Ce am mai citit în ultima vreme

Cine mă știe ceva mai bine știe deja că am renunțat la a mai posta chestii pe goodreads. Am trecut lista de lecturi pe Goodreads anul trecut, dar de la 1 ianuarie am zis că nu mai are sens să contribui la colecta de informații a lui Amazon. O să scriu, așadar, doar aici pe blog, și o să renunț și la acordarea de notă/stele pentru că este inutil. Dacă simt foarte puternic în legătură cu o carte o să îi fac o postare separată, dacă nu, o să mai pun din când în când o listă cu ce-am mai citit, vă prindeți voi dacă mi-a plăcut sau nu.

Sigur, cred că știu vreo doi-trei scriitori români care-s mega bucuroși că mă las de hobby-ul ăsta cu pusul de recenzii pe Goodreads. Oamenii mă acuză că scriu să obțin atenție de parcă atenția aia mi-ar da automat milioane de euro, dar majoritatea celor care sunt real supărați pe mine sunt supărați de cifra aia de lângă titlul cărții în Goodreads. Unii sunt autorii, care vor să aibă note impresionant de mari (e fantastic cât de multe cărți proaste au peste 4 pe goodreads). Alții sunt poate prieteni de-ai autorilor care își văd prietenul invalidat online. Și nu, nu văd o a treia categorie, a fanilor inveterați, pentru că se scrie atât de prost în România că mi se pare imposibil să ai fani inveterați. Dar să terminăm cu împunsăturile. Pentru că…

…înțeleg totuși de ce recenziile negative sunt atractive pentru cei care le citesc. Și de ce aș putea fi acuzat de faptul că scriu ca să atrag atenția. Va trebui însă să mă credeți că ceea ce scriu în recenzii nu e nimic personal - pur și simplu cărțile sunt atât de slabe pentru mine. Și da, uneori îmi face plăcere să scriu recenzii negative, și știu că pot fi distractive. Doar că pentru mine recenzia negativă, pe lângă funcția de semnalare a dezastrului, are și rolul de a arăta ce anume mi-a displăcut teribil la cartea respectivă. Oportunitate de învățare pentru mine și pentru cei care citesc recenzia, asta nu înseamnă că sunt un judecător universal-obiectiv al cărților.

Retragerea de pe Goodreads nu e o autocenzură. O să continui să scriu pe blog ce părere am despre cărți, când o să am chef și vreme. Doar că o să las Goodreads în pace, pentru că am văzut de mai multe ori că oamenilor le displace să fie discutați sau judecați în alți termeni decât elogioși. Și e ciudat, pentru că probabil în particular oamenii respectivi nu ar avea nicio problemă să discute problemele propriilor cărți - însă întâlnindu-se cu critica pe un site impersonal sunt mai iritați, mai nervoși, mai impulsivi în reacții. Mutând recenziile pe blogul meu mă asigur că le acord confortul necesar, și posibilitatea de a afirma cu năduf că „pe ăla nu-l citește nimeni oricum” (și nici măcar nu am tracker pe blog să vă zic câți mă citesc și câți nu).

Dar nu vă faceți griji, nu pentru a menaja suflețelul de scriitor român plec de pe Goodreads. Și acum să vedem ce cărți am mai citit.

Crazy Rich Asians - Kevin Kwan

O telenovelă cu bogați asiatici, care îți pune în perspectivă o viziune globală a bogăției. Dincolo de valoarea de entertainment, e un prim pas în a înțelege de ce Singapore e un loc important (e dominat sau ridicat de diaspora chinezească, de exemplu). În fine, povestea e simpatică, încadrarea la „comedie satirică” mi se pare greșită (nu pare nimic comedic în ea), e mai degrabă un roman de dragoste destul de bun care îți expune și niște aspecte sociale inedite.

