Primul sezon de Recenzii Neautorizate

Nu prea o să vezi podcastul “Recenzii neautorizate” (vezi și Spotify sau YouTube) promovat foarte tare în elita literară românească. Nu e neașteptat. O să credeți că m-apuc acum să scriu că văleu, lumea literară mă ignoră! Dar nu, nu e cazul. Problema e cu totul alta (dar va trebui să citiți o tonă de cuvinte până aflați care e, sau să apăsați End).

Ce e „Recenzii neautorizate”?

Recenzii neautorizate e un podcast de recenzii literare de literatură română contemporană. Ideea îi aparține Roxanei: un fel de RedLetterMedia pentru cărți românești. Desigur, sunt foarte multe probleme. De exemplu, deși acum se publică mult mai multă literatură română nouă decât acum zece ani, volumele dispar rapid din librării și nu pentru că sunt ceva genial, ci pur și simplu pentru că tirajele sunt infime și interesul e foarte scăzut, deci ajung în depozite. Așa că ne-am oprit asupra unor cărți care au avut expunere un pic mai mare - poate că sunt premiate, poate că sunt promovate mai intens de editura la care publică.

În ciuda tuturor temerilor, nu suntem puși pe distrus cărți sau autori. Citim cartea și încercăm să judecăm cartea cu mai puțin context exterior. Este cartea bună? E bine scrisă? Ce am înțeles din ea? Lucruri de bază într-o recenzie un pic mai dezvoltată. Sigur, noi avem conversații care variază între 90 și 165 de minute. Pentru că nu avem un număr de cuvinte de scris sau un număr de minute fix de umplut, putem să întoarcem pe mai multe fețe cartea. Venind din background-uri diferite (eu - programator, Roxana - limbi strâine) părerile diferă.

Întrebări frecvente

• De ce „Recenzii neautorizate”? De ceva vreme scriem recenzii pe Goodreads - și din când în când mai apare câte-un amețit să ne-ntrebe cine suntem noi să ne exprimăm părerea în felul acesta. Am pus titlul pentru a explica clar că nu ne-a dat nimeni voie să facem aceste recenzii, Uniunea Scriitorilor sau Ministerul Culturii nu ne aprobă, acceptă, sau sprijină demersul.
• De ce doar audio? Vreau să vă văăăăăăăăăd! Ăăăăă… nu. Facem audio pentru că credem în acest mediu, pentru că e un spațiu mai plăcut, mai confortabil și mai versatil decât video. Nu avem ce să adăugăm suficient de ofertant pe canalul video; suntem aici să discutăm despre cărți, nu să vă vindem creme epilatoare și farduri, și nu dăm din fund pentru tiktok.
• E prea lung! Nu e o întrebare, dar… Din două motive (sau trei). Primul, că avem o conversație naturală pe subiect; nu are sens să ne grăbim că stricăm naturalețea discuției. Al doilea, că nu vrem să facem o nedreptate unei cărți neuitându-ne la carte pe de-a-ntregul. Al treilea, mi se sugerează, e că nimeni nu a auzit de un podcast scurt cu mine.
• Sunteți hateri. Aș fi de acord dacă nu am fi venit cu argumente. În altă parte ni s-a reproșat că citim aceleași cărți și le dăm note mici împreună, la hatereală. Poate… poate… mă gândesc că poate totuși cărțile ni se par proaste. Chiar și-așa sunt cărți pe care le-am considerat acceptabile, sau chiar bune.
• V-ați vorbit. Da. Și am înregistrat totul pentru deliciul ascultătorilor.
• Mai există alte podcasturi similare? Ufff, aceste cuvinte ne doare. Pentru că…

Literatura română nu se discută

… și de-asta nici nu se simte. Dacă e ceva ce am aflat în ultimul an de cercetat în jurul cărților pe care le-am discutat în podcast a fost că sunt foarte rar discuții reale în jurul cărților - foarte des cărțile se discută în cercuri înguste, fără difuzare mare. Opiniile pozitive sau călduțe sunt postate prin reviste de literatură; dar foarte des tonul este în cel mai rău caz de dojană prietenoasă „nu am putut să-i dau cinci stele, i-am dat doar 4.9 stele”, sau o delațiune nervoasă pentru că scriitorul e dintr-o gașcă adversă, și deci cartea lui trebuie expusă și lătrată ca un adevărat rezultat al corupției vieții intelectuale românești.

Dar nu există o discuție. Nu există dialog. Dincolo de vreo 2000 de oameni care sunt implicați în lumea literară, nimeni nu vorbește despre literatura română. Prea rar cartea românească e un eveniment cultural; prea rar cărțile românești sunt evenimente sociale. Oamenii nu discută despre cărți.

