Postarea cu cărți 1/2025

Anul ăsta am luat decizia de a renunța la Goodreads - încă un pas spre închiderea dependenței de serviciile firmelor americane de tehnologie. Nu am un înlocuitor foarte bun pentru el, și cred că o să fiu mai calm dacă nu mai am zeci de oameni revoltați că vezi doamne am scris de rău de prințișorul Cărtărescu. Scriitorii români o să răsufle ușurați. Deocamdată o să-mi iau notițe separat și o să public pe blog din când în când.

Deja s-au strâns vreo zece titluri (din cele 20 câte mi-am propus pe anul ăsta). Da, mi-am propus să fiu mai leneș anul ăsta în materie de citit de cărți, dar e ok, de vreme ce challenge-ul era menținut doar pe GR. O să citesc doar 20? Foarte puțin probabil, după cât văd; doar că am de gând să mă bag pe niște serii ceva mai serioase în momentul în care o să am timp de ele; la vară, cel mai probabil. Vedem.

Pax Romana: War, Peace, and Conquest in the Roman World - Adrian Goldsworthy [4/5]

Am ascultat audiobook-ul, și trebuie să recunosc că experiența nu a fost deloc rea. Pax Romana m-a însoțit în drumurile mele mai lungi de la începutul iernii. Audiobook-ul e chiar plăcut, e genul de material care poate fi ușor urmărit în formatul ăsta, și cititorul e foarte bun (și, evident, cartea e excelent editată).

Mi-a plăcut foarte mult abordarea lui Goldsworthy referitoare la „cea mai bună perioadă a imperiului” - perioada de început, adică. Goldsworthy aruncă o privire transversală, luând diverse subiecte și examinându-le din perspectiva informațiilor disponibile din sursele primare. Diversele capitole sunt dedicate vieții oamenilor simpli, comercianților, coloniștilor, funcționarea statului, la răscoale, bandiți, expedițiile de jaf și tot așa. Nu ignoră aspectele militare - în fond, acolo avem cea mai multă informație. Cartea e un punct de pornire excelent pentru oricine vrea să înțeleagă acea epocă istorică.

Tress of the Emerald Sea - Brandon Sanderson [4/5]

E o poveste atât de frumoasă și simpatică! E o structură simplă, nimic surprinzător, dar chiar e fain să vezi evoluția lui Tress și călătoriile ei. Călătorii care, între noi fiind vorba, sunt foarte scurte - dar e totuși vorba de un basm modern. Într-un scurt timp (câteva zile numai), Tress crește de la o fată naivă și idealistă la o persoană gata să înfrunte dragoni și vrăjitoare rele. Și deși ni se explică mereu că ea e specială e foarte neclar de ce e atât de specială? Doar pentru că muncește și e mereu foarte voluntară?

Lumea e excelentă - Marea din Spori este o idee atât de faină, exploatată excelent. Abia aștept să scoată ceva nou pe planeta asta - și, serios, aș vrea să văd o mini-serie de 8 episoade. Dar dacă s-ar putea să nu o facă trad-wife-blondă-platinată (așa cum o fac desenele din cartea fizică) ar fi și mai grozav.

Am ascultat audiobook-ul, e excelent.

Assassin’s Creed: Awakening (vol. 1 și 2) [2.5/5]

Manga. Primul volum e grăbit dar promițător - povestea din AC Black Flag este „văzută” de un asasin nipon. Povestea deviază pe alocuri de la Black Flag. Al doilea volum însă a fost super-grăbit, prost balansat și dezamăgitor per total.

Știma Apelor - Maria Surducan, Anna Julia Benczedi [5/5]

Am recitit recent cele două volume publicate din Știma Apelor, și primul volum mi se pare la fel ca acum câțiva ani, excelent. Cum ziceam: Un prim episod dintr-o poveste care promite mult. Știmele sunt ființe mitologice care apără râurile și comorile. Un tânăr aventurier întâlnește o astfel de ființă, fără să înțeleagă despre ce e vorba; o seduce și își stabilesc împreună o familie. Însă curând liniștea familiei le e tulburată de aroganța tânărului, dar și de problemele pe care le aduce în viața lor comorile pe care știma le dezvăluie celor care se stabilesc în satul de munte.

Sunt curios când va apărea volumul al doilea. Nu numai povestea e interesantă, dar și desenele sunt excelente - și … da, abia aștept următorul volum.

La a doua citire, am admirat mult mai tare curajul temei abordate; nu merge pe clișee, neapărat, și știma este stăpână pe deciziile ei. Ca mic minus, vorbirea arhaizată, care are sens dar parcă uneori e prea mult.

Fata Știmei Apelor - Maria Surducan, Anna Julia Benczedi [4/5]

Continuarea Știmei Apelor. Povestea începe 10 ani după evenimentele din Știma Apelor și soțul Știmei a rămas continuând să inventeze noi mașinării; Ileana, fiica ei, devine și ea un mic talent ingineresc. Oamenii sunt la fel de lacomi, dar muntele le dă mult mai puține comori - și sunt înconjurați de o natură magică ostilă. Izbucnește un conflict cu zmeii, și lucrurile devin un pic neclare - Ileana e între cei care inventează o mașină care să anuleze magia - și cu ea ajunge să omoare foarte mulți zmei. După ce află adevărul despre mama ei, Ileana pleacă și ea.

