Cine apără pe cine?

Am auzit de nenumărate ori următoarea chestie: „300 de milioane de americani apără 500 milioane de europeni de 100 milioane de ruși”. Mă deranjează foarte tare, în primul rând cifrele, care sunt greșite, dar și dacă cifrele ar fi corecte ar continua să mă deranjeze, și nu pentru că e „un adevăr incomod”.

Cifrele

Ca să luăm corect cifrele, vorbim despre:

• 145 milioane de ruși
• 340 milioane de americani
• 449 milioane de europeni din care 19 milioane de români + încă vreo 4 milioane răspândiți în diaspora.
• 68 milioane de britanici (o să explic de ce mai încolo).

… deci „340 de milioane de americani apără 450 de milioane de europeni de 145 de milioane de ruși” ar fi o afirmație mai corectă. Dacă gândim ca un moș senil fără prea multă minte.

Realitatea militară

Lucrurile nu stau însă chiar așa. Pentru că vă uitați și vă întrebați, de exemplu, dacă România contribuie cu 19 milioane (sau 23 de milioane) de oameni la apărarea Europei. Real, nu. Armata română are 75.000, majoritatea slab echipați, deși și acest aspect e în schimbare. Nu într-o schimbare pozitivă, doar în schimbare, pentru că lucrurile astea sunt în flux mereu.

În topul armatelor mondiale, SUA este pe primul loc urmată de Rusia, China, India, Coreea de Sud și Marea Britanie, Franța, Japonia, Turcia și Italia. Prima armată care nu are stăpâniri coloniale și care nu are războaie active (sau latente) sau vecini dușmănoși în topul ăla e Italia (sau poate are, habar n-am eu). Franța și Italia sunt primele țări din Uniunea Europeană care intră în topul ăla și sunt destul de jos. Așadar ai UE care este apărată indirect de către prima putere militară a lumii de atacurile celei de-a doua puteri militare a lumii (care atacă și direct, și indirect). Armata Marii Britanii, de exemplu, care apără „68 de milioane de locuitori” de fapt e acolo nu pentru apăratul insulei, ci pentru apăratul intereselor economice.

România e pe 51 în topul ăla. Polonia e un pic mai bine înarmată, dar țările baltice sunt menținute într-o stare demilitarizată pentru a nu constitui un pericol pentru Rusia, la insistența rușilor, prin tratate internaționale, la fel cum și Ucraina a fost parțial demilitarizată prin memorandumul de la Budapesta (hârtia aia semnată și de Rusia și de SUA în care cele două se angajează la niște lucruri pe care nu le respectă).

Dar „Prima putere a lumii care apără doar din vorbe de a doua putere militară a lumii o parte a lumii care e în general demilitarizată” nu sună atât de bine ca prima frază.

De ce populația nu e totuna cu puterea militară?

SUA ar fi trebuit să aibă o armată de trei ori mai slabă ca a Chinei. În schimb, pe vremea când avea președinte, nu regent, SUA ținea în șah armata Chinei cu vreo trei portavioane. Ce se întâmplă?

Sigur, dacă nu vă citiți știrile de pe China Daily, Russia Today sau X, cunoașteți faptul că puterea economică este o chestie care ține de mai multe aspecte decât populația. De exemplu, lanțurile economice care fac America super-productivă sunt construite pe exploatarea muncii a miliarde de oameni (China, India, Asia de Sud-Est în general, chiar și Europa, Mexic, Canada, etc.). Din nou, asta se întâmpla până acum câteva săptămâni, când Trump, neinformat de faptul că deficitul din balanța de schimb a SUA în raport cu celelalte țări e rezolvat prin tipărirea necontrolată de mai mulți dolari, a început eforturi serioase de a readuce SUA la stadiul din 1897.

Dar până acum câteva săptămâni, prestigiul Statelor Unite, dar și capacitatea de a-și menține propriile angajamente a făcut SUA o mare putere economică, capabilă să domine întreg mapamondul. Prestigiul acela a fost menținut și cu o armată foarte puternică, pe care a folosit-o pentru a-și proteja interesele economice și politice. Asta însemnând inclusiv să fie furnizor aproape exclusiv pentru țări precum cele din spatele Cortinei de Fier. Slăbiciunea armatelor precum armata română e dată și de costul foarte mare al soluțiilor de apărare venite din SUA, și parte integrantă din contractul (pe care Trump acum scuipă) NATO. Pentru că parte din intrarea în NATO a fost și coordonarea eforturilor de apărare teritorială cu Statele Unite. Situația jalnică a apărării este datorată și corupției inerente din România, de exemplu, dar și partenerilor care ne cer integrarea în soluții militare foarte scumpe, multe vândute de firme favorizate de SUA, desigur. Pentru că mai trebuie să discutăm și despre corupția din SUA și mai ales cea din zona vânzărilor de armament; unul din marile exporturi ale SUA. Dar, desigur, nu am suficientă informație încât să vă pot expune coerent acest aspect.

Concluzii

Evident, trebuie să fii un pic prost să zici faza cu 300 de milioane de americani care apără 500 de milioane de europeni. Armata europeană are capacitatea în acest moment să intre în Moscova, așa cum și armata rusă are capacitatea să intre în București în două zile. Așa cum a arătat că poate ajunge în Kiev în două zile, aia nu e o problemă. Armatele însă nu mai sunt proporționale la populație, pentru că nu mai suntem în epoca războaielor napoleonice, și pentru că există și alte obiective decât cele militare. Nu trăim ca să ne războim, de aici și șocul primitivismului atacurilor lui Putin.

Asta nu înseamnă că România nu trebuie să își regândească strategia de apărare în perspectiva trădării americane. Chiar dacă tot schimbă discursul pe acest subiect e clar că SUA nu mai e un partener de încredere, și strategia pe termen lung va fi să eliminăm oligarhia americană din Europa - un efort la fel de mare ca eliminatul oligarhiei ruse din Europa, potențial imposibil de dus ca obiectiv până la capăt. Oricum, apărarea locală, individuală, nu are nicio șansă - ăsta e motivul pentru care România sprijină acum Ucraina, nu pentru că e mare dragoste față de unul din cei mai ostili vecini pe care i-am putut avea, ci pentru că ținând războiul în Donbas nu îl aducem la Iași contra comandamentului rus din Chișinău sau Cernăuți.

Dar când auziți fraza aia cu 300 de milioane de americani corectați-o. Puteți să spuneți „o mie de oligarhi americani își protejează interesele economice față de agresiunea criminală a oligarhilor ruși”. Sau, după gust, „SUA ar trebui să își respecte semnătura pe documentele pe care le-a semnat, sau să plece, acoperim noi pierderea financiară, morală și militară pe care au lăsat-o în urmă”.