Și aș putea să dau vina pe educație, sau pe poporul român care e incapabil să citească. Probabil acolo e o parte din vină. Dar nici în momentul în care ai pus niște bani într-un proiect și l-ai susținut vreme de un an, cartea nu a fost prea atrăgătoare pentru români. Notă: Mă refer la proiectul lui DeCeMeu - Dan C. Mihăilescu - care în urma protestului public a fost sponsorizat vreme de un an să-și ducă emisiunea în online, pe YouTube. A fost un plictisfest abandonat în tăcere, cel mai popular episod a rămas primul, ăla cu pisica lui Cărtărescu.

Problema, însă, este în altă parte. Cred că scriitorii români suferă de o pandemie de incapacitate cronică de comunicare. Cărțile românilor sunt scrise stângaci, chinuit, și a termina o carte românească (de obicei sunt scurte, pe la 190-200 de pagini scris mare) este un efort prea mare pentru români. Dacă vreți o statistică mai îngrijorătoare pe care n-a făcut-o nimeni: dintre oamenii ăia care au cumpărat o carte românească în ultimul an… care au reușit să și termine cartea respectivă? Nu cred că vrem să aflăm răspunsul.

Dar câtă vreme nimeni nu discută despre lucrurile astea, despre faptul că se publică cărți fără sens care plâng după niște editori, faptul că fiecare întâlnire a unui cititor cu un scriitor român e o ocazie pentru abandon, faptul că nimeni nu discută într-un fel antrenant despre literatura română…

Incapabili de onestitate

Pentru că nimeni nu le face recenzii, George Dumitru de la Nesemnate a decis că pune un AI să facă recenzii. Pagina nu e foarte grozav făcută, dacă nu vi se încarcă e pentru că e prea greu în anul 2024 să ai niște MP3-uri pe o pagină - dar nu facem critică de website-uri, pentru că nici site-ul Recenziilor nu e prea grozav și l-am făcut de mână de la zero. Cât am putut suporta am ascultat un pic cam ce l-a încântat pe dl. Dumitru la clipurile generate artificial. Două lucruri au acele fragmente audio generate: „gazdele” mimează entuziasmul pentru niște texte incredibil de terne, și nu există niciun pic de critică reală.

Și pe măsură ce îmbătrânesc și mi se albește barba înțeleg din ce în ce mai clar că cât timp nimeni, niciodată nu o să oprească un scriitor să-i zică: uite, vezi chestia asta pe care ai scris-o? E de necitit. N-are sens. Ai capitole de o pagină în care ai uitat de unde ai început și unde termini. Poveștile tale nu au sens. De ce scrii povestea asta? Ce poveste vrei să scrii? Uite, poți să tai asta - unde asta este 90% din text, aviz autorilor de cărți de peste 400 de pagini.

Aș vrea să cred că e doar o etapă din viața scriitorimii române. Că în curând o să înceapă să apară și niște oameni care sunt capabili să comunice în scris. Că o să apară și niște oameni care să deschidă niște discuții online și să aducă subiecte precum cărți românești în discuție. O persoană care nu e Morar sau Maticiuc, vă rog.

Cât timp lumea literară va continua să se bată prietenește pe umăr și să se laude pentru niște nerealizări evidente nimic nu se va schimba în literatura română. Anul ăsta parcă am văzut un prim dezastru provocat de cineva care a decis să scrie o recenzie la câteva zile după ce a citit o carte, ca să vadă cât anume a rămas cu el din carte. Fulaș, parcă? Habar n-am. În fine, faptul că omul a îndrăznit să scrie că nu a rămas cu mai nimic din cartea aia a provocat o dramă teribilă în lumea literară românească; dar totul s-a rezolvat prin omerta. Nimeni nu a mai zis nimic, discuția nu a evoluat mai departe, toată lumea a continuat să subziste la limită lăudând cărți care reușesc cel mult să treacă de nivelul dezastru, și să bată victorios înspre mediocru. O carte românească mediocră e o treabă atât de rară, încât te întrebi dacă băieții ăștia nu au răsturnat la 90 de grade clopotul lui Gauss, și încearcă cu disperare să atingă mediocritatea. Dar nu e vreo mediocritate de aur, Horațiu ar fi puternic dezamăgit de mediocritatea pe care o caută în disperare lumea literară românească.

Concluzii

În primul rând, ascultați Recenzii Neautorizate. E un podcast făcut cu onestitate, un demers mai rar, dar ne ajută faptul că nu avem nici prieteni, nici dușmani în lumea literară românească. În al doilea rând, motivul pentru care nu ați auzit încă de podcastul ăsta este pentru că lumea literară nu prea discută - sunt bani prea puțini, și dacă discuți prea mult ajungi să spui că se scrie prost și asta nu se face.

O să mai scriu în viitor despre de ce cred eu că se scrie atât de prost în România, și răspunsul o să vă surprindă!