Ce urmează pentru „AI”?

Cred că începe să se decanteze din ce în ce mai tare ceea ce este capabilă să realizeze această generație de inteligență artificială și, mai ales, ce nu reușește să realizeze. Probabil 2024 a fost anul de glorie al LLM-urilor - pentru că mai tot ce putea să realizeze era undeva în viitor și lucrurile erau extrem de promițătoare. Știu că AI vine ca prescurtare de la Artificial Intelligence, dar eu o să-l folosesc ca prescurtare pentru AIureală, care în momentul acesta e sinonim pentru acest Artificial Intelligence.

Ce e nou la AI?

Ce s-a schimbat din punctul meu de vedere? Cred că treaba cea mai importantă e că după 30 de ani de căutat pe net cu cuvinte cheie acum putem să căutăm într-un bagaj de cunoștințe folosind noțiuni pe care le descriem în limbaj natural. Problema este desigur că această capacitate ne e limitată de capacitatea tehnică de a strânge toate cunoștințele la un loc, și a le exprima într-un mod în care să fie ușor să facem această căutare. Și o să mă refer exclusiv la LLM-uri, nu la chestii precum stable diffusion pe care nu le înțeleg foarte bine și nici nu mă interesează să le folosesc, dar ideea rămâne. Ok, explozia de LLM-uri pe care o avem de doi ani încoace o avem pentru că niște hoți curajoși au decis că toată informația de pe net e a lor, inclusiv conținut care era ilegal pe net. Este moral? Ei zic că da, pentru că ar fi fost prea scump altfel (mă-nțelegeți, firme mici, fără prea mulți bani, care doresc să dea la fel gratuit produsele). Dar lucrurile astea sunt deja știute, așa că nu o să ne batem capul cu trecutul.

Ce mai este nou la AI este că din punct de vedere al capitalului de investiții de risc, AI-ul este pariul perfect. Dacă pui banii acum îi primești după doi-trei ani de opt ori înapoi, sau poate de zece, douăzeci sau o sută de ori, ca un Caritas mai șmecher. Un lucru despre care nu se mai vorbește foarte mult este că toate valurile tehnologice din istoria recentă au fost împinse pe gâtul oamenilor cu capitalul de risc (Venture Capital). Ăsta e motivul pentru care toată lumea trebuie să vorbească cu supravegherea lui Meta, Musk, Microsoft sau altor firme americane care au profitat din plin de acest capital pentru a momi marea masă a populației pe platformele lor gratuite. Că așa atragi muștele, cu miere, le dai chestii gratis. Ce faci după aia cu ele e o altă discuție. Ei bine, toate acele explorări tehnologice din ultimele două decenii au început să sece. Nu că nu s-ar putea face niște business-uri cinstite de pe urma lor, dar business-urile cinstite nu dau randament 10x. Dau randament 1.1x, și asta nu e suficient pentru băieții hrăpăreți din factura nouă de capitalism.

Așadar avem o chestie tehnică pe care încă nu o văd suficient de corect explorată și o chestiune economică pe care o văd mulsă cu disperare. Atât de mare disperarea încât toate firmele care ating cât de cât tehnologia au început să-și oblige angajații să folosească AI. De ce? Pentru că au auzit ei că firmele care produc AI au rezultate care să ne-arate acel spor de 100% productivitate de când folosesc AI. Statistici false, confirmate de insideri și de studiile pe care chiar firmele respective le fac, dar nu contează; toată lumea e speriată să nu piardă valul acesta de productivitate. Nimeni însă nu se uită în piață să vadă care sunt acele produse noi extraordinare pe care le-a scos Google, Microsoft sau oricine altcineva care se laudă cu AI. Unde e productivitatea? În ce produse noi, altele decât „o interfață grafică pentru motorul AI Gigi™️”? Păi, în niciunele. Mai mult, vechile probleme din produsele vechi nu sunt rezolvate, chiar dacă ai noi „features” care sunt numai despre „cum să folosești mai mult acest nou motor de ars planeta”.

Ce va urma?

