Doar o ultimă notiță despre piraterie
Acum ceva deja multă vreme am încercat să expun mai nuanțat opinia mea despre piraterie. Am explicat în detaliu de ce nu e ok să piratezi. De ce piratarea este o piedică în calea unei vieți culturale echilibrate. Răspunsurile la ce am scris mi-au provocat însă suficient de multă scârbă încât să nu mai apuc să scriu ultima parte din opinia mea despre piraterie: și anume că comportamentul marilor corporații este anti-cultural, un deserviciu adus producțiilor culturale, și doar produse comerciale implicate în schimburi monetare. Și că e complet justificată pirateria în acest caz - în care lipsa de onestitate a partenerului comercial transformă actul cultural și artistic în conținut.
Așa că, domnilor, doamnelor, piratați. Dacă vreți să încurajați artiștii, nu uitați să cumpărați artiștii români care vă plac. Banii voștri pot sprijini arta de calitate.
Aparent, nu mi-a trecut lehamitea față de cei care mi-au comentat la ultimele discuții despre piraterie, că m-a luat instantaneu durerea de cap de îndată ce am scris chestia asta.