Social media și minori

De ceva vreme Australia a pornit experimentul în care le-a suspendat accesul tuturor minorilor sub 16 ani la social media - cei care aveau conturi le au suspendate (și vor reprimi accesul la conturile lor când vor crește), și nu ai voie să deschizi conturi noi.

Australia a făcut studii în sensul ăsta, și găsise că 96% din copiii între 10 și 15 ani aveau conturi de social media. Lucru care poate fi îngrijorător sau nu, depinde de cum vrei să abordezi problema. Rețelele sociale acoperite de social media sunt Facebook, Instagram, Snapchat, Threads, TikTok, X, YouTube, Reddit, Kick și Twitch. Mastodon nu, Bluesky nu, dar e ok, abia ajung adulții acolo și se plictisesc repede în lipsa propagandei urii făcută pe celelalte rețele. Dar, mai important, nu văd acolo Whatsapp sau Telegram și echivalentele.

Subiectul ăsta devine de actualitate și prin România. Recent Ministrul Sănătății spunea că ar fi bine să monitorizăm ce fac copiii pe Social Media, iar Gabriela Firea e îngrijorată în Parlamentul european de accesul copiilor pe Social Media. E de înțeles, ambii sunt dintr-un partid care e prima oară la guvernare, și nu a avut oportunitatea să facă nimic în sensul ăsta până acum, având mâinile legate în această privință.

Bine, portdrapelul USR în materie de discuții pe subiectul social media este Andrei Miftode care s-a dus și el să facă un pic de corupție cu Meta și să explice că blocăm noi inovația, aia e problema. Inovația care constă în cel puțin 10% din venituri făcute din chestii care sunt 100% dăunătoare pentru utilizatorii Meta. AUR nu e un accident.

Dar revenind la interzicerea social media, încă nu avem informații despre succesul sau insuccesul măsurii. Și chiar dacă sunt de acord că social media poate fi o problemă pentru copii, nu știu dacă interzicerea accesului este o măsură bună. Și aș vrea să cred că măsura asta e menită și pentru protecția adulților care pot să vorbească ce vor, inclusiv să posteze, dacă vor, poze cu Venus din Milo sau Prințesa X a lui Brâncuși fără să fie cenzurate pe Facebook. Sau, doamne ferească, să posteze link-uri la blogul meu, doar eu am fost cenzurat vreme de doi ani pe Facebook. Numai că nu va fi cazul, Găbița își va reaminti că protecția copiilor e un motiv foarte bun pentru a pune bocancul în gura liberei exprimări, mai ales când libera exprimare începe să curgă din nou împotriva PSD și PSD Aripa Tânără AUR.

Oricum, Firea nu e prima să vorbească despre subiectul ăsta în România, înaintea ei fusese Raed Arafat care a fost rapid redus la tăcere de cel mai valoros om din justiția românească, Cătălin Predoiu, care explica că „e foarte greu”.

Și tind să fiu de acord cu Cătălin Predoiu, din păcate. Pentru că aici vroiam să ajung. În momentul în care închizi rețelele de social media de suprafață, rămâi cu cele subterane, cele neintenționate. De exemplu, nu văd pe lista australiană Roblox, locul favorit pentru pedofili. Și, cum ziceam, nu văd Whatsapp sau Telegram, sau alte rețele folosite de pedofili. Și dincolo de asta, ar trebui să interzici cam orice site care permite discuțiile între utilizatori pentru orice motiv.

Și cum interzici accesul minorilor la VPN-uri? Nu e mai simplu să arestezi direct părinții care permit deținerea de către un copil a unui telefon mobil? E mai sănătos, și mai simplu. Și pui responsabilitatea exact acolo unde este ea. La părinți.

Ce ziceți de chestia asta? Dumb-phones pentru minori. Și în felul ăsta, am rezolvat problema - se poate adăuga orice element de siguranță, inclusiv GPS tracking pentru părinți, dar în felul ăsta eliminăm mai multe probleme dintr-un foc. Accesul la social media, la propaganda rusă, la LLM-uri, și avem și un proces de învățământ mai puțin viciat.

Dar e clar că geniile carpatice ca Firea și Predoiu nu s-au gândit nici măcar zece secunde la problema de care pretind că sunt îngrijorați, ca să vină cu cea mai simplă soluție posibilă.