Am acordat mai multă atenție detaliilor. Am făcut un ocol prin lumea romană - până la urmă primul nume care apare în imnul național e Traian, nu altul. Am vrut să înțelegem. Am stat pe niște teren fertil, am citit mai mult, mai variat, ne-am format păreri și deprinderi. Episoadele au devenit mai lungi. Când am ajuns în cele din urmă să-l studiem pe Burebista am putut să extrapolăm vreo 4-5 ore de discuție pornind de la cele 2-3 pagini de surse primare. Am putut să intrăm în detaliu, să ne uităm la mai multe surse - nu tot timpul cele mai bune, dar am încercat. După care am înaintat pe latura romană până când am ajuns la Marcus Aurelius, și-atunci mi-a venit ideea să explicăm niște lucruri. Că poate oamenii nu știu ce e aia „stoicism”. Hai să aflăm noi ce e ăla înainte să le explicăm ce scrie Wikipedia despre stoicism.

Așa că am început să citim. Diogene Laerțiu, Istoria Filosofiei fără Pauze, Platon. Am făcut episod în care explicăm carte cu carte Republica lui Platon, ești nebun? Crezi că visam vreodată în viața mea să fac un podcast despre Republica lui Platon? Mai ales, să citesc Republica lui Platon? Și știu că l-am supărat un pic pe Octav de la Podcastul de Filosofie că am intrat pe felia lui poate fără să avem permis de conducere, da’ s-a întâmplat, am citit și noi un pic cât să pricepem.

Chestia e că între timp, o pandemie la activ a făcut oamenii mai dornici să facă niște programe pe care să le numească podcasturi. Ba chiar noțiunea de podcast a fost un pic pervertită, transformată în cu totul altceva, ceva mai plictisitor - un talk-show de pus pe YouTube cel mai des. Nu îmi place transformarea. Oamenii ăia trebuie să facă ceva video pentru că așa au văzut toți la Rogan (sau la cine au văzut) că se face, și așa vinzi reclamă, cred. Nu știu. Nu mă interesează genul ăla de programe foarte tare.

Deși recent au început să apară niște programe bune. De exemplu Colecționarul de istorie, unde e invitat permanent Andrei Pogăciaș. Păi, pot eu să mă bat în istorie cu Pogăciaș? Mădălin Hodor are ceva pe istorie recentă. Daniel Arhire are podcasturi, vreo două dacă înțeleg eu bine. Mai sunt alții pe care nu-i cunosc suficient de bine. Oameni cu experiență care fac lucruri la alt nivel. Oameni care au opinii bazate pe ani de studii, cu nasul în arhive. Păi… pot eu să mă bat cu ăștia? De ce mai faci, Dorin, Podcastul de Istorie? Nu mai bine dai saitul unuia care se pricepe?

Păi, n-ați înțeles nimic.

În 2017 când am înregistrat primul episod (bine, în 2016 la final) credeam că am făcut podcastul ăsta ca să avem și noi în România un podcast de istorie. Dar am aflat curând că mai există alții cu alte idei. Călina l-a și terminat pe-al ei. Dacă atât de multe lucruri s-au schimbat - de ce nu s-ar fi schimbat și obiectivele podcastului nostru?

Că până la urmă podcastul ăsta nu există nici ca să aibă elevii supliment școlar, nici ca să dezbatem cele mai arzătoare subiecte ale momentului. Podcastul și-a atins obiectivul pe care l-am pus inițial podcastului, anume să vorbesc mai informat și mai echilibrat despre daci și trecutul României. Avem niște episoade dedicate lui Burebista, niște episoade dedicate lui Decebal, și mai ales am pus lucrurile într-un context mai larg. Ce e mai important e că podcastul ăsta nu are o misiune anume. Nu l-am făcut nici ca să ne știe lumea, deși poate lumea ne știe un pic mai bine acum că facem podcastul. Nu l-am făcut nici pentru bani pe Patreon deși avem ceva oameni mișto care ne sprijină cu donații pe Patreon. Nu are un final.