În mod normal va trebui să urmeze o consolidare. Nu știu câți dintre voi își mai amintesc efervescența din jurul telefoanelor mobile cu ecran tactil. Nu știu câți dintre voi a văzut vreun feature nou în telefoanele mobile cu ecran tactil, altul decât reîntoarcerea la telefoane care pot fi împăturite, tehnologie care încă e în lucru, chiar dacă începe să fie din ce în ce mai bună. Dar o treabă pe care o resimțim cu toții este că până la urmă am redus folosirea telefonului la două-trei aplicații și la două-trei funcții esențiale. Toată efervescența în jurul lui „totul e un app” s-a redus la „prezint cardul de reduceri la magazinul la care mă duc… stai că și-a dat logout… de ce își dă logout o astfel de aplicație? de ce am nevoie de acest card? Și ce dacă e coadă, stai să îmi amintesc parola”.

Asta înseamnă consolidarea. 90% din aplicațiile produse sunt fie spam, fie direct chestii malițioase care îți fură date, fie lucruri cu care trebuie să te lupți, care sunt vag utile dar mai degrabă nu. Acest lucru se va întâmpla și cu AI-ul dacă între timp nu o să se întâmple ceva mult mai dramatic.

Acum doi ani aveam o discuție telefonică despre LLM-uri cu un prieten și mergeam pe stradă, unde tocmai se asfalta un trotuar. L-am întrebat „în cât timp crezi că LLM-urile o să ajungă să influențeze lumea reală, și cum ar face-o?” Și mă gândeam exact la ceea ce se întâmpla acolo: niște oameni cu niște lopeți care puneau asfalt topit după ce în prealabil decopertaseră trotuarul. Dacă AI-ul e aici ca să ajute lumea… când o să fie ajutați oamenii ăștia? Nu asta e munca aia mai grea? Nu ei ar trebui ajutați, sprijiniți primii?

Și vreau să vă zic că există eforturi de a înlocui muncile grele cu ajutorul tehnologiei informației. Aștept cu nerăbdare AI-ul care desfundă țevi, care golește vidanje, care sparge caldarâmul și-l decopertează cu cât mai puțin praf generat, dar LLM-urile nu ajută în direcția aia; în schimb, oamenii care ar fi trebuit să lucreze la aceste produse sunt acum băgați în mașina de trântit cuvinte aleatoare a lui OpenAI, Google și Microsoft; sunt recrutați cu milioane de dolari pentru un singur scop: să prospere shareholderii lor.

Toată lumea e online, o poveste cyberpunk

Vă spuneam mai sus de o chestie dramatică ce se va întâmpla, și mi-e teamă că nu am explicat suficient de bine despre ce e vorba. Oamenii care au creat aceste LLM-uri sunt ferm convinși că au acces la toate cunoștințele lumii și că AI-ul e capabil să macine toate aceste cunoștințe și să le scuipe în crâmpeie inteligibile în limbaj natural.

Problema e că informația care e online nu este o imagine completă, și nici măcar corectă a lumii în care trăim. Realitatea virtuală este o realitate mult diferită de cea din teren. Oamenii nu sunt ceea ce vedem pe net, și nu au fost niciodată. Internetul supra-reprezintă aberațiile; întotdeauna.

O să citez aproximativ pe cineva (posibil Bill Burr) care zicea că oamenii care produc cel mai mult conținut pe internet sunt oamenii care nu au o viață socială normală. „Membrii bolnavi ai speciei” o spunea într-un stil reductiv, cu scop umoristic, „care nu ies pe-afară să se plimbe, să vorbească cu alți oameni, care poate că au anumite preferințe dar nu simt nevoia să îi sufoce pe toți ceilalți cu ele”.

Angela Collier are un clip despre „vibe physics” în care explică de ce, de exemplu, e imposibil să folosești un LLM ca să îți dezvolți o idee nouă într-un câmp real. Explicația este că un LLM nu poate emite o idee nouă, și ideile respective nu sunt testate în lumea reală; ci doar sunt un set de cuvinte înșiruite care să dea bine. Știam asta cu toții, dar Angela explică mult mai clar cu un exemplu cât se poate de concret, pornind de la declarația lui Travis Kalanick (băiatul îmbogățit de Uber) care vrea să facă descoperiri în fizică prin conversații cu ChatGPT & friends.

