La ce trebuie să fim atenți în următoarele zile

Zilele astea sunt încă în tumult din cauza documentarului Recorder pe care recunosc că încă nu l-am urmărit. Poate pentru că nu am suficient nerv pentru a-l urmări, sau poate pentru că știu deja ce o să văd acolo. Oamenii din online pe care îi urmăresc s-au plasat exact cum m-aș fi așteptat, oamenii de la care mă aștept la decență s-au pus pe explicat ce se întâmplă acolo și să-l folosească pentru a iniția o schimbare în bine, jigodiile îndreaptă la conservatorism în justiție și explică cum de fapt totul se întâmplă pentru că Flavia Boghiu e investigată într-un proces în care dauna potențială e de vreo 5000 de euro. Dar nu te poți aștepta la altceva de la jigodii, ei se hrănesc din nefericirea comunității, deci nu poți avea mai bine.

Vreau să adaug la discursul public încă o temă, mai importantă chiar decât protestele de acum. Să nu mă înțelegeți greșit, e important să se protesteze acum, trebuie trimis un semnal clar celor din tribunale că oamenii sunt revoltați de mizeriile lor. Povesteam chiar zilele trecute că mi se pare că nu prea cunoaștem cum funcționează statul român, asta pentru că în cam tot ce face în materie de filme sau seriale statul apare ca o chestie comică, schițată, instituțiile nu sunt neapărat desenate cu acuratețe; și că ar trebui să schimbăm lucrul ăsta. Justiția este printre cele mai obscure și dacă e ceva ce trebuie să aibă foarte multă lumină asupra lui, sistemul de justiție e pe listă.

Cum facem asta? Doi vectori: presă și ONG-uri. Nu un organ de presă, care oricând va fi tentat să facă lucrurile în mod părtinitor, ci mai multe. Și nu un ONG, nu două, ci mai multe, care să atragă oameni cu experiență și care înțeleg cum ar trebui să funcționeze sistemul și care să colaboreze cu presa pe temele justiției. Aceste două elemente sunt extrem de dificil de adus în conversație pentru că nici măcar în România MCV-ului nu le-am avut prea „pe fază”, considerând că sunt mai degrabă o piedică pentru aderarea completă a României la UE decât un sprijin. O alegere pragmatică, pentru că doream să fim mai aproape de UE, dar o alegere care ne costă pe termen lung, cam ca gunoiul pe care îl ascundem sub canapea până prinde gândaci. La noi prinsese din prima.

Și presa, și ONG-urile au o mare problemă: sunt failibile. Recorder sunt departe de a fi fără pată - mă aștept ca și acest documentar să aibă câteva puncte ratate așa cum, de exemplu, Marele Alb este greșit țintit contra bisericii. Probabil o să vedeți curentul izolaționist anti-românesc (AUR, PACE, POT) ieșind curând cu analize care explică cât de ratat e documentarul, bine, asta dacă mai au oameni capabili să scrie și să citească în partidele alea, că nu par. Problema justiției nu este însă un documentar Recorder, ci sutele de corupți care au scăpat basma-curată și ale căror fapte s-au prescris. Nu trebuie să uitați asta.

La un moment-dat un prieten mai celebru ca mine începuse o listă cu chestiile care nu merg și trebuie adresate/reparate în România. Efortul de a strânge informația e atât de mare încât e imposibil de făcut de către cineva care nu e plătit pentru treaba asta - și e imposibil de făcut de unul singur. Pentru a urmări toată hoția din România ai nevoie de un număr serios de oameni - și poate nici atunci nu o să vezi mai mult de 50% din probleme. Cu alte cuvinte, trebuie bani, și timp. Bani mai sunt, timp nu prea e - problema e că banii sunt la oamenii care vor ca lucrurile astea să nu se discute, și care plătesc suficient cât să își țină oamenii gura.

Deci trebuie să punem bani în direcția asta. Asta înseamnă să renunțăm la o parte din banii munciți pe care să îi investim în viitorul nostru în mod direct, să-i punem în viitorul nostru în mod indirect și cu posibilitatea ca nimic bun să nu iasă. Nu regret niciun leu plătit la Recorder, dar ar fi putut foarte bine să nu iasă acest documentar, și investiția mea să nu fie suficient de bună. E întotdeauna greu de determinat care e cel mai bun loc în care să investești, de fapt, pentru viitorul tău.

