Viața fără Windows, după 3 luni

Acum vreo trei luni vă povesteam că am trecut pe Linux, „dintr-o bucată”. Mă săturasem de toate felurile în care Microsoft își face produsul inutilizabil. Și aș fi uitat complet de chestia asta, doar că m-au tras de mânecă niște oameni să povestesc un pic cum arată lucrurile pe Linux, și vin să vă povestesc.

Noul normal

În trei luni de când folosesc Linux (am început cu Fedora 42) am avut nevoie de Windows fix o singură dată, pentru a rula o aplicație care nu funcționa emulată pe Linux. Mă aștept să mai fie necesar o dată pentru interacțiunea cu statul român (poveste lungă). E ok, am VirtualBox, o instalare de Windows curată, se rezolvă ușor. Ideea fiind că în afară de câteva scenarii extrem de speciale, nu mai am nevoie să văd Windows pe sistemele personale.

Pe partea de jocuri lucrurile funcționează fără prea multe bătăi de cap, după cum explic mai jos. Surprinzător, un pic, pentru că acesta era punctul cel mai greu de rezolvat multă vreme, datorită tâmpeniilor anticompetitive pe care le făcea Microsoft. S-au schimbat foarte multe, și lucrurile sunt acum… simple.

Pentru partea de Office, mai toată lumea s-a mutat pe versiunile web oricum. Dar local îmi merge LibreOffice, deschide toate fișierele pe care le-am folosit. Oamenii cu care comunic prin documente se înțeleg ok cu documentele pe care le trimit.

Și aș mai putea înșirui zeci de chestii la fel de banale. Am selectat ca interfață grafică KDE - seamănă cu un Windows 10 spre 7 mai bine pus la punct. Folosirea consolei e extrem de facultativă - eu o fac pentru că mi-e ușor și am nevoie la treburi foarte specializate, dar cam toate operațiile și configurările de care are nevoie un om normal sunt disponibile.

Ce vreau să zic e că sunt spre zero surprize. Am și uitat că am un setup special, dacă nu îmi aminteau oamenii cred că nici nu mai scriam. De ce? Pentru că lucrurile funcționează normal și fără surprize. Inclusiv fără să îmi bage Microsoft agenți pe gât.

Jocurile pe Linux

Partea cu jocurile era un show-stopper pentru mulți. O soluție era să faci dual-boot și să intri în Linux când vroiai să faci treabă și în Windows când vroiai să te joci. Când mi-am făcut prima instalare de Fedora am crezut că faptul că Steam îmi permite să-mi instalez toate jocurile de Windows fără excepție e o eroare. Nu era.

Da, multe jocuri funcționează printr-un strat de emulare. Performanța însă e similară cu cea de pe Windows, cu un mare asterisk: spre deosebire de Windows, niciunul din jocurile jucate nu a încercat să-mi redimensioneze modul grafic ci a rulat într-o fereastră care s-a mărit să umple spațiul disponibil. Windows face chestia aia enervantă în care în momentul în care încerci să rulezi ceva care vroia rezoluția 640x480, când ieși te lasă într-un desktop redimensionat la 640x480, ceea ce e absolut oribil. Ca să nu mai pun la socoteală faptul că am făcut să meargă niște jocuri pe care pe Windows nu mai puteam să le pornesc nici dacă mă rugam de ele.

Pe Linux nu am văzut comportament de genul ăsta; jocurile vechi mi se pare că merg chiar un pic mai bine decât pe Windows. Dumnezeu să-l țină sănătos pe nea Gabi Noulescu, că a făcut o treabă bună. Și foarte multe jocuri au prins o viață nouă pe Linux fix din cauza emulării. Steam e disponibil acum cam pe toate distribuțiile decente, cel mai des în magazinul de aplicații al distribuției. Și dacă nu ai jocuri doar pe Steam, există soluții de integrare: Lutris și HeroicGameLauncher știu să se conecteze la conturile tale de aplicații (GoG, Epic). Ce nu funcționează însă sunt jocurile care au nevoie de sisteme complexe de spyware anti-cheat. Lucrul ăsta nu mă deranjează deloc - o bătaie de cap în minus: oricum n-aveam de gând să mă apuc de League of Legends sau Fortnite.

Dacă ai placă NVidia s-ar putea să trebuiască să descarci driver-ul lor care să nu fie foarte bine integrat în distribuție. AMD își pune toate driverele la dispoziție, și funcționează pe curat. Sunt șanse mari ca unele jocuri să crape în anumite condiții - deși am văzut asta doar pe desktop-ul pe care am placă NVidia, și nu bag mâna în foc că nu e o problemă de driver. Dar nu am avut probleme majore: chiar și cu monitor dual lucrurile merg exact cum te-ai aștepta

Concluzii

După trei luni de folosire, nu știu de ce aș mai instala vreodată Windows. Folosesc Fedora KDE. Am făcut un upgrade de la 42 la 43, și a mers aproape fără bătăi de cap. Da, a fost o problemă, dar s-a rezolvat ușor. Până la urmă am un singur cuvânt să descriu experiența. Banal. Funcționează. Face ce-mi trebuie. Consecvent. Corect. Fără mizerii.

Să vă recomand să vă puneți Linux? Păi nu vă recomand eu. Vă împinge Microsoft, când vă mai bagă un pic de agenți pseudo-AI pe gât. Și dacă nu vă ascultați colegul special cu dificultăți intelectuale care vă recomandă Mac, Linux e singura opțiune reală pe care o aveți. Să vă recomand să faceți un pas care e inevitabil?

Nu. Doar vă zic că eu sunt cât se poate de ok cu Linux, și nu că nu am simțit nevoia să mă întorc pe Windows, dar nici nu-mi mai pasă că Windows există. Nu știu de ce nu am făcut mutarea mai repede. Ar fi trebuit.