Sens și responsabilitate

De vreo două ore mă chinui cu o postare despre beția de cuvinte și felul în care românii se îmbată cu cuvinte fără sens, că vorbim de declarații politice demagogice, de postări de bloggeri care mint cu spume sau de urări în care nonsensul și erezia își dau mâna precum (citez) „Lumina Sfintei Invieri să vă umple inima cu cele patru taine divine credință iubire speranță bucurie”.

Dar oricât de fain e să facem mișto de lucrurile astea, e și inutil. Așa că vin cu reversul, în mult mai puține cuvinte. Singurul mod de a contracara beția de cuvinte este să cereți de la cei pe care îi ascultați, citiți, urmăriți, două lucruri: sens și responsabilitate.

Ăsta e dușmanul celor care vor să te seducă cu beția de cuvinte. Că vorbim de un autor celebru de literary-fiction care vrea Oscarul, că vorbim de un blogger care se vrea stareț și influencer în timp ce explică de ce e cool să-ți dorești să moară femeile, că vorbim de un influencer care ia bani ca să promoveze „echilibru și verticalitate” pentru cineva care dă zero lei pe campanie, că vorbim de un politician care zice că UE ne va interzice să mâncăm carne și să bem lapte sau de securistul care ți-a trimis urarea în care își bate joc de creștinism făcând pe bunul creștin - ei bine, dacă le ceri să aibă sens și să-și asume responsabilitatea pentru afirmații și pentru urmări, i-ai distrus.

Nu reiterez ce am zis în postarea pe care am șters-o deja de vreo două ori. Repet doar astea două cuvinte. Sens. Responsabilitate. Mă îndoiesc că cei vizați sunt capabili să citească și să-și însușească ce am scris aici. Dar chiar și-așa, asta e cheia.