Povestea se învârte în jurul unui cuplu (Nick și Rachel), Nick fiind dintr-o familie super-bogată, iar Rachel fiind dintr-o familie monoparentală săracă cu mama la prima generație în SUA. Diferența de calibru devine extrem de problematică în momentul în care Rachel (care e și profesoară de economie la o universitate bună) intră în contact cu familia super-bogată. Nu e singurul fir epic urmărit în carte, îmi place foarte mult personajul Astrid, chiar dacă în cele din urmă există un plan de a-i reabilita soțul cu o injecție de Viagra de câteva milioane de dolari capitalizare în firmă. În fine, nu are sens să dau foarte multe spoilere, așa că închei aici discuția.

Merită citită, dar nu am încredere foarte mare în traducerea în română. Am citit-o în engleză, varianta în română este greșită încă din titlu: „Asiatici bogați și țicniți”. Nu e „Crazy and rich asians” ci „Crazy rich” - deci „Asiatici putred de bogați” ar fi fost un titlu mult mai bun. Dacă titlul e tradus în halul ăsta de prost, îmi e teamă că și traducerea e la fel de proastă. Scriitura lui Kwan e antrenantă, dar are câteva momente în care parcă se prelungește inutil. Per total însă e o lectură plăcută.

Restituirea - Anamaria Bancea

O bătrână își împarte averea rudelor foarte îndepărtate cu care nu are foarte multe în comun. Toate aceste rude se află în același autobuz într-una din zilele dinaintea celei în care află acest lucru, și mai aflăm și despre șoferul acestui autobuz că îl cheamă „Nea Nelu”, și acest aspect e foarte important dintr-un motiv care ne scapă.

În principiu sunt patru personaje pe patru paliere de vârstă (cam 10 ani diferență între fiecare palier, dar poate am reținut eu prost) dintre care cel mai interesant e Eugenia; celelalte sunt foarte superficial dezvoltate. Aflăm multe informații despre ele, dar nu a ajuns să-mi pese suficient; și tocmai faptul că autoarea a decis să implice îndeaproape șase personaje (și avocatul și ruda care scrie testamentul) într-o poveste de lungime numai bună pentru două este ceea ce trage în jos calitatea prozei. Singurele personaje care sunt vag ok tratate sunt Eugenia, o asistentă medicală pe parcurs de fată bătrână și Mimi, o bătrână sacoșistă care află că soțul o înșeală.

Și e ciudat; autoarea ne pune în pagină multe informații despre celelalte personaje, dar nu reușește să le facă și credibile; avem informațiile, dar portretele lor rămân seci, un cumul informațional. Nu au un arc suficient de satisfăcător, sau nu există decât pentru a amplifica imaginea celor două personaje feminine de care autoarei îi pasă.

Dar cartea e citibilă, scriitura e pragmatică și cele 314 pagini nu ar trebui să intimideze; se citește repede chiar în ciuda momentelor plictisitoare. În mod sigur nu a fost cea mai slabă carte de anul trecut.

Religia woke: Cum a căzut pradă Occidentul unei mișcări iraționale - Jean-François Braunstein

Jean François Braunstein este un profesor, și factura lui academică se vede probabil în orice alt aspect al vieții sale, în niciun caz în această carte. Ce face el aici este o compilație de temeri, basme, și idei tâmpite gen „cineva gândește diferit de mine și trebuie oprit”. Nu e o demonstrație, nu e o înșiruire logică de lucruri care duc la decăderea completă a Vestului (marele leagăn al civilizației /s). E doar o colecție de anecdote care mare parte sunt prezentate fragmentat, fără a se uita la realitatea din spatele poveștii de groază pe care o prezintă. Da, e drept, e penibil și faptul că petrece o tonă de timp s-o apere pe Rowling, și m-a amuzat teribil să aud despre profesorul român care se plângea că e mai puțină libertate din cauza incluziunii, ceea ce îi pare că e ca pe vremea lui Ceaușescu, dar nu chiar, e un pic mai bine, dar totuși parcă e mai rău, dar e ok dar nu e că e rău că e ca pe vremea lui Ceaușescu. Ok. În fine, toată cartea e ca un podcast de-al lui Ben Shapiro.