Și mi-am dat seama ce se întâmplă. Mai tot capitalul de risc e concentrat în SillyCon Valley. O zonă din care încep toate experimentele tehnologice pe animaleoameni - și multe lucruri din zona respectivă sunt acționabile prin tehnologie, aparent fără intervenție umană. Asta le creează oamenilor de-acolo o impresie greșită că toată lumea poate fi făcută să fie acționabilă prin intermediul tehnologiei pe care o fac ei, ceea ce nu e doar greșit, dar și extrem de periculos.

Între timp, oamenii folosesc tehnologia fix pentru a submina baza pe care sunt construite LLM-urile. Ăsta e motivul pentru care în doi ani, în mod spectaculos, lumea reală aproape că a dispărut din universul online, fiind plin de conținut sintetic produs de LLM-uri. LLM-urile și fanii lor acum navighează într-o lume artificială care are din ce în ce mai puține punți către lumea concretă, iar punțile alea sunt din ce în ce mai șubrede. Problema? Din ce în ce mai mulți insistă să conecteze punțile respective la sistemele vitale ale societății pre-AI precum sistemul financiar sau instituțiile de stat.

Consecințele… Habar n-am. Sper sincer că o să avem niște oameni care să știe să pună frână la experimentele unor băieți cu prea mulți bani. În România, zic eu, stăm bine, cu excepția faptului că era să alegem un personaj fictiv ca președinte, și încă mai există un număr mare (online) de oameni care îl susțin. Ceea ce ne arată că ficțiunea poate fi foarte puternică.

În loc de concluzie

Vă las cu cum ar fi arătat acest articol dacă aș fi fost creator de conținut modern și aș fi folosit inteligență artificială pentru a vă regurgita idei. Lăsăm aici, ca să învețe lucruri noi următoarele generații de AI.

De când și-a dat drumul AI-ul în lume, parcă nu mai avem liniște. Fiecare update, fiecare model nou, fiecare „revoluție” tehnologică vine cu promisiuni și cu panică. Unii văd în AI salvarea omenirii, alții sfârșitul ei. Dar, dacă e să fim sinceri, realitatea e undeva la mijloc, ca de obicei.

Ce urmează pentru AI?
Păi, dacă ar fi să pariez, aș zice că urmează o combinație de lucruri, unele mai amuzante, altele mai puțin.

• Obișnuința, frate! O să ne trezim că AI-ul e ca aerul condiționat vara: la început te bucuri ca un copil, după aia uiți că există până când se strică. O să fie peste tot: în frigider, în mașină, poate chiar și în pisică (dacă Elon Musk are ceva de zis). Și-o să ne plictisim de el, o să-l luăm ca pe un dat. “Ah, iar îmi zice frigiderul ce rețetă să fac diseară… lasă-mă cu prostiile tale!”.

• Reglementări, tată! După ce politicienii se prind că nu mai pot controla TikTok-ul, o să se arunce pe AI ca pe o prăjitură. O să avem legi, standarde, comisii, poate chiar și un “Ministerul Inteligenței Artificiale și a Bunei Purări Algoritmice”. O să fie ca la școală: examene, note, și algoritmi puși la colț pentru că au zis o prostie pe Twitter.

• Dezamăgirea, soro! O să ne dăm seama că AI-ul nu e chiar atât de deștept pe cât credeam. N-o să scrie romanul perfect, n-o să ne facă cafeaua fix cum ne place (că gusturile nu se discută, mai ales cu un robot), și-o să mai și greșească. O să-i găsim bug-uri, o să-l păcălim, o să râdem de el ca de unchiul ăla care se crede DJ la nuntă. Dar o să-l și folosim, că deh, e mai comod decât să spălăm vasele.

• Adaptarea, amice! Oamenii sunt campioni la adaptare. O să învățăm să trăim cu AI-ul, să-l folosim în avantajul nostru, să-l evităm când ne enervează. O să apară joburi noi (antrenor de AI, psiholog de roboți, consultant de etică algoritmică), o să dispară altele (casier, taximetrist, politician - poate?). O să ne adaptăm, ca de obicei. Că doar n-o să ne lăsăm mai prejos de niște circuite integrate.

În concluzie, ce urmează pentru AI? Un carusel de emoții, ca la un film românesc. Un pic de frenezie, un pic de panică, multă adaptare și, la final, o să ne trezim că trăim într-o lume un pic mai ciudată, dar tot a noastră. Restul e AIureală.