De ce votez Lasconi
Știu că foarte mulți prieteni de-ai mei (mumos gramatica!) vor vota cu Lasconi un pic în scârbă. Nu neapărat de plăcere, și cu o senzație de-aia de ușoară greață, de „iarăși răul cel mai mic”. Și eu sunt probabil printre puținii tâmpiți care o votează cu inima deschisă. Și să vă zic de ce.
Există o singură critică la adresa lui Lasconi, și anume faptul că nu e un sociopat. Și exact de-asta o votez. Pentru că nu e un sociopat. Este o femeie care dorește să facă lucrurile bine, să le facă corect, care învață din greșeli și le și recunoaște. Da, evoluția ei acum sub presiune e mediocră. Dar genul acesta de presiune e complet diferit de presiunea pe care o va resimți în timpul mandatului. Acum participă la un concurs de popularitate - iar mandatul nu îi cere să facă parada modei la popularitate, ci cu totul altceva.
Vai, va fi un președinte prost. Serios? Spre deosebire de… Iohannis? Uitați-vă în ochii mei și spuneți-mi că va fi un președinte mai prost decât Iohannis. Și spuneți-mi după aia și că Mudava ăsta de mucava luat de la talciocul cu amintiri din comunism este mai bun. Serios? Cum? Cum poate fi mai bun ăla decât o persoană care chiar a arătat că în momentul în care a primit mandatul de primar din partea consătenilor ei… chiar l-a dus la capăt cu succes? Cum mă, mitomanul ăla e un președinte mai bun ca o persoană care a dovedit și probitate morală, și demnitate în funcție?
Și mai e o chestie, nu era pregătită nici să fie primar. S-a descurcat. Nu e pregătită nici să fie președinte. Se va descurca.
De-asta votez cu Lasconi. Pentru că vreau acolo un om cu o vagă decență și un sentiment de rușine funcțional.