Sunt câteva teme foarte dificile abordate aici - dar lucrurile sunt un pic mai neclare ca în primul volum. Vorbirea e mai puțin arhaică (chiar dacă oamenii sunt aceiași) și am senzația că suntem la un punct de mijloc care nu e nici foarte clar în ce vrea să transmită, nici în ce direcție vrea să meargă. Mare parte din conflict pare să fie despre cum nici Știma, nici Ileana nu sunt capabile să-i comunice bărbatului care e problema, și pare că asistăm la „războiul pasiv-agresiv dintre lumea de basm și lumea oamenilor”.

E desenat superb, și povestea nu este chiar atât de predictibilă. E clar însă că povestea nu e finalizată; așteptăm continuarea! 😉

Fragil - Simona Goșu [1/5]

O colecție de povestiri scurte care, ne asigură Marius Chivu pe copertă, va modifica etern literatura română. Doar că nu e cazul; Simona Goșu este un robot de notat senzații și imagini. Personajele sunt în general uni-dimensionale, nu există adâncime, profunzime, doar detaliu inutil. Se lasă sedusă de complexitatea unor situații, îngrămădind textul cu prea multă informație, cu prea multe senzații, și uitând care e rostul poveștii.

Nu are povești, are senzații. Nu reușește să susțină textele, nu reușește să le echilibreze suficient de bine. Singurii oameni cărora le recomand sunt cei care nu doresc să înțeleagă ce citesc, doar doresc o senzație pe care s-o paraziteze și care să-i facă să trăiască senzații decuplate de textul respectiv, cu genul ăla de superficialitate specifică oamenilor care oricum n-ar înțelege nimic dintr-un text. Celor cărora lipsa de logică a unui text nu le creează un conflict interior, care trăiesc confortabil în disonanță cognitivă, știți voi, cititori de Cărtărescu și alții.

Soarele negru - Bogdan-Alexandru Stănescu [1/5]

E în partea de sus a cărților prea pretențioase pentru propriul lor bine. Soarele negru este un literary-fiction care vrea să fie un Cărtărescu cu suflu mai tânăr - și reușește să fie asta. Dacă primele patru pagini sunt demolatoare într-un stil extrem de înflorat, BAS își dă drumul la scriitură. Este dinamic, erudit și interesant ca un rabbit-hole de wikipedia. Numai că nu controlezi tu coborârea în rabbit-hole - și mergi prin locuri pe care nu dorești să le vizitezi.

În mod normal aș fi terminat de citit cartea, însă nu am reușit s-o fac. Am abandonat-o după cam o treime din carte pentru că în mod sigur nu e pentru mine. În mod normal literary-fiction merge la oamenii impresionați de salata de cuvinte - BAS însă nu are această salată de cuvinte decât uneori când încearcă să își demonstreze că are velități de scriitor mare (și deci eșuează în pagină). Momentele astea sunt însă rare - mai degrabă, BAS are o salată de detalii pe care le pune în pagină fie că ne convine sau nu. Aflăm câte și ce volume și la ce edituri publică profesorul care ține cenaclul la care participă. Mai apare pe undeva profesorul ăla? Nu. Dar afli informațiile astea. Aflăm ce probleme personale psihiatrul care o îngrijește pe bunica? mătușa? Nici nu știu ce rudă e cu personajul principal. Personaj care e probabil cel mai șters dintre personajele care se perindă prin pagină.

Cronologia e haotică, și chiar dacă textul e citibil la un moment dat mi-am pierdut interesul. Nu pentru că BAS scrie prost, ci pentru că nu a avut pe nimeni să-l întrebe o dată la cinci pagini: „auzi, despre ce e cartea asta mai exact?” și „chiar trebuie să scrii asta?”. Răspunsul pentru această întrebare ar fi fost, evident, „nu”.

Big in Japan - Cosmin Leucuța [3/5]

Este o carte extrem de scurtă - am citit-o în sub o oră, și nu m-am putut dezlipi de text. Cosmin scrie exact pe gustul meu - nu-și pierde vremea cu înflorituri inutile - este chirurgical, pune în pagină tot ce trebuie și nimic mai mult. Dar cel mai greu mi-a fost de digerat tema; felul în care divorțul părinților o afectează pe Alexandra, pe care o urmărim din copilărie până în adolescență. Nu zic mai multe pentru a nu da spoilere. Doar o treabă vreau să zic înainte să vă recomand să o căutați în librării și să o cumpărați: conține descrieri de acte sexuale ale unor minori. Sincer, nu știu cum simt în legătură cu treaba asta. Dar nici nu e un subiect unde părerea mea să conteze foarte mult.

Yakuza Moon (Manga Edition) - Shoko Tendo [3/5]

E foarte bizar că aveam cu mine fix această carte să citesc după ce am terminat Big in Japan. La un moment dat, în Big in Japan, Ale vede pe cineva care citește un manga alb-negru cu tentă sexuală. Erm.

Yakuza Moon este autobiografia lui Shoko Tendo - fiica unui șef Yakuza care de la 12 ani, după ce tatăl ei intră în închisoare, cedează tentațiilor și începe să consume droguri, să se îndepărteze de familie, și să intre în cercuri dubioase. Un destin aparent fără scăpare - Shoko alunecă din eșec în eșec, fiecare încercare de a-și reveni, de a-și lua viața din nou sub control fiind sortită eșecului. Finalul e vag optimist (se va face scriitoare) dar, realist, Shoko Tendo nu a mai publicat nimic după Yakuza Moon, deci… nu știu. Tot ce știu este că oricât de groaznică pare povestea ei prin perspectiva acestui Manga, realitatea e și mai deprimantă.

Astea au fost. Sunt curios dacă o să fiu suficient de organizat pentru următoarea listă.