Am fost recent întrebat: „podcastul o să se termine la Mihai Viteazul sau la Tudor Vladimirescu? Câte episoade au mai rămas din Roma antică?” Și mi-e teamă că suntem iadul compleționiștilor, dar răspunsul e că nu știu, și nu știu. În 7 ani și jumătate am ajuns la Alexandru Severus. Habar n-am când ajungem la Mihai Viteazul. Dacă. Nu știu dacă o să te pot ajuta cu tema despre Mircea cel Bătrân prea curând. Nici nu cred că o să te ajut prea mult la referatul despre Roma Antică, că nu am abordat lucrurile ca la manual.

Pentru că podcastul de istorie e cu totul altceva. (dacă aș fi Boia aș încheia aici. Nu sunt, așa că după ce v-am spulberat iluziile să pun și ceva în loc).

Podcastul de Istorie e un proiect personal. L-am făcut pentru că simțeam nevoia să citesc mai mult despre istorie, și m-am gândit că e un cadru structurat în care pot face chestia asta. Apoi a fost plăcerea reînnodării unei prietenii din copilărie și plăcerea de a descoperi împreună subiectele pe care le abordăm. Când zicem că îl facem pentru noi… chiar e pe bune, îl facem pentru noi.

Acum, apreciem toate gândurile pe care le trimiteți înspre Podcastul de istorie. Am primit tot felul de sugestii. Să adăugăm hărți, video, să ne vadă lumea. Am auzit foarte mulți de „îmi place foarte mult podcastul vostru, atât de mult încât mi-aș dori să fie complet diferit”. E prea lung. E prea monoton. E prea plictisitor. Vorbește despre lucruri de care nu le pasă celorlalți. Ținem prea tare cu romanii (asta a fost amuzantă). Apreciem toate aceste sugestii pentru că vin dintr-un loc bun - practic oamenii și-ar dori să ne spună că le place ce facem, dar nu se cade să-ți placă ce face un om și să-l lași să facă în continuare fără să-ți zică cum ar face el lucrurile.

Dar acum, cum ziceam, a mai intervenit încă un element. Alții mai buni, mai profesioniști, fac treaba mai avizat decât noi. Nu mă interesează dacă mai bine sau mai rău, doar diferit. E perfect. E loc de profesioniști în piața podcasturilor. Știu sigur că vreau să văd mai mulți Pogăciași decât Buhnici sau Katai. Dar ce fac eu cu Sergiu nu este un proiect profesionist. Este un proiect amator, suntem amatorii pe care-i urăște Ioan-Aurel-Pop (i-am dat eu o cratimă în plus acolo unde nu i-a lăsat Dumnezeu una). Nu înseamnă că nu facem treaba bine, doar că nu avem pretenții că știm noi mai bine ca alții. Cel mai important, repetăm aproape în fiecare episod: citiți mai mult, formați-vă propriile opinii. Lucru pe care un profesionist nu are de ce să-l facă. Podcastul de Istorie e pentru amatori. O să încercăm întotdeauna să facem lucrurile mai bine, dar la sfârșitul zilei nu trăim din asta. Nici măcar nu e subiectul pe care ne pricepem cel mai bine. Probabil că sunt mai autorizat să dau lecții de C++ decât de istorie antică.

E o așteptare pe care insist și o repet. Podcastul de Istorie e un proiect amator făcut de amatori. Eu zic că ne descurcăm bine pentru niște amatori. Și motivul pentru care facem Podcastul de Istorie e că ne place. Așa că, repetând întrebarea din titlu: Voi continua să fac Podcastul de Istorie pentru că doar Dorin Lazăr și Sergiu Motreanu pot face Podcastul de Istorie așa cum l-am construit împreună. Ceilalți vor face altceva. Ce vor ei. Am ales să facem asta, altfel n-are rost, nu?

Hai că mai am ceva notițe de luat la Maximinus și ne auzim cât de curând.

PS: Da, mă, sunt lungi, dar de-aia ai și tu buton de pauză în aplicația de podcasturi. Și ne găsiți în toate aplicațiile de podcasturi.