În concluzie, o colecție de basme neoconservatoare numai bune de citit copiilor la gura sobei, cu un cearșaf alb pe cap și mai punând o cruce pe foc.

Sentient - Alina Voinea

O carte pe care am abandonat-o, pentru că nu m-am înțeles cu câteva alegeri ale autoarei. Am explicat pe goodreads în mai multe detalii, dar mi se pare foarte puțin important, ce e mai important e că în ciuda incompatibilității mele cu Sentient, oamenii cu care am mai vorbit mi-au zis că ar fi trebuit să am un pic mai multă răbdare cu ea, pentru că începea să aibă mai mult sens. Mental însă am pus-o alături de Terra XX a lui Mihălțianu la niște cărți la care o să revin odată când sunt mai relaxat, așa că chiar dacă deocamdată am abandonat cartea nu e exclus ca la un moment dat să ajung să o citesc.

Dor de Tata - colecție coordonată de Anca Predescu

Îmi e greu să comentez colecția asta pentru că e o colecție foarte inconfortabilă, cu povești de fete care la un moment dat și-au pierdut tatăl. Majoritatea poveștilor sunt foarte personale, unele țin puternic de intimitate și de psihologia pierderii. E un moment de vulnerabilitate, nu e genul de carte la care să-i dai o notă, ci mai degrabă una cu care nu dorești să te identifici sau în care să vrei să te regăsești prea curând. Din fericire, nu-s cel mai în măsură să o comentez.

The Burglar Who Thought He Was Bogart (Bernie Rhodenbarr #7) - Lawrence Block

Cartea pe care o țineam pentru momentele în care nu adormeam seara prea repede. Din fericire, mi-a luat câteva luni să o citesc, dar cartea e antrenantă și deja devine previzibil ca Bernie să dea peste cadavre când jefuiește câte-un apartament. Este amuzantă, distractivă, și misterul e bine construit. Excelentă.

320 de pisici negre - Rodica Ojog-Brașoveanu

Melania Lupu este prinsă de maiorul Cristescu, cu o singură probă incriminatorie. Trebuie să se dovedească învinsă, și e dusă la închisoare unde o cunoaște pe Olga Tudor, care cunoaște unde anume e ascunsă o statuie de aur. Un criminal englez, Ned Morton, vrea acea statuie, și încearcă să o scoată din închisoare pe Olga, dar Olga refuză și o trimite în locul ei pe Melania. Aceasta face pe senila, le cere răpitorilor să-i găsească motanul, după care investighează (și găsește) statuia de aur. Morton se îndrăgostește de Melania, și în cele din urmă Cristescu reușească să găsească o altă probă incriminatorie pentru Melania.

E un umor semi-absurd, asemănător cu comediile franceze sau italiene (Luis de Funes, Scuola di Ladri). Melania Lupu este un self-insert exagerat, suficient de exagerat cât să fie amuzant. Scriitura e relaxată, dar la un moment dat sunt câteva fire care nu au foarte mult sens să fie incluse, nu prea își au rostul, înghesuie un pic povestirea degeaba. Per total, o poveste comică, relaxantă, și ar trebui citită și consumată ca atare. Se simte că este o povestire scrisă după revoluție, se vorbește prea puțin despre partid și prea mult despre lux, mașini și relații interumane normale. Excelent.

Alte cărți abandonate

Am mai abandonat câteva cărți la lectură, în special am încercat să mă apuc de câteva cărți de Vasile Ernu pe care le mai aveam din casă, și care au ajuns foarte rapid pe lista de cărți de dat. Asta îmi amintește de faptul că e ok să nu termini cărți, și e ok să scapi de cărțile care nu îți plac. Ba, mai mult, e ok să și dai altora cărțile care îți plac, tocmai pentru că-ți plac. Cărțile sunt mișto, așa, că poți să le dai cui vrei tu.