Două culturale

Prima: SUA a pierdut la campionatul mondial de fotbal după ce au trișat folosind arsenalul politic la dispoziție. Trump s-a dus la FIFA să le ceară să le repună cotonogarul în echipă, și tipul cu nume inventat de un jucător de Scrabble disperat s-a ales cu cel mai prost renume posibil. Folarin Balogun o fi un jucător foarte bun (acum, e golgheter pentru o echipă a SUA, nu ne spune foarte multe lucrul ăsta), dar o să rămână mereu cu stigma de a fi jucat în ciuda faptului că fusese eliminat, în ciuda tuturor uzanțelor și împotriva fair-play-ului.

Putea să refuze? Nu, că într-o țară fascistă nu poți refuza o astfel de intruziune a politicului în sport. Balogun trebuia să joace, sau să ajungă într-un lagăr în San Salvador, să îngrijească plantațiile de coca acolo. În democrația lui Trump nu poți să nu-i faci pe plac geniului de la Casa Albă. Mă gândesc că Balogun și-ar fi dorit să aibă curajul să refuze să joace, dar nu poți face asta în „the land of the free and the home of the brave”.

Și dacă vreți să citiți ceva mai interesant pe subiectul „fotbal și fascism”, există acest articol despre cupa mondială din Italia, 1936.

A doua: internetul vorbește foarte mult despre „Odiseea” lui Nolan, deși încă nu a fost lansat. De la supărări bazate pe faptul că Lupita Nyong’o (o femeie superbă, dar neagră) va fi Elena (și Clytemnestra) la faptul că a folosit o traducere în versuri de Emily Wilson care ar fi woke pentru că îi numește pe sclavi sclavi și nu le numește pe femei târfe.

Două lucruri recente. Primul, un individ care se plângea că angajarea Lupitei Nyong’o e nepotrivită nu pentru că e neagră ci pentru că e o alegere politică. Al doilea, un videoclip tipic internetului, despre cum „un grec îl distruge pe Nolan”, probabil pentru că Nolan se ia de moștenirea lui culturală (și poate că o face pe Elena neagră). O să le iau în ordine inversă.

Băieți: Nolan nu își asumă o versiune universală a Odiseei. Aceasta va fi o versiune personală a Odiseei, „Nolan’s Odyssey”. Nu strică jucăria pentru nimeni. Mai mult, nu va avea nicio treabă cu moștenirea culturală a Greciei sau a altui loc de pe acest pământ. Nolan va face o versiune americană a Odiseei, care are fix atâta valoare cât de american ești. Chiar dacă ești grec, dar mai ales dacă nu ești nici grec nici american, nu e cultura ta. Este o americăneală. E ok.

A doua: că alegerea Lupitei e politică. Dacă nu ați înțeles foarte bine din paragraful anterior, e versiunea lui Nolan. Dacă nu îți convine versiunea lui Nolan, nu te du să îi dai bani lui Nolan. Absolut tot ce facem e politic, simpla existență a oamenilor e o chestiune politică, dacă vreți. Faptul că eu voi merge (sau nu) la cinematograf să văd filmul lui Nolan va fi o alegere politică. Întrebarea însă pentru mine va fi: Lupita Nyong’o joacă bine în rolul dublu ce i s-a dat, sau nu?

Lumea ține prea mult la canonul literar. Recent am avut o discuție similară despre serialul „Anne’s Rice Interview with the Vampire”, un serial chiar frumos făcut din punctul meu de vedere. Colega de cenaclu cu care discutam despre el, o fană Anne Rice și foarte atentă la detalii, era supărată că au schimbat mult prea multe detalii. Și mi-am dat seama că e vorba și de o abilitate individuală de a separa o formă de exprimare artistică de alta. O carte și un film și un serial, pot să fie puternic diferite din punctul meu de vedere. O carte poate fi slabă și un film bun, sau invers; sau ambele să fie bune dar foarte diferite. În cazul acesta, Interview with the Vampire are practic trei instanțieri care sunt bune în mod diferit, și destul de diferite între ele. Ce e important e cum funcționează pentru publicul țintă. Serialul recent a funcționat pentru mine, dar nu pentru cineva care nu face distincția dintre cele trei instanțe diferite.

La fel și cu Odiseea, care a mai fost transpusă în mai multe rânduri. Și va mai fi transpusă, nu e ca și cum producția culturală se va termina în 2026. Dar nah, fermierii de nervi sunt acolo ca să cultive ogoarele oamenilor muncii, nu? Asta e miza supremă.

Și o a treia chestie, ca bonus că ați citit până aici. Dacă cineva face un film despre Dacia Romană, e contra-factual să nu aibă și un negru pe-acolo. Nu de alta, dar uitându-mă pe diversele trupe auxiliare detașate în Dacia, nu pot să nu remarc că câteva Numeri Maurorum au avut detașamente dislocate în diverse locuri prin provincia Dacia. Optatiana, Tibiscum, Micia, Ampelum, Sânpaul, Răcari, ca să citez pe cineva care chiar a studiat subiectul. Cu alte cuvinte, sunt șanse foarte mari să vezi picior de negru prin zonă. Și, evident, dacă se face acel film, îl vrem acolo pe Cabral.