Tefeliștii, acești chiaburi care sug sângele poporului

Poate unul din cei mai importanți motivatori pentru „schimbare” este ura declarată contra a ceea ce se numește în mod sfidător „Tefeliștii”, așa-zișii tineri frumoși și liberi pe care de vreo 8 ani televiziunile din România și influencerii cu micro-intelect i-au identificat ca dușmanii poporului. Unul din motivele pentru care Lasconi e văzută ca indigerabilă și „nu pot să o votez” este fix pentru că a fost susținută inițial de tefeliști. Vârsta e mai puțin importantă, ce e mai important e că tefeliștii sunt progresiști, nu au de lucru (caz în care sunt snowflakes) sau lucrează în IT, servicii, marketing sau alte industrii d-astea cu calculatorul și comenteaza toată ziua pe net. Ei au fost înfierați ca răul națiunii, cei care insistă să ne omoare spiritul nostru românesc, sunt considerați leneși, stau toată ziua pe net, sunt naivi, pun botul la propagandă europeană, sunt atei, sunt ecologiști, pro-Ucraina, susțin drepturile LGBTQ+, ce mai niște mizerii de oameni.

Cel puțin, asta e senzația în momentul în care începi să circuli pe netul românesc. Și zilele astea am auzit nu o dată că motivul pentru care unii votează „schimbarea” e că vor să le facă în necaz tefeliștilor, useriștilor, progresiștilor, acești dușmani de clasă, acești inamici ai sfântului popor român. Hai să scriem o explicație și pentru bloggerul sau jurnalistul de scandal, că poate la un moment dat o să se oprească din făcut rău și o să-și ceară scuze public (bwahahaha ce amuzant sunt!).

Tefeliștii pe care îi vrei distruși sunt românii pe care vrei să-i aperi

Poate, chiar, unii mai români ca tine că sunt capabili să scrie corect românește „chiar dacă îi împiedică telefonul”. De exemplu un tefelist ține dexonline, resursa online pe care un patriot neînfricat precum șeful Academiei Române nu a fost capabil să o producă. Acolo ai putut să cauți să vezi ce înseamnă cuvântul legionar în momentul în care ai aflat ce ai votat.

Poate îți vei zice că tefeliștii n-au niciun Dumnezeu, dar statistic vorbind au cam același Dumnezeu ca tine. Că doar 1% s-au declarat atei în 2021, și nu știu alte religii foarte populare prin zonă. Ba, șansele sunt nu numai să aibă același Dumnezeu ca tine, dar și să înțeleagă mai bine, pentru că șansele lui să fie analfabet funcțional sunt ceva mai mici, deci e capabil să și înțeleagă ce citește. Sunt mai multe șanse ca un tefelist să fie o persoană credincioasă care merge la biserică și știe de ce merge, și sunt mai multe șanse chiar să înțeleagă chestia aia cu „să îți iubești aproapele”. Oamenii care îi critică pe tefeliști nu prea înțeleg treaba asta.

Pro-europenismul și democrația

Și poate îl urăști că e pro-european, pe când ție îți place Dostoievschi și preferi cultura rusească. Păi da, dar vezi tu, pro-europenismul ăsta e motivul pentru care tu ții în mână un telefon și poți să îl înjuri pe tefelist. E motivul pentru care poți să urli „șansa românească, înțelepciunea rusească”. Că tu crezi că „davai ceas” nu s-ar referi la telefonul pe care îl ai în mână, că tu crezi că și dacă democrația dispare tu ești în siguranță că nu ai nimic. O să afli cât de multe ai în momentul în care nu o să le mai ai.

Drepturile femeilor și LGBTQ+

Poate îți zici că e normal să urăști tefeliștii pentru că sunt niște tâmpiți care insistă cu drepturile femeilor și a ălora anormali. Poate ai un discurs șmecher în care explici că de fapt Ceaușescu dorea ca toți românii să folosească prezervativ, de-aia au murit sau au rămas cu sechele pe viață atâtea femei în perioada decretului. Poate că în sinea ta consideri că oricum femeile sunt un gunoi, ce le trebuie drepturi? Nu te uiți că maică-ta sau fiică-ta sunt și ele femei și poate că o să își dorească dreptul să nu moară pentru că un dobitoc a zis că dă el o lege că s-a visat prieten cu Dumnezeu.

Cât despre LGBTQ+, încă nu am aflat unde e țara aia din lume unde faptul că le dai drepturi unor oameni înseamnă că trebuie instantaneu să devii unul din ei. Și de bine, de rău, când vrei să emigrezi din România că ți-a ajuns cu binele strămoșesc mergi să strângi căpșunii în țările în care oamenii ăia au voie să existe ca toți ceilalți oameni, și nici nu te-a obligat nimeni să faci sex în vreun fel sau altul. Da’ tu crezi că fix de-aia nu te iubește Dumnezeu, pe când Dumnezeu se uită la tine și-ți amintește că îți urăști aproapele, de-aia nu îți ies lucrurile cum trebuie, pentru că trăiești din ură, prin ură, pentru ură.

Și toate la un loc

Comentasem recent de delirul neoconservator al lui Bogdan Stoica, doar unul din mulții corifei anti-tefeliști. Ura îl împiedica să fie coerent, sărea dintr-o idee sau alta. Și nu doar la el, văd și în reacțiile online sau offline oameni care cred că e ok să fii jigodie dacă ești față de un tânăr de-ăsta cu speranțe de mai bine, care chiar vrea să facă lucrurile mai bine.

Nu am văzut încă scuze pentru atacurile, ura și vitriolul aruncate înspre oamenii care au încercat să facă lucrurile mai bine după priceperea lor. Nici nu trebuie scuze publice, deși ura asta a alungat din țară încă o generație de oameni cinstiți care ar fi putut face diferența. Nu am văzut nicio asumare.

Dealtfel, citeam recent la Ernu, acest nostalgic sovietic, că e injust ca tinerii pro-europeni să reproșeze celorlalți faptul că sabotează șansele de mai bine a României - și că alegerea validă este cea a oamenilor care votează masiv împotriva acestor șanse. Așadar, că singurul reproș just e cel pe care-l face el tinerilor pro-europeni, cărora le reclamă alegerile. Le reproșa faptul că speră înspre un mai bine în România, și că cum îndrăznesc ei să facă propagandă pentru a le fi mai bine oamenilor? Nu! ne explică Ernu, alegerea lor este valabilă, că asta e democrația. Democrația e să votezi neinformat, împotriva aproapelui, înspre răul comun.

Și oamenii ăștia (cu excepția lui Ernu, bănuiesc) se pretind creștini. Dar singura lor iubire creștină nu e de aproape, ci de arginți. Nu vă e un pic rușine?

Bănuiesc că nu. Important, până la urmă, e să le fie rău ăstora care ar putea să facă lucrurile să fie mai bine. Și mai pleacă o generație, și încă una, și încă una, și la final tot boi rămânem.