Rezumatul zilei (2025-12-11)

Trebuie să-mi notez câteva chestii pe ziua de azi. Astea nu-s pentru voi, sunt pentru mine.

Așa, deci, documentarul recorder referitor la justiție a apărut ieri. Lumea încă nu e nervoasă. Ah, nu, există oameni nervoși, dar de dimineață lumea nu era la fel de nervoasă ca după ce a avut loc conferința de presă de la CAB (Curtea de Apel București). Care a arătat halucinant, cu o președintă a CAB care e scoasă direct din Kafka.

Între timp, băieții serviciilor, AUR și ai lor, explică cum Soros ar orchestra un atac la independența justiției, și își arată public susținerea pentru Lia Savonea. Simion care e om al sistemului, cu rude în judecătorii, el însuși un implant al serviciilor secrete. Nu dăm link-uri, ca să aibă pe ce să mă atace mai târziu, dar nu contează. Oricum, între timp poți să remarci calitatea unor oameni după răspunsul la ce se întâmplă zilele astea la noi.

Apoi, pe plan mondial: regimul fascist de la Washington tocmai a furat un petrolier venezuelean. De ce? Pentru că. Oamenii se și laudă cu chestia asta, deși dacă s-ar restaura vreodată democrația la ei, probabil câțiva o să înfunde pușcăria pentru asta. Nu contează. Între timp, Elon Musk plânge în continuare pentru că primește amendă pentru că nu respectă legile europene. Cine îl susține? În principiu, la noi doar anti-români izolaționiști în frunte cu domnul semiom. La ei, toți reprezentanții regimului fascist, după ce SUA a declarat că e de datoria ei să intervină în politicile statelor europene pentru a le aduce pe dreapta cale pe care o decid ei.

După prima reuniune a NATO la care nu a participat SUA, Rutte a ieșit să zică că e cazul să ne pregătim pentru un război „ca în vremurile bune”. Jigodiile exultă.

What a day to be alive. Și eu care am petrecut-o muncind să îmbunătățesc niște teste pentru care nu o să fac miliardele lui Musk, dar cândva, în viitor, cineva va fi protejat de unealta la care lucrez și nu va păți nasoale din cauza ei. Știți voi, munca aia pe care nu o vede nimeni dar pe care se bazează.

Treburi de-astea de soroșist, mă gândesc.