Consecințe

Când spuneam despre alegerile politice absolut teribile ale concetățenilor noștri, foarte des am pomenit un aspect foarte important, care îi împiedică pe oameni să facă alegeri mai bune (nu corecte, doar mai bune). Motivul acela ține de consecințe; mai precis, că atunci când oamenii propun lucruri precum „răul cel mai mare” o fac fără să se gândească la cel mai important aspect al acestei alegeri, anume consecințele.

Motivul pentru care oamenii nu se uită la consecințe? Pentru că ele sunt prea îndepărtate în timp. Din nefericire pentru fanii lipsei de consecințe, avem acum un eveniment care a împlinit 10 ani, e în perfect ton cu alegerile tip „răul cel mai mare”. 10 ani e o perioadă suficient de bună pentru consecințe.

Brexit, 10 ani mai târziu

O să vă pun câteva clipuri care sumarizează cei zece ani de brexit. Primul este Ros Atkins de la BBC care face un sumar foarte rece, uitându-se doar la cifre. Cifre care zic între 4 și 8% cădere economică.

Channel 4 face o analiză a promisiunilor campaniei „Leave”. Datele și informațiile pe care le pune acolo sunt suficient de interesante. Vede o scădere a economiei, dar recunoaște că problemele economice ale Marii Britanii sunt de dinainte de Brexit - și Brexit este o parte din problemă. Dar deconectarea de la piața unică europeană a dus la falimente, la scăderi fix pentru oamenii cu afaceri micuțe care puteau să vândă în toată Europa înainte. Dar lucrurile sunt mai echilibrate decât și-ar dori oricare tabără.

Cred că partea cea mai amuzantă din clipul anterior e momentul în care îl confruntă pe Matthew Elliot, și îi arată că banii pe care îi promitea gruparea Leave pentru NHS au fost alocați pentru NHS încă dinainte de plecarea din UE. Practic, că banii existau, dar că era necesară voința politică de a face genul acela de cheltuieli. În fine, băieții care au bani oricum o duc bine - Farage, marele șmecher care i-a îndemnat pe toți să voteze Leave acum face afaceri are o tonă de afaceri care fac bani fix din procesul de sabotare a economiei Marii Britanii. Bine, Farage e un special care are dedicat cel puțin un site întreg pentru demontat minciunile pe care le zice.

Partea și mai amuzantă e că lumea se uită la costurile în lire, în timp ce lira s-a devalorizat teribil. Lucru pe care mi-l amintește și Patrick Boyle într-o analiză mai puțin parțială decât cele anterioare (făcute totuși sub influența banului public, deci intenționat făcute să pară echilibrate).

Cel mai important aspect pe care îl subliniază Boyle este că motivul pentru care Londra nu a căzut este că stă pe secole de experiență financiară, și Londra (nu UK-ul) nu a căzut în ciuda Brexitului.

Hai că nu a fost răul atât de rău, nu?

Eu aici am o singură întrebare. Există ceva în România similar, să reziste unui vot tip „răul cel mai mare”? Dacă v-ați gândit la BNR luați-vă gândul, aia va fi prima victimă.

Chestiuni la care să ne uităm

Dacă e ceva ce am învățat din lecția anterioară e că cei care suferă cel mai tare sunt fix cei care sprijină o mișcare de-asta extremă, tip „hai să ne facem rău intenționat, că sigur va fi mai bine”. Oamenii de la firul ierbii, cei cu afaceri mici, cu salarii mici. Nesurprinzător, așa va fi și la noi, dar nu e cazul să anticipăm. Ce putem să facem e să ne uităm la ce se întâmplă în SUA. Că doar și ei plătesc prețul pentru „votăm răul cel mai rău”, și se pare că fac totul americănește, la extremă, lucrurile amplificate la maximum.

De exemplu avem un șef de consorțiu media zicând că toți străinii care intră în SUA ar trebui sterilizați. Deci ăștia care merg să joace fotbal la un campionat mondial să nu intre decât dacă sunt sterilizați.

E bine totuși că la conducerea SUA e cineva care nu ar veni cu astfel de idei, nu? Ca să îl cităm pe chiar cel care și-a pus poza pe toate pașapoartele americane emise din 2026 încolo, covfefe. Nu de alta, dar am citit pe la un băiat de-ăsta deștept că Trump e foarte coerent, și deci nu trebuie să fim mai coerenți decât el pentru a fi acceptabili pentru standardele neoconservatorilor și neofasciștilor.

Mai jos e un băiat care a spus că Trump nu e atent în ședințe, și care a fost pus sub acuzare ca trădător, o treabă care se pedepsește cu moartea în SUA.

Ăsta e viitorul. Uitați-vă la mesajele pe care le primește Miles Taylor de la fani. Pentru că, vedeți, nu contează că Trump e la conducere. Ce e important e că oamenii ăia simt că au mână liberă să acționeze. Pentru că asta nu înțeleg toți fanii lui „răul mai rău” - că răul mai rău înseamnă mână liberă pentru tâmpiți să-ți dea în cap.

Pericolul nu e Donald Trump. Nu e nici George Simion, și nici măcar Kremlin Georgescu. Pericolul este în noi. Dar ce vreau să vă zic este că nu vedem încă consecințele.

Ce bă? Adică ce zice băiatul ăla „nu sunt consecințe”, care sunt consecințele? Păi… Acum vedem consecințele pentru mandatele lui Obama, pentru instaurarea inițială a lui Trump. Încă nu se văd complet consecințele lui Trump 2. Se văd niște efecte, dar nu am ajuns la consecințe. Și vă asigur că încă nu vedem și nu vom vedea consecințele pentru Trump 2, pentru valul ăsta de extremism, pentru sugacii care îl încurajează.

Dar poate greșesc eu. Doar nu putem vorbi de un regim fascist, sau vreun regim imperial care să submineze exemplul suprem de democrație și republicanism, nu?