Așteptări greșite de la oamenii greșiți

Am prieteni buni care nu au vrut să mă tragă de mânecă pentru că dădeam impresia că am fost mare fan Iliescu. Nu am fost, și în niciun caz nu am calitatea lui Hoștiuc care dă limbi decedatului cu forța unui monstru sacru, dar recunosc că trebuie să răspund ceva la articolul ăsta, pentru că e atât de bătut în cap încât nu mă pot abține.

În primul rând, Hoștiuc bagă din titlu că „Dacă un bunic sau un părinte v-a lăsat moştenire un apartament de 60.000 euro, un hotel, un cont cu câteva milioane de euro, să ştiţi că asta i se datorează lui Iliescu: Cum a ajuns ca un comunist să aibă cea mai mare contribuţie la împroprietărirea românilor pe gratis (apartamente, acţiuni), la formarea capitalului privat şi la dezvoltarea Bursei”. Ăsta e tot titlul articolului, aveți link-ul mai sus, și știu că deja a zis o poveste dar Hoștiuc a învățat că 90% abandonează după ce citesc titlul, ori el a decis să lupte cu această indiferență a publicului din titlu. Problema pe care o am cu acest titlu nu e, totuși, lungimea, ci sugestia că toată lumea are un bunic sau un părinte care să-ți lase moștenire un apartament de 60k€ (ce e aia, debara?), un hotel și un cont cu câteva milioane de euro.

Sau poate se adresează numai securiștilorcapitaliștilor de cumetrie, dar ăia nu citesc și se plictisesc la așa titluri lungi. Oricum, Hoștiuc dorește să fie controversat și pe placul securiștiloroamenilor cu bani din România, deci scrie un lung elogiu lui Ion Iliescu încât îți dai seama că singurul motiv pentru care Iliescu nu și-a luat ștrampul pe el să bată noaptea răufăcătorii din București este că are doar 1.70 și el s-a născut la Oltenița, deci cumva îl cam durea în bască de București.

Evident, nu citiți elucubrațiile lui Hoștiuc dacă vreți să aflați mai multe despre Iliescu. O să vă zic eu care e adevăratul merit al lui Iliescu: că nu s-a opus suficient de tare. Când a făcut-o a ieșit rău: cu punctul 8, cu minerii, cu regele, cu libertatea presei, cu ce vreți voi. Foarte des lucrurile pe care le-a făcut au fost făcute prost; și momentele lui de strălucire sunt aproape întotdeauna legate de ceea ce nu a făcut.

Când l-am lăudat că e primul lider al României care a cedat de bună voie conducerea, aia înseamnă că de fapt nu s-a mai chinuit să facă încă o lovitură de stat. Motivul pentru care a fost primul președinte care a adus capitalismul e că nu a fost capabil să i se opună. Este omul care ne-a demonstrat că neintervenția liderilor poate fi mai bună decât intervenția lor. De-aia din cinci președinți, în afară de Iliescu doi n-au făcut mai nimic din scaunul de președinte, însumând încă 14 ani pe lângă domnia lui Ilici.

Și acum să explicăm un pic de ce lucrurile stau așa. Iliescu vine din aristocrația comunistă, practic este unsul elitei comuniste pentru a prelua conducerea României și a duce-o pe drumul plin de hârtoape al societății multilateral-dezvoltate. Ce poate să știe Iliescu despre capitalism, altceva decât „așa nu”? Omul a sunat la Moscova întruna cu lunile până s-a prins că nimeni nu îi răspunde, și când i-a răspuns i-a zis să se ducă să se joace cu americanii. Dar serios, puneți-vă în locul lui. Sunteți învățați toată viața să urâți o chestie, și spre finalul carierei vin oamenii la tine și-ți zic: „șefu’, știi chestia aia? Aia vrem s-o facem, cu grena și bej”.

