De ce nu-l crede nimeni pe dan tanasă?
Eu, sincer, cred că a fost real amenințat de cineva. De fapt, m-ar mira dacă nu ar fi fost amenințat de către cineva după toate tâmpeniile pe care le-a făcut. Adică, numai la o scurtă căutare: omul e printre ăia care spuneau că e trădare de țară să ne apărăm țara de dronele rusești, omul s-a remarcat în parlament doar cu o inițiativă listă de înjurături și un „nu meriți să săruți pământul pe care a călcat George Simion”. Înainte, marea lui realizare a fost să încerce să se ia la bătaie cu Allen Coliban, un cunoscut judoka cu merite internaționale. Așa că pe omul ăsta probabil îl amenință oglinda în fiecare dimineață, iar faptul că cineva i-ar fi trimis un mail de amenințare nu mă miră.
Dar toți ați observat că omul și-a trimis mailul de amenințare de pe ceea ce pare adresa personală de protonmail. Nu spunem că este, sigur, cineva ar putea să afle adresa lui Tanasă și să creeze o adresă similară pe protonmail. Puțin probabil, dar există o posibilitate; în fond, omul s-a recomandat ca fiind unul ca el, deci prostia abundă în această poveste. Cu toții însă suntem de acord că sunt 90% șanse ca Dan Tanasă să fi avut o scindare de personalitate de la toată disonanța aia cognitivă de care se lovește zilnic ca membru al Alianței pentru Ura între Români și fărâma din el care încă mai are un pic de bun simț s-a revoltat contra a cât de bălălău este Tanasă și i-a trimis un mail pe măsură.
Dar nu asta e problema mea. I-am citit mesajul ăla și l-am comparat cu chestiile pe care le-am primit eu pe twitter sau pe Facebook de la fanii dumnealui. Dacă e să compar, e foarte puțin. Nu dau exemple; e suficient să vedeți cam ce i s-a spus lui Radu Hossu tot de la niște fani de-ai lui Tanasă pentru a face un pic diferența. Nu, nu asta e problema mea. Problema mea reală este că știu că ăsta e un fals, și că Tanasă încă nu a înțeles de fapt ce înseamnă jocul pe care îl face în public.
O să-l trimit la cartea pe care cică o citește, și o să-i amintesc că primește fix ceea ce i s-a spus că primește. Dacă domnul Tanasă citește Vechiul Testament ar putea să găsească acolo o vorbă într-una din cărțile mai puțin faimoase, care zice așa: „Pentru că ei au semănat vânt, vor culege furtună; o semănătură care nu rodeşte spice şi care nu au nici un grăunte în ele!” (Osea 8:7). Pentru că în mod sigur nu a citit Matei 26:52 și nu a urmat sfatul de-acolo: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”.
Doar că nu e vremea ca Tanasă să învețe din cartea aia. E clar că nu e la acel moment în care să știe să citească, mai are până ajunge la nivelul la care poate înțelege o propoziție mai lungă. Pentru că dacă ar fi fost la punctul acela, și l-ar fi dus capul (dacă nu inima, că n-are) să își dea seama că nu e momentul să adauge ură la ură. Să se prindă că până nici fanii lui nu sunt mulțumiți de mizeriile pe care le-a proferat public, și să se învețe lecția umilinței. Să-și ceară scuze nu imigrantului care a venit să muncească pentru că românii auriști nu vor s-o facă, pentru că știm că nu o va face, ci să ceară scuze românilor de afară care ar putea fi tratați exact cum a sugerat el să fie tratați. Ăia care și-au pus speranța în AUR, nefiind conectați cu faptul că ăștia sunt doar niște amatori de viață bună, și nimic altceva.
Și totuși, de ce nu îl crede nimeni pe Tanasă? Păi… Probabil pentru că are fusta scurtă.