Apoi, mai trebuie să fim atenți la o chestie. O presă bună sau un ONG bun va veni să-ți spună niște lucruri care nu îți convin. Câteodată sunt lucruri greșite, alteori sunt lucruri cât se poate de corecte. O să dau două exemple dar păstrând anonimia: doi oameni pe care îi urmăresc care spun lucruri incomode. A zice niște lucruri cinice (legate, de exemplu, de corupție, sau de situația războiului din Ucraina, sau de starea apărării românești) dar care sunt corecte în proporție de cel puțin 70%. Uneori ratează câteva informații, dar chiar dacă sunt cinice și deranjante, cel mai des informațiile sunt foarte aproape de adevăr. În același timp B este de-a dreptul inflamatoriu, preia informații de la A și din alte surse și întotdeauna vine să îți arate ție, cititorule, că ești un prost pentru că ai crezut vreodată în posibilitatea existenței unui lucru bun. Nu doar că e cinic, dar caută cu satisfacție fiecare detaliu neplăcut - omițând cu bună știință informația reală atunci când ea există. În situația asta A și B se pot confunda, diferența fiind că demersul lui A este corect din punct de vedere intelectual și moral, pe când cel al lui B este inflamatoriu și dorește să rănească, nu să corecteze, să informeze sau să ajute în orice manieră.

Ce pot să vă zic e: căutați mai mulți oameni ca A. Oamenii care vă zic lucruri incomode, dar o fac cu respectul necesar față de informație, și cu respect față de sine și societate, în cele din urmă. Oamenii care sunt capabili să recunoască atunci când au greșit, și care sunt capabili să gândească independent. Sunt rari, dar necesari. Presa bună se face cu oameni ca A. Ceilalți… hai să lăsăm vidanja în pace.

Bun, acum mai e un aspect. Nu știu ce va urma, evident, dar în următorii ani probabil o să constatați că Beșu și Moroșan nu sunt poate eroii pe care ni i-am fi dorit. Poate vor mai apărea eroi de-a lungul timpului și eroii ăștia vor fi failibili. Și o să vin cu două exemple aici ca să vă pregătesc moral.

Cum v-ați simți dacă v-aș zice că artizanul moral al revoluției din ‘89, acel prim pas greu și dureros spre libertate, e acum un iredentist maghiar? Laszlo Tökes a avut de-a lungul timpului mai multe derapaje despre care oamenii nu prea vorbesc tocmai pentru că subiectul e extrem de incomod - cel mai recent a fost la Băile Tușnad de față cu Viktor Orban. Nu stau să discut prea mult subiectul ăsta nici eu - doar că până la urmă omul e în centrul mișcării din decembrie ‘89. Este Revoluția din Decembrie mai puțin validă din cauza asta? Nu chiar.

Ce vreau să zic cu exemplul ăsta e că indiferent de ce vectori de discreditare pentru această scânteie pe tema justiției se folosesc, ar trebui să ne folosim de scânteie, și să aprindem lumina. Explica Vali Petcu într-un clip recent că suveraniștii încearcă să întoarcă apropo-urile spre USR: și, așa cum zicea și el, trebuie să vă amintiți că miza voastră nu e că „USR sunt anticorupție deci trebuie protejați”, ci că scopul a ceea ce urmează e ca justiția să funcționeze.

Inclusiv față de propria persoană. Și știu că chestia pe care v-o zic o să vi se pară foarte ciudată, dar e sistemul de valori cu care am crescut eu: să respect adevărul și corectitudinea; jusțiția, dacă preferați. Și să recunosc care e adevărul chiar dacă e în detrimentul meu. E o chestie pe care am învățat-o de acasă, și pe care o duc cu mine în toate lucrurile pe care le fac. Și da, aș fi putut fi și eu săgeată în parlament pentru un parlamentar șmecher, ca apoi să fac pe Semiom Salvatorul României, doar că n-am putut s-o fac din cauza principiilor mele. Mai bine sărac și prost decât bogat și hoț.

Și acum o să vin cu un al doilea exemplu, să nu credeți că am uitat. Vă mai amintiți Academia Cațavencu? Academia era în anii ăia (sfârșit de ‘90, început de ‘00) multă vreme singurul licăr de lumină într-o perioadă de tranziție absolut dureroasă. Doar că ani de-a rândul oamenii care publicau anchetele acelea s-au dovedit extrem de failibili. Doar că dincolo de corupția lor, oamenii ăia au inspirat - chiar dacă sunt oamenii greșiți.

Uneori, oamenii imperfecți pot să inspire oameni mai buni ca ei. Și uneori e suficient. Tot ce e important este să nu uităm valorile alea pe care ni le transmit chiar oameni care mai târziu se dovedesc imperfecți. Valorile sunt mai importante decât oamenii.

Pregătiți-vă, așadar, pentru dezamăgiri. Și aprindeți lumina la justiție. Ea o fi oarbă, dar vrem să ne asigurăm că chiar așa și e. Trebuie verificat întotdeauna.