Multe din erorile lui Iliescu pot fi puse în spatele acestei neputințe. Și zici, ok, o ocazie extraordinară s-a pierdut, că în 1990 putea fi președinte Rațiu. Păi nu putea fi. Pentru că românii nu vroiau capitalism, că nu știau ce e aia, real. Vroiau belșug. Comunism, da’ belșug, ca-n anii ‘70. Pe români îi durea în fund de libertate de exprimare, libertate economică - vroiau să fie comunism, să-și fure mai-binele cu mici găinării, dar în principiu să nu se schimbe nimic.

Toată lumea amintește de mineriade, dar puțini amintesc că mineriadele au fost percepute de mulți ca o chestie necesară. „În sfârșit cineva vrea ordine”. Și dacă o să-mi ziceți că e anti-democratic, dar probabil că dacă se vota dacă e ok să fi fost mineriade sau nu, oamenii ar fi votat că e ok să fie mineriade câteodată dacă unii urlă aiurea.

Și nu e ca și cum comunismul și crimele comunismului au fost făcute de niște extratereștri care au fost extirpați odată cu execuția lui Ceaușescu. Și nu e ca și cum la comunism nu au pus osul toți de-atunci. De la șoimii patriei (care cântau osanale dictatorului, cu cântece despre case spațioase și călduroase în timp ce le tremurau pe fund chiloții de frig că nu funcționa căldura), până la muncitorul care se revolta contra regimului pentru că munca pe care nu o prea făcea era prost remunerată, și la privilegiatul de partid care o vindea și pe mă-sa pentru o roată de cașcaval de la cantina de partid. Și, să nu uităm, intelectualii care făceau rezistență prin cultură la Păltiniș, și la Tescani la vila lui Enescu.

Deci aia era societatea. Cât de pregătită erau oamenii ăștia să funcționeze în lumea reală? Nu prea. Cunoștințele economice ale populației erau la nivelul: „a, dacă îi dau 100 de lei îmi dă 800 de lei peste două săptămâni? CE AFACERE! Hai să îi dau banii pe două apartamente!” Un lider nu e suficient. El poate arăta direcții, poate corecta derapaje, sau poate induce derapaje. Iliescu a trebuit să treacă de la mersul pe potecă la patinaj artistic, normal că tot timpul lui a fost un derapaj.

Și pentru cei care își spun că puteau mai bine: nu aveai cu cine. Toată lumea bâjbâia, se trezea din întuneric, în afară de hoți. Lumea râdea de cei 20 de ani ai lui Brucan, dar omul era ateu, altfel ar fi știut să ne zică că sunt necesari 40 de ani în deșert, timp în care trebuie să moară obiceiurile vechi și să adopți noile legi.

Ori noi am stat în deșert aproape 40 de ani, obiceiurile ne-au murit sau nu, dar noile legi nu le-am adoptat. Din păcate, îmi văd responsabilitatea. Generația mea e singura care a văzut cu ochii săi cât de criminală poate fi o dictatură, dar care nu a fost spălată pe creier complet de acea dictatură. Și de-asta, vă zic, nu am de gând să plâng după Ion Iliescu, dar nici nu am de gând să mă bucur performativ așa cum o fac mulți acum pe net. Iliescu s-a dus să ne bântuie din cărțile de istorie și prin consecințe. Noi trebuie acum să eliminăm fantoma lui din societate. Și pe a lui Ceaușescu, că deja avem o generație nouă care crede că Ceaușescu a fost mare sculă pe basculă și noi nu le-am dat suficient de mult peste ceafă cu informația reală.

Ce vreau să zic? Că discuțiile despre Iliescu îmi amintesc că nu e bine să ai așteptări aiurea de la cine vrei. Nu poți aștepta capitalism de la un comunist care a văzut doar Dallas ca referință. Și aia era România anului 1990, nu doar Ion Iliescu.

Asta îi scuză derapajele? Relele? Nereușitele? Nu. Dar le explică. Cred că Ion Iliescu e un om care a încercat să facă ce e mai bine pentru România, dar nu a avut nici viziunea nici oamenii cu care să construiască un viitor bun. Așa că a făcut ce-a știut și el, și nu prea a știut multe. Pentru România, o șansă ratată. Dar atâta au putut românii în 1990. Și să nu uităm, până la urmă că „pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului”.