Jurnal de război hibrid (2025-10-11)

Văd o tonă de efort în a demonta argumentele suveraniștilor legate, de exemplu, de Ceaușescu. YouTube-ul meu s-a umplut de recomandări de genul acesta, probabil cele mai remarcabile sunt cele de la Colecționarul de Istorie (un exemplu) dar sunt mai multe (de exemplu, ceva de la Epoch Times). Istoricii încep să vorbească, și sunt eforturi excelente, necesare… dar uneori par inutile când oamenii ăștia spun „eu nu am susținut niciodată așa ceva” și se mută la următoarea inepție de susținut.

Scopul lor e să atragă atenția, nu să aibă un dialog real. Și o pot face cu orice subiect: recent văzusem ceva plângeri că armata română s-ar pregăti de război, de parcă nu e rolul oricărei armate a unei națiuni să se pregătească de război. Dacă nu s-ar fi văzut pregătirile de război am fi văzut plânsete că nu se pregătesc de război, și bine, avem inclusiv plângeri că nu se pregătesc suficient de tare de război, nu ca națiunea X.

Realitatea e că prea mulți oameni își exprimă părerile neavizate și sunt promovați de aplicațiile de social media la fel ca cei care au niște păreri avizate, care știu ce vorbesc; ba uneori chiar pare că sunt mai promovați de aplicațiile de social media. Ăsta e motivul pentru care suntem mai alergici ca niciodată la opiniile care ne aduc informație neconvenabilă, și nu mai putem avea un dialog intelectual corect. Pentru că atunci când ne vine vestea proastă prin social media, chiar dacă e exprimată de cineva care are o opinie avizată, care are informații corecte și puncte de vedere valide, mintea noastră e antrenată deja să discrediteze sursa respectivă pentru că cei 1000 de oameni de la care am mai citit lucruri adversariale erau doar niște agarici care vorbeau să se afle în treabă.

Suntem mai vulnerabili la propagandă ca niciodată, tocmai pentru că am fost supuși la atâta propagandă venită din toate direcțiile încât ne-am ales otrava și am decis să mergem cu ea, la bine și la greu. E și greu să te extragi din propaganda favorită și să vezi ce se întâmplă în afara acelui spațiu de idei, mai ales dacă în viața ta te mai ocupi să faci și niște chestii reale, nu doar să freci Facebook, X și TikTok.

Eu am tot militat pentru salvarea individuală prin extracția din social-media, dar înțeleg de ce oamenii nu vor să se retragă: totul pare extrem de urgent, angertainmentul politic ne ține cuplați la sursa de fake news predilectă. Pe de altă parte, am devenit toți soldați în războiul propagandistic: dacă nu ne prezentăm să dăm like, share, să vedem clipurile care conțin informații cât de cât corecte dușmanul propagandistic câștigă. Vorbim de război hibrid - păi asta e cea mai importantă latură a războiului hibrid: faptul că în loc să îți vezi relaxat de muncă și viață personală, ambele sunt subjugate de războiul propagandistic. Productivitatea scade, tensiunea crește, iar sabotajul dușmanilor se dovedește vizionar: iată, lucrurile într-adevăr sunt groaznice, exact cum v-am zis.

Și nu vorbesc despre ruși. Rușii sunt doar un element în războiul ăsta - de fapt mașina de propagandă e de fabricație americană, rușii doar par la butoane. V-am mai zis mai demult de faptul că SUA nu vede cu ochi buni Europa și face tot posibilul să saboteze un proiect european de succes, proiect pe care îl susținea pe vremea când îl folosea ca contrapondere pentru inamicul rusesc. Și rușii și americanii insistă să ne explice că Europa e o prostie, că proiectul european e hazliu, că suntem incapabili să ne descurcăm singuri, că europenii nu-s capabili să facă nimic, nu-s buni de nimic, nu știu nimic, nu fac nimic. Sigur, Europa nu se califică la nimic când criteriile sunt gândite la Washington. Și deocamdată, portavocea politică e la Washington, cu reglajele făcute la Moscova.

Cum rezistăm?

Nu știu. Acum trei luni credeam că simpla închidere a social media funcționează. Dar dacă oamenii decenți se autoelimină din conversație rămân doar fermierii de ură care să atragă „civilii”. Și în orice direcție i-ar trage, ura nu construiește nimic, doar demolează. Așadar, e nevoie de oameni care să nu vorbească cu ură. Ai nevoie de oameni care să facă, nu să distrugă, oameni care să creeze, să construiască, nu să demoleze. Iar creația e dificilă, mai ales când toți din jur sunt puși să te distrugă înainte să poți să termini ceva. Bwahahaa. Rezistență prin cultură. Am mai auzit gluma asta. Dar de data asta poate chiar o facem să se-ntâmple.

Opriți ura.